Procesul de liberă negociere a onorariului trebuie să rămână exclusiv în responsabilitatea avocatului, în raport de situația concretă a serviciului profesional solicitat de client

NICOLAE CÎRSTEA: 22 septembrie 2017, Palatul Parlamentului – o aniversare frumoasă, 186 de ani de avocatură în București, o temă la fel de interesantă pentru această dezbatere – Relația avocatului cu statul. D-le președinte Gheorghe Florea, o relație complicată, aș zice.

GHEORGHE FLOREA: În primul rând vă mulțumesc pentru faptul că îmi cereți părerea. În al doilea rând vă mulțumesc pentru că ajutați efectiv, într-un parteneriat corect, baroul, pentru organizarea unei astfel de acțiuni. Este meritul Baroului București că branduiește profesia și o rebranduiește, organizând acțiuni interesante cu prilejul fiecăreia dintre aniversările pe care le serbează, în ceea ce privește anul înființării baroului.

Tema este și incitantă, și destul de sensibilă, pentru că raporturile profesiei de avocat cu statul, raporturi ce pot fi abordate în plan instituțional, în planul relației directe dintre avocați și stat, în planul de relații indirecte, dintre cetățean, prin avocat, și stat – sunt relații ce pot să fie abordate într-un astfel de eveniment cum este masa rotundă organizată de barou, din perspective diferite, cu idei diferite, pe bază de experiențe diferite. Cert este că, în realitate, toate lucrurile se rezumă la un singur răspuns: Aceste relații sunt relații care se bazează pe lege; fiecare dintre cei implicați într-o astfel de relație trebuie să respecte legea, să-și îndeplinească obligațiile și să-și exercite îndatoririle, și să-și exercite atribuțiile și drepturile în raport de lege. Când aceste lucruri se rezolvă pe bază de lege și în concordanță cu legea, evident că raporturile instituționale dintre stat și avocat, dintre stat și organele profesiei de avocat, dar și raporturile concrete dintre stat și cetățeanul apărat de avocat sunt raporturi care sunt corecte.

Subliniez un lucru foarte important: Am fost martori la intervenția făcută, în cadrul mesei rotunde, de către Ministrul Justiției, dl profesor Toader Tudorel, care a remarcat un lucru esențial: Fără reașezarea corectă a funcției apărării în ce privește construcția instituțională a procesului judiciar penal, lucrurile astea, privind relația dintre avocat și stat, nu pot să dea expresie garanțiilor efective, și nu iluzorii, pe care Constituția i le dă cetățeanului, aceea ca în relație cu statul să fie apărat, în situația drepturilor ce vizează procedura penală, pe baza principiului nevinovăției, al prezumției de nevinovăție, iar în relația civilă pe principiul egalității în fața legii.

De aceea, din punctul acesta de vedere, această masă rotundă este benefică. Chiar dacă nu se găsesc răspunsuri la toate întrebările ce pot fi puse în jurul subiectului, e suficient că incită la reflecții cu privire la o temă care a devenit de actualitate în avocatura românească. Una din cauzele reale pentru care exercitarea profesiei de avocat, mai ales în Baroul București, înregistrează un anumit ritm de dezvoltare și o anumită percepție publică este tocmai relația dintre avocat și stat.

NICOLAE CÎRSTEA: Ce ar trebui, d-le președinte, să facă reprezentanții profesiei de avocat, avocații și, pe de altă parte, reprezentanții statului, pentru ca această relație dintre stat și avocat să fie una mai bună.

GHEORGHE FLOREA: În primul rând statul să-și organizeze serviciile juridice ale statului. Tradiția, în istoria României, a fost aceea că există noțiunea de avocat și noțiunea de avocat public; există un corp al avocaților și un corp al avocaților publici. Statul a fost întotdeauna apărat, tradițional, prin avocați publici. Și, în consecință, organizarea de către stat a serviciilor juridice ale statului este prima problemă care trebuie să fie rezolvată.

A doua problemă ce trebuie să fie rezolvată este ceea ce ministrul Toader a subliniat: Este nevoie de o regândire și o reconstrucție instituțională a însăși reglementării privind profesia de avocat, care, e adevărat, dăinuiește din 1995, are la bază o concepție – concepția anului 1995 sau a epocii la care a fost pregătit proiectul, 1993 –, iar modificările legislative survenite cu privire la legea privind profesia de avocat au adus armătura și garanțiile suficiente pentru ceea ce înseamnă rezolvarea pe termen scurt a problemelor privind profesia de avocat, dar viziunea evoluției profesiei pe termen lung, regândirea standardelor la nivel legal, regândirea garanțiilor dreptului la apărare prin avocat, într-o lege coerentă, trebuie să facă obiectul, într-adevăr, a unei legi moderne privind profesia de avocat. Sigur, nu o lege care să arunce peste bord tradițiile avocaturii române, cum există o tendință de un anumit gen, într-o anumită parte a mediului în care acționăm.

Și, în fine, în al treilea rând, ar trebui ca relațiile dintre organele profesiei de avocat și corpul de avocați să fie relații bazate pe încredere reciprocă și pe solidaritate, pentru că în realitate toate garanțiile pe care ar trebui să le apere organele profesiei de avocat, când e vorba de exercitarea profesiei de avocat, se diluează, câtă vreme caracterul de interes public al profesiei și regimul de interes public al organelor profesiei este tăgăduit chiar din interiorul profesiei și negat, ceea ce transformă profesia de avocat dintr-o profesie legal organizată, pe principiul interesului public, într-o simplă prestație particulară, care se poate dilua, în rândul prestărilor de servicii profesionale, chiar și intelectuale, ceea ce înseamnă, în ultimă instanță, o degradare din punct de vedere al tratamentului legal, ceea ce Constituția nu permite și nici standardele europene privind profesia de avocat nu permit.

NICOLAE CÎRSTEA: De curând UNBR a propus un tablou al onorariilor minimale, care a produs oarecari emoții, atât în rândul corpului profesional, cât, poate, și în exteriorul lui. Ce aveți de transmis, atât colegilor avocați, cât și publicului larg, despre acest tablou al onorariilor minimale?

GHEORGHE FLOREA: Din anul 2010 și până în prezent, la fiecare congres anual al avocaților, majoritatea avocaților au solicitat ca în procesul de stabilire a onorariilor să aibă repere; reperul constituindu-l ceea ce tradițional se cheamă tabloul onorariilor minimale, care a existat în România până în 1998, când intervenția Consiliului Concurenței, neconcretizată într-un act oficial, a determinat ca în statutul profesiei de avocat să se menționeze în mod expres că e interzisă stabilirea unui tablou de onorarii minimale. Legea, modificată în martie 2017, și intrată în vigoare, prevede expres obligația Consiliului UNBR de a stabili, cu titlu de norme de recomandare, un tablou al onorariilor minimale. Consiliul UNBR n-a făcut altceva decât să procedeze la aplicarea legii. Cum? Congresul Avocaților din martie 2017 a decis ca să se elaboreze un ghid de bune practici, cuprinzând norme de recomandare, privind tariful onorariilor minimale. În ședința Consiliului din 15-17 iunie s-au prezentat proiecte de tablouri de onorarii minimale, s-a decis ca aceste proiecte să fie dezbătute de decanii barourilor prezenți în consiliul uniunii, până la ședința următoare. În ședința următoare, din 26 august 2017, n-a existat un decan al baroului care să spună: Nu am făcut dezbaterea pe care m-am obligat că o fac în 15 iunie 2017, în cadrul baroului din care fac parte și, în consecință, s-a dezbătut proiectul compus dintr-un grup de lucru, alcătuit din membri ai consiliului uniunii. Dezbaterile au fost ample. Concluzia a fost că,  cu vot majoritar, Consiliul Uniunii a decis să aprobe hotărârea care s-a dat publicității, cu prudența ca intrarea ei în vigoare să fie amânată cu 30 de zile, timp în care să se consulte corpul de avocați cu privire la impactul unei astfel de hotărâri.

Toate semnalele sunt în sensul că acest impact, pentru marea majoritate a avocaților, este unul nefavorabil și, în consecință, toate reglementările care sunt cuprinse în hotărâri și care vizează abateri de la dispoziția legală ce stabilește că un astfel de tablou de onorarii minimale nu este decât o normă de recomandare trebuie să fie eliminate. Sunt absolut convins că perfecționarea reglementării acesteia, prin eliminarea tuturor reglementărilor care se abat de la principiul legal al caracterului recomandat al onorariilor minimale, face ca în realitate legea să fie aplicată. Că nu putem să refuzăm să aplicăm legea creată de către Parlament și intrată în vigoare în martie 2017, care ne obligă să elaborăm un astfel de tablou de onorarii minimale.

Concomitent, însă, trebuie să atrag atenția în mod public – eu n-am făcut o intervenție publică, încă, cu privire la atacurile incorecte și uneori neavizate, făcute de oameni care au tratat problema fără să verifice nici hotărârile congresului, nici să fie informați cu privire la activitatea Consiliului Uniunii în acest sens, nici cu privire la sensul real al dezbaterilor. Și spun de acum următorul lucru, în sinteză: Avem o lege; avem un statut – statutul nu-i modificat. Statutul profesiei de avocat care e în vigoare în prezent stabilește clar regula că este interzisă stabilirea de onorarii minimale obligatorii. Acest statut nu s-a modificat. Cine e jurist înțelege că, atâta vreme cât această regulă exclude obligativitatea, caracterul de normă de recomandare legală survenită cu privire la acest tablou face ca, în realitate, procesul de negociere liberă a onorariului să rămână în responsabilitatea, și la lumina, și crezul avocatului, în raport de situația concretă. Nu e nevoie nici de sancțiuni ale avocatului care nu respectă acest tarif, nici de intervenția decanului pentru respectarea acestui tarif, nici de intervenția sistemului de asigurări sociale cu privire la controlul respectării acestui tablou al onorariilor minimale; e nevoie doar de conștiință și de crez profesional și de încrederea că publicul trebuie să înțeleagă un lucru, și anume că serviciul profesional intelectual al avocatului nu poate să fie cel care să beneficieze de o compensație, de o remunerație derizorie, astfel încât procesul de negociere cu privire la contractarea unei prestații profesionale să ajungă să fie tratat anticoncurențial. Adică prin sume care vizează un dumping, pe care legea noastră îl sancționează, pe care statutul îl sancționează, pe care toată lumea îl dezavuează, pentru că regulile concurenței oneste sunt călcate în picioare.

Iată de ce cred că nu este cazul nici să exagerăm, în sens negativ, cu privire la impactul acestei hotărâri, nici să ne lăudăm că am făcut un lucru în legătură cu care nu înțelegem că el este supus perfectibilității, ca orice fel de acțiune omenească; și adaptării la condițiile concrete ale fiecărui județ, ale fiecărei persoane, cetățean, ale fiecărei spețe, ale fiecărui serviciu profesional. Cine refuză ostentativ existența acestei măsuri de aplicare a legii; cine înțelege că existența unor astfel de repere face ca, în realitate, beneficiul care se creează în favoarea consumatorului de servicii juridice să fie pus în balanță cu onorarii excesive, nejustificat de mari, unele dintre ele stabilite în condițiile în care se beneficiază de calitatea de client captiv a celui care solicită asistența judiciară și, din acest punct de vedere, lucrurile sunt complicate, pentru că avocații care cu adevărat cunosc legea și înțeleg ce înseamnă responsabilitatea în profesia de avocat vor înțelege că norma de recomandare niciodată nu este compatibilă cu sancțiuni, iar cei care adoptă astfel de hotărâri, inițiate tot de avocați, pot să se corecteze, perfecționând reglementările.

NICOLAE CÎRSTEA: V-ați dedicat, d-le președinte, cariera acestei profesii. De asemenea, timpul liber. Și iubiți avocatura, iubiți avocații. Îmi aduc aminte despre foarte multe probleme care există în profesia de avocat – secretul profesional, acum un an, tabloul acestor onorarii minimale acum, și multe altele, care pe parcursul timpului apar în viața acestei profesii. De ce este atât de grea, atât de complicată profesia de avocat; și, poate, atât de atacată?

GHEORGHE FLOREA: În ceea ce privește răspunsul la prima problemă pe care ați ridicat-o, inventarul problemelor care au fost rezolvate, corect sau incorect, care trebuie rezolvate, care se impun a fi rezolvate, este în permanentă mișcare și niciodată nu scade. Doi: Dacă cei care conduc profesia de avocat ar fi conștienți de responsabilitatea pe care o au și fiecare și-ar face datoria, lucrurile ar merge de la sine înainte. În realitate, în permanență în profesia de avocat există o concurență profesională între noi, avocații. Când ești ales într-o demnitate în profesia de avocat, nu poți să pui înainte ideea: Dar voi mai fi reales? Ce să fac cu prioritate ca să fiu reales? Nu. Ci trebuie să-ți faci datoria și subiectul noilor alegeri să nu estompeze agenda de lucru efectivă, reală, a profesiei, în care e bine să vorbești mai puțin și să faci mai mult și să dovedești, prin ceea ce faci, că ți-ai făcut datoria. Asta-i cheia problemei.

Dacă în realitate organismele profesiei de avocat ar fi dintre cele care în mod eficient și lucrativ ar reuși să-și îndeplinească sarcinile, toate lucrurile ar fi foarte ușoare. Nu-i niciun merit al meu că unele probleme s-au rezolvat. Fără sprijinul colegilor avocați, al decanilor, al celor care sunt în organele de conducere ale profesiei, sigur că n-aș fi putut face nimic. Sunt încă lucruri de făcut. Este posibil ca unele să fie realizate, altele să nu fie realizate. Este dificil să le realizezi, în condițiile în care, permanent, preocuparea celor din jurul tău este perspectiva noilor alegeri și permanenta activitate sub semnul unei campanii viitoare privind funcțiile și demnitățile în profesia de avocat. În realitate acesta ar fi trebuit să fie un subiect care să vină de la sine. Nu se confundă conducerea profesiei de avocat cu conducerea unei organizații sindicale, a unei asociații de tip ONG sau a unei activități specifice unei societăți profesionale sau comerciale. Profesia de avocat se conduce pe bază de lege și are la bază un singur motor: Ești dedicat profesiei și ești responsabil în funcția în care ai fost ales, poți să te uiți ochi în ochii celorlalți colegi avocați care ți-au dat votul să fii ales. Trebuie să faci mai mult și să vorbești mai puțin. Să te lauzi când trebuie, fără îndoială, dar să nu încerci să ponegrești fără temei și fără să faci.

Cam asta e în esență problema pe care am vrut s-o transmit.

NICOLAE CÎRSTEA: Vă mulțumesc, d-le președinte.