RECOMANDĂRI:
Guvernul României. H.G. pentru aprobarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2024-2028 și alte acte adoptate în ședința din 16 mai 2024
Redacția ProLegeActualitate LegislativăSusțineri în legătură cu aplicarea eronată a dispoziţiilor privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi prorogarea unor termene fără a lua în considerare reglementările privind procedurile de prevenire a insolvenţei. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat
Redacția ProLegeDrept administrativDispunerea măsurii arestării provizorii în vederea asigurării predării persoanei solicitate autorităţilor judiciare străine. Contestație respinsă ca fiind nefondată
Redacția ProLegeDrept Penal şi Procesual Penal-
„Arbitrajul în construcții ridică nu numai provocarea de a înțelege elementele tehnice ale speței, cât și aceea de a le prezenta într-o modalitate cât mai clară și precisă tribunalului arbitral, construind argumente juridice valabile pe baza elementelor tehnice”. Interviu cu av. Mihai Ionescu-Balea, Senior Associate, Oglindă & Partners
Mihai Ionescu-Balea 19 mart. 2024interviu -
Discursul domnului Norel Neagu din cadrul Conferinței Noile/Vechile Coduri penale – 10 ani de aplicare
Norel Neagu 8 feb. 2024interviu -
Discursul domnului Mihai Adrian Hotca din cadrul Conferinței Noile/Vechile Coduri penale – 10 ani de aplicare
Mihai Adrian Hotca 7 feb. 2024interviu -
Cifrele întotdeauna contează
Nicolae Cîrstea 3 ian. 2024interviu -
„Oglindă & Partners a devenit un reper de tradiție pentru arbitrajul comercial din România.” Interviu cu av. drd. Eugen Sârbu
Eugen Sârbu 22 dec. 2023interviu Completarea motivelor de recurs depuse de recurent cu depăşirea termenului prevăzut de dispoziţiile legii. Constatarea nulității recursului declarat
Redacția ProLegeDrept Civil şi Procesual CivilSpecializarea multidisciplinară a judecătorilor – garanţie a dreptului la un proces echitabil
Oana Surdu și Cristinel GrosuPremiumObligarea la tratament medical, ulterior dispunerii unei soluții de clasare. Necesitatea existenței unei calități procesuale în cauză, de suspect sau inculpat
Bogdan Mihai DumitruPremiumPremoniţia
Claudiu PamucRevista de searăMPR Partners: Proiectul de la Ovidiu, un pas înainte
Universul JuridicComunicate de presă[UPDATE: Desfășurarea probei scrise] Admitere SNG 2024
Universul JuridicŞtiri juridiceO.G. nr. 3/2024 pentru modificarea unor acte normative din domeniul transportului rutier – modificări (Legea nr. 137/2024)
Redacția ProLegeActualitate LegislativăLegea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap – modificări (Legea nr. 136/2024)
Redacția ProLegeActualitate LegislativăFilip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 de milioane de euro și, respectiv, de 50 de milioane de euro
Universul JuridicComunicate de presăCodul de procedură civilă – modificări (Legea nr. 139/2024)
Redacția ProLegeActualitate LegislativăINDEXARE Revista Română de Jurispudență ÎN ERIH PLUS
Universul JuridicŞtiri juridiceSolicitare în vederea constatării dreptului reclamanţilor de a beneficia de grupa I de muncă în procent de 100% pentru perioadele menționate şi obligarea pârâtei de a elibera reclamanţilor adeverinţe din care să reiasă perioadele în care şi-au desfăşurat activitatea, în procent de 100% sau mai mic
Redacția ProLegeDreptul munciiConsiliul Legislativ. Avize emise – 15 mai 2024
Redacția ProLegeActualitate LegislativăÎndeplinirea condiţiilor privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate
Redacția ProLegeDrept Penal şi Procesual PenalCalitatea procesuală. Titlul sau modul în care o persoană participă într-un anumit raport juridic, îndreptăţind-o să fie parte în proces
Redacția ProLegeDrept Civil şi Procesual CivilStadiul tehnicii, concept esențial pentru brevetarea invențiilor
Mihai StănescuArticoleO nouă modalitate de soluționare amiabilă a conflictelor individuale de muncă
Dan ȚopPremium