Discriminarea rasială în situații de criză: concept și cazuistică recentă

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În perioadele de criză, cum este și cea pe care o parcurgem în prezent la nivel global, efect al pandemiei cu COVID-19, în diversele societăți există pericolul ca, pe fondul acțiunii ineficiente a instituțiilor responsabile, să apară sincope de la respectarea valorilor democratice, prin căutarea sau victimizarea unor indivizi sau comunități în calitate de factori responsabili ai degradării statutului social și ai calității vieții. Aceasta în pofida faptului că, la nivel internațional, pentru a se evita situații de neacceptat din trecut, a fost structurat un solid cadru juridic și conceptual.

Două cazuri recente, menționate în acest articol, stau mărturie în acest sens. Este vorba de cazul George Floyd, bărbatul afro-american ucis de poliție, sau acuzațiile de rasism formulate împotriva arbitrului român Sebastian Colțescu după ce a folosit apelativul „negru” la adresa unei persoane din staff-ul tehnic al echipei Istanbul Bașakșehir.

1. Norme internaționale

Fenomenul discriminării, indiferent de forma în care se manifestă sau de criteriul care stă la baza acestuia, reprezintă una dintre modalitățile în care este adusă atingere vieții și demnității, fiind negată însăși umanitatea – ca valoare intrinsecă fiecărui individ.

Discriminarea echivalează segregării indivizilor în funcție de criterii (naturale sau artificiale) care nu incumbă calității acțiunilor întreprinse de indivizi sau judecăților de valoare formulate de aceștia.

Astfel, discriminarea aduce în discuția nu doar negarea umanității cât, mai ales, negarea legăturilor existente între indivizi, a similitudinilor în temeiul cărora ne raportăm cu toții la comunitatea umană. Totodată, discriminarea se referă la sublinierea divergențelor dintre indivizi, amplificând conflictul și menținând o stare de tensiune la nivel social.

Utilizarea rasei – ca instrument discriminatoriu- determină adâncirea disparităților dintre indivizi din perspectiva trăsăturilor fizice ale acestora, accentuând caracterul superfluu al oricărui demers de separare inter-umană. Conform sensului său originar, rasa desemnează un ansamblu de trăsături fizice/fiziologice/biologice care caracterizează un anumit grup uman prin raportare la altele^[1].

De-a lungul timpului, conceptul de rasă a evoluat și a fost relansat într-o paradigmă mai complexă ca sferă de cuprindere, fiind luate în considerare mai ales aspectele sociale ale termenului. În noile coordonate, rasa este, mai degrabă un rezultat al atitudinilor și comportamentelor sociale decât un agregat de însușiri fizice. După cum menționează literatura de specialitate, în sens modern, rasa trebuie să fie interpretată ca fiind un construct social, alcătuit din trăsăturile fizice, culturale, lingvistice, religioase, depășind pe această cale esențialismul biologic^[2].În sens larg, rasa include trăsăturile care, în mod tradițional, erau conținute de etnie, integrând-o pe aceasta din urmă.

Cadrul juridic internațional a achiesat la înțelegerea extensivă a rasei în scopul consolidării protecției individului.

Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială^[3] are ca scop implementarea principiilor demnității și egalității, asigurând tuturor oamenilor, indiferent de trăsăturile fizice, biologice, culturale ale acestora, exercițiul nediscriminatoriu al drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale^[4].

Fundamentele filosofice ale Convenției sunt evidențiate în partea preambulară care abordează discriminarea rasială la nivel macro – aducând în discuție temeiurile științifice ale acestui tip de discriminare cât și dezvoltarea de relații pașnice între națiuni și popoare.

Astfel, Preambulul Convenției atestă convingerea că orice doctrină de superioritate bazată pe diferențierea dintre rase este falsă din punct de vedere științific, condamnabilă sub raport moral, injustă și periculoasă din punct de vedere social și că nimic nu ar putea să justifice discriminarea rasială, nici în teorie, nici în practică. Totodată, Preambulul reafirmă că discriminarea între ființele umane pentru motive de rasă, culoare sau origine etnică este un obstacol în calea relațiilor pașnice de prietenie între națiuni, fiind susceptibilă să tulbure pacea și securitatea popoarelor, precum și coexistența armonioasă a persoanelor în cadrul aceluiași stat.

Convenția definește, în articolul 1, alineatul 1 discriminarea rasială prin luarea în considerare a unui ansamblu complex de trăsături umane, care excedează sfera însușirilor fizice și biologice: în prezenta Convenție, expresia „discriminare rasială“ are în vedere orice deosebire, excludere, restricție sau preferință întemeiată pe rasă, culoare, ascendență sau origine națională sau etnică, care are ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoașterea, folosința sau exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale în domeniile: politic, economic, social și cultural sau în oricare alt domeniu al vieții publice.

Pentru a clarifica definiția discriminării rasiale cuprinsă în Convenție, Comitetul aduce precizări în Recomandarea generală XXIV privitoare la articolul 1, menționând că dispozițiile Convenției se referă la toate persoanele care aparțin diferitelor rase, grupuri naționale sau etnice sau popoarelor indigene^[5]. În acest context, Comitetul subliniază necesitatea stabilirii unor standarde universale în ceea ce privește recunoașterea grupurilor etnice sau a popoarelor indigene, conștientizând că aplicarea unor criterii diferite pentru determinarea grupurilor etnice sau a popoarelor indigene, ducând la recunoașterea unora și refuzul recunoașterii altora, poate da naștere unui tratament diferit pentru diferite grupuri din cadrul populației unei țări. În analizarea definiției discriminării rasiale, Comitetul menționează principala particularitate a acesteia, astfel încât nu orice distincție întemeiată pe rasă este contrară Convenției ci doar acea distincție care are fie scopul, fie efectul de a afecta anumite drepturi și libertăți (politice sau civile, economice, sociale sau culturale). În mod corelativ, Statele Părți au obligația de a anula orice lege sau practică care are ca scop/efect crearea sau perpetuarea discriminării rasiale. Comitetul observă că o diferențiere a tratamentului nu va constitui discriminare dacă criteriile pentru o astfel de diferențiere, judecate în raport cu obiectivele și scopurile Convenției, sunt legitime^[6].

Deși protecția drepturilor individuale fără discriminare pe motive de rasă, etnie, apartenență tribală sau religioasă este un element care se cuvine a fi poziționat în centrul politicilor guvernamentale, Comitetul păstrează un just echilibru între importanța sensibilizării politicilor statale la drepturile persoanelor aparținând grupurilor etnice și importanța menținerii integrității statale din punct de vedere politico-teritorial.

Comitetul își auto-califică acțiunile de implementare a principiului prevenirii și combaterii discriminării rasiale, menționând, in expressis, că acestea nu pot fi înțelese ca autorizând sau încurajând demersuri care ar putea aduce atingere integrității teritoriale, unității politice, independenței statelor națiune^[7].

La nivel regional-european, interdicția discriminării în funcție de criteriul rasial este nuanțată întrucât discursul legal este construit în jurul protecției drepturilor minorităților, fiind astfel garantată în mod implicit, interdicția discriminării rasiale prin luarea în considerare a criteriului etnic.

Prin Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale adoptată de Consiliul Europei^[8] este avansată o abordare programatică a protecției drepturilor și libertăților minorităților naționale, nefiind adoptate cerințe clare în funcție de care să se realizeze definirea minorităților naționale și lăsând în marja de apreciere a statelor posibilitatea de selectare a dispozițiilor/obiectivelor din Convenție care pot fi aplicabile în acord cu specificul politic, juridic și cultural existent la nivel național. De asemenea, Convenția-cadru nu este „creatoare” de drepturi colective, dat fiind faptul că titularul protecției instituite prin reglementările sale nu este reprezentat de minoritățile naționale (de altfel, nedefinite în parametri Convenției) ci de persoanele aparținând minorităților naționale.

Problema discriminării persoanelor aparținând minorităților naționale este analizată în Convenția-cadru dintr-o dublă perspectivă: (1) orice persoană aparținând minorităților naționale are dreptul să opteze în mod liber dacă dorește să fie tratată ca atare, neputând rezulta nici un dezavantaj din această alegere și nici din exercitarea drepturilor care decurg dintr-o atare calitate- art. 3 din Convenție; (2) părțile se angajează să garanteze fiecărei persoane aparținând unei minorități naționale dreptul la egalitate în fața legii și la egală protecție a legii.

În această privință, orice discriminare bazată pe apartenența la o minoritate națională este interzisă. Principalul corolar al garantării nediscriminării constă în reglementarea dreptului la identitate al persoanelor aparținând minorităților naționale. Asigurarea egalității substanțiale dintre persoanele aparținând minorităților naționale și grupul majoritar implică, prima facie, acceptarea opțiunii individuale a persoanei de a fi tratată ca aparținând sau nu respectivei minorități; în caz afirmativ, individului trebuie să i se asigure atât posibilitatea de afirmare a identității culturale cât și posibilitatea de aplicare/practicare a identității culturale. În cazul „clivajelor culturale”, soluția nu poate fi cea de asimilare culturală. În acest sens, articolul 5 paragraful 2 din Convenție reglementează in expressis următoarele: părțile se vor abține de la orice politică ori practică având drept scop asimilarea persoanelor aparținând minorităților naționale împotriva voinței acestora și le vor proteja împotriva oricărei acțiuni vizând o astfel de asimilare.

La nivelul Uniunii Europene, a fost înregistrată de Comisia Europeană la data de 3 aprilie 2017 inițiativa cetățenească Minority Safepack al cărei obiectiv constă în utilizarea cadrului juridic de valori europene comune pentru asigurarea nediscriminării minorităților naționale pe două niveluri: (1) la nivelul autorităților naționale și (2) la nivelul Uniunii Europene.

La data de 17 decembrie 2020 Parlamentul european a adoptat     o rezoluție privind acest document, urmând ca poziția Comisiei europene să fie structurată la începutul anului 2021^[9].

Din punct de vedere substanțial, inițiativa cetățenească este sintetizată în 9 puncte: (1) Recomandarea UE pentru protecția și promovarea diversității culturale și lingvistice; (2) Programe de finanțare pentru comunitățile lingvistice; (3) Crearea unui centru de diversitate lingvistică; (4) Obiectivele fondurilor de dezvoltare regională ale UE de a include protecția minorităților naționale și promovarea diversității culturale și lingvistice; (5) Cercetări despre contribuția adusă de minorități pentru societățile noastre și Europa; (6) Consolidarea egalității pentru minoritățile apatride, de ex. Romi; (7) O singură reglementare europeană a drepturilor de autor, astfel încât serviciile și difuzarea să poată fi accesibile în limba maternă; (8) Libertatea serviciului și recepția conținutului audio-vizual în regiunile minoritare; (9) Acordarea de exonerări pe categorii privind sprijinul regional (de stat) pentru conservarea culturii, mass-mediei și a patrimoniului cultural minoritar.

Acceptarea și promovarea diversității este evidențiată, din punct de vedere juridic, inclusiv prin procesul de naturalizare. Acesta din urmă, deși asigură premisele integrării indivizilor aparținând minorităților rasiale/etnice creează totodată un climat susceptibil de a da curs discriminării rasiale. În aceste condiții se cristalizează inechitatea rasială care are ca particularități decalajele sociale în care sunt plasate persoanele din cauza trăsăturilor fizice caracteristice dintre care culoarea pielii comportă o importanță majoră (persoanele de culoare sunt predispuse la a experimenta sărăcia, marginalizarea, excluziunea socială).

2. Cazul George Floyd

Uciderea în Statele Unite ale Americii prin intervenția în forță a poliții a lui George Floyd (un bărbatul afro-american reclamat de vânzătorul magazinului în care intrase pentru că a încercat să folosească o bancnotă falsă de 20 de dolari) a pus în discuție rasismul structural[br_fnoteUP 10]sensibilizând opinia publică cu privire la aplicarea unui tratament demn în relațiile inter-umane, independent de contextul social sau de statutul socio-profesional al persoanelor implicate.

Impactul social al uciderii lui George Floyd este remarcabil atât prin campaniile/protestele organizate de societatea civilă cât și prin luările de poziție formulate de organismele internaționale. Având ca precursoare campania Black Lives Matter^[11], mobilizarea locuitorilor din orașul Minneapolis, statul Minnesota s-a produs la scurt timp după incident, fiind organizate acțiuni pașnice precum: transformarea stației de autobuz de la locul morții lui Floyd în loc memorial; demonstrații organizate în fața sediului Poliției Minneapolis fiind scandate sloganuri precum „Justice for George”, „I can’t breath”, „Black Lives Matter”^[12].

După ce protestele împotriva uciderii lui George Floyd au devenit violente, forțele de poliție au recurs la tehnici agresive de controlare a protestatarilor, utilizând gloanțe de cauciuc, fumigene, gaze lacrimogene și realizând, conform presei americane, un răspuns disproporționat prin comparație cu gradul de violență al protestelor sociale dar și prin comparație cu răspunsul oferit de aceleași forțe de ordine la mișcările organizate de protestatarii albi față de măsurile de lockdown adoptate în Statele Unite ale Americii pe parcursul anului 2020^[13].

Analizând cazul morții lui George Floyd, Amnesty International plasează acest eveniment în context, reținând culpa autorităților americane în privința utilizării disproporționate a forței prin raportare la persoanele aparținând minorităților rasiale în general și a persoanelor aparținând minorității afro-americane în particular: Moartea lui George Floyd survine în urma unei serii de acte de violență rasistă împotriva americanilor negri, care ilustrează niveluri uimitoare de violență și discriminare în SUA. Înlăuntrul acesteia includem uciderea unui bărbat de culoare, Ahmaud Arbery, care ieșea la jogging; uciderea lui Breonna Taylor, o femeie neagră care dormea ​​în apartamentul ei când poliția a deschis focul asupra ei etc. Poliția comite încălcări ale drepturilor omului într-un ritm șocant de frecvent, în special împotriva minorităților rasiale și etnice, și în special a americanilor negri. Numai în anul 2019, poliția a fost implicată în moartea a peste 1.000 de persoane din SUA^[14].

Comentând soluția adoptată pe fond de autoritățile americane în privința morții lui George Floyd produsă de intervenția poliției, Amnesty Internațional observă că simpla concediere a ofițerilor de poliție – deși este un act necesar- nu poate să constituie etapa finală al îndelungatului demers de reabilitare socială pe care SUA trebuie să îl parcurgă^[15].

La nivel regional-european problematica discriminării rasiale în contextul descris în rândurile de mai sus, a fost abordată pe plan juridic și în mod extensiv prin Rezoluția Parlamentului European referitoare la protestele împotriva rasismului care au avut loc după moartea lui George Floyd^[16].

În rândul considerentelor prezentate în partea preambulară a Rezoluției sunt amintite, în mod punctual, argumentele care reprezintă fundamentul adoptării sale: brutalitatea forțelor de poliție continuă să reprezinte o problemă în SUA și în multe țări din întreaga lume iar rasismul sistemic care caracterizează sistemul de justiție penală al SUA constituie în continuare o problemă critică pe care numai cetățenii americani de toate rasele, religiile și etniile o pot soluționa în mod colectiv.

3. Cazul Colțescu

Cazul arbitrului Colțescu a fost declanșat de utilizarea, în contextul desfășurării unei activități sportive, a cuvântului „negru” pentru a desemna o persoană aparținând staff-ului tehnic al uneia dintre echipele participante.

Presa internațională^[17] și națională a dezbătut intens acest subiect având în vedere principiile neutralității și imparțialității competițiilor sportive cât și din perspectiva normelor de conduită cuprinse în Regulamentul Disciplinar al UEFA.

Articolul 14 din Regulamentul Disciplinar al UEFA stabilește, sub denumirea marginală Rasism și altă conduită discriminatorie, caracteristicile faptei calificabilă ca discriminare rasială, circumstanțele săvârșirii faptei precum și posibilele sancțiuni: orice persoană pasibilă de a intra în sfera de incidență a reglementărilor UEFA^[18] care insultă demnitatea umană a unei persoane sau a unui grup de persoane din orice motive, inclusiv culoarea pielii, rasa, religia, originea etnică, sexul sau orientarea sexuală, suportă o suspendare de cel puțin zece meciuri sau pe o perioada specificată de timp sau orice altă sancțiune adecvată. Dacă unul sau mai mulți dintre asociații sau suporterii clubului se angajează în comportamentul descris anterior, asociația sau clubul membru responsabil este pedepsit cu o închidere minimă parțială a stadionului. Următoarele măsuri disciplinare se aplică în caz de recidivă: o a doua infracțiune se pedepsește cu un meci jucat cu ușile închise și cu o amendă de 50.000 de Euro; b. Orice infracțiune ulterioară este pedepsită cu mai multe meciuri cu ușile închise, o închidere a stadionului, pierderea unui meci, deducerea punctelor și/sau descalificarea din competiție. (…) Dacă meciul este suspendat de arbitru din cauza conduitei rasiste și/sau discriminatorii, meciul poate fi declarat pierdut. Măsurile disciplinare de mai sus pot fi cumulate cu directive specifice care vizează abordarea unei astfel de conduite^[19].

În opinia noastră, complexitatea fenomenului și a consecințelor discriminării rasiale presupune o analiză echilibrată a faptelor susceptibile de a fi calificate astfel. Formalismul exprimării este insuficient pentru identificarea comportamentului discriminatoriu: acesta se impune a fi analizat prin corelație cu elementul subiectiv, al intenției asumate de arbitrul care a utilizat apelativul „negru” pentru a desemna unul dintre participanții la meci.

În aceeași ordine de idei, cercetarea tuturor circumstanțelor cauzei implică inclusiv luarea în considerare a contextului cultural, social și politic existent în statul de apartenentă a persoanei suspectate de a fi comis actul discriminatoriu. Corelația dintre elementul obiectiv și cel subiectiv este necesară în identificarea cazurilor de discriminare rasială astfel cum rezultă din definiția avansată de articolul 1 din Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială din al cărui conținut se desprinde că doar deosebirea, excluderea, restricția sau preferința întemeiată pe rasă (…) care are ca scop sau ca efect distrugerea sau compromiterea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului poate fi calificată drept un act de discriminare rasială.

Totodată, agregate, elementele culturale, sociale, politice, juridice specifice unui stat – analizate din perspectivă evolutivă – pot oferi explicații privitoare la autorul pretinsei fapte de discriminare rasială respectiv la personalitatea, mentalitatea și intenția acestuia de a prejudicia.

În acest punct, explicațiile oferite de președintele Academiei Române, Aurel Pop, sunt utile pentru a înțelege semnificația cuvântului „negru” utilizat la nivel intern, în vorbirea curentă: Deocamdată, în românește sunt socotite degradante și rușinoase noțiuni ca „negrotei”, „cioroi”, „cioară” etc. Cuvântul „negru” nu face parte, pentru moment, din aceeași categorie, dar asta nu înseamnă că unii nu-l folosesc în sens peiorativ. Există și români care acordă acestui termen un sens de ocară, de discriminare, de înjosire, ceea ce este de condamnat categoric. Oricum, în acest moment, „negru” din românește nu are sensul de „nigger”, „nigga”, „cioară”, „cioroi” din engleza americană^[20].

4. Prevenirea și combaterea antițigănismului

Pe fondul manifestărilor de discriminare rasială de la nivel național și internațional, cadrul juridic național a conștientizat necesitatea tranșării discriminării în dimensiunea referitoare la practicile, obiceiurile, ritualurile persoanelor de etnie romă iar în acest sens, la data de 8 ianuarie 2021 a intrat în vigoare Legea nr. 2 din 4 ianuarie 2021 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antițigănismului^[21].

Având ca scop declarat în art. 1 stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea antițigănismului, legea prezintă o dublă utilitate: (1) definește în mod expres semnificația antițigănismului[br_fnoteUP 22] și (2) include, în sfera ilicitului penal, fapte menite a disemina concepții, doctrine, materiale, informații, știri având conținut antițigănist fiind precizate, în mod corelativ, și sancțiunile penale aferente^[23].

Cercetând Expunerea de motive a Legii nr. 2/2021^[24] în conținutul definiției de lucru a antițigănismului sunt incluse exemple de conduite/atitudini ofensatoare la adresa romilor: instigarea la uciderea sau prigonirea romilor în numele unei ideologii radicale, a unei poziții extremiste sau religii, complicitatea la acestea sau încuviințarea lor; promovarea unor acuzații mincinoase, dezumanizate, ce demonizează romii, a unor afirmații stereotipe despre romi, sau despre așa-zisa putere exercitată în mod colectiv de romi; acuzarea romilor, prin generalizare, că ar fi responsabili pentru fapte reale sau imaginare comise de un singur rom sau de un grup de romi; aplicarea de standarde duble asupra romilor prin solicitarea ca aceștia să aibă o conduită ce nu este așteptată sau solicitată a se manifesta din partea oricărei alte națiuni democratice.

De asemenea, Expunerea de motive a Legii nr. 2/2021 subliniază contextul istorico-cultural în temeiul căruia practicile discriminatorii a populației rome au fost tolerate și proliferate în societatea românească, fiind menționată în acest sens robia materială și spirituală la care romii au fost supuși în România de-a lungul timpului: de la perioada medievală, perioada interbelică, perioada Holocaustului, perioada comunismului precum și în contextul contemporaneității.

Ceea ce poate ar fi trebuit să reiasă mai explicit din modul de redactare a dispozițiilor Legii nr.2/2021 este adevărul conform căruia faptele incriminate de noul act normativ au, de regulă, drept fundament deficiențele în structurarea unei culturi a egalității, a acceptării diversității, a toleranței și a respectului pentru fiecare individ. Aceasta ne îndreaptă din nou către rolul și responsabilitatea vectorilor educaționali, de orice natură ar fi aceștia.

Dincolo de implicațiile politico-juridico-economice ale discriminării rasiale se cuvine să privim în nucleul actelor discriminatorii și să conștientizăm repercusiunile produse asupra planului spiritual al individului. Negarea egalității unui individ din considerente rasiale determină, în mod implicit, negarea importanței axiologice asociată acestuia prin chestionarea tradițiilor sau credințelor practicate în comunitatea de apartenență.