Despre pierderea blândeții în educație: o analiză a fenomenului de bullying

4 nov. 2020
Articol UJ Premium
2 voturi, medie: 5,00 din 52 voturi, medie: 5,00 din 52 voturi, medie: 5,00 din 52 voturi, medie: 5,00 din 52 voturi, medie: 5,00 din 5 (2 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 209
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

În actul educațional, înălțarea spirituală incumbă ambelor părți: profesorul își desfășoară activitatea sub preocuparea permanentă a educației elevului/studentului, cât și sub conștiința necesității propriei dezvoltări spirituale, deoarece eficiența actului educațional depinde în mod direct de devotamentul, deschiderea și empatia profesorului. În același mod, se concretizează și chemarea către educație a individului dornic de cunoaștere. Fiind o îngemănare spirituală întru efortul comun al părților implicate de a tinde către desăvârșire, educația presupune, prin ea însăși, îndepărtarea Ființei de neajunsurile umane. După cum afirma Aristotel în lucrarea Politica scopul educației rezidă în a-l face pe om să iubească ceea ce este demn de a fi iubit și să urască ceea ce trebuie urât. În acest punct, devine evident că inserarea violenței în actul educațional este o dihotomie ne-necesară. Educația reprezintă principalul mijloc de cunoaștere a indivizilor, a comunităților umane, a tradiției și culturii popoarelor – motiv pentru care aceasta constituie instrumentul adecvat asigurării solidarității umane și a păcii între națiuni. Pe cale de consecință, fiind un instrument destinat a servi concilierii, este paradoxal ca actul educațional să fie purtător de violență.

Insinuarea și constanța fenomenului violenței în mediul educațional a determinat comunitatea internațională să conștientizeze începutul degradării climatului destinat realizării educației și să abordeze în mod sistemic această problemă prin formularea de politici și instrumente specializate. În articolul 19 din Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului[1] este instituit cadrul general de protecție al copilului împotriva actelor de violență, fiind incluse în sfera de cuprindere a acestora vătămarea, abuzul fizic sau mintal, actele de abandon sau neglijență, relele tratamente sau exploatarea, inclusiv abuzul sexual. Comentariul General nr. 13 al Comitetului Drepturilor Copilului avansează unele coordonate de analiză și interpretare a articolului 19 din Convenție, fiind subliniată ideea conform căreia termenul de violență nu trebuie interpretat în niciun fel pentru a minimiza impactul ci trebuie să includă formele non-fizice și/sau neintenționate de prejudiciu (cum ar fi, printre altele, neglijarea și maltratarea psihologică)[2].

Inteligența artificială în materie penală

În opinia Comitetului, exprimarea cuprinzătoarea utilizată în articolul 19 al Convenției: „oricare forme de violență” nu lasă loc derogărilor în materie și, pe cale de consecință, nu admite nicio formă/niciun nivel de violență legalizată împotriva copiilor. În completare, Comitetul recunoaște că frecvența, gravitatea prejudiciului și intenția de a face rău nu sunt condiții prealabile pentru definițiile violenței. Statele Părți se pot referi la astfel de factori în strategiile de intervenție pentru a permite răspunsuri proporționale în interesul superior al copilului, dar definițiile nu trebuie în niciun caz să erodeze dreptul absolut al copilului la demnitatea umană și integritatea fizică și psihologică prin descrierea unor forme de violență ca fiind legal și sau social acceptabile[3].

Comentariul Comitetului include în categoria violenței mentale bullyingul comis de adulți sau de copii, inclusiv agresiunea de tip bullying comisă prin intermediul tehnologiei informației și comunicării precum telefoanele mobile și internetul (cunoscută și sub numele de cyberbullying).

Recunoscând importanța educației libere de orice formă de violență, Consiliul Europei adoptă documente programatice având scopul de a asigura mijloace flexibile pentru gestionarea conflictelor educaționale. Articolul 13 din Carta Consiliului Europei privind educația pentru cetățenie democratică și educația pentru drepturile omului[4] stabilește, sub denumirea marginală aptitudini pentru promovarea coeziunii sociale, evaluarea diversității și gestionarea diferențelor și conflictelor metode de promovare a educației non-conflictuale: în toate domeniile educației, Statele Membre ar trebui să promoveze abordări educaționale și metode de predare care urmăresc să învețe copiii să trăiască împreună într-o societate democratică și multiculturală și să permită cursanților să dobândească cunoștințele și abilitățile pentru a promova coeziunea socială, în scopul de a valorifica diversitatea și egalitatea, de a aprecia diferențele – în special între diferite credințe și grupuri etnice – și de a soluționa dezacordurile și conflictele într-o manieră non-violentă cu respectarea drepturilor fiecăruia, precum în scopul combaterii tuturor formelor de discriminare și violență, în special a bullyingului și hărțuirii.

Fenomenul bullyingului a fost conștientizat de comunitatea românească în anul 2019 -moment în care cadrul juridic național a fost amendat prin adoptarea Legii nr. 221 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011[5]. Conform Legii 221/2019, Legea educației naționale a fost completată prin introducerea definiției legale a bullyingului pe următoarele coordonate: Violența psihologică – bullying este acțiunea sau seria de acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârșite cu intenție, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane și vizează aspecte de discriminare și excludere socială, care pot fi legate de apartenența la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acțiune sau serie de acțiuni, comportamente ce se desfășoară în unitățile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale.

Din definiția avansată de prevederile legale, fenomenul bullyingului este specific mediului educațional (fie că acesta este reprezentat de unități de învățământ sau de structuri specializate în prestarea serviciilor de formare) prin care sunt afectate două coordonate esențiale ale persoanei umane: demnitatea și nediscriminarea. Luând în considerare conținutul ideatic complex al valorilor umane ocrotite prin reglementarea bullyingului, legiuitorul a apreciat ca fiind necesare și utile Normele metodologice de aplicare a amendamentelor aduse Legii nr.1/2011 privind educația națională în domeniul violenței[6].

Pentru a adopta o abordare integrată asupra fenomenului, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 221/2019 elaborează o strategie alcătuită din acțiuni de prevenire și de combatere a bullyingului structurată în două anexe după cum urmează: Anexa 1 la normele metodologice are ca obiect al reglementării Prevenirea bullyingului și a cyberbullyingului în unitățile de învățământ preuniversitar în timp ce Anexa 2 propune Combaterea bullyingului și a cyberbullyingului în unitățile de învățământ prin intervenție integrată, prin identificare și semnalare. Acțiunile de prevenire și combatere sunt complementare întrucât prevenirea este eficientă în măsura în care autoritățile proiectează, pe termen mediu și lung, obiectivele urmărite în materie și măsurile adiacente atingerii acestora iar activitatea de combatere își dovedește utilitatea în temeiul unei prognozării minuțioase deja antamate.

Conform art. 1 alin. (2) din Anexa 1 la normele metodologice prevenirea se realizează în funcție de specificul fiecărei unități de învățământ prin: a) implementarea, la nivelul unității de învățământ, a unui plan școlar de prevenire și combatere a violenței, a unor programe/proiecte/campanii cu scopul de creștere a coeziunii grupului de copii și a comunității copii-adulți, conștientizarea consecințelor violenței psihologice – bullying, eliminarea cauzelor/riscurilor/vulnerabilităților care ar putea determina producerea de astfel de comportamente; b) desfășurarea unor activități de informare și conștientizare, în colaborare cu alte instituții sau specialiști cu competențe în domeniu; c) promovarea unui climat educațional care încurajează atitudinile pozitive, nonviolente și suportive între membrii comunității de preșcolari/elevi și adulți, învățarea și exersarea empatiei, a interacțiunilor între aceștia, de tip câștig reciproc, implicarea participării preșcolarilor/elevilor de toate vârstele la toate deciziile care îi privesc și promovarea acțiunilor de la egal la egal între preșcolari/elevi; d) promovarea relațiilor democratice între copii și adulți, prin toleranță, respect, incluziune și solidaritate; e) implementarea de măsuri administrativ-organizatorice, care să contribuie la crearea unui mediu securizant din punct de vedere fizic și emoțional pentru copii, în unitatea de învățământ, precum montarea de camere de luat vederi, profesori de serviciu, asigurarea pazei spațiilor educaționale, dispunerea mobilierului în clasă în scopul facilitării colaborării între copii, promovarea lucrului în echipă, constituirea formațiunilor de studiu, conform prevederilor legale; f) formarea cadrelor didactice în sensul dezvoltării personale și al utilizării metodelor de disciplină pozitivă.

Luând în considerare dimensiunea psihologică care ține de esența bullyingului acțiunile preventive trebuie să fie caracterizate printr-un model flexibil și dinamic, în acord cu promovarea valorilor umane și cu respectarea drepturilor copiilor. Având ca sferă de acțiune planul psihologic al individului, realizarea bullyingului este facilitată prin apel la instrumente complexe și adeseori insidioase, existând riscul să prefigureze acțiuni neutre care, prin forma intenționată, să fie apte de a produce suferință. Psihologicul fiind în intimă conexiune cu spiritualul, este clar că acțiunile de bullying pot fi prognozate prin apel la strategii fundamentate pe sensibilizarea participanților la educație față de empatie – ca principiu de bază al raportării la alteritate. Prevenirea faptelor de violență în sistemul educațional nu înseamnă, de plano, negarea contradictorialității umane; dimpotrivă, primul demers rezidă în sesizarea conflictualității inerente ființei umane și în demararea de tentative corelative de atenuare a acestora. Natura umană conflictuală nu poate fi negată însă nici nu se cuvine să fie integrată în procesul educațional în formă violentă. Revine deci educației rolul de a modela natura conflictuală a individului și de a o trece sub tăcere în contextul relaționării cu ceilalți. Normele metodologice propun mijloace concrete de potențare a laturii umane non-violente și de stabilire a unui model de interacțiune bazat pe dialog, conștientizarea oportunităților de comunicare, implicarea cadrelor didactice, nondiscriminarea, etc.

În contrapondere, acțiunile de combatere sunt precizate în art. 2 din Anexa 2 normele metodologice, fiind sintetizate în următoarele aspecte: a) identificarea situațiilor de bullying; b) semnalarea suspiciunilor sau a situațiilor identificate de bullying; c) colaborarea proactivă a persoanelor responsabile din unitatea de învățământ în echipa multidisciplinară constituită pe caz pentru soluționarea acestuia; d) analiza și soluționarea cazului; e) luarea măsurilor de prevenire a reiterării cazurilor de violență psihologică – bullying împotriva aceleiași victime/asupra altor victime.

Combaterea este consecventă cu activitatea de prevenire deoarece nu se rezumă la eradicarea violenței, extinzându-se inclusiv la ultima ipoteză enumerată de normele metodologice: luarea de măsuri prin care să se împiedice orice recrudescență a fenomenului de bullying. În mod similar prevenirii, combaterea este un proces de anvergură, implicând toți actorii purtători de mize în cadrul procesului educațional-de la cadre didactice, la făptuitor și victime.

Etapa combaterii reprezintă un prilej de reflecție și analiză asupra cazurilor de bullying astfel încât să nu fie constituită o replică violentă ci, mai degrabă, să fie identificate mijloace de restabilire a situației încălcate și de reconstrucție a planului psihologic al persoanelor implicate în perioada post-conflict.

Cyberbullyingul constituie o problematică aparte a fenomenului violenței în unitățile școlare deoarece mediul său de manifestare (mediul online) este preferat de tineri pentru comunicare și socializare. Definiția cyberbullyingului avansată de Capitolul I, articolul 1, litera c din Normele metodologice ține cont de particularitățile realității virtuale înlăuntrul căreia se manifestă actele de violență: violență psihologică cibernetică sau cyberbullyingul constă în acțiuni care se realizează prin intermediul rețelelor de internet, calculator, tabletă, telefon mobil și poate cuprinde elemente de hărțuire online, alături de un conținut ilegal și/sau ofensator care se referă la orice comportament mediat de tehnologie, identificat în spațiul de social-media, website-uri, mesagerie. Această formă de violență nu se limitează la comportamente repetate de tip: mailuri, postări, mesaje, imagini, filme cu un conținut abuziv/jignitor/ofensator, aceasta însemnând, de asemenea, și excluderea deliberată/marginalizarea unui copil în spațiul online, spargerea unei parole de cont personal de e-mail, derulate pe grupuri și rețele de socializare online sau prin alte forme de comunicare electronică online (…).

Videoconferința regională de insolvență Buzău

În literatura de specialitate există opinii diferite relative la fenomenul bullyingului, conturându-se, în principal, două direcții de gândire: (1) conform unor doctrinari, cyberbullyingul nu se diferențiază de bullying decât prin contextul (tehnologic sau real) în care se manifestă violența; (2) într-o altă opinie, (la care achiesăm), cyberbullyingul este o formă aparte de agresiune, având propriile particularități prin comparație cu bullyingul manifestat în realitatea concretă. Astfel, dacă bullyingul presupune un domeniu geografic și temporal limitat, în cazul cyberbullyingului, domeniul geografic și temporal este aproape nelimitat. Din această perspectivă, cyberbullyingul este circumscris agresiunii electronice – concept care, la rândul său, este definit ca vătămarea intenționată cauzată de utilizarea mijloacelor electronice unei persoane sau unui grup de persoane, indiferent de vârsta lor, care percep astfel de acte ca fiind ofensatoare, derogatorii, dăunătoare sau nedorite.

Agresiunea electronică este mai cuprinzătoare decât cyberbullyingul pentru că aceasta nu este condiționată de elementul repetitiv sau de dezechilibre de putere și, de asemenea, se extinde la situații în care actele de agresiune/intimidare sunt comise între persoane care nu se cunosc în lumea reală. Deci, cyberbullyingul nu acoperă decât comportamentele desfășurate prin mijloacele tehnologiei informației și comunicațiilor (excluzând, cu titlu de exemplu, actele agresive constând în piratarea profilului de socializare).

Acceptând trăsăturile particulare ale cyberbullyingului, în literatura de specialitate au fost identificate mijloacele electronice sau digitale prin care este comis abuzul: vătămarea intenționată constând în intenția făptuitorului de a produce vătămări victimei punând în aplicare comportamente neplăcute și dureroase împotriva sa; dezechilibrul de putere, desemnând avantajul făptuitorului asupra victimei, semnificând că victima nu se poate apăra cu ușurință; repetarea actelor de agresiune și producerea unui prejudiciu semnificativ victimei[7].

Apreciem că periculozitatea comportamentului de tip cyberbullying este mai accentuată prin comparație cu actele de bullying comise în realitatea concretă dat fiind faptul că agresorul dispune de multiple forme de camuflare a identității iar victima este mult mai expusă în comunicarea prin canalele de socializare. Totodată, domeniul geografic și temporal al hărțuirii informatice sunt aproape nelimitate astfel încât hărțuirea virtuală poate apărea oricând și oriunde, inclusiv în afara orarului școlar. Caracterul public al informațiilor postate în mediul virtual sunt accesibile persoanelor interesate pe o perioadă nedeterminată de timp, producând traume fizice și psihologice persoanei vizate și generând, pe termen lung, izolare socială și nesiguranță.

Cu toate acestea, Normele metodologice nu acordă o importanță specială cyberbullingului, prin formularea lor abordând problematica bullyingului și a cyberbullyingului în mod alternativ, fără a aloca un ansamblu de reglementări juridice specializate acestuia din urmă. Din această perspectivă, normele metodologice produc un efect superfluu, creând doar aparența reglementării cyberbullyingului însă, lăsând neadresate, pe fond, aspectele privitoare la cauzalitatea, efectele, formele de manifestare specifice violenței din mediul virtual. În acest punct se evidențiază limitele formale ale normelor metodologice: de a analiza problema violenței în contextul exercitării dreptului la educație în domeniul preuniversitar în absența unei perspective integratoare.

Deși prevenția și combaterea au aplicabilitate inclusiv în domeniul gestionării cyberbullyingului, eficiența aplicabilității acestora este condiționată de un grad ridicat de descriptivism al condițiilor de existență și de manifestare a cyberbullyingului.

 Un alt aspect perfectibil al Normelor metodologice adoptate în domeniul prevenirii și combaterii bullyingului constă în extinderea aplicabilității acestora sferei universitare. Cu toate că la nivel universitar climatul educațional este mai flexibil iar gradul de maturitate al studenților este, incontestabil, mai ridicat decât cel al elevilor din învățământul preuniversitar, actele de bullying nu pot fi totalmente excluse. În consecință, se impune extinderea și adaptarea mijloacelor de prevenire și combatere a bullyingului la particularitățile mediului universitar, prin luarea în considerare a specificului dezvoltării psihologice al actorilor implicați și a relaționării dintre aceștia. Totodată, componentele cyberbullyingului nu pot fi trecute în subsidiar în condițiile în care pandemia COVID-19 a produs reconfigurarea climatului educațional și translatarea activităților educaționale din mediul fizic în cel virtual, forul intern al participanților la procesul educațional (elevi sau studenți) fiind, la rândul său, supus revizuirii și/sau transformării.

În literatura de specialitate[8] a fost subliniată ideea conform căreia efectele actelor de agresiune de tipologia bullyingului și a cyberbullyingului sunt vizibile prin denaturarea climatului educațional care ar trebui să asigure, în mod necondiționat, ocrotire și sprijin; în egală măsură, este afectată starea psihică a victimelor dar și cea a agresorului. În scopul prezentării într-un limbaj comun a problemelor de sănătate mintală produsă de agresiunea de tip bullying și/sau cyberbullying, psihologii folosesc manuale de diagnosticare a tulburărilor mentale dar și clasificarea internațională a bolilor utilizată de Organizația Mondială a Sănătății[9]. La poziția F91 din clasificarea OMS, bullyingul este menționat ca formă de manifestare a tulburărilor de conduită caracterizate printr-un model comportamental asocial, agresiv sau sfidător. Tulburările de conduită sociale, având caracter repetat și persistent (în categoria cărora este inclus bullyingul) se caracterizează prin încălcarea normelor comportamentale dezirabile, adecvate vârstei, concretizându-se în acțiuni cu un grad mai ridicat de severitate decât malițiozitatea puerilă sau rebeliunea specifică vârstei adolescenței care se desfășoară pe o durată de timp medie sau extinsă (6 luni sau mai mult). Tulburările de conduită bazate pe afecțiuni psihice pot fi asociate unor boli mai grave (depresia, schizofrenia) – fapt pentru care este necesar să fie stabilit, cu prioritate, un diagnostic de bază.

Pentru a-și atinge scopul paideic[10], educația trebuie să fie săvârșită în acord cu bunătatea oferită celui care primește educația și cu iubirea pentru cunoaștere a tuturor partenerilor implicați în procesul educațional. Violența – indiferent de punctul de pornire și de formele de manifestare- trebuie să fie abordată în mod coerent și continuu pentru a putea valoriza efectele educației la cel mai înalt nivel. Comportamentul violent este generat de pulsiunile ne-educate și nu poate fi trecut sub tăcere întrucât o atare negare ar fi contrară însăși esenței educației. Conștientizarea este primul nivel de abordare a violenței și asigură premisa unor acțiuni coerente de prevenire și combatere. Multiplicarea actelor de bullying în societatea românească este expresia îndepărtării oamenilor de lumea ideilor Binelui, Iubirii și Solidarității. Acestea din urmă, cumulate, transformă în realitate noțiunea omului colectiv, a umanității, al cărui specific metafizic rezidă în educație și non-violență. Sub înrâurirea preceptelor transmise prin educație, ideile și valorile umaniste se poziționează în afara omului – devenind, în bună regulă, coordonate ale existenței umane.


* Articol publicat și pe pagina Centrul pentru Drepturile Omului (CEDROM).

[1] Adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989.

[2] Committee on the Rights of the Child, General comment No. 13 (2011) The right of the child to freedom from all forms of violence, 2011, p. 4.

[3] Ibidem, p. 8.

[4] Recomandarea CM / Rec (2010) 7 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind (Adoptat de Comitetul Miniștrilor la 11 mai 2010 la cea de-a 120-a sesiune).

[5] Legea nr. 221 din 18 noiembrie 2019 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 929, Partea I din 19 noiembrie 2019.

[6] Norme Metodologice de aplicare a prevederilor art. 7 alin. (1^1), art. 56^1 și ale pct. 6^1 din anexa la Legea educației naționale nr. 1/2011, privind violența psihologică – bullying aprobate prin Ordinul de Ministerului Educației și Cercetării nr. 4.343/2020 din 27 mai 2020 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 492 din 10 iunie 2020.

[7] Directorate General For Internal Policies Policy Department C:Citizens’ Rights And constitutional Affairs civil Liberties, Justice And Home Affairs cyberbullying Among Young People study, pp. 24-25.

[8] Muthanna Samara, Vicky Burbidge, Aiman El Asam, Mairéad Foody, Peter K. Smith, Hisham Morsi, Bullying and Cyberbullying: Their Legal Status and Use in Psychological Assessment, Int J Environ Res Public Health. 2017 Dec; 14(12): 1449, published online 2017 Nov 24. doi: 10.3390/ijerph14121449, articol accesibil la adresa https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5750868/.

[9] Ne referim la cea mai recentă versiune din anul 2019, ICD-10.

[10] Paideia reprezintă conceptul care, în cultura Greciei Antice, semnifica educația locuitorilor polisului în acord cu valorile umanismului, având ca obiectiv dezvoltarea aspectelor fizice și psihice ale acestora.

Despre pierderea blândeții în educație: o analiză a fenomenului de bullying was last modified: noiembrie 3rd, 2020 by Nicolae Voiculescu

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter