Mesajul Președintelui UNBR, av. dr. Gheorghe Florea, adresat Baroului Cluj cu ocazia manifestărilor ocazionate de Zilele Baroului Cluj

30 mai 2019
Vizualizari: 916
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Stimată doamnă decan al Baroului Cluj, Av. Flavia Maier,

Stimați invitați,

 Doamnelor și domnilor judecători ai Curții Europene pentru apărarea Drepturilor Omului,

Distinși confrați, membri ai Baroului Cluj,

Sunt onorat de invitația de a mă adresa manifestărilor organizate sub egida Zilelor Baroului Cluj și la cele dedicate aniversării unui secol de la reorganizarea în Barou a corpului profesional al avocaților din Cluj, manifestări care debutează cu o conferință de mare interes pentru profesia de avocat și nu numai.

Cu acest prilej, mulțumindu-vă pentru invitație și exprimându-mi dezamăgirea că treburi profesionale survenite m-au oprit din loc din drumul spre Cluj, permiteți-mi ca, în numele Corpului profesional al avocaților, să vă felicit și să urez tuturor avocaților din Cluj puterea ca, cu aceeași pasiune și dăruire, să rebrenduiască, în timp, valorile profesiei de avocat, potrivit tradițiilor cu care Baroul Cluj s-a mândrit, se mândrește și cred cu tărie că se va mândri în ceea ce privește profesia noastră!

Este cazul să reamintesc că, în contextul modificărilor impuse de reforma justiției și administrației, organizarea Baroului Cluj după Marea Unire a reprezentat un model pentru organizarea barourilor din Transilvania și, în scurt timp; Baroul, datorită poziției extrem de calificată și dedicată deplin binelui profesional, a devenit port-drapelul intereselor respectării tradițiilor avocaților transilvăneni.

Concepția Baroului Cluj cu privire la organizarea profesiei, asupra profilului intelectual pe care avocatul trebuie să îl aibă, asupra modului în care a conceput permanent relațiile dintre avocați și societate au reprezentat și reprezintă un ghid al tuturor barourilor din România în ceea ce privește evoluția profesiei de avocat.

Avocații clujeni, remarcabili și în ceea ce privește exprimarea opiniilor cu privire la evoluția socială în general, au astăzi un prilej cu totul și cu totul aparte de a beneficia de prezența în rândul lor a unor distinși judecători ai Curții Europene pentru apărarea Drepturilor Omului, în condițiile în care conferința organizată la Baroul Cluj, sunt convins, va continua tradiția și impactul deosebit pe care o conferință asemănătoare, organizată cu tema „Independența justiției” de Baroul care a găzduit capitala Centenarului Marii Uniri s-a bucurat în interiorul profesiei de avocat și în afara acesteia.

Avem această plăcută și onorantă posibilitate de a ne înarma cu noi și importante informații privind mijloacele cu care trebuie să apărăm demnitatea și prestigiul omului, demnitatea și prestigiul profesiei, demnitatea și prestigiul justiției în lupta pentru apărarea statului de drept și respectarea tuturor celor care sunt slujbași ai regulilor de drept aplicate omenos printr-o justiție pe care societatea și-o dorește totdeauna ca fiind dreaptă și eficientă.

Urez succes lucrărilor conferinței și doresc ca, cu ocazia Zilelor Baroului Cluj, toate evocările făcute în legătură cu evenimentul istoric pe care îl sărbătoriți să sublinieze coeziunea profesiei de avocat și perspectiva de a apăra cu sfințenie valori și principii ale profesiei de avocat, deseori lumina venind de la Cluj, și nu neapărat de la București!

Av. dr. Gheorghe Florea

Președinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România


* Articol preluat de pe site-ul unbr.ro.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale
Mesajul Președintelui UNBR, av. dr. Gheorghe Florea, adresat Baroului Cluj cu ocazia manifestărilor ocazionate de Zilele Baroului Cluj was last modified: mai 30th, 2019 by Gheorghe Florea

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Gheorghe Florea

Gheorghe Florea

Este doctor în drept procesual civil, avocat, membru al Baroului București, președinte al UNBR și lector în cadrul INPPA.
A mai scris: