Măsurile asigurătorii în procesul penal (II). Contestare. Durată. Efecte

18 oct. 2019
Articol UJ Premium
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 328

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

1. Contestarea măsurii asigurătorii

1.1. Aspecte comune

Conferintele Video Universul Juridic

Calea de atac specifică în domeniul măsurilor asigurătorii este contestația, care urmează regulile statornicite prin art. 250 și art. 2501 C. pr. pen. (acest din urmă articol fiind introdus prin O.U.G. nr. 18/2016), completate, în mod corespunzător, cu dreptul comun în materia contestației penale – adică dispozițiile art. 4251 C. pr. pen.

Acest act normativ permite atât contestarea luării măsurii asigurătorii, cât și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia.

Referitor la prima ipoteză, subliniem că este admisibilă doar contestația împotriva actului organului judiciar prin care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii, nu și împotriva celui prin care s-a respins cererea de instituire a unei astfel de măsuri. Prin urmare, dacă partea civilă a solicitat luarea măsurii asigurătorii și organul judiciar a respins cererea, partea respectivă nu poate contesta acel act pe calea dispozițiilor art. 250 sau, după caz, art. 2501 C. pr. pen. În opinia noastră, această omisiune legislativă are relevanță constituțională, din perspectiva dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (3) și art. 129 din legea noastră fundamentală. Privarea părții civile de dreptul de a contesta respingerea cererii pe această cale o considerăm nejustificată, întrucât legea trebuie să protejeze deopotrivă drepturile și interesele tuturor părților. Or, prin refuzul instituirii măsurilor asigurătorii (când cererea este întemeiată) partea civilă este lipsită de o garanție a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită, motiv pentru care, de lege ferenda, credem că este necesară completarea legii în sensul precizat. De lege lata, dacă respingerea o dispune procurorul, prin ordonanță, aceasta va putea fi atacată, pe calea plângerii la procurorul ierarhic superior, în condițiile art. 339 C. pr. pen. Dacă este vorba de o soluție de respingere pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, de instanța de fond sau de instanța de apel, nu va putea fi exercitată contestația, ci, eventual, apelul (dacă hotărârea prin care a fost soluționată cererea este supusă apelului).

Legea procesual penală nu conține vreo prevedere expresă referitoare la posibilitatea contestării altor dispoziții ale organelor judiciare privind măsurile asigurătorii, cum ar fi cele de menținere, ridicare sau înlocuire (aspect asupra căruia vom reveni infra).

În practică s-a pus problema admisibilității contestației în situația în care, după ce procurorul a instituit o măsură asigurătorie asupra unor bunuri, societatea proprietară a solicitat înlocuirea măsurii, punând la dispoziția organului de urmărire penală o scrisoare de garanție bancară. Respingând cererea de înlocuire, sub motiv că nu a obținut acordul ANAF, procurorul a refuzat restituirea scrisorii de garanție bancară, asupra căreia de facto a fost instituită măsura asigurătorie. Deși în speță nu există o ordonanță a procurorului de luare a măsurii asigurătorii asupra scrisorii de garanție bancară, iar art. 250 alin. (1) C. pr. pen. permite contestarea luării măsurii, apreciem că nu se poate face abstracție de prevederile art. 53 alin. (1) lit. b) C. pr. pen., care atribuie judecătorului de drepturi și libertăți competența de a soluționa, printre altele, „cererile” privind măsurile asigurătorii. Pe de altă parte, considerăm că operațiunea de ridicare/înlocuire a obiectului sechestrului are un caracter unitar și, aplicând în completare normele de drept procesual civil, este admisibilă calea de atac și în ipoteza respingerii cererii. A considera că persoana interesată este lipsită de posibilitatea contestării unui abuz al procurorului înseamnă a admite că dispozițiile art. 250 alin. (1) C. pr. pen. sunt neconstituționale, în raport de prevederile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (1) și (3), art. 44 și art. 129 din legea noastră fundamentală (fiind formulată o excepție de neconstituționalitate în acest sens).

O altă chestiune vizează admisibilitatea contestației în cazurile în care legea prevede obligativitatea luării măsurii asigurătorii, adică: a) în situația în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restânsă; b) în ipotezele săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, a infracțiunilor de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului ori a infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000. Problema care se pune este dacă în aceste situații poate fi contestată doar aducerea la îndeplinire sau și luarea măsurii asigurătorii? Cum legea nu instituie vreo abatere de la regula posibilității contestării atât a măsurii în sine (pe fond), cât și a executării acesteia, răspunsul nu poate fi decât în sensul admisibilității contestației sub ambele înfățișări. Soluția este firească, în condițiile în care, după cum am subliniat în prima parte a acestui studiu, dispozițiile speciale trebuie raportate la cele generale, astfel că este necesară satisfacerea cerințelor impuse de art. 249 C. pr. pen., inclusiv exigențele de proporționalitate a ingerinței statului în raport cu scopul urmărit prin dispunerea măsurii. Cu alte cuvinte, obligația instituită de lege privitoare la instituirea măsurii asigurătorii nu scutește organul judiciar să respecte și celelalte prescripții legale pentru luarea acesteia, iar verificarea îndeplinirii lor se poate realiza în urma exercitării contestației.

În acord cu interpretarea de mai sus, într-o încheiere a Tribunalului București se rețin următoarele: „împrejurarea că, potrivit art. 32 din Legea nr. 656/2002, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul infracțiunilor de spălare a banilor nu presupune că în acest caz ordonanța prin care se ia o asemenea măsură nu trebuie să cuprindă mențiunile obligatorii prevăzute de textul legal mai sus menționat (art. 286 C. pr. pen.)[1], încălcarea acestora atrăgând nulitatea ordonanței.

De asemenea, într-o încheiere dată de Curtea de apel Cluj se arată că, deși potrivit art. 32 din Legea nr. 656/2002, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul infracțiunilor de spălare a banilor, caracterul obligatoriu al măsurii trebuie analizat prin raportare la dispozițiile art. 249 C. pr. pen., luarea măsurii fiind legală doar dacă sunt respectate și condițiile impuse de cadrul normativ general în materie de măsuri asigurătorii[2]. În această hotărâre se menționează că obligativitatea de a lua măsuri asigurătorii echivalează cu oportunitatea prezumată a luării măsurii, adică instanța nu ar mai trebui să analizeze oportunitatea luării măsurii, însă toate celelalte condiții trebuie să fie îndeplinite pentru ca măsura să fie legală și temeinică. Prin aceeași hotărâre se subliniază importanța motivării actului prin care se dispune măsura, în următorii termeni: „Exigența motivării actului de dispoziție nu decurge doar din lege, ci inerent din natura măsurilor asigurătorii, de măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor prin instituirea sechestrului și gravitatea efectului atras, constând în pierderea de către proprietar a dreptului de a înstrăina sau de a greva bunurile sechestrate, deci a atributului dispoziției juridice și materiale asupra bunului său. De aceea, în cazul contestației luării măsurii asigurătorii trebuie sancționată neîndeplinirea acestei condiții, fiindcă, după cum și Curtea Constituțională a precizat în Decizia nr. 24/2016, contestația este reglementată ca o cale de atac efectivă în beneficiul persoanei al cărei drept de proprietate este afectat prin măsuri procesuale restrictive și reprezintă o exigență constituțională în vederea protejării și garantării dreptului de proprietate[3].

1.2. Contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale

În cursul urmăririi penale, calea de atac a contestației poate fi exercitată de către suspect, inculpat sau orice altă persoană interesată (cum ar fi, de exemplu, proprietarul sau posesorul bunului care nu are calitatea de suspect, inculpat sau persoană responsabilă civilmente – în cazul măsurilor asigurătorii luate în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare).

Termenul de formulare a contestației este de 3 zile și curge, potrivit art. 250 alin. (1) C. pr. pen. „de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia”.

Cum legea prevede două ipoteze distincte – luarea măsurii și, respectiv, aducerea la îndeplinire a acesteia – rezultă că este posibilă contestarea ambelor aspecte (disjunct sau, după caz, conjunct), iar termenul curge separat pentru fiecare dintre acestea, de la momentele precizate. Mai exact – după cum a arătat Curtea Constituțională prin jurisprudența sa[4], când se contestă, pe fond, măsura dispusă de procuror, termenul curge de la data comunicării ordonanței, iar când s-a pus în executare măsura, termenul curge de la data aducerii la îndeplinire a acesteia.

În situația în care ordonanța nu a fost comunicată persoanei interesate, se pune problema de la ce dată se poate formula contestație dacă măsura a fost adusă la îndeplinire. Opinăm că, în acest caz, dacă persoana interesată a primit o copie a ordonanței la momentul sechestrării bunului/bunurilor, aceea este data comunicării, astfel că de atunci se calculează termenul de 3 zile pentru formularea contestației împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror. Dacă nu a primit copia ordonanței cu acel prilej, termenul de contestare va curge de la data îndeplinirii, de către procuror, a obligației de comunicare[5]. Faptul că persoana ale cărei bunuri formează obiectul măsurii asigurătorii a fost prezentă în momentul aducerii la îndeplinire a măsurii și a semnat, chiar fără obiecțiuni, procesul-verbal de sechestru, nu-i răpește dreptul de a obține comunicarea ordonanței și de a ataca pe fond măsura, ulterior comunicării, în termenul defipt de lege. Așadar, nefiind prevăzută de lege, echipolența nu operează în această circumstanță.

Fiind vorba despre o cale de atac, termenul de contestare este imperativ, astfel că depășirea sa atrage respingerea contestației ca fiind tardivă, conform art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza I C. pr. pen.

Calculul acestui termen procedural se face după regulile statornicite de prevederile art. 269 C. pr. pen.

Față de împrejurarea că, după cum am arătat mai sus, dispozițiile art. 250 și art. 2501 C. pr. pen. se completează, sub rezerva adecvării, cu cele ale art. 4251 din același cod – care, în alin. (2) teza finală, fac trimitere la art. 411 alin. (1) – rezultă că se poate dispune și repunerea în termen, dacă sunt îndeplinite cerințele legii.

Ordonanța procurorului de luare a măsurii este executorie, iar contestația formulată împotriva acesteia nu este suspensivă de executare, astfel că bunurile vor fi/rămân indisponibilizate pe parcursul procedurii de soluționare a contestației.

În privința instituției la care se depune contestația, s-a susținut că „Deoarece textul de lege nu distinge, contestația se poate depune atât la procurorul care a emis ordonanța de instituire a măsurii asigurătorii, cât și la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă să judece cauza în primă instanță”[6]. Nu aderăm la această opinie, socotind că soluția depunerii contestației nu la parchet, ci la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, rezultă atât din alin. (1) al art. 250 C. pr. pen. – care prevede că se poate face contestație „la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond”, cât și din alin. (3) din același articol, potrivit căruia: „Procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți dosarul cauzei, în termen de 24 de ore de la solicitarea dosarului de către acesta”.

Deși legea nu prevede în acest caz termenul în care se soluționează contestația, dat fiind specificul căii de atac, procedura este urgentă.

Primind contestația, judecătorul de drepturi și libertăți va solicita procurorului să înainteze dosarul cauzei, în termen de 24 de ore de la solicitare. Nerespectarea acestui termen procedural (ca, de altfel, a tuturor celorlalte termene prevăzute de art. 250 și art. 2501 C. pr. pen., mai puțin cele pentru exercitarea contestației) este sancționată cu nulitatea relativă, potrivit art. 268 alin. (3), rap. la art. 282 C. pr. pen.

Judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă va soluționa contestația în camera de consiliu, cu citarea contestatorului și a celorlalte persoane interesate, printr-o încheiere motivată, care este definitivă.

Deoarece măsura asigurătorie nu poate fi privită ca o acuzație în materie penală[7], nu este aplicabil art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția europeană a drepturilor omului, privitor la dublul grad de jurisdicție, deci încheierea respectivă nu poate fi atacată cu apel[8].

Referirea la alte „persoane interesate” din cuprinsul dispozițiilor de mai sus vizează situația celor care, neavând calitatea de contestator, au un interes în cauză, cum ar fi, spre exemplu, partea civilă (atunci când măsura asigurătorie a fost instituită pentru repararea pagubei produse prin infracțiune) ori chiar persoana care nu este parte în dosar, dar o afectează luarea măsurii (cum ar fi: soția suspectului/inculpatului – pentru bunurile sau cota parte din bunurile care îi aparțin; altă persoană care locuiește împreună cu suspectul/inculpatul – ale cărei bunuri au fost sechestrate etc.).

În cazul suspectului sau inculpatului interesul este prezumat de legiuitor, însă celelalte persoane trebuie să facă dovada îndeplinirii acestei condiții, altminteri riscă respingerea contestației, ca inadmisibilă.


* Prezentul articol va fi publicat în Revista Română de Drept Penal al Afacerilor nr. 4/2019.

[1] Trib. București, s. I pen., încheierea din data de 06.10.2017, nepublicată.

[2] C. Ap. Cluj, s. pen., încheierea nr. 1 din data de 25.01.2018, nepublicată, consultată în Cazuri obligatorii de luare a măsurilor asigurătorii prevăzute de legi speciale. Analiza caracterului obligatoriu prin raportare la cadrul normativ general din Codul de procedură penală, 12 februarie 2018, www.chirita-law.com.

[3] Ibidem.

[4] CCR, Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (1) C. pr. pen., publicată în M. Of. nr. 868 din 20 noiembrie 2015.

[5] În același sens, s-a decis că, dacă se contestă înființarea popririi, iar ordonanța de luare a măsurii asigurătorii nu a fost comunicată petentei, aceasta este în termenul de a formula contestație – C. Ap. București, s. a II-a pen., încheierea din 02.09.2014, data de citată de I. Neagu, M. Damaschin, A.V. Iugan, Codul de procedură penală, adnotat, Ed. Universul Juridic, București, 2018, p. 443.

[6] În acest sens, a se vedea C.M. Chiriță, Noul Cod de procedură penală, comentat, colectiv coordonat de N. Volonciu, A.S. Uzlău, Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 572.

[7] CEDO, cauza Dogmoch c. Germaniei din 18 septembrie 2006.

[8] CCR, Decizia nr. 310/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (4) C. pr. pen., publicată în M. Of. nr. 634 din 3 august 2017.

Măsurile asigurătorii în procesul penal (II). Contestare. Durată. Efecte was last modified: octombrie 18th, 2019 by Dan Lupașcu
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter