Excepția de neconstituționalitate: palid instrument de asigurare a ordinii constituționale?

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Interpretarea diferită a condiției legăturii cu soluționarea cauzei rezultă chiar din soluțiile pronunțate de completele de 5 judecători în materie penală ale instanței supreme. Astfel, într-o speță în care a fost invocată neconstituționalitatea unor dispoziții din Codul de procedură penală care îngăduie audierea denunțătorului în calitate de martor și calificarea depoziției acestuia drept mijloc de probă, în primă instanță s-a considerat că este inadmisibilă cererea, reținându-se, în esență, că inculpatul „nu a invocat veritabile critici de neconstituționalitate privind dispozițiile criticate, ci, în realitate, susținerile sale vizează modul concret de interpretare și aplicare a dispozițiilor enunțate”, că „o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care s-ar statua asupra constituționalității sau, dimpotrivă, asupra neconstituționalității dispozițiilor criticate, nu poate avea niciun fel de înrâurire în ce privește soluția de condamnare a inculpatului”, că „hotărârea criticată de inculpat în apel a fost pronunțată în urma analizării probatoriului din faza de urmărire penală, a cărui legală administrare a fost constatată definitiv în procedura de cameră preliminară”, că „interesul procesual al inculpatului a fost satisfăcut, prin admiterea probei solicitate și prin evaluarea acesteia, în cadrul ansamblului probelor administrate în cauză”, neputând fi stabilită o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei decizii de către instanța de contencios constituțional, cu privire la dispozițiile criticate și soluționarea dosarului^[98]. Soluționând recursul împotriva încheierii de mai sus, un alt complet de 5 judecători al instanței supreme a reținut că „strict în ceea ce privește textul dispozițiilor art. 114 alin. (1) și art. 115 alin. (1) Cod procedură penală, cu referire la art. 103 Cod procedură penală, instanța de control judiciar constată îndeplinită condiția legăturii excepției de neconstituționalitate cu modul de soluționare a procesului penal, în ambele sale componente, atât cea vizând aplicabilitatea dispozițiilor legale în speță, cât și cea privind necesitatea invocării excepției în vederea restabilirii stării de legalitate”. În consecință, recursul a fost admis, a fost casată în parte încheierea atacată și a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor procedurale antereferite^[99]. Principalele argumente invocate în susținerea acestei din urmă soluții sunt, în esență, următoarele: în virtutea efectului devolutiv al apelului, „interesul procesual al recurentului inculpat în legătură cu cererea de sesizare rezultă cert din susținerea acestuia referitoare, pe de o parte, la împrejurarea că, de o manieră contrară rigorilor impuse de prevederile art. 103 alin. (3) Cod procedură penală, hotărârea de condamnare atacată în cadrul apelului declarat s-ar fi întemeiat, în mod determinant, pe declarațiile denunțătorilor, subiecți procesuali care nu sunt menționați expres între persoanele enumerate de textul menționat și, pe de altă parte, referitoare la împrejurarea că denunțătorii au fost audiați în cauză în calitate de martori, deși modalitatea de evaluare a valorii probante a acestor declarații nu rezultă cu claritate din dispozițiile art. 114 alin. (1) și art. 115 alin. (1) Cod procedură penală, cu referire la art. 103 alin. (3) Cod procedură penală”; în baza deciziei nr. 802 din 5 decembrie 2017 a Curții Constituționale „punerea în discuție a legalității administrării probelor se poate realiza chiar și după încheierea fazei procesuale a camerei preliminare, astfel că o eventuală decizie privind neconstituționalitatea textelor criticate poate avea impact în ceea ce privește alcătuirea ansamblului probator și intensitatea forței probante a mijloacelor de probă, chiar și în faza procesuală a apelului”. Cu privire la aceeași excepție de neconstituționalitate, într-un alt dosar, în principiu pentru aceleași considerente, cu majoritate, au fost admise cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 alin. (1), 115 alin. (1) și 103 alin. (3) Cod procedură penală^[100]. În opinia separată se arată, în esență, că „o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care s-ar statua asupra constituționalității sau, dimpotrivă, asupra neconstituționalității dispozițiilor criticate nu poate avea niciun fel de înrâurire în ce privește soluția de condamnare a inculpatului, în condițiile în care hotărârea criticată a fost pronunțată inclusiv în urma analizării probatoriului din faa de urmărire penală, a cărui legală administrare a fost constatată definitiv în procedură de cameră preliminară” și că „a sesiza instanța constituțională în scopul înlăturării eventualelor neconcordanțe sau lipsuri din cadrul textelor de procedură înseamnă a ignora limitele competențelor acestei instanțe”, în condițiile în care, în jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că „examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text de lege cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției”.

Tot la instanța supremă, un complet de 5 judecători a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (9), (10) și (12) din Codul de procedură penală, reținând că „nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate și nici nu au influență asupra modalității de soluționare a cauzei”, întrucât „autorul excepției tinde în fapt la modificarea textelor legislative, prin instituirea obligației de a se dispune efectuarea expertizei judiciare în situația în care raportul de constatare este contestat, ceea ce nu este de competența instanței de contencios constituțional, fiind atributul exclusiv al puterii legislative”^[101]. Și această încheiere a fost desființată în recurs de către un alt complet de 5 judecători, fiind admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale^[102].

Nu împărtășim nici aprecierile potrivit cărora „o cerere de sesizare a Curții în controlul de constituționalitate poate fi calificată ca inadmisibilă atunci când, exemplificativ, tinde fie la învestirea acesteia cu un examen ce excedează, în mod vădit, competenței sale, intrând în sfera de competență exclusivă a legiuitorului (Deciziile Curții Constituționale nr. 284/2011, nr. 176/2012, nr. 187/2012, nr. 378/2014), fie la un control de constituționalitate nu a unui text de lege anume determinat, ci a concluziei ce ar rezulta din corelarea mai multor dispoziții de lege (Deciziile Curții Constituționale nr. 486/2003, nr. 85/2011, nr. 537/2014), nefiind invocate adevărate critici de neconstituționalitate, ci vizează modul concret de interpretare și de aplicare a legii”^[103] (s.n.).

În toate situațiile amintite în considerentele acestei încheieri, nu cererea de sesizare, ci excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, dar asupra acestei chestiuni nu se poate pronunța decât Curtea Constituțională.

Învestită cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31¹ din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, judecătorul de cameră preliminară^[104] a respins, ca inadmisibilă, cererea, reținând, în esență, că excepția nu vizează o problemă de neconstituționalitate, ci una de corelare legislativă a normelor referitoare la compunerea completului de judecată în procedura de cameră preliminară, nefiind chestiuni de ordin prejudicial, care să fie date în competența instanței de contencios constituțional, care nu are atribuții pentru modificarea prevederii legale criticate. S-a conchis că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de inculpat în scopul și finalitatea sa, anume aceea de armonizare a textului considerat neconstituțional cu legea fundamentală. Instanța de recurs, dimpotrivă, a considerat că există legătură cu soluționarea cauzei, întrucât „ceea ce se urmărește prin demersul recurentului inculpat este stabilirea constituționalității textului de lege criticat, care, în situația în care ar fi declarat neconform cu principiile stabilite de Constituție, ar avea drept efect asigurarea exercitării, de către toți membrii completului de judecată, atât a atribuțiilor specifice judecării etapei camerei preliminare, cât și a celor privind judecarea fondului cauzei.” Drept urmare, a fost admis recursul și sesizată Curtea Constituțională^[105].

Potrivit unei soluții a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție^[106], „Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale”.

Acest punct de vedere apare susținut și de argumente ce țin de evitarea încărcării rolului Curții Constituționale și de eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor. Opinăm totuși că, în contextul art. 367 alin. (9) Cod procedură penală^[107], situația procesuală a părții care a formulat excepția de neconstituționalitate nu mai poate fi încărcată, gratuit sau nu, cu conotația subiectivă a vreunei intenții de a tergiversa. Deopotrivă, intențiile declarate ale unor completuri ale Înaltei Curți de a filtra eronat cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepții de neconstituționalitate, preluate ca marotă și de unele instanțe inferioare, pot cauza o depășire nepermisă a rolului strict reglementat al acestora, de verificare exclusivă și limitativă a condițiilor de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții, consacrând astfel inicvitatea.

În acest sens, Curtea Constituțională a arătat, prin Decizia nr. 878 din 30 iunie 2011^[108], că „nicio instanță de judecată în fața căreia se ridică o excepție de neconstituționalitate nu are competența să examineze textul sub aspect constituțional sau să adauge o altă condiție la cele prevăzute de lege pentru admiterea cererii de sesizare a Curții, ci numai să verifice, strict, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, deoarece competența sa se circumscrie doar la constatarea admisibilității cererii de sesizare a Curții, nu și la temeinicia ca atare a excepției” (s.n.).

O discuție în practica instanțelor a fost purtată pe tărâmul procesului penal, referitoare la momentul declanșator în care se poate da curs cererii de sesizare a Curții Constituționale. Problema era dacă se poate sau nu sesiza cu o excepție de neconstituționalitate Curtea Constituțională în etapa filtrului de cameră preliminară pentru o chestiune care vizează judecata pe fond. Într-o decizie a Tribunalului Bacău^[109], opinia minoritară a fost în sensul admisibilității excepției de neconstituționalitate în această fază, majoritatea hotărând că „în procedura camerei preliminare pot fi invocate excepții de neconstituționalitate doar cu privire la dispozițiile ce reglementează această instituție procesual penală – art. 342-348 Cod pr. pen. Nu se poate solicita sesizarea Curții Constituționale cu excepții de neconstituționalitate ce privesc norma de incriminare a unei fapte ca infracțiune în procedura de cameră preliminară. Inculpatul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor ce reglementează infracțiunea prev. de art. 337 C. pen.”.

Considerăm că soluția este greșită, fiind rodul unei interpretări restrictive a condiției analizate. Procedura camerei preliminare nu este o formă fără fond, izolată de ansamblul procesual căruia i se integrează și a cărui chintesență nu poate face abstracție de infracțiune. Printre altele, în camera preliminară se verifică legalitatea sesizării instanței, nu în abstract, ci în concret, prin raportare la fapta ce formează obiectul judecății. Dacă textul de lege incriminator este neconstituțional, poate fi afectată aptitudinea funcțională a acțiunii penale, obstaculând continuarea procedurii. Că legiuitorul nu prevede stingerea acțiunii penale în camera preliminară este o chestiune asupra căreia vom reveni mai jos.

Într-un proces din materia conflictelor de muncă, instanța supremă a considerat că „întrucât obiectul prezentului litigiu este o cerere de revizuire ale cărei motive sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele legale pretins neconstituționale vizează exact acele chestiuni ce nu pot fi analizate în atare procedură cât timp nu s-a statuat asupra admisibilității revizuirii, lipsa legăturii lor cu cauza apare ca evidentă și justifică soluția de respingere adoptată de către instanța învestită cu solicitarea sesizării Curții Constituționale”^[110].

^[98] ÎCCJ, Completul de 5 Judecători, dosarul nr. 3157/1/2017/a1, încheierea din 15 ianuarie 2018, nepublicată.

^[99] ÎCCJ, Completul de 5 Judecători, decizia penală nr. 66 din 28 martie 2018.

^[100] ÎCCJ, Completul de 5 Judecători, dosarul nr. 2303/1/2017/a1, încheierea din 13 aprilie 2018, nepublicată.

^[101] ÎCCJ, Completul de 5 Judecători, încheierea din 26 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. 2303/1/2017/a1, nepublicată.

^[102] ÎCCJ, Completul de 5 Judecători, decizia nr. 95 din 11 iunie 2018, nepublicată.

^[103] Încheierea din 15 ianuarie 2018, dosar nr. 3157/1/2017/a1, nepublicată.

^[104] Încheierea din 10 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. 1692/1/2017/a1, nepublicată.

^[105] Decizia nr. 238 din 11 decembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători.

^[106] Decizia penală nr. 955 din 17 octombrie 2017, precitată.

^[107] Potrivit căruia: „Ridicarea unei excepții de neconstituționalitate nu suspendă judecarea cauzei”.

^[108] Publicată în M. Of. nr. 673 din 21 septembrie 2011.

^[109] Tribunalul Bacău, decizia nr. 3/A din 20 septembrie 2017.

^[110] ÎCCJ, Secția I Civilă, decizia nr. 550 din 21 februarie 2018.