Monthly Archives: februarie 2023

Consumatorii și băncile se împacă în doar 25 de zile, de două ori mai repede decât în 2020 | Peste 90.000 Euro șterși din datoria unui consumator

Negocierile dintre consumatori și bănci s-au rezolvat în doar 25 de zile în anul 2022, fiind cea mai bună medie de la înființarea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Acest lucru demonstrează disponibilitatea părților de a găsi rapid o soluție, prin compromis reciproc, dar și perfecționarea mecanismelor de conciliere prin scurtarea timpului de răspuns din partea băncilor și consumatorilor.

CSM. Proiect: Hotărâre a Secției pentru judecători pentru aprobarea Metodologiei privind reîncadrarea în funcția de judecător

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a declanșat consultarea publică a proiectului de Hotărâre a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Metodologiei privind reîncadrarea în funcția de judecător.

[UPDATE: Acte adoptate] CDEP. Legea pentru modificarea art. 215 alin. (1) şi completarea art. 522 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și alte acte normative incluse pe ordinea de zi din 27 și 28 februarie 2023

Camera Deputaților a făcut publică lista de vot final din 27 și 28 februarie 2023.

Provocările contractelor de antrepriză în contextul actual al pieței construcțiilor

Piața construcțiilor a suferit modificări consecutive în ultima perioadă, generate de impredictibilitatea condițiilor socio-economice recente, deficitele generate de pandemie, creșterile substanțiale în prețul materialelor, precum și de modificările legislative cu privire la salarizarea personalului din acest domeniu.

BestJobs: 7 din 10 femei spun că sunt singurele responsabile cu „joburile casnice” chiar dacă au și un job de zi cu zi, iar 30% dintre ele alocă cu mult peste 4 ore activităților casnice, echivalentul unui job part-time după birou

Dincolo de a avea o viață profesională activă, 70% dintre femeile care locuiesc cu partenerul de viață spun că sunt responsabile și de treburile casnice, precum pregătirea meselor, spălatul vaselor, spălatul și călcatul hainelor, dar și pregătirea copiilor pentru diverse activități, în cele mai multe cazuri. Pentru o treime dintre femei, „joburile casnice” ocupă mai mult de 4 ore, echivalentul unui job cu jumătate de normă. Intrăm în luna dedicată femeilor, iar BestJobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online, le celebrează pentru toate rolurile pe care le au, atât la job, cât și acasă.

ANRE. Determinarea stocului minim obligatoriu de gaze naturale pentru iarna 2023-2024

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) informează despre aprobarea, în ședința Comitetului de reglementare din data de 24 februarie 2023, a Metodologiei privind determinarea nivelului stocului minim de gaze naturale pe care titularii licenţelor de furnizare a gazelor naturale au obligaţia de a-l constitui în depozitele de înmagazinare subterană.

UE a adoptat DORA, un fel de GDPR al siguranței cibernetice pentru organizațiile din sectorul financiar. Ce presupune noul cadru de reglementare pentru echipele de management?

La finalul anului 2022, actul de reglementare privind reziliența operațională digitală (DORA) a fost publicat în monitorul oficial al Uniunii Europene, întrând în vigoare începând cu 16 ianuarie 2023. Complexitatea efectelor DORA asupra domeniului siguranței cibernetice pentru organizațiile din sectorul financiar este comparabilă cu ceea ce a însemnat GDPR pentru domeniul protecției datelor personale. DORA creează primul cadru legislativ care armonizează măsurile de securitate cibernetică și de risc pentru toate entitățile din sectorul financiar, nu doar pentru bănci, la nivel european.

Regulamentului BNR nr. 2/2020 privind măsurile de securitate referitoare la riscurile operaţionale şi de securitate – modificări (Regulamentul BNR nr. 1/2023)

În M. Of. 166 din data de 27 februarie 2023 s-a publicat Regulamentul BNR nr. 1/2023 pentru modificarea Regulamentului BNR nr. 2/2020 privind măsurile de securitate referitoare la riscurile operaţionale şi de securitate şi cerinţele de raportare aferente serviciilor de plată.

Stabilirea cotei obligatorii de achiziţie de certificate verzi aferentă anului 2022 (OPANRE nr. 9/2023)

În M. Of. nr. 164 din data de 27 februarie 2023 s-a publicat Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (OPANRE) nr. 9/2023 privind stabilirea cotei obligatorii de achiziţie de certificate verzi aferentă anului 2022.

Consiliul Fiscal. Concurs pentru ocuparea a 3 posturi din cadrul Secretariatului Tehnic, Serviciul Analiză macroeconomică și fiscal-bugetară

Consiliul Fiscal (CF) al României informează despre organizarea unui concurs pentru ocuparea a 3 posturi contractuale vacante din cadrul Secretariatului Tehnic, Serviciul Analiză macroeconomică și fiscal-bugetară după cum urmează…

Ministerul Afacerilor Externe. Proiect: H.G. pentru modificarea H.G. nr. 492/2004 privind organizarea institutelor culturale românești din străinătate prin reorganizarea centrelor culturale din străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a supus dezbaterii publice Proiectul de Hotărâre de Guvern (H.G.) pentru modificarea și completarea H.G. nr. 492/2004 privind organizarea şi funcționarea institutelor culturale românești din străinătate prin reorganizarea centrelor culturale din străinătate, precum şi înființarea unor institute noi.

Acţiune în anularea actului administrativ. Refuzul de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei

Prin cererea introdusă la Tribunalul Harghita sub nr. x/2017 la data de 31 mai 2017, reclamanta A. nr. 14 Suseni a chemat în judecată pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, solicitând anularea actului administrativ nr. x/03.04.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Braşov şi-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2016, şi, în consecinţă, să dispună următoarele:

– obligarea, în solidar, a pârâţilor la plata sumei de 27.634,79 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, pentru suprafaţa de pădure de 122,30 ha, situate în tipul funcţional T II, pe întreaga perioadă a anului 2016, cu titlul de compensaţii/ajutoare de stat aferente anului 2016;

– obligarea, în solidar, a pârâţilor la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 27.634,79 RON, începând cu data de 10.03.2017 şi până la plata efectivă a debitului;

– obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 874 din 2 martie 2018)

Culpa procesuală a contestatorului cu privire la efectuarea cheltuielilor judiciare aferente judecării cauzei. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată chiar dacă a fost retrasă contestaţia la executare

Prin Sentinţa penală nr. 26/F din 11 februarie 2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 599 alin. (3) C. proc. pen. a luat act de retragerea contestaţiei la executare formulate de persoana condamnată A. cu privire la Sentinţa penală nr. 174/F/18 septembrie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă prin neapelare la data de 5 noiembrie 2014.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că persoana condamnată A. – deţinut în Penitenciarul Brăila a formulat contestaţie la executare cu privire la Sentinţa penală nr. 174/F din data de 18 septembrie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, solicitând deducerea din pedeapsa pe care o execută a unor zile de eliberare anticipată acordate de autorităţile judiciare din Italia.

Prin Sentinţa penală nr. 174/F din data de 18 septembrie 2014, Curtea de Apel Galaţi a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, privind cererea de transfer a persoanei condamnate A.

A dispus recunoaşterea, în ceea ce îl priveşte pe condamnatul A. doar în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, a sentinţei emise la data de 25 martie 2010 de Judecătorul pentru şedinţă preliminară din Tribunalul Roma, reformată prin sentinţa emisă de Curtea de Apel cu Juraţi Roma la 10 mai 2011 şi definitivă la 26 septembrie 2012.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 262 din 6 mai 2020)