Solicitarea acordării drepturilor salariale cu aplicarea dobânzii legale de la data scadenţei până la data plăţii efective (NCPC, NCC, C. muncii)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 152/2019

NCPC: art. 116, art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1); C. muncii: art. 269 alin. (1); L. nr. 62/2011: art. 210; NCC: art. 87

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit cererii de chemare în judecată și obiectului acesteia, reclamanții au promovat o acțiune pentru soluționarea unui conflict individual de muncă.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, „judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul”.

În raport de data formulării cererii de chemare în judecată, 2 noiembrie 2017, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispozițiile art. 284 alin. (2) din C. muncii (actual art. 269 alin. (2), în considerarea caracterului de normă specială ulterioară ce reglementează competența de soluționare a conflictelor de muncă.

În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011:

„cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.

Din interpretarea acestor texte de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ., iar pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului.

În speță, reclamanții și-au exprimat opțiunea și au introdus acțiunea la Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, instanța de la domiciliile lor, iar în cererea de chemare în judecată au indicat sediul procesual ales la sediul avocatului care îi reprezenta în cauză.

Prin urmare, chestiunea juridică care interesează în cauză este aceea de interpretare a noțiunii de domiciliu, respectiv de a stabili dacă domiciliul procesual ales de parte poate determina instanța competentă.

Noțiunea de domiciliu este definită de dispozițiile art. 87 C. civ., potrivit cărora:

„Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală”.

De asemenea, art. 91 din același cod prevede că „Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate”.

Reiese că, în speță, domiciliul reclamanților este cel care figurează în cuprinsul cărților de identitate, loc în care aceștia au și locuit efectiv la data sesizării instanței.

Conform copiei din actele de identitate a reclamanților, aflate la dosar, aceștia aveau domiciliul, la data sesizării instanței, 02 noiembrie 2017, în județul Vâlcea, pe raza teritorială a Tribunalului Vâlcea.

Chiar dacă reclamanții și-au indicat un domiciliu procedural ales pe raza județului Dolj, respectiv la avocatul acestora, acest domiciliu nu poate atrage competența Tribunalului Dolj, art. 269 alin. (2) C. muncii având în vedere domiciliul stabil și efectiv al reclamanților, iar nu domiciliul mandatarului/avocatului acestora sau sediul cabinetului apărătorului ales.

Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că, dacă s-ar admite determinarea competenței în raport de domiciliul/sediul apărătorului ales sau mandatarului reclamantului, s-ar ajunge la situația în care reclamantului i s-ar permite să aleagă instanța la care să se judece în funcție de baroul avocațial din cadrul căruia își alege apărătorul sau în funcție de domiciliul mandatarului.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Sursa informației: www.scj.ro.