Solicitarea dispunerii anulării deciziei de concediere, obligarea la reintegrarea pe postul deţinut anterior şi obligarea pârâtelor la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate (L. nr. 62/2011, C. muncii, NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 376/2021

L. nr. 62/2011: art. 1 lit. p); art. 210, art. 216; C. muncii: art. 269; NCPC: art. 116, art. 135 alin. (4)

Se constată că, prin acțiunea promovată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., solicitând instanței să dispună anularea Deciziei de concediere nr. 230/05.05.2020 și a Deciziei de concediere nr. 88/05.05.2020; obligarea la reintegrarea pe postul deținut anterior, precum și obligarea pârâtelor la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, precum și la plata sumei de 200.000 RON reprezentând daune morale.

Așa fiind, prezentul litigiu are ca obiect un conflict individual de muncă [art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social] și, prin urmare, se aplică dispozițiile speciale referitoare la conflictele de muncă.

Art. 269 Codul muncii stipulează în alin. (1) că:

„Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești stabilite potrivit legii”, iar alin. (2) că:

„Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința”.

Pe de altă parte, art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că:

„Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.

Art. 216 din același act normativ stipulează că:

„Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ.”.

Conform art. 116 C. proc. civ.:

„Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente”.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Este de subliniat că prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilesc o competență teritorială complexă, al cărui mecanism juridic de determinare cuprinde două elemente: o competență alternativă a instanțelor (tribunalelor) în cazul conflictelor individuale de muncă având ca reclamant salariatul, dar această competență este în același timp, și exclusivă, în sensul că reclamantul are alegerea numai între două instanțe competente (ori de la domiciliul său, ori de la locul de muncă).

De asemenea, este de reținut că împrejurarea încetării contractului de muncă nu poate înlătura competența teritorială alternativă, întrucât, potrivit art. 1 lit. p), pct. iii din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social sunt considerate conflicte de muncă și cele în legătură cu constatarea încetării raporturilor de serviciu.

În speță, reclamanta A. a ales să introducă cererea de chemare în judecată, având ca obiect un conflict individual de muncă (potrivit art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011), la tribunalul de la locul său de muncă (Tribunalul București).

Or, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul București reclamanta a învestit în mod legal această instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia. Prin urmare, Tribunalul București nu mai poate să dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului sau a oricărei alte părți, declinarea competenței.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta A. în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Sursa informației: www.scj.ro.