Desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc. Respingerea recursului ca nefondat

16 feb. 2023
Vizualizari: 976
  • NCC: art. 1385
  • NCPC: art. 200 alin. (2) teza I
  • NCPC: art. 486 alin. (2)
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
  • NCPC: art. 496
  • O.U.G nr. 80/2013: art. 1
  • O.U.G. nr. 77/2009: art. 17 alin. (9)
  • O.U.G. nr. 77/2009: art. 23
  • O.U.G. nr. 77/2009: art. 6 alin. (1)
  • O.U.G. nr. 80/2013: art. 33

La data de 19.11.2019, reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc – Serviciul Teritorial Sud Vest, a chemat în judecată pe pârâții A. și B., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea acțiunii civile cu obligarea pârâților la plata unei despăgubiri în sumă de 1.080.279 RON, în baza dispozițiilor art. 1357 și următoarele din Noul C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxei de licență și respectiv de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot machine, taxe datorate și neachitate către bugetul statului.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2187 din 26 octombrie 2021)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâtul A. este nul, iar cel declarat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

1. Cu titlu prioritar, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de recurentul-pârât A., Înalta Curte apreciază că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Se observă că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului a fost invocată de acesta în fața instanței de fond, a fost respinsă prin sentința 278 din 25 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Dolj, soluția de respingere a excepției fiind menținută prin decizia civilă 2187 din 04 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019 și nu a fost invocată prin motivele de recurs formulate în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Această excepție este învederată în fața instanței de recurs, nefiind însă invocată în contextul unui motiv de nelegalitate al prezentei căi de atac a recursului, ce ar fi putut viza o eronată soluționare de către instanța de apel a soluției relative la această excepție.

Pe de altă parte, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. este inadmisibilă în contextul în care recurentul pârât nu a înțeles să timbreze cererea sa de recurs.

Cum recursul declarat de recurentul pârât A. nu poate fi analizat pe fondul acestuia, urmând a fi anulat ca netimbrat, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului se va respinge, ca inadmisibilă.

Cu privire la recursul declarat de pârâtul A., se constată că instanța a pus în vedere recurentului pârât A. să achite taxa de timbru în cuantum de 1.831,19 RON, aceasta nu a fost achitată, iar la interpelarea instanței, sub aspectul neachitării taxei judiciare de timbru aferente recursului declarat de pârâtul A., apărătorul acestuia precizează că partea pe care o reprezintă a înțeles să nu achite taxa de timbru, întrucât nu dispune de resurse financiare.

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. „La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii…”.

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Cum recurentul nu a îndeplinit această obligație, se va anula, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 49 din 04 martie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

2. În ceea ce privește recursul declarat de către reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, trebuie precizat, cu titlu prealabil, că susținerile formulate se încadrează exclusiv în cazul de recurs descris de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și vor fi analizate ca atare.

Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs vizează întinderea prejudiciului cauzat reclamantului prin fapta ilicită comisă de către pârâții persoane fizice, în contextul în care prima instanță a apreciat că sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale în persoana pârâților, iar instanța de apel a analizat, în limitele învestirii prin apelul reclamantului, același aspect invocat prin motivele de recurs, confirmând cuantumul despăgubirilor la care pârâții au fost obligați prin hotărârea primei instanțe.

Recurentul – reclamant a susținut, în esență, că decizia de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile, prin menținerea obligării pârâților la plata taxei aferente autorizației de exploatare a jocurilor de noroc doar pentru 3 aparate de tip slot-machine, și nu pentru 75 aparate, numărul minim prevăzut de O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în forma de la data săvârșirii faptei ilicite.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate.

Dispozițiile art. 1385 C. civ., la care se face referire prin motivele de recurs, reglementează întinderea reparației și impun principiul reparării integrale a prejudiciului.

Astfel, potrivit celui de-al treilea alineat, despăgubirea trebuie să cuprindă „pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului”.

Pe acest temei, autorul faptei ilicite, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, este obligat să repare nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

În ambele situații, este necesar ca prejudiciul pretins de către cel păgubit prin săvârșirea faptei ilicite, căruia îi revine sarcina probei, să fie cert, atât ca existență, cât și ca posibilitate de evaluare.

Contrar celor susținute de către reclamant, raportarea la numărul minim de mijloace de joc pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, la data săvârșirii faptei ilicite, respectiv 75 de aparate, nu relevă nici prejudiciul efectiv, nici beneficiul nerealizat, întrucât nu se poate vorbi în nicio situație despre un prejudiciu cert în privința existenței sale.

După cum s-a arătat, în mod corect, în motivarea deciziei recurate, în conformitate cu reglementarea organizării și exploatării jocurilor de noroc, atât cea de la data săvârșirii faptei ilicite, cât și cea actuală, o persoană fizică nu ar obține nici licența de organizare a jocurilor de noroc și nici nu ar fi autorizată să le exploateze.

Astfel, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare la data faptei, prin „organizator de jocuri de noroc” se înțelege „persoana juridică licențiată să organizeze și să exploateze jocuri de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și a reglementărilor specifice”.

De asemenea, conform art. 21 din aceeași ordonanță, „Răspunderea pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență revine în totalitate persoanelor juridice care dețin licență de organizare a jocurilor de noroc”.

Așadar, voința legiuitorului este aceea ca numai o persoană juridică să obțină licență de organizare și exploatare a jocurilor de noroc, iar, odată ce deține în mod legal o asemenea licență, persoana juridică respectivă este cea care poartă în mod direct și exclusiv răspunderea pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc conform legii.

Contrar susținerilor recurentului, o persoană fizică nu poate fi considerată organizator de jocuri de noroc, atât timp cât nu ar îndeplini vreodată condițiile pentru un „organizator de jocuri de noroc”, prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 și cu atât mai mult cu cât această calitate este recunoscută, chiar pentru persoanele juridice, doar acelora care au obținut în mod efectiv licența.

Această definire explică obligația operatorilor economici organizatori de jocuri de noroc să suporte diferența rămasă de plată din taxa anuală aferentă autorizației/autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc chiar și „după revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, pe perioada suspendării autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, precum și după încetarea activității de jocuri de noroc, sub orice formă”, astfel cum prevede în mod expres art. 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009, la care se face referire prin motivele de recurs.

Norma citată are în vedere tocmai pe acele persoane juridice care au obținut licența, deci au calitatea de organizator de jocuri de noroc, calitate pe care nu o pierd, în privința obligațiilor fiscale ce le revin, nici după revocarea licenței sau încetarea activității de jocuri de noroc.

Așadar, norma invocată de către recurent nu susține calitatea de organizator de jocuri de noroc a unei persoane fizice, atunci când aceasta exploatează jocuri de noroc, fără licență și fără autorizare prealabilă, dimpotrivă, o exclude, atât timp cât destinatarii normei sunt persoanele juridice care au deținut licența prevăzută de lege.

Drept urmare, nu poate fi primită susținerea recurentului conform căreia o asemenea persoană fizică s-ar afla într-o situație similară cu o persoană juridică ce întrunește condițiile legale pentru organizarea și exploatarea a jocurilor de noroc, astfel încât întinderea prejudiciului produs statului ar fi aceeași, în toate situațiile identice sau asemănătoare.

În limitele în care reclamantul a invocat prejudiciul pretins suferit prin fapta pârâților persoane fizice, raportarea la numărul minim de aparate pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine relevă un prejudiciu eventual, virtual, în condițiile în care acest număr face parte dintre condițiile necesare autorizării unei persoane juridice, fiind prejudiciul pe care recurentul l-ar fi suferit dacă o persoană juridică ar fi exploatat mijloacele de joc, iar aceasta ar fi putut fi considerată drept organizator de jocuri de noroc.

În cazul persoanei fizice, prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenței pretinse de către recurent și în limitele învestirii acestei instanțe de recurs, este numai cel produs în mod efectiv prin exploatarea celor 3 mijloace de joc, astfel cum, în mod corect, a apreciat instanța de apel.

Nu în ultimul rând, împrejurarea că și o persoană fizică putea fi subiect activ al infracțiunii de „desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc”, după cum prevedea în mod expres art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009, are relevanță în acțiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, în condițiile C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 28 alin. (1) din acest cod, „Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite”.

Pe acest temei, hotărârea penală nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în ceea ce privește existența prejudiciului nici măcar atunci când s-a pronunțat o hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, cu atât mai mult un asemenea efect nu operează în ipoteza în care s-a renunțat chiar la urmărirea penală, prin ordonanță a Parchetului.

Drept urmare, vor fi înlăturate susținerile recurentului și pe acest aspect și, față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 496 C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.

Desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc. Respingerea recursului ca nefondat was last modified: februarie 15th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.