Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. Neaducerea la îndeplinire a obligaţiei de rectificare şi definitivare a planului parcelar

• NCC: art 1349
• NCPC: art. 453
• NCPC: art. 461
• NCPC: art. 466
• NCPC: art. 472
• NCPC: art. 477
• NCPC: art. 480 alin. (2)
• NCPC: art. 488 pct. 6 şi 8
• NCPC: art. 496
• NCPC: art. 906

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 04.06.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Corbeanca, prin primar, obligarea pârâtei la plata sumei de 2.617.575,56 euro, reprezentând echivalentul despăgubirilor datorate pentru neexecutarea obligației de a face, în speță de rectificare și definitivare a planului parcelar pentru tarlaua x, parcela x din sat. Corbeanca, com. Corbeanca, jud. Ilfov, și prejudiciul ocazionat prin neexecutarea de bună voie a obligației de mai sus, ce incumbă pârâtei.

În drept, a invocat dispozițiile art. 194 raportat la art. 892 C. proc. civ., art. 1349, art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1516, art. 1518 C. civ.

Pârâta Comuna Corbeanca, prin primar, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității lucrului judecat și excepția lipsei de interes.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 727 din 1 aprilie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că instanța de fond a apreciat, cu referire la dispozițiile art. 1349 C. civ., că prima condiție a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie este îndeplinită, prin săvârșirea de către pârâtă a faptei ilicite reprezentate de neaducerea la îndeplinire a obligației de rectificare și definitivare a planului parcelar. De asemenea, a observat că, în urma inacțiunii pârâtei, reclamanta nu și-a putut îndeplini obligațiile care îi incumbau în temeiul contractului de facilitate de credit la termen nr. 2555/12.04.2010, și anume obligațiile de intabulare în cartea funciară a imobilelor și de vânzare a acestora, în termenul agreat cu finanțatorul, ceea ce a condus la imposibilitatea rambursării creditului contractat, împrejurare care conduce la stabilirea unui prejudiciu cert, direct și personal, în cuantum de 2.617.575,56 euro. Și cea de a treia condiție, a legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și prejudiciu a fost considerată ca fiind îndeplinită, întrucât prejudiciul a fost cauzat reclamantei urmare a faptei ilicite săvârșite de pârâtă cu vinovăție, vinovăție care reiese din material probator administrat.

Tribunalul a statuat, totodată, în sensul că stabilirea în sarcina pârâtei a obligației de a rectifica și definitiva planul parcelar, prin intermediul unei hotărâri judecătorești definitive, corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate, or, prin reiterarea și analizarea acestor aspecte se tinde la efectuarea unui control judiciar nepermis asupra unei sentințe civile definitive, ce se bucură de autoritate de lucru judecat.

În apel, curtea a constatat că pârâta începuse să își îndeplinească obligațiile stabilite prin sentința nr. 2990/13.05.2015, procedând la întocmirea, printr-o persoană autorizată, în anul 2014, a planului parcelar pentru tarlaua x, parcela x, acest plan fiind rectificat la data de 27.03.2014 și înaintat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care însă nu a putut fi avizat și înregistrat în baza de date, întrucât era necesar să fie modificate mai multe documentații cadastrale, cu acordul obligatoriu al persoanelor titulare de drepturi înscrise în cărți funciare. Așadar, a apreciat instanța de apel, pârâta a fost în imposibilitate obiectivă de a aduce la îndeplinire obligația de a rectifica și a definitiva planul parcelar din cauze independente de voința sa, astfel că, deși, din punct de vedere obiectiv, există fapta sa ilicită, sub aspectul vinovăției, din probatoriul administrat nu rezultă culpa Comunei Corbeanca în neîndeplinirea obligațiilor menționate.

În ceea ce privește dovada prejudiciului, curtea a considerat că paguba pretinsă de reclamantă nu este consecința directă și nici indirectă a faptei ilicite a pârâtei, cea dintâi aflându-se în procedura insolvenței încă din anul 2013, iar C. s-a înscris la masa credală prin cererea nr. x/10.09.2013.

Invocând dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că, în analizarea celui de-al doilea motiv de apel, instanța a depășit limitele învestirii din perspectiva art. 477 C. proc. civ., întrucât nici prin cererea de apel inițială, dar nici ulterior, după explicitarea motivelor de apel, nu a fost contestată hotărârea instanței de fond sub aspectul neîndeplinirii condițiilor atragerii răspunderii civile delictuale.

Înalta Curte apreciază că motivul de nelegalitate astfel dezvoltat poate fi încadrat în dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., nefiind însă întrunite cerințele acestui text de lege în raport de aspectele indicate de către recurentă.

Astfel, conform acestei norme de drept, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, „când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității”.

În speță, s-a invocat încălcarea art. 477 alin. (1) C. proc. civ., text de lege care reglementează limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, în sensul că „Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată”.

Aceasta înseamnă că, și în cadrul apelului, procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, caz în care instanța de apel nu poate proceda la o nouă judecată în fond decât în limitele stabilite de apelant prin cererea de apel, conform adagiului tantum devolutum quantum apellatum.

În situația de față, intimata a criticat, în apel, soluția dată de prima instanță prin raportare la dispozițiile art. 1349 C. civ., susținând argumente legate de fondul dedus judecății.

În acest context, a arătat că reclamanta se află în culpă exclusivă, întrucât prin proiectul imobiliar dezvoltat tocmai aceasta nu a respectat limitele proprietății stabilite prin titlu de proprietate, caz în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege avut în vedere de tribunal. A învederat că nu se poate constata culpa pârâtei în condițiile în care modificarea planului parcelar este condiționată strict de acordul altor 100 de proprietari de imobile din parcela/tarlaua în cauză, că prejudiciul reclamat trebuie să fie consecința unei acțiuni a pârâtei, aspect ce nu a fost dovedit, respectiv că pentru angajarea răspunderii civile delictuale capacitatea delictuală reprezintă condiția esențială, iar în absența acesteia nu se poate reține voința părții de a săvârși fapta. A mai arătat că tribunalul nu a observat că pretinsa pagubă, dovedită cu cererea de înscriere a băncii la masa credală în anul 2013, s-a produs înainte de săvârșirea faptei de neexecutare a obligației stabilite prin sentința nr. 2990/13.05.2015.

Față de cele expuse anterior, recurenta nu este îndreptățită să susțină că intimata nu a invocat în apel neîndeplinirea cumulativă a condițiilor atragerii răspunderii civile delictuale, aspect ce ar fi de natură să conducă la casarea hotărârii recurate.

Ca atare, Înalta Curte va respinge această critică, constatând că instanța de apel a procedat la rejudecarea fondului în limitele stabilite de către apelanta pârâtă prin cererea de apel, cu respectarea dispozițiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte va reține că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, fără a fi argumentat juridic de către recurentă, în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Or, singura referire din recurs, potrivit căreia instanța de apel a înlăturat vinovăția intimatei printr-o interpretare eronată a dispozițiilor art. 1349 C. civ., interpretare care este pe de o parte străină naturii pricinii (întrucât nu se poate corobora cu materialul probator), iar pe de altă parte este contradictorie înscrisurilor existente la dosarul cauzei, nu reprezintă o motivare în drept conformă textului de lege invocat, ci vizează aspecte de netemeinicie a deciziei contestate, incompatibile cu calea de atac exercitată.

Recurenta a criticat, din perspectiva art. 488 pct. 7 C. proc. civ., încălcarea principiului autorității de lucru judecat, cu referire la obligația reținută în sarcina intimatei prin sentința civilă nr. 2990/13.05.2015 pronunțată de Judecătoria Buftea, susținând că motivarea instanței de apel intră în contradicție cu dispozițiile hotărârii menționate, înlăturând efectul acestui titlu executoriu, respectiv că, prin aceasta, se schimbă întru-totul obligațiile părților din raportul juridic dedus judecății, prin preluarea obligației reținute în sarcina Comunei Corbeanca și trasarea acestei obligații în sarcina sa.

Înalta Curte nu poate primi această critică.

Potrivit normei de drept indicate, casarea unei hotărâri se poate cere … „pct. 7) când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat”.

În cauză, instanța de fond s-a pronunțat asupra efectelor sentinței civile nr. 2990/13.05.2015 pronunțată de Judecătoria Buftea, statuând, în considerente, că, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, în sarcina pârâtei obligația de a proceda la rectificarea și definitivarea planului parcelar pentru tarlaua x, parcela x din județul Ilfov.

Tribunalul a înlăturat apărările pârâtei referitoare la invocarea culpei exclusive a societății reclamante, motivată de faptul că aceasta a fost cea care nu a respectat limitele de proprietate și a translatat construcțiile realizate pe terenurile aflate în vecinătatea proprietății sale, reținând că prin formularea acestor apărări s-ar tinde la anihilarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 2990/13.05.2015. A considerat, totodată, că stabilirea în sarcina pârâtei a obligației de a rectifica și definitiva planul parcelar prin intermediul unei hotărâri judecătorești, definitive, corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel doar intimata, criticile formulate de această parte antamând și aspectele avute în vedere de prima instanță cât privește reținerea puterii de lucru judecat a hotărârii sus indicate.

Prin decizia recurată, curtea a reținut că trebuie să se facă distincție între excepția autorității de lucru judecat, care presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, și noțiunea de putere de lucru judecat, care implică existența unei hotărâri judecătorești definitive, prin care s-a statuat asupra unei chestiuni litigioase.

A considerat că, în cauza de față, nu sunt îndeplinite condițiile identității de obiect și cauză, în condițiile în care obiectul prezentei cereri este reprezentat de obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat de pretinsa neîndeplinire a obligației de rectificare și definitivare a planului parcelar, cauza juridică fiind răspunderea civilă delictuală, respectiv dispozițiile art. 1349 C. civ., iar în dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Buftea, sub nr. x/2013, soluționat prin sentința civilă nr. 2990/13.05.2015, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la întreprinderea demersurilor de finalizare a lucrărilor privind stabilirea limitelor de proprietate, în sensul rectificării și definitivării planului parcelar, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 906 C. proc. civ.

A constatat, cu privire la existența faptei ilicite, că, prin sentința civilă nr. 2990/13.05.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin neapelare, s-a admis în parte cererea formulată de recurentă în contradictoriu cu intimata, aceasta din urmă fiind obligată să rectifice și să definitiveze planul parcelar pentru tarlaua x, parcela x din județul Ilfov, și că, astfel, în temeiul hotărârii judecătorești, intimata trebuia să procedeze la îndeplinirea acestei obligații.

Așadar, observă Înalta Curte, ambele instanțe de fond au apreciat că ceea ce s-a statuat în mod definitiv, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, drept chestiune litigioasă deja rezolvată, constă în obligația intimatei de a proceda la rectificarea și definitivarea planului parcelar pentru tarlaua x, parcela x din județul Ilfov, iar nu asupra întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale.

Or, în acest context, în mod corect instanța de apel a analizat îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 1349 C. civ., verificând, ca și instanța de fond, în raport de probatoriul administrat, în ce măsură poate fi reținută culpa pârâtei cât privește neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin decizia nr. 2990/13.05.2015, de a rectifica și definitiva planul parcelar.

De altfel, trebuie reținut că recurenta nu a înțeles să formuleze împotriva hotărârii instanței de fond critici în condițiile art. 466 cu referire la art. 461 C. proc. civ. ori ale art. 472 C. proc. civ., așa încât sunt inadmisibile astfel de apărări în faza procesuală a recursului.

Cât privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că instanța de apel a aplicat corect normele de drept material la situația de fapt dedusă judecății.

Conform art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, … „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.

Fiind învestită cu examinarea unora dintre condițiile necesare pentru atragerea răspunderii civile delictuale, respectiv existența vinovăției celui pretins a fi cauzat prejudiciul și existența prejudiciului, instanța de apel a reținut, din perspectiva art. 1349 C. civ., că fapta ilicită nu a fost săvârșită cu vinovăție de către intimată, aceasta începând încă din anul 2014 să-și îndeplinească obligațiile, în vederea rectificării planului parcelar, plan înaintat la OCPI, dar neavizat și neînregistrat întrucât era necesară rectificarea mai multor documentații cadastrale, ale altor persoane ce figurează ca titulare de drepturi în cărțile funciare, ceea ce presupunea acordul expres al acestora. Totodată, a apreciat că recurenta nu a dovedit că s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă cât privește intabularea dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate și vânzarea acestora, nefiind depuse la dosar probe din care să rezulte că a solicitat înscrierea dreptului de proprietate în cărțile funciare și că cererile i-au fost respinse de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. În plus, a considerat că operațiunea de rectificare și definitivare a planului parcelar implica și o atitudine constructivă din partea recurentei, care impunea ca aceasta să modifice documentațiile cadastrale pentru fiecare imobil pe care îl deține în proprietate și să solicite rectificarea intabulărilor proprietăților sale în cărțile funciare, potrivit dispozițiilor legale.

Înalta Curte constată că, pentru ca răspunderea civilă a celui care ar fi cauzat prejudiciul să fie angajată, nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul pretins produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei, adică acesta să fi acționat cu vinovăție când a săvârșit-o. Or, analizând vina, se impune a se determina atitudinea subiectivă a autorului față de faptă și urmările acesteia. Lipsa vinovăției înlătură răspunderea, chiar dacă fapta a fost săvârșită și prin ea s-a cauzat un prejudiciu.

În speță, raportat la situația de fapt astfel stabilită de instanța de apel și care nu mai poate face obiectul cenzurii în recurs, Înalta Curte consideră că, în cauză, recurenta, prin prezenta cerere de chemare în judecată, tinde a transfera îndeplinirea obligațiilor sale (respectiv, de a solicita înscrierea dreptului pretins în cartea funciară potrivit dispozițiilor legale în vigoare, de a contesta refuzul înscrierii, în cazul emiterii acestuia, de a identifica mijlocul procesual pentru remedierea situației pretins create) în sarcina intimatei, cea care a efectuat actele necesare pentru a executa hotărârea judecătorească ale cărei dispozițiile nu pot fi aduse la îndeplinire din motive independente de voința sa, fiind necesar acordul tuturor persoanelor titulare de drepturi înscrise în cărți funciare.

Nu se poate aprecia că vinovăția intimatei rezultă doar din inacțiunea sa, privind refuzul rectificării planului parcelar, astfel cum consideră recurenta, lipsind elementele de fapt care să poată conduce, fără echivoc, la concluzia că există o vină și un prejudiciu cauzat, și astfel sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, raportat la aspectele arătate în cererea de chemare în judecată.

Ca atare, nefiind probată vinovăția, astfel cum a reținut și instanța de apel, implicit atitudinea subiectivă imputabilă celui care a săvârșit fapta ilicită față de această faptă, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1349 C. civ., fiind necesar a fi îndeplinite cumulativ toate condițiile cerute de norma în cauză.

Înalta Curte mai reține că, în mod contrar exigențelor căii de atac promovate, prin memoriul de recurs formulat recurenta a reiterat aspecte ale situației de fapt a cauzei, a prezentat și analizat probe care, în opinia sa, erau de natură a stabili cu precizie vinovăția intimatei și a criticat modul de interpretare și apreciere dovezilor administrate de către instanța de apel, contestând concluziile deduse în urma unei atare analize.

Astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigențelor căii de atac a recursului în actuala sa reglementare legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanței de apel exclusiv pentru motivele limitativ enumerate de art. 488 C. proc. civ.

În concluzie, sunt nefondate argumentele invocate de recurentă prin raportare la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a criticat, de asemenea, hotărârea instanței de apel sub aspectul reținerii lipsei prejudiciului, învederând că în mod greșit s-a apreciat că datoria societății față de bancă s-a produs încă din anul 2013 (dovedită cu cererea băncii de înscriere la masa credală), așadar înainte de anul 2015, când s-a stabilit, prin sentința civilă nr. 2990, obligația Comunei Corbeanca de a rectifica și definitiva planul parcelar pentru tarlaua x.

Or, raportat la aceste apărări care vizează dovada prejudiciului, așadar stabilirea situației de fapt, instanța de apel a constatat, interpretând probatoriul administrat, că datoria invocată era preexistentă nașterii obligației pârâtei stabilite prin sentința civilă nr. 2990/13.05.2015, pronunțată de Judecătoria Buftea și nu poate fi imputată acesteia, neexistând nicio legătură între prejudiciul pretins și fapta ilicită invocată.

Prin considerentele hotărârii recurate, instanța de apel a prezentat în mod detaliat și explicit faptele, astfel cum au fost deduse din interpretarea întregului material probator administrat, reținând însă că prejudiciul nu este probat.

În acest context, cât privește valorificarea probelor, Înalta Curte constată că această chestiune vizează exclusiv modul de apreciere concretă a dovezilor administrate, aspect ce nu poate fi analizat în calea de atac a recursului.

Printr-o ultimă critică invocată, recurenta a învederat că instanța de apel a reținut, cu referire la primul motiv formulat de apelantă împotriva sentinței instanței de fond, cât privește modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, că nu este întemeiat, dar cu toate acestea a admis în tot apelul declarat, încălcând prevederile art. 480 alin. (2) teza finală C. proc. civ., obligând-o pe reclamantă la plata în integralitate a cheltuielilor de judecată, aspect care contravine dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

Critica astfel formulată nu este fondată.

Dispozițiile art. 480 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că, în caz de admitere a apelului, instanța poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată.

Înalta Curte reține, cu privire la soluția schimbării, că în urma examinării hotărârii primei instanțe, a motivelor de apel și a apărărilor formulate, a probelor administrate în primă instanță și, eventual, în apel, instanța de apel, admițând calea de atac, poate pronunța o proprie hotărâre de fond care să schimbe în tot sau în parte hotărârea apelată. Legiuitorul nu a prevăzut, printre măsurile reglementate de art. 480 C. proc. civ., o soluție parțială în ceea ce privește apelul, ci doar în legătură cu hotărârea atacată, care poate fi anulată ori schimbată în tot sau în parte.

În situația admiterii apelului, partea care pierde va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., fundamentul răspunderii fiind culpa procesuală, ce rezultă din chiar împrejurarea că a pierdut procesul în această fază procesuală.

În situația de față, prin decizia recurată a fost admis apelul formulat de pârâta Comuna Corbeanca, prin primar, fiind schimbată în tot sentința apelată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Împrejurarea conform căreia instanța de apel a valorificat în calea de atac a apelului doar parțial criticile invocate de pârâtă nu este de natură a înlătura incidența art. 453 C. proc. civ., în mod corect instanța de apel stabilind culpa procesuală în sarcina reclamantei, cererea de chemare în judecată promovată de această parte fiind respinsă pe fond.

Pentru toate aceste considerente, văzând prevederile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1912 A din 3 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.