Despre risipirea timpului și lipsa de modele

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Odată cu trecerea timpului, ratând unele învățături fundamentale pe care viața ni le-a oferit, am realizat toți, concret și de multe ori dramatic, valoarea timpului!

Arthur Bishop spunea: „Nimic nu este mai îndepărtat decât clipa ce tocmai a trecut” și încercând o parafrazare am înțeles târziu că acestă „clipă ce tocmai a trecut” este resursa cea mai prețioasă.

Preocupat de furia cu care ne risipim, am încercat să aflu, să cercetez și să descopăr valoarea timpului, a puterii de influențare prin modele și mai ales dacă și cum putem transmite noilor generații valori și principii perene.

Am cutezat astfel să mă gândesc la filosofii antici și am constatat invariabil că înainte de a deveni mentori, ei înșiși au avut modele care i-au influențat și față de care s-au raportat.

Mi-am amintit de Aristotel și Platon – mentorul acestuia, filosoful care a avut viziunea de a înființa prima instituție de învățământ superior – Academia din Atena – și știm că și acesta a fost, la rândul său, elevul lui Socrate.

L-am redescoperit pe Alexandru cel Mare și am aflat că Aristotel este cel care l-a învățat pe marele cuceritor despre „rosturile lumii”!

Am identificat și citit un interesant material privind școlile filosofiei antice și am descoperit că Anaximandru din Milet a fost elev al lui Thales din Milet și profesorul lui Anaximenes, că Heraclit din Efes, chiar dacă nu a avut studenți, a reușit să influențeze peste timp multe generații și mi-am amintit că Xenofan a fost adeptul lui Socrate, Diogene din Sinop a fost elevul lui Antistene – fondator al școlii cinice – și că Theophrastus a fost elevul lui Platon.

Nu pot să nu-l amintesc pe Constantin Noica, cel care a fost și este un model în spațiul filosofic românesc. Retras la Păltiniș, a reușit să influențeze gândirea multor tineri intelectuali care l-au vizitat în acea perioadă. Jurnalul de la Păltiniș semnat de Gabriel Liiceanu devenind, conform lui A. Maimescu, un model paideic în cultura română.

Încercând să mă smulg din fascinantul context al școlilor filosofale, m-am concentrat asupra aprecierilor domnului profesor universitar Marian Nicolae privindu-i pe profesorii Gheorghe Beleiu, Șerban Beligradeanu, Bîrsan Corneliu, Octavian Căpățînă, Viorel Mihai Ciobanu, Francisc Deck, Liviu Pop, Valeriu Stoica.

M-am alăturat acestui demers amintind cu reverență de profesorii Nicolae Popa, Ovidiu Predescu, Barbu Ștefănescu, Gheorghe Nistoreanu, Ioan Leș, Toader Tudorel și Cristian Ionescu.

Conștient fiind că lista este mult mai amplă, cerând clemență pentru că, din motive ce țin de spațiul editorial, nu-i pot aminti pe toți, mă declar recunoscător că am avut șansa să cunosc nemijlocit o parte dintre acești mari profesori și să constat, în același timp, drama următoarelor generații care nu vor avea șansa de a fi contemporani cu personalități semnificative atât pentru lumea dreptului, cât și pentru alte domenii ale științei.

Nu știu cum va arăta societatea de mâine și îmi este teamă de rezultatul unei simulări sociologice riguroase. Știu însă cu siguranță că totul depinde de noi toți și de fiecare în parte. Depinde de cum și cât vom reuși să influențăm lumea care ne înconjoară.

Depinde de puterea noastră de a reuși să nu risipim timpul și de a nu avea motive să regretăm „clipa ce tocmai a trecut”.

Depinde de cât de semnificativi vom ști să devenim pentru cei din jurul nostru.

Nu știu dacă există un ghid al mentorului. Goethe afirma că relația cu mentorul trebuie să se bazeze pe afinități elective. Ofertele on-line abundă de propuneri de mentorat, de modalități de construire a relației profesor-student și ne sunt prezentate propuneri de mentori în zona antreprenorială, profesională sau sportivă. Cu toate acestea simt că lipsește ceva, că lipsește căldura ce se degajă din pasiunea cu care arzi și te consumi pentru un ideal, un obiectiv, o profesie. Cred că și acest domeniu a fost cuprins de abordarea corporatistă a vremurilor noastre, iar empatia, emoția și afectivitatea, din nefericire, nu își mai găsesc locul în prezentul context.

Închei această mică reflecție citându-l pe Carl Jung, care îndemna „să ne amintim cu apreciere de străluciții noștri profesori, însă cu gratitudine de acei profesori care au atins simțămintele noastre umane. Lucrurile ce trebuie a fi învățate sunt în mod necesar o materie brută, însă căldura și afectivitatea reprezintă elementul vital pentru creșterea curată a tinerei generații”. Fie ca, fără a risipi timpul pe care îl avem la dispoziție, să reușim a deveni modele cu influență pozitivă pentru cei ce ne înconjoară.