Profesia de avocat în anul centenarului Marii Uniri, între prezent și viitor

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Centenarul Marii Uniri este un reper pentru evoluția societății românești, în general. Am străbătut un secol care constituie o perioadă de reală schimbare și modernizare pentru profesia de avocat, permanent supusă reflecției și reformării.

În cei o sută de ani care au trecut de la Marea Unire, profesia de avocat a dat dovadă de o rezistență uimitoare, adaptându-se continuu tuturor schimbărilor care au avut loc în succesiunea vremurilor sub care profesia a răzbit! Au fost războaie, au fost dictaturi, a fost comunism, au fost epurări „înainte” și „după”, a fost momentul ’89. Toate acestea au afectat totdeauna moderat practicarea concretă a profesiei, tipologia îndatoririlor avocatului, percepția avocaților și a publicului asupra avocaturii. Avocatul dedicat valorilor reale ale profesiei a izbândit!

Nu analizăm evocările! E treaba istoricilor sau, mai nou, a avocaților care se dedică scrierilor despre istoria profesiei!

Evenimentele la care au participat în acest an avocații români pentru a cinsti Centenarul – la Alba Iulia, la Sibiu, la Craiova, la Iași, la Târgu Mureș, la Biserica Domnița Bălașa, la București, de Ziua Eroilor (când s-a organizat Parastasul de pomenire a „eroilor in robă”, căzuți la datorie în Primul război mondial) – au demonstrat că fără intelectuali și fără elite niciun popor nu poate dăinui în istorie. Contribuția avocaților la realizarea Marii Uniri – evocată în volumul omagial realizat la inițiativa UNBR, lansat în preajma Zilei avocatului român, la Alba Iulia – dovedește că la realizarea Marii Uniri avocații români s-au numărat printre elitele națiunii.

Ferice de poporul care a avut astfel de avocați!

Trebuie, însă să privim, la ceas aniversar, și la vremurile de azi!

Avocatul român a redobândit gustul libertății și al democrației, inclusiv al democrației profesionale. În ultimii ani ai secolului scurs de la Marea Unire avocatul român a fost și este actor și martor al eforturilor făcute pentru ca profesia să recâștige valori europene fundamentale într-un cadru instituțional compatibil cu reglementările dreptului european. În Anul Centenar în Barourile din România sunt înscriși un număr de 24.667 avocați definitivi, 1.555 avocați stagiari și un număr de 150 avocați străini. Aceștia au raporturi instituționale exclusiv cu Barourile din care fac parte – 42 la număr!

Numărul avocaților cu drept de exercitare a profesiei a crescut de la 18.843 în 2007 la 23.020 la 31 decembrie 2017. Numărul stagiarilor este însă în scădere, de la 3.180 în 2007 la 1.240 în 2017. Acestora li se adaugă 8.465 de avocați aflați în stare de incompatibilitate sau suspendați din dreptul de a profesa.

În România funcționează 720 de societăți profesionale de avocați, 82 de societăți profesionale de avocați cu răspundere limitată și 8.695 de cabinete individuale de avocați. La 31 decembrie 2017 figurau înscriși în registrul național al avocaților de asistență judiciară 5.727 de avocați cu drept de exercitare a profesiei, iar în registrul național al curatorilor judiciari 3.151 de avocați, din care 3.004 cu drept de exercitare a profesiei. În unele barouri (Dolj, Galați și Suceava) există o evidență a avocaților care au și o calitate de curatori fiscali, în număr total de 13, din care 12 cu drept de exercitare a profesiei.

În acest an, sub rezerva validării ultimului examen, procentul celor admiși în profesia de avocat a crescut. Au fost admiși 627 avocați, adică un procent de 21,7% dintre cei înscriși, cel mai mare procent din ultimii 5 ani.

Selecția este mai riguroasă, dar, raportată la cei care optează pentru intrarea în profesie, sunt lucruri de îmbunătățit.

Totuși, interesul tinerilor absolvenți pentru profesia de avocat pare să fi crescut în ultimii ani, întrucât în 2007 au fost 935 de candidați înscriși, pe când anul acesta au fost 2.889. Ar fi interesant de știut și câți avocați pleacă din profesie și către ce profesii se îndreaptă.

Altfel, cifrele arată bine cu privire la avocatura română, dar asta nu înseamnă că ele reflectă realitatea tuturor avocaților.

În ceea ce privește cifrele statistice, referitoare la venituri, acestea s-au dublat în ultimii 10 ani. După cum rezultă din datele furnizate de Casa de Asigurări a Avocaților, venitul mediu lunar al avocaților a crescut de la 2.262,56 lei în 2007 la 4.926,68 lei în 2017.

Sub aspectul veniturilor din cote de contribuție la sistemul propriu de asigurări, acestea aproape că s-au triplat în ultimii 10 ani, de la 51.160.130,46 lei în 2007 la 147.694.618 lei in 2017, iar cota medie lunară a crescut de la 226,26 lei la 541,93 lei în același interval. Din evidențele statistice de care dispunem, rezultă că în anul 2017 peste 42,03% din avocați declară către sistemul propriu de asigurări că realizează venituri lunare sub 592 euro lunar (echivalent în lei) sau nu realizează venituri din profesie, și doar 16,12% din avocați realizează venituri lunare mai mari de 2.772 euro lunar (echivalent în lei). Între aceste categorii un procent de 41,85% dintre avocați realizează cert venituri între 592 euro și 2.772 euro lunar.

Veniturile realizate din profesie au în acest an cel mai bun tratament fiscal din istoria profesiei de avocat de după 1990.

Sunt și alți factori care trebuie luați în considerare pentru a reflecta nivelul de trai al avocatului mediu: rata inflației și tipologia cabinetelor sau a societăților de avocatură care au determinat aceste venituri, pentru că decalajele sunt tot mai adânci și asta se vede cu ochiul liber.

În prezent, avem un procent de 10,3 avocați raportat la 10.000 de locuitori, ceea ce reprezintă destul de puțin comparativ cu alte țări europene. Acest indicator, privit singur, nu este relevant pentru a reflecta starea avocaturii, ci mai degrabă starea societății, el fiind în general folosit în studiile europene pentru a arăta cât de „litigioasă” este o țară. Se mai folosesc și indicatori precum numărul de avocați raportat la numărul de judecători. Ar fi relevant și un indicator în raport cu numărul litigiilor în care reprezentarea prin avocat este obligatorie și cele în care nu este obligatorie.

Asistăm și la o „feminizare” a profesiei de avocat, ponderea femeilor fiind, actualmente, de 59,93%, respectiv 13.611 femei față de 9.100 bărbați. Trebuie să avem în vedere faptul că femeile depun, în general, eforturi mai mari pentru a rămâne în carieră, având în vedere că ele trebuie să o întrerupă la un moment dat pentru concediile de maternitate. Sigur că și profesia trebuie să-i ofere sprijinul necesar în această perioadă prin indemnizațiile aferente.

Viața a demonstrat că, în profesie, numai dialogul direct și cooperarea pot consolida încrederea reciprocă și schimbul de bune practici, idei și experiențe instituționale și profesionale între barouri. Când acestea au existat, reformele structurale de care profesia de avocat are nevoie au avut succes! De regulă, avocații fac și vorbesc mai puțin despre ceea ce este pozitiv în ceea ce fac!

Nu am reușit să trecem de la concepția potrivit căreia „avocatul face parte din public”! Avocatul nu poate intra în localurile instanțelor pe aceeași ușă pe care intră magistrații, deși s-a consacrata legal, pentru prima dată în istoria avocaturii române, postulatul potrivit căruia „în exercitarea profesiei, avocații sunt parteneri indispensabili ai justiției, ocrotiți de lege (…)” [prin art. 38 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat]. Nu totdeauna suntem acceptați în localurile în care funcționează sediile instanțelor. Adesea suntem evacuați sau restrânși din spații pe care avocații le-au deținut în localurile tribunalelor de zeci de ani și chiar înainte de 1989!

S-a reușit să se elimine, prin lege, „avocatul-delator”, cultivat uneori cu îngăduință într-un registru prin care legea însăși încurajează „avertizorii”, care, într-o profesie clădită pe temeiul „secretului profesional” sunt percepuți într-un alt registru de repere moral-profesionale!

S-a înăsprit tratamentul penal în cazul încălcării secretului profesional al avocatului : este „prețul” sporirii încrederii în avocați!

Avocații trăiesc vremuri în care „apărarea neleală” a fost incriminată în Noul Cod penal parcă pentru a se altera și mai grav încrederea societății în avocați, deși nu există, la cunoștință publică, niciun caz care să fi justificat incriminarea!

Nu rare sunt situațiile în care suportăm, nu totdeauna justificat, „forfecarea” onorariilor de avocat, a căror încasare de către avocat reprezintă un drept care justifică însăși existența sa profesională !

Cine exercită profesia potrivit legii și știe că există unitate de opinii în Corpul avocaților nu a fost și nu este în situația în care „să se pituleze” în spațiul public ori „să treacă pe lângă zid”!

Dimpotrivă! Cine are ceva de spus în calitate de avocat, fără a ascunde nimic în „dulapurile cu schelete”, o spune, mai ales, dacă este specialist reputat în problema abordată! Altfel toți ne pricepem la tot!

Profesia de avocat este una în care solidaritatea de breaslă este, în spațiul public, mult mai redusă decât în cazul altor categorii profesionale implicate în înfăptuirea actului de justiție.

Există o explicație de ordin simplist, dar relevant: caracterul de afacere privată al avocaturii, în care accentul se pune în mod natural pe succesul individual/al echipei proprii, estompează solidaritatea de breaslă!

Nu primează principiul „confraternității”, deși profesia de avocat este singura care, de peste 90 de ani, are o Casă de Asigurări proprie, ceea ce înseamnă, totdeauna, solidaritate, inclusiv în ceea ce privește banii pentru pensie și/sau pentru unele prestații cu caracter social, dispune de un Fond de solidaritate creat prin contribuția proprie a tuturor avocaților care, pe baza unor reguli convențional stabilite, permite întrajutorarea cazurilor medicale grave ale avocaților si familiilor lor, se numără printre profesiilor liberale în care formarea profesională continuă este prioritară, unde educarea și menținerea la zi a pregătirii profesionale se intenționează a nu fi lăsată la voia întâmplării, are reguli foarte clare de etică profesională și, mai ales în ultimii ani, nu încurajează mediocritatea la admiterea în profesie.

În Anul Centenarului se constată o criză acută de modele bazate pe valorile constante ale profesiei (posibil și pe fondul numărului mare de avocați tineri care intră în profesie, ceea ce înseamnă că timpul acordat fiecăruia de către tutorii-îndrumători se reduce), ceea conduce la o slaba însușire a principiilor etice, manifestată prin dorința de succes obținut în termen scurt, cupiditate excesivă, disponibilitatea de a trafica informații confidențiale. S-au redus standardele profesionale (în parte și din cauze ce țin de învățământul superior juridic). Scade empatia și etica socială, în mod firesc, în raport cu influența puternică a modelului corporatist la care se raportează cu precădere tinerii avocați, în detrimentul nevoilor sociale reale ale României concrete. Calitatea și caracterul unitar al formarii profesionale scade pe măsură ce este distorsionată activitatea Institutului National pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (INPPA), înființat în 2010 și care este, teoretic, obligatoriu în primii doi ani de profesie, se manifestă o tensiune între provinciile istorice ca viziune privind profesia, dar și între diferite barouri, concretizată și în mesajele comunicate public, ceea ce conduce la slăbirea autorității și relevanței instituțiilor profesiei, organizate prin lege, în raport cu membrii profesiei. Adesea au loc scurgeri de informații care fac obiect al secretului profesional sub argumentul lipsei unei sancțiuni și din rațiuni de transparentă!

Este extrem de dificil însă să vorbești în numele tuturor avocaților! De peste o sută de ani avocații au dobândit și păstrează libertatea de opinie ca expresie a unui crez profesional, adesea intangibil, dacă nu este „acoperit” de alte obligații!

Nu am reușit să ne convingem că ar fi fost bine ca numărul barourilor să fie egal cu cel al Curților de Apel! Fiecare Barou ar fi și mai puternic!

Nu am reușit să ne convingem că numărul avocaților este în realitate mult mai mare, deoarece o profesie-soră, profesia de „consilier juridic”, fără tradiție în vremurile României democratice de dinainte de 1945, este organizată și funcționează imitând profesia de avocat. În fapt, sunt numeroși avocații care tânjesc după stabilitatea și siguranța oferită de o relație de „încadrare” într-o muncă independentă profesional, după modelul consilierilor juridici din instituțiile statului, din sistemul bancar, pe care, adesea, de facto îl imită sub denumirea generică de „avocați in house”, cu argumentul că legislația profesională a rămas în urma faptelor care s-au revoltat și se revoltă, exprimând modernizarea.

Nici cu celelalte profesii juridice organizate în România nu conlucrăm cum ar trebui. Am convenit o Cartă interprofesională privind relațiile dintre judecători, procurori și avocați, pe care o invocăm când apreciem că „dă bine”! Am fost inspirați că nu am numit-o „Protocol”!

Nu există în România, în Anul Centenar, o reglementare instituțională similară cu cea a unui Barou național, năzuință a celor care cred în valorile statului național unitar. Uniunea Națională a Barourilor din România funcționează după o matrice legală, cu atribuții limitate, ce nu permit confuzii nici cu asociațiile liber consimțite, nici cu sindicatele! Legea nu permite nici ignorarea opiniei fiecărui avocat și nici nu admite implicarea politică a organelor profesiei! Structurile instituționale, organizatorice ale profesiei, adesea percepute sau „dorite” drept veritabile concepte tehnico-juridice cu iz „corporatist”, nu pot fi deturnate de la menirea lor tradițională – ocrotirea intereselor avocaților – din rațiuni ce țin de interese de grup sau de moment!

Rolul legal al Uniunii Naționale a Barourilor din România este de autoreglementare a profesiei și de apărare a acesteia în raport cu autoritățile. Totodată, Uniunea are un rol important în apărarea prestigiului avocaturii, prin instituirea regulilor deontologice și vegherea la respectarea acestora.

Rolul Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) este sintetizat în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat (în continuare, Legea): „Barourile și UNBR asigură exercitarea calificată a dreptului de apărare, competența și disciplina profesională, protecția demnității și onoarei avocaților membri”.

Structura instituțională organizată prin Decretul-lege nr. 90/1990 și apoi, prin Legea din 1995, inspirată de modelul legislației privind organizarea profesiei de avocat din 1931, apreciată unanim ca expresie a unui regim democratic care a cultivat cu adevărat profesia de avocat ca o autentică „profesie liberală”, liberă și independentă, avea valențe ale Baroului național, potrivit și corespondent ideii de „stat național unitar”, care străbate secolul parcurs de la Marea Unire din 1918 până în prezent! Viața socială a evoluat! În prezent, reglementările legale din 1995, modificate sau completate în timp, abundența reglementarilor infraparlamentare nu corespund intereselor actuale sau de perspectivă ale dezvoltării avocatului, ca profesionist!

În plus, există prejudecăți normative/instituționale și un cadru juridic inadecvat pentru nevoi și circumstanțe ce vizează activitatea profesională a avocatului, atât în raporturile cu autorități din domeniul judiciar – înțeles în sens larg – dar și în ce privește raporturile cu autoritățile din domeniul mediului de afaceri, din sistemul ocrotirii persoanelor, autorități locale etc.

Există structuri inadecvate dezvoltării profesionale reale a avocatului, un sistem de responsabilitate slab sau chiar inexistent în ceea ce privește nerespectarea drepturilor prevăzute de lege în beneficiul apărării sau reprezentării prin avocat, agravată de necunoașterea reglementărilor legale speciale privind profesia de avocat, chiar de către slujitori ai dreptului din profesiile juridice sau care implică cunoașterea și aplicarea dreptului. Într-un mediu în care agenda publică include încă problema unei veritabile „culturi a corupției sau nepotismului”, dezvoltarea profesională a avocaților este încă inegală. În general, avocații sunt excluși din procesele de luare a deciziilor chiar și când acestea au un impact asupra vieții lor profesionale. Teama și neîncrederea în sistemele formale de corectarea a conduitelor contrare legii, atunci când drepturile au fost încălcate, întreținută uneori deliberat, a scăzut și încrederea în justiție, dar și încrederea în avocat, asociat în mentalul colectiv drept „om al legii”!

Cultura predominantă a impunității descurajează oamenii să își caute dreptatea! Convingerile înrădăcinate privind imprevizibilitatea rezonabilă a soluțiilor judiciare sunt mai puternice decât orice efort care are ca scop schimbarea atitudinilor!

Aceeași este situația și în cadrul sistemului reprezentat de instituțiile profesiei de avocat!

„Profilul” avocaților care exercită profesia în România în Anul Centenar este configurat în bună măsură de o curriculă universitară sau profesională, ulterioară înscrierii în Barou ori de perspectiva socio-culturală oferită de modelele propuse în profesie drept „avocați de succes”, în condițiile în care s-a înregistrat, natural, slăbirea instituției tradiționale a „îndrumării profesionale” obligatorii în perioada stagiului de avocat. Marea majoritate a avocaților înscriși în barouri au dobândit dreptul de intrare în profesie pe baza unui interviu sau pe bază de examen de admitere organizat de fiecare dintre barouri (rațiunea reală a inițiativei organizării UNBR!), începând din 2004 și până în 2012. În perioada 1990-1994, dar și ulterior, numeroși juriști au fost primiți în profesia de avocat, dar nu s-au înscris și în Barouri! De regulă, solicitarea de înscriere în Barou s-a făcut după pensionare, mai ales din sistemul autorităților judiciare și din cadrul Parchetelor!

Există numeroși avocați care sunt inițial formați profesional în alte profesii juridice, adesea cu o percepție „culturală” proprie privind avocatul, perceput, mai ales înainte de 1990, drept juristul care „și-a găsit un refugiu” în profesia de avocat – o „ladă” care putea găzdui mai ales pe cei care aveau „probleme de dosar”, în accepțiunea de atunci a expresiei!

Aceste premise explică percepțiile publice privind imaginea avocatului în societate, precum și a serviciilor prestate de aceștia. Fie în mass-media, fie ca opinii emanate de la public, în general, avocatul este perceput, și în prezent, alături de medic, psiholog, preot ca un „confident al clientului”, „camarad”, „aliat”, căruia i se încredințează secrete, detalii personale, intime. De aici, nevoia ca relația avocat-client să fie una bazată pe încredere, „intuitu personae”. Clientul român încă mai speră într-o înțelegere profundă a problemelor cu care se confruntă și într-un ajutor necondiționat din partea avocatului, în momentele esențiale. Este credința tuturor clienților care provin din țările civilizate unde profesia de avocat s-a întărit și rezistă mai ales prin devotamentul și respectul față de profesie al avocaților!