Avortul: o dimensiune controversată a exercitării drepturilor sexuale și reproductive

25 nov. 2020
Articol UJ Premium
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
296 views
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

În România ne confruntăm cu o situație care trebuie să dea de gândit, să activeze instituțiile competente și să se structureze o dezbatere la nivelul opiniei publice. Astfel, din datele publicate acum câțiva ani de Organizația Mondială a Sănătății rezultă că România are cea mai ridicată rată de avort din Europa, și anume 480 de avorturi la 1.000 de nașteri, ceea ce înseamnă că aproape jumătate din copiii concepuți sunt avortați, aceasta constituind o rată de peste două ori mai mare decât media Uniunii Europene[1].

De asemenea, conform datelor Centrului de Calcul, Statistică Sanitară și Documentare din Ministerul Sănătății în intervalul cuprins între 1958 și 2008 au fost efectuate 22.178.906 avorturi. Cifra reală ar putea fi chiar sensibil mai mare, în condițiile în care specialiștii au întâmpinat dificultăți în obținerea de date statistice de la unele clinici private[2]. Raportată la populația României, care în funcție de sursă, este între 19 și 22 milioane de locuitori[3], observăm că o Românie nenăscută nu a mai avut șansa de a ființa, în condițiile în care declinul demografic al țării noastre pare scăpat de sub control.

Campanie Craciun UJmag 2020

Probleme similare privesc și alte state, exemplul Poloniei, prezentat în acest material, fiind edificator în acest sens.

În aceste condiții, la nivelul societății românești este necesară o analiză și trebuiesc înaintate soluții pentru ca, în concordanță cu standardele și practicile consacrate în materia drepturilor omului, să se asigure și viabilizarea corpusului social care este națiunea română.

 

Avortul reprezintă o problemă etico-morală deosebit de complexă, care, din punct de vedere legal, se află la confluența dintre vocația dreptului la viață al fătului, autonomia personală a mamei, libertatea de religie, gândire și conștiință a medicului implicat în procedură și acțiunile/abținerile corespunzătoare autorităților statale pentru asigurarea exercițiului drepturilor sexuale și reproductive.

În egală măsură, avortul problematizează subiectul momentului în care începe viața, teoriile științifice medicale fiind convergente în jurul concepției potrivit căreia formarea zigotului marchează apariția unei celule distincte de spermatozoid și ovul care se individualizează printr-un comportament specific[4].

Din punct de vedere filosofico-moral, intervenția umană săvârșită cu scopul de a „desface” fuziunea celulară intrauterină implică de plano o interferență în cursul firesc al vieții individului; perspectiva juridică recunoaște avortul, în egală măsură, însă permite această intervenție până la o anumită vârstă a sarcinii și ținând cont de particularitățile de sănătate ale mamei.

Coordonatele democrației și ale statului de drept – deși necesare pentru a asigura exercitarea drepturilor sexuale și reproductive într-un ambitus social amplu- sunt trecute în subsidiar sub presiunea religioasă și morală. Sensibilitățile corelative avortului impun abordarea acestui subiect sub semnul echilibrului, având conștiința faptului că, în mod inerent, în societatea umană vor exista cazuri (motivate din punct de vedere material, social, emoțional) în care recurgerea la avort este iminentă dar această iminență se va exercita având prezentă rațiunea conform căreia drepturile sexuale și reproductive trebuie să fie exercitate cu bună-credință, în mod non-abuziv și responsabil de natură să se evite transformarea avortului într-o metodă contraceptivă de sine stătătoare.

În România, avortul reprezintă atât o provocare a trecutului și o preocupare a prezentului. Pornind de la interdicțiile stricte de efectuare a avortului existente în legislația comunistă, cadrul normativ național a fost receptiv la unele modificări însă nu a reușit, în perioada post-decembristă, racordarea completă la cerințele democrației. Prin Decretul nr.770/1966[5] actul avortului era reglementat în mod strict de legiuitor pornind de la premisele enunțate în preambul: întreruperea cursului sarcinii reprezintă un act cu grave consecințe asupra sănătății femeii și aduce mari prejudicii natalității și sporului natural al populației. Articolele 1 și 6 din Decret includ avortul în categoria ilicitului penal stabilind în acest sens următoarele: Întreruperea cursului sarcinii este interzisă; Efectuarea întreruperii cursului sarcinii în alte condiții decât cele prevăzute în acest decret constituie infracțiune și se pedepsește potrivit dispozițiilor Codului penal.

Deși reglementarea penală cuprinsă în Decret este deosebit de strictă, aceasta nu instituie o interdicție absolută a avortului, art. 2 reglementând cadrul derogatoriu: În mod cu totul excepțional întreruperea cursului sarcinii va fi autorizată de către o comisie medicală raională sau orășenească instituită în acest scop prin decizia comitetului executiv al sfatului popular regional sau al orașelor București și Constanța în cazurile în care: a) sarcina pune viața femeii într-o stare de pericol care nu poate fi înlăturat printr-un alt mijloc; b) unul din părinți suferă de o boală gravă, care se transmite ereditar, sau care determină malformațiuni congenitale grave; c) femeia însărcinată prezintă invalidități grave fizice, psihice sau senzoriale; d) femeia este în vârsta de peste 45 de ani; e) femeia a născut patru copii și îi are în îngrijire; f) sarcina este urmarea unui viol sau a unui incest.

Cu toate că Decretul nr. 770/1996 asigura, în mod teoretic, protecția dreptului la viață și susținerea sporului natural la nivel național, repercusiunile interdicției avortului la nivelul societății românești au fost în sensul încălcării dreptului la viață, la autonomie personală și decizională ale femeilor însărcinate, existând presiuni puternice inclusiv asupra vieții de cuplu. Se estimează că în perioada 1966-1989 peste 10.000 de femei și-au pierdut viața ca urmare a avorturilor provocate în condiții empirice iar peste 100.000 de femei au fost supuse unor traume fizice și psihice ireversibile în cadrul acestui proces.

În acest punct devine evident un paradox legislativ: dacă interdicția avortului are ca scop protecția dreptului la viață al fătului/copilului nenăscut (pentru care viața reprezintă, în perioada intrauterină doar o posibilitate, fiind dependent de mamă pentru a parcurge drumul de la potențialitate la realitate) în ce măsură este legitimă limitarea dreptului la viață și la autonomie decizională care corespund mamei copilului (pentru aceasta viața reprezintă o realitate autonomă, ea nefiind dependentă de o altă persoană pentru a supraviețui)?

Abrogarea Decretului nr. 770/1966 prin Decretul-Lege nr. 1 din data de 26 decembrie 1989[6] marchează, din punct de vedere legislativ, liberalizarea avorturilor însă această transformare legislativă nu tranșează situația discutată- care rămâne, în practică, mult mai complexă. Actualmente, legiuitorul penal ocrotește drepturile și libertățile fătului, reglementând în Capitolul IV din Codul Penal Agresiuni asupra fătului, iar în articolul 201 infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii[7]. Din modul de redactare al articolului 201 din Codul Penal transpare preocuparea pentru garantarea vieții și sănătății femeii însărcinate și instituirea de sancțiuni corelative asupra persoanelor care fie acționează în sensul întreruperii sarcinii fără a avea un drept sau o calificare profesională, fie acționează împotriva voinței femeii însărcinate.

Videoconferința regională de insolvență Buzău

În spiritul reglementărilor de drept penal sunt elaborate și alte acte normative menite a asigura drepturile femeii însărcinate. În acest sens, Legea nr. 46/2003[8] stabilește unele garanții în materia drepturilor sexuale și reproductive care sunt de natură a tranșa clivajul dintre dreptul la viață, sănătate și autonomie decizională al mamei și potențialitatea vieții fătului în favoarea primelor prerogative: dreptul femeii la viață prevalează în cazul în care sarcina reprezintă un factor de risc major și imediat pentru viața mamei. (art. 26) Totodată, articolul 28 din Lege consolidează prerogativele circumscrise autonomiei personale aparținând femeii: Dreptul femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii este garantat, cu excepția cazului prevăzut la art. 26. Pacientul, prin serviciile de sănătate, are dreptul sa aleagă cele mai sigure metode privind sănătatea reproducerii. Orice pacient are dreptul la metode de planificare familială eficiente și lipsite de riscuri.

În lumina teoriei conform căreia pentru realizarea unui drept al individului, autoritățile statale trebuie să intervină, se impune să apreciem că dreptului femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii îi corespunde obligația statului de a furniza inclusiv servicii de întrerupere de sarcină. Cu toate acestea, serviciile medicale de întrerupere a sarcinii nu sunt reglementate cu titlu de obligație în relație cu autoritățile medicale de stat. Mai mult decât atât, serviciile medicale având ca obiect asigurarea integrității fizice și psihice a femeii care optează pentru avort sunt restrânse ca număr și, în ipoteza în care sunt prestate, sunt, de regulă, asigurate de clinici private.

În aceste condiții, drepturile sexuale și reproductive ale femeilor rămân prerogative pe hârtie, fără a beneficia de o implicare directă, responsabilă și susținută pe termen lung din partea autorităților de stat. Este clar că autonomia decizională feminină se impune a fi nuanțată acolo unde aceasta se intersectează cu opiniile religioase și de conștiință ale medicului curant însă pasivitatea statală nu poate fi extinsă până la punctul de a nega însuși conținutul dreptului sexual și reproductiv. În contrapartidă, acesta din urmă este susceptibil, la rândul său, de anumite nuanțări dat fiind faptul că avortul –deși permis într-o societate democratică- nu se poate transforma într-o metodă contraceptivă autonomă și fiecare individ are, în corelație cu libertatea sexuală, obligația de responsabilitate.

La nivel internațional, Comitetul Drepturilor Omului a explicat sfera de cuprindere a dreptului la viață, revizuind Comentariile Generale formulate anterior în relație cu art. 6 din Pactul Internațional privind drepturile civile și politice prin adoptarea Comentariului General nr. 36[9].

În primul rând, Comitetul subliniază necesitatea de a garanta măsuri pertinente care să permită întreruperile voluntare de sarcină iar acestea trebuie să fie compatibile cu dreptul la viață al femeilor și fetelor. Deși restricționarea avortului se impune, aceste limitări nu trebuie să genereze suferințe fizice/mentale, discriminare, interferențe cu viața privată.

Clarificările aduse de Comentariul General nr. 36 vizează inclusiv obligațiile corelative Statelor Părți la Pact, explicitându-se măsurile repartizate în sarcina acestora: Statele Părți nu pot reglementa sarcina sau avortul într-un mod care contravine obligației lor de a se asigura că femeile și fetele nu trebuie să efectueze avorturi nesigure și ar trebui să își revizuiască legile privind avortul în consecință. De exemplu, nu ar trebui să ia măsuri precum incriminarea sarcinilor avute de femeile necăsătorite sau să aplice sancțiuni penale împotriva femeilor și fetelor care fac avort sau împotriva furnizorilor de servicii medicale care să le asiste în acest sens, deoarece luarea unor astfel de măsuri obligă femeile și fetele să recurgă la avort nesigur. Statele Părți nu ar trebui să introducă noi bariere și ar trebui să elimine barierele existente care refuză accesul efectiv al femeilor și fetelor la avortul sigur și legal inclusiv barierele cauzate ca urmare a exercitării obiecției de conștiință de către furnizorii medicali individuali. Statele Părți ar trebui, de asemenea, să protejeze în mod eficient viața femeilor și fetelor împotriva riscurilor psihice și fizice asociate cu avorturile nesigure. În special, acestea ar trebui să asigure accesul femeilor și bărbaților, și, în special, al fetelor și băieților la informații și educație științifică despre sănătatea sexuală și reproductivă și la o gamă largă de metode contraceptive accesibile și să prevină stigmatizarea femeilor și fetelor care solicită avortul. Statele Părți ar trebui să asigure disponibilitatea și accesul efectiv la asistență medicală de calitate prenatală și post-avort pentru femei și fete, în toate circumstanțele și în mod confidențial[10].

La nivel regional-european, Comitetul Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei a primit, în temeiul Regulii nr. 9.4, Comunicarea de la Comisarul pentru Drepturile Omului referitoare la modul de implementare al hotărârilor pronunțate de Curte în 3 cauze în care a fost analizat subiectul avortului: cauza Tysiąc vs. Polonia[11], cauza R.R. vs. Polonia[12], cauza P. și S. vs. Polonia[13].

Un aspect important subliniat de Comisar în comunicarea adresată Comitetului Miniștrilor se referă la domeniul de aplicare sau la funcționarea practică a legislației poloneze privind accesul la avortul și, în special, la utilizarea clauzei conștiinței, menționând că aceasta a condus la obstacole servere în privința exercitării, de către femei, a dreptului de a avea acces la îngrijiri de avort sigure și legale. Comisarul ia act de rapoartele care indică faptul că practica invocării acestei clauze a devenit din ce în ce mai frecventă în Polonia în ultima vreme. În acest sens, ea constată în special că, din anul 2014, aproape 4.000 de medici polonezi au semnat documentul cu titlul Declarație de credință a medicilor catolici și a studenților la medicină cu privire la sexualitatea și fertilitatea umană, prin care și-au exprimat angajamentul de a respecta „legea divină” în activitatea lor profesională, respingând avortul, contracepția și fertilizarea in vitro. Comisarul a primit rapoarte conform cărora în unele instituții medicale – inclusiv în cele publice – toți medicii au achiesat la declarația respectivă[14].

O altă limită importantă subliniată de Comisarul pentru Drepturile Omului se referă la lipsa de acțiune a autorităților poloneze în sensul amendării legislației în domeniul avortului astfel încât aceasta să fie mai flexibilă și mai adaptată exercitării drepturilor sexuale și reproductive ale femeilor. În acest sens, este reținută, în mod special, lipsa de eficiență a căilor de atac puse la dispoziția femeilor cărora li s-a refuzat accesul la procedura de întrerupere a sarcinii (avem în vedere posibilitatea de depunere a obiecției la Comisarul Drepturilor Pacientului și a plângerii la Fondul Național de Sănătate- ambele căi de atac implicând o procedură generală elaborată, complicată, extinsă ca durată în timp și ineficientă).

Constatând tendințele retrograde existente în legislația și practica statului polonez în domeniul avortului (ne referim în special la inițiativele legislative prin care se urmărește restricționarea accesului la servicii de avort, restricționarea accesului la mijloace contraceptive, lipsa educației sexuale având un curriculum adaptat la capacitatea de înțelegere a copiilor și tinerilor, incriminarea asistenței oferită pentru realizarea avorturilor empirice), Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei a formulat unele recomandări autorităților poloneze constând în: -adoptarea și implementarea eficientă a legislației necesare pentru a asigura accesibilitatea și disponibilitatea serviciilor legale de avort în practică, în special prin introducerea unor proceduri clare, eficiente și uniforme pentru ca femeile să aibă acces la avortul legal, inclusiv trimiterea în timp util către un furnizor alternativ și disponibil în ipoteza refuzului de către profesionistul medical de a efectua un avort din motive de conștiință;- monitorizarea și punerea la dispoziția publicului a profesioniștilor din domeniul sănătății care sunt pregătiți să efectueze avortul în condiții de siguranță și în mod legal, precum și a celor care refuză să efectueze astfel de servicii bazându-se pe clauza conștiinței, – monitorizarea, colectarea și prezentarea de date publicului privind utilizarea conștiinței pentru a refuza avortul legal și a estimărilor statistice cu privire la prevalența avorturilor clandestine și a avorturilor efectuate în străinătate.

Deși este în atenția autorităților Consiliului Europei din perspectiva carențelor în respectarea drepturilor sexuale și reproductive, Polonia rămâne un caz special. La data de 22 octombrie 2020, Curtea Constituțională a Poloniei a statuat că este neconstituțional avortul solicitat în temeiul malformațiilor fătului dat fiind faptul că, în acest mod este încălcat conținutul dreptului la viață. În comunicatul de presă emis, Curtea evidențiază raționamentul care a stat la baza excluderii malformațiilor fetale din lista de motive care permit avortul: Copilul nenăscut, ca ființă umană care are dreptul la o demnitate inalienabilă, este un subiect care are dreptul la viață, iar sistemul juridic trebuie să garanteze protecția cuvenită pentru acesta (…). Simplul fapt al unei boli care presupune existența unui handicap sau a unei boli incurabile atribuite unui copil în faza prenatală, nu poate determina admisibilitatea întreruperii sarcinii[15], avortul fiind în acest caz legat de motive eugenice și de posibilul disconfort al vieții unui copil bolnav.

În consecință, posibilitatea de a recurge la avort în Polonia rămâne legală sub cerința a două coordonate: dacă sarcina rezultă ca urmare a unui viol sau incest și dacă sarcina pune în pericol viața sau sănătatea mamei. Limitarea drepturilor sexuale și reproductive ale femeilor este o problemă de drepturile omului care se cuvine a fi privită din două perspective: (1) coincide această limitare cu o extindere corelativă a sferei dreptului la viață? sau (2) excluderea din sfera legală a posibilității de a recurge la avort echivalează cu o restricționare drastică a autonomiei decizionale și, implicit, a demnității umane a femeii însărcinate cu un făt neviabil?

Observăm că prima întrebare chestionează calitatea vieții individului provenit dintr-un făt cu malformații în timp ce, cea de-a doua întrebare aduce în discuție calitatea vieții mamei căreia îi corespunde un copil suferind de malformații care pot constitui cauzele unor deficiențe sau dizabilități. Problemele cristalizate în acest punct transcend sfera drepturilor sexuale și reproductive, trimițând la aspecte complexe precum legitimitatea normării, printr-o decizie a unui forum constituțional, a calității vieții copilului cu malformații, respectiv a calității vieții mamei acestuia. Este dificil de absolutizat dreptul la viață al fătului cu malformații în condițiile în care aceasta produce, la rândul său, aneantizarea dreptului la demnitate, la integritate fizică și psihică, la viață privată și de familie, al mamei care își va asuma, prin forța legii și nu ca urmare a propriei opțiuni, rolul de îngrijitor al copilului cu dizabilități. Este clar că, în acest context, starea de sănătate fizică și psihică a mamei va fi degradată pe termen lung sub imperiul unei cerințe legale. Pe de altă parte, în acest caz, subzistă o dihotomie legală: cum poate fi posibilă menținerea ca temei justificativ (și constituțional!) al avortului punerea în pericol a vieții și sănătății mamei concomitent cu scoaterea în afara legii a temeiului referitor la malformațiile grave ale fătului având în vedere că, protejarea dreptului la viață al produsului de concepție supus unor multiple malformații va conduce la nașterea unui individ cu dizabilități de a cărui creștere și îngrijire va răspunde în primul rând mama? Totodată, cunoscând gravele malformații ale fătului, femeia gravidă va fi supusă pe tot parcursul sarcinii unei stări psihice și emoționale contrare demnității umane, fiind puse în pericol atât sănătatea mintală cât și viața femeii în cauză. Nesocotirea autonomiei decizionale a femeii însărcinate în cazul în care fătul are grave malformații constituie, din punctul nostru de vedere, o atingere gravă adusă demnității, vieții și sănătății acesteia, interferând, din perspectivă legală, cu temeiul referitor la permiterea avortului în situația în care viața și sănătatea mamei sunt puse în pericol. Dat fiind faptul că fătul nu este o ființă autonomă (neputând să existe în mod independent de mamă), cele două motive care permit avortul (punerea în pericol a vieții și sănătății mamei și gravele malformații ale fătului) trebuie să fie tratate în corelație, fiind ilogică plasarea unuia dintre acestea în sfera ilicită și menținerea celuilalt în sfera licită.

Un alt aspect esențial care trebuie să fie analizat prin raportare la restricționarea condițiilor de a recurge la întreruperea de sarcină este discriminarea femeilor. Graviditatea, ca fapt biologic, este specifică femeilor și accesul la serviciile medicale conexe cu starea de graviditate reprezintă una dintre dimensiunile dreptului la sănătate care conține componenta de gen.

În accepțiunea organismelor internaționale pentru drepturile omului, asigurarea accesului la aceste servicii medicale în conformitate cu standardele drepturilor omului face parte din obligațiile statelor de a adopta toate măsurile necesare eliminării discriminării față de femei și de a garanta, în mod implicit, toate prerogativele conexe drepturilor omului.

Restricționarea accesului la serviciile de sănătate de care au nevoie femeile în temeiul particularităților fiziologice/biologice reprezintă un act discriminatoriu care poate constitui fundamentul pentru grave încălcări ale drepturilor omului precum violență de gen, tortură și/sau tratamente inumane sau degradante[16]. În această ordine de idei, Comitetul Drepturilor Economice, Sociale și Culturale subliniază în Comentariul General nr. 22[17] implementarea standardelor egalității și nediscriminării în exercitarea drepturilor sexuale și reproductive: Statele Părți au obligația imediată de a elimina discriminarea împotriva persoanelor și grupurilor și de a garanta dreptul lor egal la sănătate sexuală și reproductivă. Acest lucru impune statelor să abroge sau să reformeze legile și politicile care anulează sau afectează capacitatea anumitor persoane și grupuri de a-și realiza dreptul la sănătate sexuală și reproductivă. Există o gamă largă de legi, politici și practici care subminează autonomia și dreptul la egalitate și nediscriminare pentru a se bucura pe deplin de dreptul la sănătate sexuală și reproductivă, de exemplu incriminarea avortului sau legile restrictive privind avortul. Statele Părți ar trebui, de asemenea, să se asigure că toate persoanele și grupurile au acces egal la întreaga gamă de informații, bunuri și servicii de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv prin eliminarea tuturor barierelor cu care se pot confrunta anumite grupuri.

Grupul de lucru privind discriminarea împotriva femeilor a observat că în țările în care întreruperea indusă a sarcinii este restricționată de lege și devine altfel cvasi-indisponibilă, întreruperea în condiții de siguranță a sarcinii este un privilegiu pentru cei bogați, în timp ce femeile cu resurse limitate au puține opțiuni precum să recurgă către furnizorii informali[18].

Comitetul pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor a cercetat drepturile sexuale și reproductive ale femeilor, identificând, în Comentariul General nr. 34 unele aspecte specifice privitoare la modul în care acestea sunt exercitate la nivel rural: (…) mortalitatea și morbiditatea maternă sunt disproporționat de mari în multe zone rurale. Căsătoria dintre copii expune fetele din mediul rural la sarcini timpurii și contribuie semnificativ la mortalitatea maternă, în special în țările în curs de dezvoltare, conducând la îngrijiri precare. Există o nevoie mai mare nesatisfăcută de servicii de planificare familială și contracepție din cauza sărăciei, a lipsei de informații și a disponibilității și accesibilității limitate la servicii medicale. Femeile din mediul rural sunt mai susceptibile să recurgă la avorturi nesigure decât omologii lor din mediul urban, situație care le riscă viața și le compromite sănătatea. Chiar și în țările în care avortul este legal, condițiile restrictive, inclusiv perioadele de așteptare nerezonabile, împiedică adesea accesul femeilor din mediul rural la servicii medicale. Când avortul este ilegal, impactul asupra sănătății este și mai mare[19].

Drepturile sexuale și reproductive ale adolescentelor implică o abordare sensibilă care trebuie să satisfacă cumulativ două exigențe: (1) garantarea autonomiei decizionale a tinerelor în aspectele care țin de corpul și emoțiile lor și (2) implementarea, mutatis mutandis a principiului interesului superior al adolescentelor urmând modelul principiului interesului superior al copilului (justificarea juridică a acestui paralelism legal rezidă în faptul că, potrivit articolului 1 din Convenția ONU privind drepturile copilului, prin copil se înțelege orice ființă umană sub vârsta de 18 ani, exceptând cazurile în care legea aplicabilă copilului stabilește limita majoratului sub această vârstă).

Comitetul privind drepturile copilului a analizat subiectul avortului în rândul minorelor, propunând, în relație cu acesta, următoarele concluzii: Nu ar trebui să existe bariere în calea informării și consilierii cu privire la sănătatea și drepturile sexuale și reproductive. În plus, trebuie depuse eforturi speciale pentru a depăși barierele de stigmatizare și anxietate pe care le experimentează, de exemplu, fetele adolescente, fetele cu dizabilități și adolescentele lesbiene, gay, bisexuale, (…) pentru a avea acces la astfel de servicii. Comitetul îndeamnă statele să dezincrimineze avortul pentru a se asigura că fetele au acces la servicii de avort în condiții de siguranță și la servicii post-avort, să revizuiască legislația în vederea garantării interesului superior al adolescentelor însărcinate și să se asigure că opiniile lor sunt întotdeauna ascultate și respectate în deciziile legate de avort. Educația sănătății sexuale și reproductive adecvată vârstei, cuprinzătoare și incluzivă, bazată pe dovezi științifice și standarde ale drepturilor omului și dezvoltată împreună cu adolescenții, ar trebui să facă parte din programa școlară obligatorie și să ajungă la adolescenții care au abandonat școala. Ar trebui acordată atenție egalității de gen, diversității sexuale, drepturilor asupra sănătății sexuale și reproductive, comportamentului sexual responsabil și prevenirii violenței, precum și prevenirii sarcinilor timpurii și a infecțiilor cu transmitere sexuală. Informațiile ar trebui să fie disponibile în formate alternative pentru a asigura accesibilitatea tuturor adolescenților, în special adolescenților cu dizabilități[20].

În logica informațiilor prezentate mai sus, drepturile sexuale și reproductive ale femeilor trebuie să fie garantate în toate fațetele lor, inclusiv în privința posibilității de a recurge la întreruperi de sarcină. Cu toate acestea, tendința organismelor internaționale și regionale de protecție a drepturilor omului – de a realiza o liberalizare cât mai extinsă a recurgerii la avort- trebuie să fie interpretată în mod judicios și în acord cu principiul bunei-credințe. Deși există presiuni de eliminare și/sau reducere a restricțiilor legale privitoare la avort, aceste acțiuni nu trebuie interpretate în sensul comportamentului sexual iresponsabil; în acest punct intervine acțiunea-cheie a educației și sensibilizării populației în spiritul respectării drepturilor sexuale și reproductive exercitate cu respectarea egalității și a demnității umane.

Familiarizarea timpurie cu informațiile biologice și fiziologice presupuse de actul de întreținere a relațiilor intime realizată cu luare în considerare a vârstei și a gradului de maturitate a subiectelor expuse educației sexuale reprezintă principala premisă a responsabilizării persoanei umane (femeie sau bărbat) în aspectele legate de fertilitate și reproducere. Acțiunea socială trebuie să fie demarată concomitent pe două direcții: (1) asigurarea nediscriminatorie a accesului la servicii medicale de întrerupere a sarcinii și (2) creșterea gradului de implicare a individului în înțelegerea și aplicarea conceptelor educației sexuale și contraceptive.


* Articol publicat și pe pagina Centrul pentru Drepturile Omului (CEDROM).

[1] Mediafax.ro, https://www.mediafax.ro/social/romania-are-cea-mai-ridicata-rata-de-avort-din-europa-480-de-avorturi-la-1-000-de-nasteri-15875649.

[2] https://romanialibera.ro/special/reportaje/cum-a-ajuns-romania-sa-aiba-22-milioane-de-avorturi-217321.

[3] https://www.mediafax.ro/justitie/populatia-romaniei-ins-22-175-000-oms-19-778-000-avocatul-poporului-cere-aep-si-mai-sa-comunice-care-este-populatia-reala-a-romaniei-si-cati-oameni-au-drept-de-vot-19630049

[4] Conform informațiilor accesate pe site-ul: https://lozierinstitute.org/a-scientific-view-of-when-life-begins/.

[5] Decret nr. 770 din 1 octombrie 1966 pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii, emis de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, publicat în Buletinul Oficial nr. 60 din 1 octombrie 1966.

[6] Decret-Lege nr. 1 din 26 decembrie 1989 privind abrogarea unor legi, decrete și alte acte normative emis de Consiliul Frontului Salvării Naționale, publicat în Monitorul Oficial nr. 4 din 27 decembrie 1989.

[7] Întreruperea cursului sarcinii săvârșită în vreuna dintre următoarele împrejurări: a) în afara instituțiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop; b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie și drept de liberă practică medicală în această specialitate; c) dacă vârsta sarcinii a depășit paisprezece săptămâni, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Întreruperea cursului sarcinii, săvârșită în orice condiții, fără consimțământul femeii însărcinate, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (4) Când faptele au fost săvârșite de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica și interzicerea exercitării profesiei de medic. (5) Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se pedepsește. (6) Nu constituie infracțiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii de douăzeci și patru de săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului. (7) Nu se pedepsește femeia însărcinată care își întrerupe cursul sarcinii.

[8] Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003 a drepturilor pacientului publicată în Monitorul Oficial nr. 51/2003.

[9] General Comment No. 36 (2018) on article 6 of the International Covenant on Civil and Political Rights, on the right to life. Adopted by the Committee at its 124th session (8 October to 2 November 2018).

[10] General Comment No. 36 (2018) on article 6 of the International Covenant on Civil and Political Rights, on the right to life, paragraph 8.

[11] Application no. 5410/03 judgment of 20 March 2007.

[12] Application no. 27617/04, judgment of 26 May 2011.

[13] Application no. 57375/08, judgment of 30 October 2012.

[14] Submission by the Council of Europe Commissioner for Human Rights under Rule 9.4 of the Rules of the Committee of Ministers for the supervision of the execution of judgments and of the terms of friendly settlements in the cases of Tysiąc v. Poland (application no. 5410/03, judgment of 20 March 2007) R.R. v. Poland (application no. 27617/04, judgment of 26 May 2011) P. and S. v. Poland (application no. 57375/08, judgment of 30 October 2012) Strasbourg, 27 January 2020, p. 3.

[15] Conform informațiile accesate la adresa: https://www.jurist.org/news/2020/10/poland-constitutional-court-court-tightens-abortion-restrictions/.

[16] Conform informațiilor accesate la adresa:

https://www.ohchr.org/Documents/Issues/Women/WRGS/SexualHealth/INFO_Abortion_WEB.pdf.

[17] Committee on Economic, Social and Cultural Rights, General Comment No. 22 (2016) on the right to sexual and reproductive health (article 12 of the International Covenant on Economic, Social and Cultural Rights), paragraph 34.

[18] Conform informațiilor accesate la adresa:

https://www.ohchr.org/Documents/Issues/Women/WRGS/SexualHealth/INFO_Abortion_WEB.pdf.

[19] Committee on the Elimination of Discrimination against Women General recommendation No. 34 on the rights of rural women, 4 March 2016, para 38.

[20] UN Committee on the Rights of the Child (CRC), General comment No. 20 (2016) on the implementation of the rights of the child during adolescence, 6 December 2016, CRC/C/GC/20, available at:

https://www.refworld.org/docid/589dad3d4.html [accessed 15 November 2020], paragraphs 60-61.

 

Avortul: o dimensiune controversată a exercitării drepturilor sexuale și reproductive was last modified: noiembrie 24th, 2020 by Nicolae Voiculescu

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter