Cuvinte-cheie "fapta ilicita"

  • Antrenarea răspunderii civile delictuale. Raport de prepuşenie şi săvârşirea faptei ilicite de către prepus în legătură cu atribuţiile sau scopul funcţiilor încredinţate

  • Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal ce are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale

  • Acţiune în răspundere civilă delictuală. Prejudiciu material constând în cheltuieli suplimentare efectuate pentru recuperarea întârzierilor şi finalizarea la timp a lucrărilor

  • Demonstrarea aplicării greşite de către instanţa de apel a normelor de drept material incidente raportului juridic dedus judecăţii. Respingerea recursului ca nefondat

  • Desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc. Respingerea recursului ca nefondat

  • Demersuri şi proceduri legale urmate de către organul fiscal pentru recuperarea prejudiciului. Antrenarea răspunderii juridice a administratorului statutar şi/sau a societăţii debitoare

  • Condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. Vinovăţia şi existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu

  • Cerere de chemare în judecată privind despăgubiri civile pentru prejudiciul moral constând în vătămarea dreptului la onoare şi reputaţie

  • Critici privind încălcarea dreptului la apărare al recurentului şi nesocotirea principiului contradictorialităţii. Casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei

  • Solicitare privind obligarea pârâtului la repararea prejudiciului moral cauzat prin fapta sa ilicită. Cuvinte de natură să aducă atingere demnităţii şi onoarei

  • PARTENERI INSTITUȚIONALI

    Vă recomandăm:

    Rămâi la curent cu noutățile juridice