Pledoarie pentru familie, profesie şi responsabilitate în politică

30 ian. 2016
15 voturi, medie: 3,67 din 515 voturi, medie: 3,67 din 515 voturi, medie: 3,67 din 515 voturi, medie: 3,67 din 515 voturi, medie: 3,67 din 5 (15 votes, average: 3,67 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 1303
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

„Legal Point” în dialog cu Președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Bogdan Liviu Ciucă

Interviu publicat în revista Legal Point nr. 1/2013.

GALA LADY LAWYER, ediția a VI-a

„Aș vrea să fiu un tată prezent. Aș vrea să fiu un tată care să aibă amintiri comune cu copilul său. Să-și amintească de vacanțele petrecute împreună, de prima carte, de prima dată, când vom merge la zoo, la un muzeu, sunt lucruri pe care mi le doresc și le spun din tot sufletul. Iar dacă voi renunța la politică, să știți că o s-o fac în primul rând pentru a avea experiențe comune cu fiul meu și pentru a mă dedica și mai mult familiei, activității didactice și profesionale”. Am citit și recitit această frază de mai multe ori .

E o pledoarie minunată pentru familie, profesie și școală. E pledoaria unui om căruia îi pasă, care nu a mai avut răbdare ca alții să facă ceva bun pentru viețile noastre, ale tuturor. A pornit să schimbe politica țării cu entuziasmul provincialului, care simte că puterea stă doar în noi. E Liviu Bogdan Ciucă, tatăl lui Vladimir, soțul Irinei, prietenul atâtor oameni, profesorul tău, notarul „din Centru”, omul care refuză să uite că este OM.

Cornel Dărvășan

Cornel Dărvășan: Domnule deputat ce înseamnă pentru dumneavoastră președinția Comisiei Juridice, de disciplină și imunități din cadrul Camerei Deputaților?

 

Liviu-Bogdan Ciucă: Este cea mai onorată funcție la care am avut acces prin intermediul politicii. Este vorba de președinția Comisiei Juridice, de Disciplină și Imunități a Camerei Deputaților, care redactează Raportul în procedură finală, pentru aproximativ 80% dintre inițiativele legislative, care parcurg procedurile parlamentare. Este extrem de interesant, provocator, dar te și conectează la o serie de informații pe care trebuie să le asimilezi, să le înțelegi, pentru a putea ca produsul activității tale să fie unul lăudabil. De când am intrat în Parlament, mi-am desfășurat activitatea numai în Comisia Juridică, ca membru, ca vicepreședinte, iar de data aceasta ca Președinte al Comisiei.

Liviu-Bogdan Ciucă

Am avut șansa să colaborez cu colegi de înaltă ținută morală, cu o pregătire profesională excelentă și de fiecare dată am avut de învățat din dialogul nostru. Am avut ocazia să întâlnesc reprezentanți ai anumitor instituții, de la care iarăși am avut ce învăța. Am contact cu organizații profesionale și cu reprezentați ai acestora, și încerc în permanență să fiu suficient de informat, pentru a putea să avansăm către plen rapoarte bine documentate, să oferim soluții sau opinii, care să fie susținute din perspectivă juridică. Încercăm în această comisie să facem ca norma legală, legea, să fie și înțeleasă și aplicabilă de către profesioniști, dar și de neprofesioniști. Știm că nu există minuni, știm că nu se poate face totul în 5 minute, nu se poate schimba un sistem peste noapte, dar sperăm ca până la urmă să reușim să facem pași decisivi în această direcție.

Cornel Dărvășan: Ați dat numeroase declarații politice, ați propus mai multe proiecte de lege. Care credeți că este cea mai stringentă chestiune care ar trebui propusă urgent pentru a îmbunătăți legea românească?

Liviu-Bogdan Ciucă: Noi suferim în multe domenii. Și pe de o parte este de înțeles că societatea românescă pe toate palierele ei a suferit transformări radical. După 1990 a trebuit și mental și legislativ să asimilăm o serie de transformări profunde. Acest proces continuă. Anul acesta am adoptat noul Cod de procedură penală, care vine cu o abordare diferită față de cel vechi, Legea privind sistemul de probațiune, Legea privind pedepsele privative de libertate, Legea privind pedepsele neprivative de libertate. Până anul trecut s-a lucrat și am reușit să schimbăm Codul civil, Codul penal, Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală, legile de punere în aplicare ale acestor coduri. Pare așa o enumerare statistică, dar a fost o muncă uriașă. Începând de la echipele care au lucrat la ministerele de resort, la echipele care au lucrat în Parlament, la comisiile implicate în acest proiect.

Eu, ca profesionist, sunt onorat, când știu că am participat la redactarea Codului penal. E onorant să descoperi în acest cod teoriile, pentru care te-ai luptat în comisie, ideile cu care te-ai luptat să-ți convingi colegii, să vezi că ele au căpătat forma unui text în cod și sunt aprobate de Parlament și promulgate de președinte. Noi suntem într-o continuă transformare, care nu se limitează, doar la redactarea și aprobarea un text de lege, care este apoi publicat în Monitorul Oficial. Acesta trebuie pus în practică. Iar, când vorbim de sistemul juridic, vorbim de o instituție cu o inerție uriașă: oameni care s-au obișnuit cu un sistem, care au un drum bătătorit într-un sistem, acum trebuie să asimileze o nouă legislație, de multe ori care are cu totul altă abordare pentru un profesionist care lucrează în sistem de 30 de ani. Lucrul aceste creează și reacții adverse, dar eu cred că oricum se fac progrese.

Dacă ar fi să aleg o zonă sensibilă în sistemul legislativ, unde trebuie să intervenim, cred că ar trebui să discutăm puțin despre responsabilitate. Eu cred că lipsa de responsabilitate generează profesioniști prost pregătiți, fără apetitul de a fi tot timpul la punct și la zi cu noutățile în domeniu. „Dacă știu că nu răspund, de ce să mă mai pregătesc? Dacă știu că orice trăznaie fac eu, în cel mai rău caz, eventual mă ceartă puțin șeful, dar nu am o responsabilitate concretă”… – acesta este modul de gândire care ar trebui sancționat. Din păcate, acest tip de gândire e prezent în toate domeniile. Poate dacă am reuși să implementăm un sistem de responsabilizare celor care fac politici publice sau celor care aplică aceste politici, lucrurile s-ar schimba. Știind că răspunzi, nu mai greșești cu rea-credință sau din incompetență și s-ar putea să nici nu accepți un post, pentru care știi că nu ești pregătit. Dar, atâta vreme cât știi că nu răspunzi, nu ești preocupat de ceea ce faci, de efectele deciziilor pe care le iei, de risipa pe care o generezi!

Cornel Dărvășan: Pe lângă faptul că aveți o viață politică intensă, ați găsit resurse să vă faceți timp și pentru studenți. Cât de mult contează pentru dumneavoastră activitatea universitară?

Liviu-Bogdan Ciucă: Dacă ar fi să fac o comparație între practicarea profesiei de notar, munca la catedră și activitatea politică, cu siguranță că politica s-ar clasa pe locul trei.

Îmi face o mare plăcere să stau de vorbă cu studenții. Mă țin în priză, mă forțează să mă pregătesc, să caut lucruri noi cu care să-i influențez, să-i impresionez. Este foarte interesant să stai în fața studenților și să știi că după cum îi vei învăța tu, probabil, mulți dintre ei vor deveni profesioniștii, de care avem sau de care nu avem nevoie! Este fascinant să fii la catedră, să vezi că-ți vin studenții, care sunt interesați de domeniu, să-ți pună întrebări, să-și arate frământările. Este interesant, chiar și atunci când nu știi ce să le răspunzi la întrebări, pentru că întrebările lor te trimit în bibliotecă să te pregătești, iar a doua zi le poți da un răspuns argumentat. Sunt lucruri care te țin în priză, e o provocare în care găsesc multă plăcere.

Practica notarială este pentru mine o provocare la fel de incitantă. E adevărat că timpul alocat acestei activități este limitat și sufăr din această cauză. Îmi lipsesc momentele în care stau de vorbă cu clienții, cu justițiabilii, care vin să-ți ceară un sfat. Poate persoana care intră în birou pune aceeași întrebare, pe care ți-au mai adresat-o 50 de clienți. Dar s-ar putea ca pentru persoana respectivă, răspunsul tău să fie un lucru capital. Poate se află pentru prima dată în acel context, pentru prima oară când se află într-un birou al unui jurist și cere un sfat. Este emoționat, nu știe să-și găsească cuvintele, nu știe să-și expună problema. Tu va trebui să ai un rol activ, să identifici exact problema persoanei respective și să găsești soluția, iar dacă nu știi să dai un răspuns competent, eu apreciez foarte mult profesioniștii care știu să pună mâna pe carte, știu unde să caute răspunsul potrivit pentru client.

Politica, cu bune și rele, cu satisfacții și dezamăgiri, este o zonă care îmi oferă satisfacții profesionale ca membru al Comisiei Juridice. Nu mă obligă nimeni să fac politică, nu mă pot plânge zicând: Vai de mine ce sacrificii fac… Dacă ar fi așa, probabil că m-aș opri! Am momente în care sunt mulțumit, dar și momente de insatisfacție. Contactul cu legislativul mă face să fiu în continuare preocupat de această activitate politică cu toate că, la un moment dat, va trebui să renunț la ea, pentru că uneori în politică există și sentimentul de risipă. Am discutat și cu colegi care, mulți dintre ei, au același sentiment. Dar, uneori ai și satisfacții deosebite, spre exemplu când cineva te oprește pe stradă și-ți spune: Știți, datorită dumneavoastră și proiectului de lege pe care l-ați propus, am primit banii pentru Dacia, pe care am vrut s-o cumpăr înainte de 1989. Sau, iată, cum s-a întâmplat nu demult, când actualul guvern a reușit să reducă TVA-ul la produsele de panificație. E o luptă în care și eu m-am implicat de mai bine de opt ani. Și când după opt ani se întâmplă ceva în zona în care te-ai implicat, ai satisfacții, chiar dacă vin un pic mai târziu.

Cornel Dărvășan: Revenind la învățământ, cum caracterizați învățământul de drept din România?

Liviu-Bogdan Ciucă: Bună întrebare, pentru că nu știu dacă se poate pune o singură etichetă pe toate. Probabil că la un moment dat au fost și instituții care au pus accent mai mult pe profit și mai puțin pe formarea profesională a viitorului jurist. Cred totuși că lucrurile se îndreaptă azi într-o direcție bună. Și părinții și viitorii studenți au început să aleagă, să analizeze instituția la care aplică. Și cred că baza materială, profesorii care predau în universitatea respectivă, încep să fie dominante în conturarea unei opțiuni și nu neapărat cât de lesnicios ar fi parcursul universitar. Eu cred că mergem într-o direcție bună.

Iată, din ce în ce mai multe facultăți de drept, de stat sau private, organizează concurs de admitere. Asta înseamnă că facultatea respectivă a stabilit un standard, că viitorii studenți sunt mai mulți decât locurile de care dispune facultatea. Eu cred că în acești ani s-au conturat universități care au devenit etalon, iar anumiți profesori sunt repere în mediul universitar, prin activitatea lor prestigioasă.

Dacă am reuși să facem ceva și din perspectiva locurilor de muncă pentru studenții care termină facultatea, ar fi foarte bine. De multe ori, ei se trezesc din visele frumoase pe care le au, de a deveni rapid avocați de succes sau magistrați, într-o realitate nedorită. Și din această perspectivă, prin pași mai mici, cred că ne îndreptăm într-o direcție bună. Pot să dau chiar câteva exemple: Legea avocaților, care a fost îmbunătățită și care stimulează și sprijină avocatul tânăr, Legea notarilor publici, care s-a modificat și este mult mai permisiv accesul în această breaslă, cât și alte acte normative, care vizează celelalte profesii juridice, ne dau semnale serioase că ne îndreptăm într-o direcție bună, în care pregătirea profesională este elementul primordial în câștigarea competiției.

Cornel Dărvășan: Sunteți membru în Grupul Parlamentar pentru combaterea traficului de persoane, și de asemenea predați Criminologie și investigații moderne. Cât de mult trebuie să ne îngrijorăm pentru copiii noștri, în ceea ce privește siguranța lor? Ce măsuri ar trebui luate?

Liviu-Bogdan Ciucă: Este un domeniu care m-a preocupat foarte mult. Statisticile ne arată că, dacă în anii 1990 țara noastră era doar o țară de tranzit pentru droguri, stupefiante, substanțe psihotrope, acum a devenit o țară consumatoare. Aceasta este marea noastră problemă. Mai mult, traficul de persoane este influențat și el de consumul de droguri. Știți câte eforturi s-au depus pentru eradicarea acelor magazine de vise, care aveau un public țintă format din adolescenți și tineri, persoane între 14-30 de ani, consumatori care deveniseră dependenți de aceste substanțe. Pentru ei trecerea de la aceste substanțe, denumite generic etnobotanice, la droguri procesate sintetic era inevitabilă.

Când nu mai ai bani și ești dependent de droguri intri automat în malaxorul traficului de ființe umane. În Europa, și nu numai, traficul de ființe umane și traficul de droguri sunt înrudite. România este printre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană. Orice specialist vă va spune că fenomenul infracțional crește direct proporțional cu sărăcia. Omul sărac apelează la tot felul de soluții, variante, de multe ori ilegale, pentru a reuși să-și asigure ziua de mâine. Și de cele mai multe ori, când omul sărac săvârșește o infracțiune, mâine s-ar putea să și-o upgradeze, să și-o finiseze și iată cum sărăcia poate împinge o persoană să devină un infractor.

Fiind la granița de est a Europei suntem într-o poziție delicată. Eforturile care s-au făcut sunt importante. Chiar și faptul că Agenția Națională Antidrog care se desființase, a redevenit Agenția Națională Antidrog. Nu vă pot explica de ce a fost desființată Agenția Națională Antidrog, după ce s-a dovedit că acest consum de droguri este în creștere, este greu de explicat de ce s-a transformat într-un serviciu undeva într-un birou, cu foarte puține resurse și cu posibilități limitate de a accesa resurse într-un minister. Cu mare greutate am reușit să reînființăm această instituție, dar, iarăși vă spun că acest lucru și cuplarea acestor instituții cu autoritățile europene sunt pași importanți spre mai bine, care deja generează în piață semnale pozitive. Chiar și faptul că mergeți pe stradă și nu mai vedeți acele chioșcuri cu magazine de vise, înseamnă că ne îndreptăm către o direcție bună. Partea interesantă este că, ori de câte ori găsești o instituție publică găsește o soluție pentru o problemă, mediul infracțional gândește o upgradare a metodelor pe care le folosește, pentru a evita soluția găsită și este practic o luptă continuă între autoritate și mediul infracțional, pentru a putea stăvili un anumit fenomen.

Cornel Dărvășan: Aveți activități extrapolitice dintre cele mai diverse. De la președinte de onoare al Asociației Naționale a Tinerilor Juriști din România și vicepreședinte al Asociației de Binefacere „Galația”, la membru în Biroul executiv al Asociației Naționale de Prevenire și Combatere a Cancerului. Ce vă determină să vă implicați în aceste activități?

Liviu-Bogdan Ciucă: Mă implic prea puțin, față de cât ar trebui să fac, și, în general, ne implicăm prea puțin. Poate că așa i-am văzut pe ai mei acasă implicându-se în genul acesta de activități, și datorită unor experiențe personale nefericite. Mi-am spus că poate pentru mine pare puțin să stau să mă implic într-un proiect o oră pe zi, dar pentru alții este o problemă de viață și de moarte.

Nu cu mult timp în urmă, mama a decedat din cauza cancerului. Și atunci a fost pentru prima oară când mi-am dat seama că lucrurile sunt dramatice. Știam de cancer, am auzit, am văzut la alții, dar când ne-a lovit pe noi, mi-am dat seama de numărul uriaș, incredibil de mare de bolnavi de cancer. Am înțeles că odată cu îmbolnăvirea, pacientul are nevoie de niște îngrijiri speciale, de o îngrijire fizică dar și de o una psihică, ceea ce sistemul nostru nu prea acorda, decât într-o măsură mult prea mică. Mi-am dat seama că într-un asemenea moment familia se trezește într-un context de coșmar, fără să știe unde să ceară ajutorul și fără să știe dacă va primi acel ajutor, dacă găsește o potecă către o anumită instituție. Așa a luat ființă această Asociație Națională de Prevenire și Combatere a Cancerului, nu mă ocup eu de ea, dar sunt unul dintre susținători, este singura asociație de profil din România și este acreditată la Bruxelles și face parte din Liga Europeană de Prevenire și Combatere a Cancerului.

Sunt asociații și fundații la care particip și care au programe foarte interesante. Chiar zilele acestea, împreună cu fundații și asociații care-și focalizează interesul spre copiii cu sindromul Dawn, am reușit să ducem la bun sfârșit un proiect la Galați, eu am pus la dispoziție o clădire și încerc să susțin întregul Centru din perspectiva materială, e vorba de un Centru de zi pentru părinții și copiii afectați de Sindromul Dawn și autism. Știți că la ora actuală practic este o realitate, atât copiii cât și părinții sunt rejectați de societate. Am avut ocazia să aflu că nici părintele și nici copilul afectat nu au unde să meargă în cursul zilei, pentru că oriunde se duc se simt stigmatizați. Ceilalți părinți și copii evită să se joace cu acești copii din considerente care țin de mentalitate, pentru care nu există un argument medical. Dacă vă duceți în parcurile din București, în general, părinții și copiii normali pleacă acasă în jurul prânzului din cauza căldurii. Atunci este momentul în care părinții cu copii cu sindromul Dawn sau autism vin să se joace, pentru că nu se simt discriminați. Ne-am gândit la acest Centru de zi, la Galați, unde părintele să vină să-și petreacă câteva ore împreună cu copilul căruia personalul medica, să îi propună jocuri adecvate. Există specialiști care vor voluntar să se implice în acest proiect. Când apare câte un astfel de proiect, mă simt mai împlinit. Am astfel rațiunea implicării în această zonă a ONG-urilor, dar din păcate, așa cum am mai spus, nu mă implic atât de mult cum aș putea și am mustrări de conștiință pentru asta.

Cornel Dărvășan: Știu că, în general, interviurile nu vizează hobby-urile și viața privată, dar îndrăznesc totuși să vă întreb, cum reușiți să faceți această echilibristică între viața de familie și cariera personală? Ce înseamnă pentru dumneavoastră familia și care sunt valorile perene de care ar trebui să ținem cont în dezvoltarea noastră?

Liviu-Bogdan Ciucă: Vă spun că nu e totul în regulă. Și am constatat că nu e totul în regulă de când s-a născut juniorul, Vladimir. Are un an și două luni!

Cornel Dărvășan: Mulți înainte, sănătoși!

Liviu-Bogdan Ciucă: Mulțumesc la fel. Este de departe cea mai mare împlinire din viața mea. Și de când s-a născut îmi dau seama că nu e în regulă să-mi petrec 90 la sută din timp în altă parte, decât în familie. Dar, mie îmi place atunci când mă implic într-un proiect, să o fac cu adevărat, nu-mi plac jumătățile de măsură și de aceea foarte mult timp îmi petrec în afara familiei.

Dacă soția s-a obișnuit și mă înțelege și îi mulțumesc pentru asta, nu știu dacă aș vrea să-mi obișnuiesc copilul cu lipsa mea de-acasă. Și am constatat că sunt lucruri extrem de mărunte, pe care le-aș compara cu cucerirea unui Everest. Faptul că Vladimir ajunge la clanța ușii și deschide ușa, mie mi s-a părut o realizare fantastică. Faptul că pur și simplu se întoarce brusc la mine și mă ia în brațe și mă sărută, fără niciun motiv, îmi creează un gol în stomac, de care nu scap câteva zile, iar faptul că acum când vă dau interviul el este plecat împreună cu mama lui într-o vacanță, unde eu n-am putut să merg și sper așa să-i prind cumva din urmă, mă face să mă gândesc foarte mult la el, să văd cum a ajuns, dacă a ajuns, să vorbesc cu soția s-o rog să-mi trimită fotografiile și așa mai departe. Mi-a reașezat puțin sistemul valorilor și cred că Vladimir va fi persoana care-mi va da putere la un moment dat să abandonez cel puțin activitatea politică, pentru a pentru a mă dedica activității didactice și profesionale și pentru a petrece mai mult timp împreună cu familia.

Aș vrea să fiu un tată prezent și aș vrea să fiu un tată care să aibă amintiri comune cu copilul. Adică el să-și amintească de vacanțele petrecute împreună, de prima carte, de prima dată când vom merge la zoo, la un muzeu, sunt lucruri pe care mi le doresc și le spun din tot sufletul. Iar dacă voi renunța la politică să știți că o fac în primul rând pentru a avea experiențe comune cu fiul meu și pentru a mă dedica și mai mult activității didactice și profesionale.

Și vă mai spun un lucru, care îmi creează mie cel mai mare disconfort: faptul că fac politică mă plasează într-un șir lung de politicieni, cu percepție negativă în rândul populație. Vă pot spune că am cunoscut în politică oameni de o probitate profesională și morală extraordinare, cum am cunoscut și oameni care m-au dezamăgit teribil, când i-am cunoscut în carne și oase. Dar am cunoscut și oameni care pun suflet în ceea ce fac. Și dacă din când în când mai apare câte o lege bună, se datorează acelor oameni, de multe ori necunoscuți, ei nu ies în față, scriu legi, fac interpelări, susțin legile, de acolo se hrănesc și am tot respectul pentru ei și activitatea lor. Dar, percepția publică generală este una nefericită pentru parlamentari și pentru oamenii politici.

Nu vreau ca toate acestea comentarii negative îndreptate împotriva politicienilor să fie percepute de copilul meu ca fiind îndreptate împotriva tatălui lui. Vreau ca fiul meu să se mândrească cu tatăl lui, așa cum mă mândresc eu cu el, fără nicio rezervă. Asta mă pune în situația să mă gândesc foarte serios la a ieși din zona aceasta politică și a mă dedica exclusiv profesiei și învățământului, cu toate că îmi place să cred că tot ce am făcut a fost cu bună credință.

Câteodată sunt atât de supărat pe politică și merg încărcat cu această supărare acasă, la mine în colegiu și în momentele acelea când sunt așa de aproape să abandonez, mă întâlnesc cu cineva care-mi spune: „Domnule, ce bine îmi prinde legea aceea cu ștergerea penalităților, dacă șterg datoria la apa caldă”, sau îmi spune altul: „Ce bine ați făcut chestia aia”. Și zic, uite o picătură de frumos în acest ocean, și mă gândesc că poate ar fi bine să rămân pentru astea.

Cred că politica o facem noi. Nu este din start bună sau rea. Pentru că Vladimir mi-a creat un alt sistem de valori sunt din ce în ce mai preocupat și bântuit de această decizie de a abandona politică. Nu vreau să fiu abandonat de politică, ci vreau eu să abandonez politica.

Cornel Dărvășan: Sunteți un susținător al revistei LEGAL POINT! Ce rol ar trebui să joace această revistă?

Liviu-Bogdan Ciucă: Legal Point intră pe piața românească făcând o pledoarie pentru profesioniștii de top. Revista Legal Point face un lucru extraordinar. Dumneavoastră promovați pe cei care au reușit în acest domeniu, pe cei care pot reprezenta modele pentru viitorii profesioniștii Cred că incitați la pregătire profesională, deschideți apetitul, provocați o competiție în domeniul juridic pentru cei care doresc să devină lideri sau profesioniști de top în domeniul în care-și desfășoară activitatea. Așa că orice pledoarie pentru performanță este lăudabilă. Motiv pentru care eu nu pot decât să recomand această revistă, pentru că în mod sigur vă va deschide apetitul pentru o competiție care să vă propulseze în top.

Pledoarie pentru familie, profesie și responsabilitate în politică was last modified: noiembrie 6th, 2017 by Liviu-Bogdan Ciucă
0 Shares

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter