Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
7.993 views
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, în considerarea celor ce succed:
I. Circumscris celui dintâi motiv de recurs, recurentul susţine că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu evocă normele substanţiale incidente şi aplicarea lor la speţă.
Înalta Curte subliniază că poate fi cerută casarea unei hotărâri, în situaţia în care ea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I, coroborat cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Este vizată ipoteza în care fie motivele hotărârii lipsesc cu desăvârşire, fie există o motivare, însă ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanţă.
În principiu, toate hotărârile judecătoreşti trebuie să fie motivate, însemnând prin aceasta încadrarea unei situaţii particulare, clară şi concisă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi. Scopul motivării este acela de a explica măsurile adoptate de instanţă într-o manieră convingătoare, în măsură să garanteze imparţialitatea judecătorului, să înlăture arbitrariul şi să permită realizarea controlului de legalitate şi de temeinicie, de către instanţa superioară.
În prezenta cauză, analiza apelului de către instanţa de judecată s-a realizat în limitele cererii de apel, adică în limitele criticilor care au fost formulate, ţinându-se seama de principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil.
În integralitatea lor, motivele de apel ale pârâtului în proces au vizat starea de fapt, împrejurările apreciate a fi relevante şi probele administrate, contestate fiind concluziile raportului de expertiză; nu a fost invocat niciun text normativ, substanţial ori procedural, într-o manieră care să oblige instanţa de apel la analiza şi interpretarea acestuia, complementar celor care au fost reţinute deja prin hotărârea de primă instanţă.
Aşa fiind, instanţa de apel a analizat în detaliu probele care au fost administrate şi a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, răspunzând punctual tuturor motivelor de apel, cele care vizau excepţiile procesuale precum şi cele aflate în legătură cu fondul dreptului litigios. Au fost menţionate, în mod expres şi explicit, în considerentele hotărârii, care sunt argumentele în măsură să susţină soluţia dată apelului. În aceste circumstanţe, omisiunea instanţei de apel de a invoca formal, în cuprinsul considerentelor, normele substanţiale incidente, a căror analiză a fost deja realizată prin hotărârea de primă instanţă, nu este în măsură să justifice admiterea recursului şi casarea acestei hotărâri, în sensul celor pretinse de recurent. Aceasta întrucât, fundamental, nu incidenţa ori interpretarea legii substanţiale a fost contestată de apelant, ci stabilirea împrejurările de fapt esenţiale în acest proces şi aprecierea lor, în raport cu textele normative care reglementează condiţiile răspunderii civile delictuale. Motivele apelului au fost preponderent de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.
Înalta Curte apreciază că hotărârea instanţei de apel respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum şi cele ale art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cererea apelantului fiind examinată în mod echitabil.
II. Din perspectiva motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se invocă o greşită aplicare a dispoziţiilor de drept material care reglementează prescripţia extinctivă, în concret, art. 2517, art. 2530, art. 2523 şi art. 2528 C. civ.
Circumscris aceluiaşi motiv de casare, recurentul afirmă şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1357 şi art. 1358 C. civ., cele care reglementează condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, cu referire specială la vinovăţie şi la existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
1. În esenţă, recurentul susţine că, în speţă, termenul general de prescripţie a fost depăşit, pentru că, de la momentul încheierii procesului-verbal de terminare a lucrărilor sau, cel mai târziu, de la data semnării protocolului privind darea în folosinţă a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, reclamantul trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.
Înalta Curte reaminteşte că, în raport cu dispoziţiile art. 2517 C. civ., termenul general de prescripţie este de 3 ani şi acesta operează ori de câte ori legea nu reglementează un termen special.
Pentru circumstanţele particulare ale prezentei cauze deduse judecăţii, nu există reglementat un termen special de prescripţie extinctivă, aşa încât, se aplică termenul general, acela de trei ani.
Cât priveşte începutul prescripţiei extinctive, conform art. 2528 C. civ., prescripţia dreptului la acţiunea în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.
Aşadar, în cazul dreptului la acţiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, contractuală sau extracontractuală, sunt stabilite alternativ două momente de la care curge termenul de prescripţie, în sensul celor ce urmează: a) unul subiectiv, constând în data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea; b) unul obiectiv, constând în data, stabilită judecătoreşte, când păgubitul ar fi trebuit să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea; acest moment se va stabilit de instanţă, în funcţie de circumstanţele specifice fiecărui caz.
În prezentul proces, momentul iniţial al curgerii termenului general de prescripţie, invocat de recurent, acela al încheierii procesului-verbal de recepţie finală sau al semnării al protocolului de dare în folosinţă, vizează ipoteza reglementată prin art. 2531 alin. (1) lit. b) C. civ., respectiv dreptul la acţiunea în răspundere pentru vicii ascunse, în cazul contractului de antrepriză. Or, prezenta acţiune este una în repararea pagubei cauzate printr-o fată ilicită, astfel că primesc incidenţă dispoziţiilor art. 2528, evocate mai sus.
Înalta Curte, apreciază că, în raport cu cele reţinute în fapt, în mod corect, tribunalul a stabilit că prescripţia a început să curgă de la data luării la cunoştinţă a raportului de expertiză extrajudiciară, 24 iulie 2014, acesta fiind momentul când reclamantul a cunoscut şi putea să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea. Acţiunea fiind promovată în data de 15 iunie 2017, corect s-a concluzionat în sensul respectării termenului general de prescripţie, acela de 3 ani.
2. Cu referire la recunoaşterea efectelor răspunderii civile delictuale a pârâtului, în esenţă, recurentul susţine că, în realitate, deteriorarea asfaltică a fost determinată de existenţa unei infrastructuri stradale inadecvată traficului la nivel judeţean şi de acumularea de ape freatice provenite din precipitaţii, precum şi din şiroiri ale străzilor laterale, în condiţiile în care cerinţele proiectului, acela referitoare la refacerea sistemului rutier la stadiul iniţial, au fost respectate. În privinţa vinovăţiei, orice neîndeplinire a obligaţilor contractuale de către firma C. ar atrage răspunderea contractuală a acesteia, în niciun caz răspunderea delictuală a pârâtului, care nu a fost executant al lucrărilor.
Înalta Curte reaminteşte că pentru angajarea obligaţiei de despăgubire a victimei, în raport cu dispoziţiile art. 1357 C. civ., apare necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre aceasta şi consecinţele dăunătoare produse, vinovăţia făptuitorului.
Cât priveşte vinovăţia, condiţie a cărei neîndeplinire este afirmată cu insistenţă de recurent, ea reprezintă o condiţie distinctă şi esenţială, o constantă a răspunderii civile delictuale, putând îmbrăca forma intenţiei sau a culpei. Mai mult, răspunderea ar putea fi angajată şi pentru cea mai uşoară culpă, potrivit art. 1357 alin. (2) C. civ., aceasta însemnând neglijenţa sau imprudenţa pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o faţă de propriile interese.
Vinovăţia este fundamentul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie şi, în aprecierea acestei condiţii, esenţiale sunt două elemente: comportamentul făptuitorului şi imputabilitatea acestuia.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel a stabilit, în fapt, în urma unei riguroase analize şi sinteze a probelor care au fost administrate (proba cu înscrisuri, expertiza tehnico-judiciară), că în anul 2013 a fost încheiat un protocol privind darea în folosinţă a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare de pe teritoriul comunei Glina, Judeţul Ilfov, realizate de către Municipiul Bucureşti în cadrul proiectului Reabilitarea şi modernizarea Staţiei de Epurare a apelor uzate a Municipiului Bucureşti, – Faza 1 (SEAU Glina Faza 1) între Municipiul Bucureşti, comuna Glina, S.C. B. şi Asociaţia de dezvoltare intercomunitară de utilităţi publice pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare „E.”, prin care S.C. B. a preluat în folosinţă gratuită sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare de pe teritoriul administrativ al comunei Glina.
Protocol încheiat are la bază „faptul că proprietatea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare de pe teritoriul comunei Glina nu a fost încă transferată de către municipiul Bucureşti către comuna Glina şi că instalaţiile şi construcţiile aferente sistemelor sunt finalizate si vot fi puse în funcţiune pentru asigurarea serviciului public de alimentare cu apă si canalizare”.
Prin adresa nr. x/28.10.2013, S.C. B. S.A. comunică Primăriei Glina identificarea zonelor care prezintă tasări semnificative în carosabil solicitând, prin adresa x din 01.11.2013, sprijin pentru remediere problemelor identificate.
Conform adresei sus menţionate precum şi minutei încheiate în data de 04.08.2014, între Primăria Glina, Consiliul Judeţean Ilfov, S.C. B. şi S.C. F. S.R.L., s-a constatat „că pe aliniamentul trasee de canalizare menajeră executată de-a lungul Drumului Judeţean menţionat mai sus fenomenul de tasare este încă activ la nivelul căii de rulare cu amplitudini mai mari sau mai mici funcţie şi de adâncimea de prizare a canalizării; cedări mari structurale identificate la intersecţia DJ 301 A cu str. x şi Zona limitrofă”.
Ca urmare a ploilor căzute, s-a constatat pe sectorul de drum pe care a fost executată lucrarea de canalizare, cedări mari de sistem rutier, apariţia de cratere sub asfalt, fapt ce a impus ca, Judeţul Ilfov – Consiliul Judeţean să achiziţioneze o expertiză tehnică care să constate prin încercări complexe şi măsurători nedistructive de defectometrie, capacitatea portantă a acestei zone de drum.
În urma determinărilor efectuate prin expertiza tehnică extrajudiciară solicitată de reclamant, a rezultat că, pentru a aduce porţiunea de drum afectată la un nivel de viabilitate conform cu clasa de trafic actual, sunt imperios necesare lucrări de remediere a degradărilor semnalate pe porţiunea afectată de canalizare, lucrări ce constau în decopertarea asfaltului şi săpătură pentru realizarea unui strat de fundaţie cu grosimea de minim 98% proctor normal al patului drumului urmat de aplicarea unui strat de 10 cm mixtură asfaltică. Având în vedere că lucrările de refacere a sistemului rutier după realizarea canalizării au fost efectuate în mod necorespunzător de către Primăria Municipiului Bucureşti respectiv nu s-a făcut o compactare corespunzătoare a infrastructurii drumului, rezultând o capacitate portantă „rea”, apărând cedări ale structurii rutiere, sectorul de drum pe lungimea de 2,7 Km aflându-se în interiorul localităţii, face dificilă circulaţia rutieră, fapt ce generează nemulţumiri şi reclamaţii din partea locuitorilor.
Urmare solicitărilor care i-au fost adresate, reclamantul Judeţul Ilfov – Consiliul Judeţean a contractat lucrarea privind „refacerea infrastructurii drumului judeţean DJ 301 A, Glina, pe porţiunea afectată de canalizare”, potrivit contractului x din 30.10.2014.
Judeţul Ilfov – Consiliul Judeţean a achiziţionat servicii de expertiză tehnică, proiectul tehnic, şi a executat lucrările de remediere a infrastructurii drumului judeţean pe porţiunea afectată de canalizare, care au necesitat alocarea sumei de 936. 561,72 RON pentru a se aduce porţiunea de drum afectată de lucrările efectuate la reţeaua de canalizare de către Primăria Municipiului Bucureşti, la un nivel de viabilitate conform cu clasa de trafic în care este încadrat drumul judeţean 301 A.
Din conţinutul raportului de expertiză efectuat la dosar de expert G., coroborat cu răspunsul la obiecţiuni, a rezultat că lucrările efectuate de Municipiul Bucureşti au condus la slăbirea capacităţii portante a drumului rutier DJ 301 A km. 0+000 (centură), km. 2 + 700 (Glina-poştă), prin tăierea necorespunzătoare a asfaltului, prin faptul că suprafaţa ce a făcut contactul cu betonul nu a fost bine curăţată şi amorsată prin faptul că fundaţiile nu au fost etanşe, permiţând apariţia de tasări datorită pătrunderii apei prin fisuri şi crăpături, inclusiv în jurul căminului de vizitare unde fenomenul este mai grav. Totodată, expertul a arătat că lucrările efectuate de reclamantă conform contractului nr. x/2014 încheiat cu S.C. D. x S.R.L. au fost necesare pentru refacerea capacităţii portante a drumului şi că s-au acoperit eventualele deficienţe ale lucrărilor efectuate de pârâtul Municipiul Bucureşti
Raportul de expertiză întocmit de expert H. confirmă concluzia expertizei administrate în primă instanţă, potrivit căreia degradările ulterioare lucrărilor de aducere a DJ 301A la starea iniţială se datorează executantului lucrărilor de canalizare, cocontractantul apelantului Municipiul Bucureşti. Astfel, nu s-a realizat o compactare corespunzătoare a umpluturii pe traseul reţelei de canalizare şi îndeosebi în jurul căminelor de canalizare şi nu s-au respectat regulile tehnologice de pregătire a suprafeţei pe care s-a turnat mixtura asfaltică de deasupra lucrărilor la canalizare, apărând fisuri între noul strat asfaltic şi cel vechi, respectiv tasări care nu sunt rezultatul unor uzuri normale ulterioare.
De asemenea, instanţa de apel a stabilit în fapt, reţinând concluziile rapoartelor de expertiză, că degradarea sistemului rutier, care a făcut necesare lucrările a căror contravaloare este pretinsă în prezenta cauză, nu se datorează apei pluviale şi lipsei sistemului de colectare propriu, argumentul expertului – potrivit căruia în caz contrar se deteriora şi restul drumului, nu doar porţiunea de deasupra lucrărilor de canalizare – fiind unul plauzibil şi raţional; expertul a constatat, pe temeiul înscrisurilor şi constatărilor anterioare, că partea carosabilă a DJ 301 A Glina a cedat numai pe traseul pe care s-a realizat canalizarea. Expertul desemnat în apel arată că lucrările efectuate erau necesare stabilirii situaţiei anterioare a circulaţiei pe DJ 301 A Glina, neducând la capacităţi de trafic superioare şi neaflate în legătură cu lucrările defăşurate pe seama apelantului Mun. Bucureşti.
Prin urmare, faptul ilicit dovedit constă în realizarea în mod necorespunzător a lucrărilor la proiectul „Reabilitarea şi Modernizarea Staţiei de Epurare a Apelor uzate a Municipiului Bucureşti – faza 1”.
Faptul ilicit evidenţiat este cel care a provocat reclamantului un prejudiciu material, constând în contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamant pentru refacerea capacităţii portante a drumului rutier DJ 301 A km. 0+000 (centură), km. 2 + 700 (Glina-poştă), în zona căminelor de ramificare canalizare şi în zona adiacentă lor.
Vinovăţia în săvârşirea acestui fapt ilicit aparţine pârâtului, Municipiul Bucureşti, în condiţiile în care proprietatea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare de pe teritoriul comunei Glina nu a fost transferată de către municipiul Bucureşti către comuna Glina şi Municipiul Bucureşti este cel care a efectuat lucrări cu un dovedit caracter defectuos, pe un drum aflat în proprietatea publică a judeţului Ilfov.
Circumscris acestei condiţii, sunt juste aprecierile instanţei de apel referitoare la faptul că răspunderea pârâtului pentru prejudiciul cauzat prin executarea necorespunzătoare a lucrărilor efectuate din însărcinarea sa nu poate fi înlăturată prin invocarea contractului încheiat cu executantul C., responsabilitatea aparţinând pârâtului, obligat să efectueze aceste lucrări. Aspectele legate de execuţia efectivă pot fi discutate exclusiv în cadrul raportului stabilit între pârât şi executant. Pârâtul răspunde pentru deteriorările cauzate drumului, în mod obiectiv, neputându-se exonera faţă de reclamant, care este un terţ faţă de contract, prin invocarea clauzelor contractului încheiat cu executantul lucrării. Tot astfel, participarea unui reprezentant al Consiliului Judeţean Ilfov la recepţia tehnică a lucrării autorizate nu este de natură a înlătura răspunderea civilă pentru lucrări defectuoase descoperite ulterior.
O reapreciere a probelor în recurs, în scopul unei modificări a împrejurărilor esenţiale de fapt, nu este procedural posibilă.
Sunt, aşadar, puse în evidenţă atât comiterea unei fapte ilicite, cauzarea unui prejudiciu, raportul de cauzalitate, cât şi vinovăţia pârâtului, elemente cumulative în prezenţa cărora apreciază efectele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, astfel cum a apreciat şi instanţa de apel.
Cu referire la obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată constând în onorariul expertului, păstrată în sarcina pârâtului, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, a fost admis în parte apelul pârâtei, însă pentru un alt motiv decât acela care a determinat întocmirea raportului de expertiză. Reclamantul şi-a redus pretenţiile în apel şi în considerarea acestui act de dispoziţie al părţii apelul a fost admis şi soluţia a fost schimbată în parte. Toate celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute, astfel că instanţa de apel a făcut o judicioasă aplicare a dispoziţiilor art. 451 alin. (1), art. 453 C. proc. civ.
Faţă de toate cele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtului se va respinge, ca nefondat.
Sursa informației: www.scj.ro.
