Discursul domnului Bogdan Ciucă cu prilejul Zilei Justiției

Dle președinte, dna președinte Ciucă, dna judecător Baltag, dna rector Smaranda Jeni, dle profesor Predescu, dle decan Baias, dna președintă Badiu, doamnelor și domnilor!

Sunt onorat să particip la evenimente de acest fel, cu teme atât de importante; și, mai ales, să mă aflu în aceeași sală cu dumneavoastră. Ca o observație de ordin personal, mi-a plăcut tare mult ideea – și îmi place în continuare – ca să se serbeze Justiția în casa celor care făuresc justiția. Suntem, în sediul Uniunii Naționale a Juriștilor din România și al Academiei de Științe Juridice din România, oameni care contribuie la ceea ce se cheamă justiție.

Acum, îmi amintesc, în urmă cu doi ani, la un eveniment similar, am apelat la Alecu Russo, la cuvintele lui, undeva în detenție la Cluj el scria că cei care făuresc justiția – parafrazez puțin – sunt însemnați pe frunte cu degetul lui Dumnezeu; și că ei sunt fala unei națiuni. Anul trecut, într-un eveniment similar, am apelat la un sistem de referință universal acceptat: la Biblie. Și am citit din [Cartea] a II-a Cronici, cap. 16, 6, următoarele: „Și Dumnezeu le-a spus judecătorilor: Aveți grijă cum veți judeca, căci nu pentru oameni judecați, ci pentru Dumnezeu, care este lângă voi când rostiți judecățile!” Atunci, împreună am concluzionat că justiția are origine divină; că o justiție adevărată se făurește și cu conștiință, care este licărirea de divinitate pusă în noi de Dumnezeu, cum spunea cineva…

[Face parte din conștiința extinsă, cosmică…]

Categoric. Și, de asemenea, am spus că trebuie să fie făcută cu dragoste și respect pentru oameni. Conștiința, apropo de legat sau de nelegat la ochi.

Dar, cu puțină vreme în urmă, cele de care eram foarte siguri în urmă cu doi ani sau cu un an au devenit cumva puse sub semnul întrebării și, plecând de la discursul „semiapocaliptic” al dlui președinte, am să vă spun…

[În sensul transformării în bine. Apocalipsa înseamnă „transformare”, dle președinte.]

Da… o perioadă complicată, care reprezintă și un final. Pentru unii transformare în bine, pentru unii din contră. Dar, depășind observațiile de ordin teologic, și nu numai filosofic, a dlui profesor – așa cum îl știm, pasionat de cele două domenii –, am să revin la faptul că, în urmă cu puțină vreme, o știre care părea la prima vedere doar colorată și deloc profundă sau provocatoare de întrebări, de dileme, mie mi-a provocat o serie de întrebări. La o parte din întrebările acestea am găsit răspunsuri… neliniștitoare; iar la o parte dintre întrebări încă nu am descoperit răspunsuri, dar promit că cercetez și caut în continuare. 14 iunie 2019, ora 6:55 dimineața, pe site-ul publicației Libertatea apare un articol. Titlul articolului: „Am fost acasă la primul judecător-robot al lumii. În Estonia, cauzele civile de importanță minoră sunt tranșate de inteligența artificială”. Acum, sunt un tip care folosește tehnologia și o prețuiește ca atare. Dar recunosc că am o admirație, un respect și o plăcere deosebită când mă refer la beneficiile tradiției. Mi-e foarte greu să-mi imaginez o sală de judecată online, unde nimeni nu se ridică în picioare, în respect față de instanță. Mi-e greu să-mi imaginez un judecător care este derobat de solemnitatea robei și brusc, sincer, m-am lăsat cuprins de o mulțime de scenarii generate de literatura de anticipație pe care am consumat-o în tinerețe; unde îmi erau descrise planete întregi, dominate despotic de către roboți. Mi-a fost greu să înțeleg cum un judecător robot va putea să identifice și să înțeleagă spiritul legii și să nu se rezume doar la litera acesteia. Dar am dat toate deoparte, spaimele mele, semnele de întrebare firești. Nu sunt neapărat cel care trebuie să dea răspunsurile, dar le caut. Și am încercat să aflu mai multe despre procedură. Andrei Archip cred că se cheamă – și poate nu greșesc – autorul articolului, a dat foarte multe detalii, laudativ spun acest lucru, și am aflat așa: că un judecător-asistent om primește cererea și tot ceea ce înseamnă declanșarea procedurii de judecată, verifică dacă totul este conform procedurii – deci un fel ce cameră preliminară –, după care trimite totul la pasul ierarhic superior – judecătorul-robot. Acesta decide în consecință și automat trimite înștiințarea de plată către debitor. Am aflat că este vorba de cauze cu valori de până în 6400 de euro, dar am citit că Ministerul Estonian de Justiție din Talin, departamentul de IT, dorește să ridice miza și să extindă procedura și în alte situații, și în alte domenii. Am aflat că 10% dintre cauzele stabilite, tranșate, decise de către judecătorul-robot sunt contestate ulterior. Și cumva mi-a venit inima la loc, când am aflat că 6% din cauzele tranșate de către judecătorul-om sunt contestate ulterior. Ca o concluzie, am înțeles că numărul mic de contestații, de fapt, ține de respectul pe care-l au estonienii față de instanța de judecată, față de Justiție, față de procedura de judecată. Am aflat că poți intenta un proces utilizând o simplă aplicație online. Și acesta pentru că din 2001 estonienii au o identitate electronică verificată. Dar n-am aflat încă cum poți verifica online că discernământul celui care are identitatea electronică verificată nu este alterat; nu este viciat. Încă nu mi-am identificat instrumentele cu care e poate realiza aceasta online. Mi-am pus o mulțime de întrebări, am avut o mulțime de frământări, am constatat că simpla existență a unui judecător-robot provoacă mult mai multe efecte decât ne putem imagina noi și, citez din articol: „Nu am înțeles cum specia dominantă a planetei cedează și testează cedarea discernământului și puterea de a împărți lucrurile în drepte și nedrepte către inteligența artificială”.

Am înțeles o parte dintre lucruri; multe nu le-am înțeles. Dar, în final  – și cu toată simpatia pentru instrumentele IT; și cu tot respectul pentru tradiție – , am înțeles, totuși, că pe altarul acesta al confortului și al conceptului de IT absolut se pot foarte multe sacrifica. Că se poate sacrifica solemnitatea unei săli, a unei instanțe de judecată; că se poate sacrifica inclusiv solemnitatea robei judecătorului… Și, pentru că este dl președinte aici de față, se poate sacrifica, iată, din păcate, și pasionanta și așteptata pledoarie finală a avocatului.

Sărbătorim Justiția, și e bine să o facem, dar poate cu ocazia aceasta, așa cum propuneau și antevorbitorii, e bine să ne punem și unele întrebări. Și poate una dintre ele ar trebui să fie: Ce va urma? Cu siguranță, vom primi în curând un răspuns la întrebarea aceasta și, din păcate, cred că vom primi prea curând răspuns la această întrebare și prea puțin justificat. Vă mulțumesc și… să trăiască Justiția!