(Dez)iluziile profesionale – cauze de fond și formă…

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Motto: „Justiția este adevăr în acțiune”, Joseph Joubert

În cadrul conferinței științifice organizate de Academia de Științe Juridice din România în data de 20 octombrie 2023, am propus spre reflecție o analiză a „dreptului recent”, situat între „gândirea critică” și „fatalismul național”.

Încercând să evit o abordare a sistemului judiciar din aceeași perspectivă, dar dorind să rămânem în interiorul temei „Sistemul judiciar și inventarul (dez) – iluziilor profesionale”, propun să abordăm cu sinceritate atât conceptul fundamental de „adevăr”, cât și contribuția pe care noi, fiecare în parte, în calitate de profesioniști sau ca simpli locuitori ai cetății, o avem la exapandarea acestui inventar al (dez)iluziilor profesionale.

Într-o definiție generală, sistemul judiciar este format din ansamblul instanțelor judecătorești și al autorităților judiciare și are ca preocupare identificarea adevărului, în scopul principal de a soluționa un litigiu și de a aplica corect legea.

Într-un articol intitulat „Justiția și justițiabilii increduli”, apărut pe platforma juridice.ro, autorul Mihai Pașca susține că „Justiția, prin definiție este dreptatea și adevărul spus și realizat exclusiv de către instanțele de judecată, iar noi, cei din sistem, avem obligația de a proceda în consecință, fiind conștienți că există nexul cauzal între lipsa de încredere în justiție și soluțiile ajuridice, care determină în mod regretabil și descalificant injustiție. Atitudinea noastră profesional – dispozitivă, a celor care realizăm actul de justiție, nu trebuie deloc manifestată limitativ aprecierii total greșite, potrivit căreia toate aceste valori și principii, obligații și prerogative, drepturi și responsabilitați corelative și corespondente ar reprezenta doar un lux teoretic”^[1].

Depășind posibile și legitime discuții privind definiția sistemului judiciar, a adevarului, a dreptății și a exclusivitații instanțelor de judecată în determinarea și stabilirea acestora, am considerat de remarcat centrarea autorului asupra „atitudinii … profesional – dispozitivă” a celor ce reprezintă profesioniștii sistemului Judiciar și influența acestora în determinarea „(dez)iluziilor” de care aminteam.

Încercând să depășim blocarea într-un „idealism absolut” ce-și are radăcina în filozofia lui Hegel și căutând o abordare cât mai practică, vom încerca o meționare succintă a ceea ce denumim generic “adevăr”, amintind de:

– Teoria lui Bertrand Russel^[2] care considera că există două mari categorii ale „cunoașterii”: cunoașterea lucrurilor și cunoașterea adevărurilor;

– Teoria adevărului a lui TOMA DE AQUINO^[3], care, influențat de filozofia gânditorului grec ARISTOTEL, susține că adevărul și falsitatea nu sunt lucruri ce aparțin judecăților, iar aceste lucruri la care se referă se situează între „inteligența creatoare Dumnezeu și inteligența umană”^[4];

– WILLIAM JAMES^[5] care apreciază că ideea devine adevărată doar în momentul în care generează un profit pragmatic, deci „adevărul este urmarea testării unei idei în experiență”^[6].

Plecând doar de la aceste abordări filozofice, acad. prof. univ. dr. Mircea Dumitru concluziona că „Adevărul corelează foarte bine cu ideea de dreptate și de bine public. În același timp, adevărul trebuie corelat cu ideea de expertiză, cu oameni care cunosc foarte bine un domeniu și care pot să ofere prin știința lor, soluții la problemele societății…deci există o foarte strânsă corelare între noțiunea teoretică de adevăr și noțiunile de bine public, de justiție, de dreptate.”^[7]

Această teorie pe care o regăsim și în dialogurile etice ale lui Platon conduce la constatarea făcută de acad. Mircea Dumitru, privind pericolul de „politizare a adevărului” și a necesității de a face o distincție între exprimarea unor opinii și impunerea acestora ca „adevăruri care nu mai trebuie examinate”.

Reîntorcându-ne la titlul conferinței: „Sistemul Judiciar și inventarul (dez)-iluziilor profesionale”, putem aprecia că aceste (dez)-iluzii pot fi analizate atât din perspectiva profesioniștilor din sistem, cât și din perspectiva celor din afara sistemului judiciar, dar care beneficiază de existența, activitatea și deciziile acestora.

În egală măsură, (dez)iluziile pot fi determinate sau permise de tarele sistemului de educație și pregătire profesională, dar și de o arhitectură șubredă a acestui sistem, lipsa de responsabilitate sau reputație afectată a celor ce activează în interiorul acestuia – a unei legislații exagerate, stufoase și de multe ori preluată mimetic, fără a ține cont de realități și de cultura Juridică națională.

De asemenea, putem considera o cauză a (dez)iluziilor, înțelegerea greșită a „adevărului”, impunerea cu titlu de “adevăr” a unor „opinii” netestate în practică, desprinderea legii de etică și a adevărului judiciar de adevărul promovat de normele creștine și inspirat de Creator!

Amintindu-ne în acest context de „res iudicata pro veritate accipitur” – expresie întalnită în „Digestele” lui Justinian, cităm o abordare admirabilă a prof. univ. dr. Valeriu Stoica, care preciza, plecând în argumentare de la acest adagiu, că „lucrul judecat își bazează autoritatea nu pe adevăr, ci pe prezumția de adevăr, pe care se întemeiază autoritatea lucrului judecat a unei hotărâri judecătorești.”^[8]

Acceptând teoria propusă în articolul citat, prin care se acceptă că „dreptatea, indiferent care ar fi criteriile ei, nu poate fi înfăptuită decât în raport cu anumite fapte cunoscute ca urmare a cercetării judecatorești, prin admiterea, administrarea și interpretarea probelor”^[9], dar și că „adevărul nu este doar o valoare epistemică, ci și una morală. Aflarea adevărului este dependentă nu numai de eficacitatea ansamblului de procedee și tehnici cognitive, fie ele juridice sau complementare, ci și de fidelitatea judecătorului față de valoarea morală a adevărului”^[10].

Putem spune că acceptarea diferenței ce există între adevărul judiciar și cel al adevărului obiectiv, generează neîncrederea cetățeanului în sistemul judiciar, atitudini ostile și critice față de acesta (sistemul judiciar) și provoacă (dez)-iluziile celor ce lucrează în sistem sau apelează la acesta în temerara încercare de obținere a dreptății pe baza adevărului.

Cumva, introducerea sintagmei „adevăr judiciar” justifică posibilitatea pronunțării unor hotărâri ce nu corespund cu adevarul obiectiv, situația fiind similară cu introducerea in discursul public a sintagmei „corect politic”.

Fără a avea pretenția realizării unui inventar al (dez)iluziilor profesionale din sistemul judiciar, am încercat să relevăm doar câteva din problemele cu care se confruntă justiția în relația cu justițiabilii și cu profesioniștii dreptului.

Convinși de faptul că „ordinea de drept este una din mărețiile omului”^[11], credem că „iudicis est semper in causis verum sequi”^[12] rămâne valabil și astăzi și că niciun efort nu este prea mare pentru a crea judecătorului condiții de a judeca în baza unei pregătiri profesionale de excepție și bazându-se pe conștiința care este „acel judecător ce Nu Dă Greș”^[13].