Infracţiunea de contrabandă. Întrunirea tuturor elementelor de tipicitate obiectivă sau/şi subiectivă ale infracţiunii. Recurs respins ca nefondat (NCPP, L. nr. 86/2006, L. nr. 227/2015)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 213/RC/2021

NCPP: art. 275 alin. (2), art. 438 alin. (1) pct. 7, art. 442, art. 447, art. 448 alin. (1) pct. 1; L. nr. 86/2006: art. 270 alin. (3), la art. 274; L. nr. 227/2015: art. 452 alin. (1) lit. h)

Examinând recursul în casație formulat de recurentul A. prin prisma criticilor circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în baza dispozițiilor art. 447 și art. 442 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept aplicabile.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care circumstanțiază activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât, în această cale extraordinară de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”. Acest caz de casare are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă de către inculpat – persoana fizică sau persoană juridică – pe care instanța de apel a considerat-o infracțiune, când în realitate, fapta nu se regăsește în niciuna din prevederile legii penale ca infracțiune.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existența unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existența unei fapte concrete și tipicitatea (corespondența dintre trăsăturile faptei concrete și modelul de incriminare).

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, concordanța acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Critica formulată de recurentul A. în sensul că necunoașterea provenienței bunurilor (din contrabandă) conduce la concluzia că fapta de preluare, deținere ori predare a acestor bunuri nu face obiectul incriminării cuprinse în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, întrucât lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, este analizată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

Ca atare, Înalta Curte urmează să analizeze dacă faptele reținute în sarcina recurentului inculpat A., pentru care prin decizia penală pronunțată de instanța de apel s-a dispus soluția definitivă de condamnare pentru infracțiunea de contrabandă (varianta asimilată), comisă de două sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, întrunesc elementele de tipicitate ale normei de incriminare, respectiv dacă se realizează o corespondență între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii.

Potrivit dispozițiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal: „Sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”.

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a susținut, în esență, că necunoașterea provenienței bunurilor (din contrabandă) conduce la concluzia că fapta de preluare, deținere, predare a unor bunuri nu poate face obiectul incriminării cuprinse în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, întrucât lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii și, pe cale de consecință, tipicitatea faptei în raport de norma incriminatoare este fracturată.

Verificând hotărârea din această perspectivă, instanța constată că, în ceea ce privește situația de fapt, la data de 10 martie 2016, inculpatul A. a preluat de la inculpatul C. cantitatea de 200 pachete țigarete marca x netimbrate fiscal, având inscripția „D.”, mărfuri accizabile provenite din contrabandă, pe care le-a deținut și ulterior predat inculpatului B., prejudiciind bugetul general consolidat al statului, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă comise de două sau mai multe persoane împreună, prevăzute de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.

Înalta Curte reține din hotărârea atacată că inculpatul a cunoscut faptul că țigările provin dintr-o activitate de contrabandă, iar raportat la acest element este evident că nu poate fi reținută infracțiunea prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015, având în vedere dispozitivul și considerentele Deciziei nr. 17/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că fapta de a deține în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limitele prevăzute de lege, cunoscând că acestea provin din contrabandă, constituie infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

Așa cum instanța de apel a stabilit cu titlu definitiv, întreaga activitate de contrabandă s-a realizat între cel puțin două persoane, făcând referire la operațiunile de vânzare-cumpărare a unor cantități de țigări, desfășurată într-un timp scurt. Astfel, se apreciază că nu poate fi înlăturată dispoziția prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006 care prevede săvârșirea infracțiunii de contrabandă de două sau mai multe persoane împreună, solicitată de inculpatul A.

Referitor la susținerea recurentului că nu a cunoscut proveniența bunurilor din contrabandă, Înalta Curte reține că hotărârea atacată a analizat acest aspect și a concluzionat că această apărare este contrazisă de probele dosarului, de modul în care au acționat inculpații A., B. și C., de natura mărfii, respectiv țigarete netimbrate având inscripția „D.”, conducând în mod indubitabil la ideea că inculpatul A. a cunoscut că țigările provin dintr-o activitate de contrabandă.

Înalta Curte constată că, ceea ce se urmărește prin infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, este sustragerea de la plata taxelor datorate statului, cunoscând că bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Instanța amintește Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Dosarul nr. x/2015 (publicată în Monitorul Oficial nr. 62 din 28 ianuarie 2016), prin care s-a stabilit că noțiunea de „contrabandă” utilizată de legiuitor în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma „cunoscând că acestea provin din contrabandă”, privește contrabanda constând în introducerea în țară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în țară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

Prin urmare, Înalta Curte consideră că faptele reținute în sarcina recurentului inculpat A., astfel cum au fost descrise în cuprinsul hotărârii recurate, întrunesc elementele de tipicitate obiectivă sau/și subiectivă ale infracțiunii de contrabandă, prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1204/A din data de 10 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.