Măsurile asigurătorii în procesul penal (II). Contestare. Durată. Efecte

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Față de împrejurarea că, art. 249 alin. (6) din același cod stabilește că măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare pot fi luate și în cursul „procedurii de cameră preliminară”, fără vreo limitare făcută în funcție de stadiul acestei activități procesuale, se pune, în primul rând, problema care încheieri pot fi atacate pe calea contestației prevăzute de art. 250¹ alin. (1) C. pr. pen.: doar încheierea premergătoare sau și încheierea prin care au fost soluționate cererile și excepțiile ? Cum legea nu distinge, socotim că oricare dintre aceste încheieri pot fi atacate pe calea contestației prevăzute de dispozițiile art. 250¹ C. pr. pen., ceea ce presupune admiterea ideii că împotriva încheierii pronunțate în temeiul art. 345 C. pr. pen. se poate formula – pentru dispoziția de luare a măsurii asigurătorii – contestație în temeiul art. 250¹ , iar pentru celelalte dispoziții – contestație întemeiată pe art. 347 din același cod. În al doilea rând, în etapa superioară a procedurii camerei preliminare apare aceeași întrebare: poate fi atacată doar încheierea ce precede încheierea de soluționare a contestației exercitate în baza art. 347 C. pr. pen. sau și încheierea finală? Din examinarea dispozițiilor art. 250¹ alin. (2) C. pr. pen. – care reglementează compunerea completului care soluționează contestația împotriva măsurii asigurătorii luate la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție – s-ar părea că nu este admisibilă o astfel de contestație, din moment ce legea nu prevede cine o soluționează. Mai mult, din coroborarea dispozițiilor art. 347 cu cele ale art. 425¹ alin. (7) C. pr. pen., rezultă că hotărârea prin care se soluționează contestația nu este supusă niciunei căi de atac. Totuși, această încheiere nu se confundă cu decizia instanței de apel, care soluționează fondul cauzei. Este motivul pentru care susținem că o asemenea rezolvare nu este la adăpost de critică, date fiind consecințele preponderent patrimoniale care se produc, iar lipsirea persoanei (ale cărei bunuri au fost indisponibilizate urmare a încheierii finale) de un instrument juridic eficient îi încalcă dreptul de acces la justiție, ceea ce ridică obiecțiuni de neconstituționalitate pentru această omisiune legislativă. Și de această dată propunem o intervenție legislativă urgentă, pentru înlăturarea viciului de neconformitate din perspectiva dispozițiilor art. 1 alin. (5) , art. 21 alin. (1) și (3), art. 44 și art. 129 din Constituție.

Spre deosebire de cazul contestației la ordonanța procurorului, când cererea se depune la judecătorul de drepturi și libertăți, de această dată legea prevede obligația depunerii contestației la entitatea care a pronunțat încheierea atacată, care este obligată să o înainteze, împreună cu dosarul cauzei, după caz, judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară, respectiv instanței superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

Sub aspectul compunerii instanței, semnalăm că, potrivit art. 54 alin. (1¹ ) din Legea nr. 304/2004, contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță sau de judecătorii de cameră preliminară de la judecătorii și tribunale se soluționează în complet format de 2 judecători de la instanța ierarhic superioară (evident, judecători de cameră preliminară dacă încheierea a fost dată de un judecător de cameră preliminară).

Dacă măsura a fost luată de un judecător de cameră preliminară de la curțile de apel sau Curtea Militară de Apel București, contestația se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet format din 2 judecători de cameră preliminară [art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004].

Tot instanța supremă va soluționa, în complet de 3 judecători, atât contestația formulată împotriva încheierii pronunțate în primă instanță de curțile de apel sau Curtea Militară de Apel București [art. 31 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 304/2004], cât și contestația formulată împotriva încheierii pronunțate în cursul judecății în apel de curțile de apel și Curtea Militară de Apel București [art. art. 31 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 304/2004].

În situația în care măsura asigurătorie a fost luată de judecătorul de cameră preliminară de la secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația va fi soluționată de un complet format din 2 judecători de cameră preliminară de la aceeași instanță, iar dacă este contestată încheierea prin care Secția penală a instanței supreme, în primă instanță sau în apel, a luat o măsură asigurătorie, calea de atac va fi soluționată de completul de 5 judecători.

Asemeni dispoziției din faza de urmărire penală, exercitarea contestației nu suspendă executarea măsurii.

Legea prevede un termen scurt de soluționare a contestației, respectiv 5 zile de la înregistrare.

De asemenea, stabilește că o atare contestație se soluționează în ședință publică, „cu citarea inculpatului și a părților interesate care au formulat-o”(s.n.).

Nici de această dată conținutul textului de lege reprodus mai sus nu este la adăpost de critică. Astfel, comparând dispozițiile art. 250 alin. (4) cu cele ale art. 250 alin. (7) și ale art. 250¹ alin. (3) C. pr. pen., observăm diferența de reglementare a cadrului procesual, respectiv:

a) la soluționarea contestației împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia se citează „cel care a făcut contestația și persoanele interesate”;

b) în cazul contestării modului de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată se citează „părțile”;

c) la soluționarea contestației împotriva măsurii asigurătorii dispuse în camera preliminară ori în cursul judecății, se citează „inculpatul și părțile interesate care au formulat-o” (contestația).

Dacă, de regulă, inculpatul este prezumat a avea un interes în cauză (inclusiv în situația în care măsura asigurătorie se ia asupra bunurilor părții responsabile civilmente ori a bunurilor aflate în proprietatea sau posesia altor persoane – în cazul confiscării speciale sau confiscării extinse), pot exista exemple când citarea sa nu se impune, ca de pildă atunci când există un lot de inculpați, iar măsura asigurătorie nu îl vizează pe inculpatul respectiv. În al doilea rând, este posibil ca persoana la care se referă măsura asigurătorie să nu fie parte în procesul penal (ca, de exemplu, terțul proprietar sau posesor al bunului ce urmează a fi confiscat), astfel că este necesară citarea sa, pentru exercitarea dreptului la apărare.

Alin. (6)-(9) ale art. 250 C. pr. pen. reglementează contestația împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată.

Analiza acestor prevederi prilejuiește următoarele observații critice:

1) spre deosebire de art. 250¹ (1) – unde sunt menționate separat „instanța de judecată” și „instanța de apel” – alin. (6) al art. 250 se referă doar la „instanța de judecată”, de unde, la prima vedere, s-ar putea trage concluzia că este exclusă contestarea modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii dispuse de instanța de apel. Evident, nu aceasta a fost intenția legiuitorului, explicația posibilă fiind aceea că sintagma „instanță de judecată” trebuie interpretată lato sensu, incluzând și instanța de apel. Numai că, ulterior, prin introducerea art. 250¹ C. pr. pen. nu s-a realizat corelația necesară cu dispozițiile preexistente;

2) termenul de 3 zile pentru exercitarea contestației curge „de la data punerii în executare a măsurii”, spre deosebire de situația contestării modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de procuror, caz în care termenul curge „de la data aducerii la îndeplinire a acesteia”. Cele două sintagme pot avea un înțeles diferit în ipoteza în care sechestrarea bunurilor nu se poate realiza într-o singură zi, data punerii în executare a măsurii fiind reprezentată de ziua în care se începe operațiunea de aplicare a sechestrului, iar ziua, ulterioară, în care s-a finalizat această operațiune, este data aducerii la îndeplinire a măsurii;

3) din moment ce, prin ipoteză, măsura asigurătorie a fost adusă la îndeplinire, consemnarea din art. 250 alin. (7) C. pr. pen., potrivit căreia „contestația nu suspendă executarea” credem că este superfluă.

Găsim necesară și precizarea că, deși, prin ipoteză, măsura asigurătorie este luată fie de judecătorul de cameră preliminară, fie de instanța de judecată se prevede posibilitatea formulării contestației inclusiv de către suspect, calitate procesuală specifică urmăririi penale. Or, în această fază procesuală, judecătorul de cameră preliminară are atribuțiile stabilite de art. 54 C. pr. pen., iar „interferența” cu suspectul este posibilă fie la soluționarea plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată – caz în care soluțiile pe care le poate pronunța în baza art. 341 alin. (6) C. pr. pen. nu permit luarea unei măsuri asigurătorii – fie în procedura de confiscare sau de desființare a unui înscris în cazul clasării, conform art. 549¹ C. pr. pen.

Contestația împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată se soluționează în ședință publică, cu participarea procurorului, în termen de 5 zile de la înregistrare.

Legea prevede că o atare contestație se poate face „la acest judecător ori la această instanță”. La prima vedere, redactarea textului de lege generează următoarele nelămuriri: a) se referă la judecătorul/instanța unde se depune contestația ori și la judecătorul/instanța care soluționează contestația?; 2) presupune soluționarea contestației de către completul de judecată care a luat măsura asigurătorie ori este necesară repartizarea aleatorie? În opinia noastră, față de obiectul contestației – modul de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii – nu se justifică soluționarea contestației de către completul format din judecători de cameră preliminară de la instanța superioară/instanța superioară, astfel că legea nu a prevăzut o asemenea rezolvare. Referitor la a doua întrebare, semnalăm că, potrivit art. 98 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești^[18]: „În cursul procedurii camerei preliminare sau al judecării cauzei de către instanța de judecată se înregistrează ca dosare asociate, de la momentul formulării acestora: (…) b) cererile privind luarea, modificarea sau ridicarea măsurilor asigurătorii”. Per a contrario, contestația vizând modul de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii nu se înregistrează ca dosar asociat. Mai departe, art. 111 alin. (6) din același regulament prevede următoarele: „Cererile de îndreptare a erorilor materiale și cererile de completare sau lămurire a hotărârii se soluționează de completul care a pronunțat hotărârea a cărei îndreptare ori lămurire se solicită. Aceeași rezolvare se va da și contestațiilor la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală (…)”. Prin urmare, în cazul contestației la executare doar în ipoteza ivirii unei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută este competent același complet. În toate celelalte cazuri se va proceda la repartizare aleatorie. Cum contestația împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii este o formă a contestației la executare, apreciem că este necesară repartizarea aleatorie a dosarului. Dacă, în urma acestei operațiuni, dosarul este alocat aceluiași complet, nu credem că intervine incompatibilitatea, dat fiind obiectul diferit al celor două chestiuni. În sensul interpretării de mai sus pledează, în opinia noastră, și termenii utilizați de legiuitor. Observăm astfel că a fost folosit adjectivul demonstrativ „acest/această” – care indică, în cazul de față, localizarea- și nu pronumele demonstrativ „același/aceeași” – cu semnificația de „tot acela/aceea”, „chiar acela/aceea”.

Cu privire la persoanele care trebuie citate, ne-am exprimat mai sus rezerva privitoare la conținutul dispozițiilor art. 250 alin. (7) C. pr. pen.

Alin. (8) din articolul precitat, stabilește că, după rămânerea definitivă a hotărârii, poate fi contestat doar modul de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii, după regulile legii civile^[19]. Totuși, în practică s-a decis că este admisibilă contestația împotriva luării unei măsuri asigurătorii direct prin decizia instanței de apel, față de o persoană care nu a fost parte în dosar, nu a fost citată sau reprezentată în cursul judecății, fiind identificată în faza executării hotărârii judecătorești^[20]. Deși indisponibilizarea bunurilor persoanei care nu a avut posibilitatea participării la proces, pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, vădește caracterul eminamente nelegal al procedurii, avem rezerve că în cazul expus, în absența unei prevederi exprese în sens contrar, poate fi exercitată contestația prevăzută de art. 250¹ C. pr. pen., întrucât această cale de atac este atașată unei măsuri asigurătorii. Or, după pronunțarea deciziei instanței de apel, dat fiind caracterul executoriu al acesteia, nu se mai poate vorbi despre o măsură asigurătorie, ci de punerea în aplicare a celor decise de instanță (confiscarea bunurilor, folosirea bunurilor pentru repararea pagubei, plata cheltuielilor judiciare etc.). Așa fiind, opinăm că, de lege lata, demersul judiciar admisibil în situația expusă este contestația la executare reglementată de art.712 și urm. C. pr. civ. Pe această cale, vor putea fi invocate, în condițiile art. 713 C. pr. civ., inclusiv „motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu”, ceea ce vine în contradicție cu prevederile art. 250 alin. (8) C. pr. pen. și ridică o bănuială de neconstituționalitate a acestor din urmă dispoziții, reclamând – și de această dată – acțiunea puterii legiuitoare.

În fine, alineatul ultim al art. 250 C. pr. pen. prevede obligativitatea întocmirii minutei, precizare necesară în raport de art. 400 alin. (2) teza a II-a C. pr. pen. Numai că, plasarea sa în alin. (9) al art. 250 din același cod (în cadrul contestației privind modul de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de camera preliminară ori de către instanța de judecată) generează dubii cu privire la aplicabilitatea sa și în cazul contestării măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia. Pe de altă parte, în art. 250¹ C. pr. pen., fără vreo justificare, nu există o asemenea dispoziție.