White-collar crime – câteva repere conceptuale

11 mai 2020
Articol UJ Premium
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 320

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Motto: „White-collar crime had to be invented.” – Jesse Eisinger[1]

Forumul Național de Drept Bancar, ediția a II-a

1. Originile conceptului de white-collar crime: O privire asupra infracționalității prin prisma clasei sociale

Astăzi, conceptul criminologic de white-collar crime (în traducere, „criminalitatea gulerelor albe”) este adânc înrădăcinat în toate sistemele moderne de justiție penală, făcând parte din jargonul juridic de bază. Când vorbim despre infracțiuni precum evaziunea fiscală, spălarea banilor, manipularea pieței de capital sau infracțiuni împotriva intereselor financiare ale UE, liantul invizibil dintre ele constă în subsumarea lor sferei white-collar crime. Însă white-collar crime reprezintă o „invenție” relativ recentă.

Sociologul american Edwin Sutherland este recunoscut pentru consacrarea acestui concept într-o prelegere din anul 1939. Deși nu există o definiție unanim acceptată a white-collar crime, în esență, această sintagmă propusă de Sutherland are la bază o clasificare de sorginte socialistă a infracțiunilor, în funcție de criteriul clasei sociale căreia îi aparține făptuitorul[2]: „gulerele albe” sunt persoane ce se bucură de un statut privilegiat în societate.

În acest sens, Sutherland[3] a invalidat legătura de cauzalitate pe care criminologii vremii o identificau între infracționalitate și sărăcie, susținând că această relație nu se aplică white-collar crime, care cuprinde diverse tipuri de infracțiuni specifice domeniului afacerilor și anumitor profesii, ce pot fi reduse, în esență, la următoarele două categorii: inducerea în eroare cu privire la valorile activelor și duplicitatea manifestată în exercitarea puterii.

Însă, trebuie să menționăm că preocuparea criminologilor și sociologilor pentru fenomenul infracțional în rândul straturilor superioare ale societății a existat chiar înainte ca Sutherland să cristalizeze conceptual white-collar crime. Lucrările unor Tarde, Tönnies, Durkheim, Bonger, Marx, Weber sau Simmel conțin teme comune celor abordate de Sutherland, cum ar fi cele referitoare la anumiți factori care influențează natura și dimensiunea infracționalității gulerelor albe (de exemplu, rolul urbanizării, anomia juridică și morală din cadrul sferei socio-economice, elementele iraționale care se regăsesc în modelul capitalismului) sau factori care afectează controlul social (de exemplu, discriminarea în baza criteriului clasei, conflictele de interese, relația dintre diversele coduri de conduită ș.a.)[4].

2. White-collar crime și economia subterană

Economia subterană (denumită și economia invizibilă, informală, ascunsă, paralelă etc.) reprezintă, potrivit unei definiții sintetice, acea componentă a economiei care nu este cuprinsă în statisticile oficiale statale sau care ignoră ordinea juridică.[5]

Matricea economiei subterane conține următoarele elemente: frauda fiscală (deseori, fiind asociată crimei organizate, corupția, munca nedeclarată („la negru”) și spălarea banilor. Principalii factori care influențeazăeconomia subterană sunt: sistemul economic, presiunea fiscală și moravurile, sistemul social și cultural, calitatea instituțiilor publice, legislația, contextul internațional, precum și particularitățile guvernanței locale[6].

White-collar crime face parte din economia subterană, iar magnitudinea sa, întocmai precum a economiei subterane, nu poate fi calculată cu exactitate, ci doar estimată[7].

Studiile relevante în materie reflectă că reducerea amplorii acestui fenomen reprezintă un punct permanent pe agenda politicilor statale, fiscale și penale deopotrivă, indiferent de nivelul de dezvoltare economică și socială al statelor.

3. Teorii criminologice referitoare la white-collar crime

Literatura de specialitate abundă în teorii care surprind diverse valențe ale white-collar crime, servind la facilitarea înțelegerii acestui domeniu infracțional și, deci, la contracarat sa în mod eficient.

Petter Gottschalk[8] sistematizează teoriile avansate de diverși autori, propunând o taxonomie formată din patru categorii:

a) teorii comportamentale

Potrivit studiului anterior citat, criminalitatea de elită este prevalentă în cazul infractorilor ce aparțin „gulerelor albe”, iar o astfel de constatare se bazează pe constructe ce explorează factori atât de natură obiectivistă, cât și subiectivistă, cum ar fi relațiile care se creează între astfel de persoane ce formează elita sau gradul de autocontrol de care dispun acestea.

Conferința națională de executare silită, ediția a XI-a, Online

Există, de asemenea, teorii care plasează în centrul lor: (i) rolul pe care îl ocupă infractorul în societate (de exemplu, persoanele expuse politic – PEP); (ii) utilitatea provenită din conduita ilicită; (iii) combinația de factori care dau naștere riscului de fraudă ocupațională sau care favorizează corupția ori alimentează mobilul de a comite astfel de fraude.

b) teorii organizaționale

Teoriile organizaționale au ca premisă constatarea că infracțiunile financiare se comit frecvent în cadrul unui grup infracțional organizat, fiind studiate din diferite unghiuri modurile în care organizațiile – fie că acționează licit sau sunt deturnate către un scop ilicit – sunt modelate de mediul înconjurător.

c) teorii manageriale

Așa cum sugerează și denumirea, teoriile manageriale se concentrează pe rolul îndeplinit de manageri în cadrul organizațiilor, cărora le revine sarcina de a concepe strategii și de a coordona activitățile de implementare a acestora, acestea putând fi subordonate inclusiv unor scopuri ilicite.

d) double bind leadership

Tipul de conducere care creează pentru subordonați dilema dublei legături („double bind”) se referă la emiterea unor mesaje contradictorii de către organele de conducere, ce rămân ireconciliabile la nivel relațional. O astfel de eroare de comunicare se poate manifesta atât la nivel individual, cât și organizațional și pot determina neregularități majore.

Profilul făptuitorului din sfera white-collar crime din România și Republica Moldova, astfel cum a fost conturat de KPMG International[9] în baza informațiilor strânse din investigații de fraudă datând din perioada august 2011 – februarie 2013, prezintă următoarele trăsături: vârsta este cuprinsă între 26 și 35 de ani; 46% dintre aceștia sunt educați și au urmat studii universitare; în toate cazurile, nu acționează singuri, 31% dintre aceștia implicând directorii executivi sau consiliul de administrație al societăților în activitatea ilicită întreprinsă; mobilul pentru comiterea faptelor rezidă în lăcomie în 77% dintre cazuri; de asemenea, 39% dintre aceștia obișnuiesc să își afișeze însemnele averii (autoturisme și haine de lux); în fine, 69% dintre ei se consideră superiori celorlalte persoane.

4. Receptarea noii paradigme în sistemele juridice

Pe parcursul evoluției teoretizării white-collar crime și practicii judiciare aferente, s-au conturat trei tipuri de abordări care servesc la contracararea white-collar crime, și anume: sistemul justiției penale, măsurile civile și administrative ale autoritățile de reglementare și auto-reglementarea[10]. Le vom analiza pe rând în cele ce urmează.

a) Reglementarea penală

Sutherland[11] a identificat trei factori care determină pretinsa abordare diferențiată a white-collar crime față de alte tipuri de infracțiuni:

(i) statutul omului de afaceri, ce ar determina organele de aplicare a legii să ezite în a-l antagoniza;

În sistemul de drept american, cercetarea penală a faptelor din sfera white-collar crime a luat avânt odată cu Marea Criză Economică din 1929 – ce coincide cu o diminuare a prestigiului de care se bucurau oamenii de afaceri – deși în deceniile imediat următoare autoritățile nu au vizat în mod sistematic astfel de cauze[12]. În mod paradoxal, prototipul făptuitorului care face parte din categoria white-collar crime, datorită statutului său influent, pare a exercita o anumită forță de atracție în societate, ce nu corespunde imaginii clasice a răufăcătorului.

(ii) tendința mai accentuată în domeniul white-collar crime de renunțare la clasicele metode de represiune penală, de natură carcerală, în favoarea unora neprivative de libertate;

Trebuie să amintim aici că filosofia pedepselor a început să opereze cu noțiunea de reparație începând cu anul 1970, astfel încât „justiția reparatorie” a început să fie privită ca o alternativă preferabilă clasicei justiții punitive[13]. Această tendință pare mai pregnantă în cazul white-collar crime.

(iii) relația diferită dintre lege și moravuri în privința white-collar crime, în sensul că încălcările din acest domeniu sunt mai subtile, având o natură preponderent tehnică, și, ca atare, nu pătrund cu ușurință în conștiința publică, pentru a stârni reacții reprobatoare puternice.

Acest din urmă factor explică, probabil, faptul că, în sistemul de drept american, instrumentarea unor infracțiuni federale circumscrise white-collar crime plasează accentul pe dovedirea încălcării normelor respective, în timp ce, fără a institui o răspundere obiectivă, standardul probei în privința laturii subiective (mens rea) este, totuși, mai relaxat[14].

La aceste particularități se adaugă și faptul că, în retrospectivă, s-a constatat că organele judiciare penale au întâmpinat de regulă dificultăți în instrumentarea cauzelor ce aparțin white-collar crime, în comparație cu infracțiunile obișnuite, deseori fiind lipsite de competența, cunoștințele specializate și resursele necesare pentru a soluționa într-un termen rezonabil astfel de cauze complexe și care să se finalizeze cu tragerea la răspundere penală a celor acuzați[15].

În timp, au fost create structuri specializate pentru diversele categorii de infracțiuni care intră în mod obișnuit în sfera white-collar crime. De exemplu, în Statele Unite ale Americii, există o serie de agenții de investigare federale care au competențe în materia white-collar crime, cum ar fi Federal Bureau of Investiation (FBI), Inspectors General, U.S. Postal Inspection Service, U.S. Secret Service, U.S. Customs Service sau Internal Revenue Service Criminal Investigative Division[16].

În România, structurile de parchet notabile pentru instrumentarea cauzelor white-collar crime sunt Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și Direcția Națională Anticorupție (DNA). De asemenea, în materia infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, art. 29 alin. (1) din acest act normativ instituie obligativitatea constituirii completurilor de judecată specializate ratione materiae[17].

Strâns legată de white-collar crime este și răspunderea penală a persoanelor juridice, având în vedere frecvența cauzelor penale în care, alături de organele de conducere din cadrul unei societăți, entitatea însăși este chemată să răspundă penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele său, devenind, astfel, „subiect indirect al infracțiunii” comise de persoanele fizice prin care persoana juridică se manifestă în viața socială[18].

Dacă ne raportăm la caracterul eminamente subiectiv al răspunderii penale, aceasta este o răspundere destul de atipică și reglementarea sa nu a fost lipsită de controverse. În timp ce pentru adepții teoriei realității, persoana juridică se bucură de o realitate concretă și, deci, poate răspunde penal, adepții teoriei ficțiunii, potrivit cărora persoana juridică este o simplă ficțiune, neagă din acest motiv posibilitatea ca o persoană juridică să fie subiect activ al unei infracțiuni.[19]

Analiza în detaliu a acestei instituții necesită un studiu separat, astfel încât în continuare ne rezumăm să redăm doar câteva date diacronice relevante:

În Statele Unite ale Americii, răspunderea penală a entităților juridice a fost consacrată prin hotărârea Curții Supreme pronunțată în cauza United States v. New York Central and Hudson River Railroad Companydatând din anul 1909, în care a fost inculpată o societate de căi ferate pentru încălcarea unor dispoziții statutare care interziceau rabaturi pentru livrări[20].

Dintre statele membre ale Uniunii Europene, Olanda este primul stat continental care a introdus acest tip de răspundere, în 1976. Anumite forme de răspundere penală a persoanelor juridice sunt întâlnite în Regatul Unit în prima jumătate a secolului al XX-lea[21].

Legiuitorul român a reglementat răspunderea penală a persoanelor juridice abia prin Legea nr. 278/2006 de modificare și completare a Codului penal din 1968, fiind astfel introdus art. 19^1 în vechiul cod, ceea ce a însemnat abandonarea concepției tradiționale potrivit căreia persoana juridică nu poate comite infracțiuni, exprimate prin adagiul „universitas delinquere non potest[22].

În prezent, condițiile pentru ca o persoană juridică să fie trasă la răspundere penală sunt prevăzute în art. 135 Cod penal. Astfel, alineatul întâi al acestui text de lege instituie regula potrivit căreia persoanele juridice răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele acestora[23]. Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice se regăsește în art. 489 și următoarele din Codul de procedură penală.

Conform unei clasificări tripartite a white-collar crime, propuse în funcție de identitatea persoanelor împotriva cărora se îndreaptă activitatea ilicită[24], faptele comise de indivizi împotriva societăților sau statului ar fi investigate mai frecvent și s-ar pedepsi mai aspru decât faptele comise de indivizii din cadrul societăților sau din cadrul entităților de stat împotriva persoanelor private (în cea de-a doua situație, reflexul fiind de a proteja organizația); faptele comise de persoane din afara societăților sau entităților de stat împotriva altor persoane sunt urmărite în mod asiduu de către organele de urmărire penală cu precădere dacă se integrează în criminalitatea organizată, având în vedere că există posibilitatea ca membrii unui grup infracțional organizat să facă parte chiar dintre persoanele care comit celelalte două categorii de fapte indicate anterior.

La o privire mai atentă, inclusiv această clasificare trimite la ideea de clasă, care, așa cum am precizat la începutul prezentului studiu, este fundamentul întregii concepții despre white-collar crime, fie că se referă la clasa din care face parte făptuitorul sau persoana vătămată. De exemplu, în același articol se opinează că Bernard Madoff a fost trimis în judecată rapid și pedepsit sever tocmai pentru că printre victimele sale s-au numărat investitori bogați și puternici. Reamintim că Madoff este cunoscut pentru executarea celei mai mari scheme Ponzi (i.e. a unei scheme financiare piramidale) din istorie, acesta fiind condamnat la 150 de ani de închisoare după ce, în anul 2009 (când avea 71 de ani), a pledat vinovat pentru 11 capete de acuzare, inclusiv pentru fraudă cu valori mobiliare, fraudă informatică, sperjur și spălarea banilor[25].

Potrivit unui raport[26] statistic recent emis de Syracuse University, neconfirmat însă de autoritățile americane, dosarele instrumentate de U.S. Justice Department sunt pe cale să cunoască o scădere record de urmăriri penale în comparație cu cifrele înregistrate pe parcursul ultimilor 30 de ani. În România, nu sunt întocmite în general rapoarte statistice care să trateze strict dosarele privitoare la „criminalitatea gulerelor albe”. Există, în schimb, rapoarte de activitate anuale publicate de Ministerul Public, inclusiv pentru structurile specializate din cadrul acestuia, din care pot fi extrase informații utile pentru tema în discuție[27].


* Prezentul articol va fi publicat în revista Pandectele Române nr. 2/2020.

[1] „Criminalitatea gulerelor albe trebuia să fie inventată.” (trad. – MM) – citat preluat din J. Eisinger, The Chickenshit Club – Why the Justice Department Fails to Prosecute Executives (e-book), Simon & Schuster, New York, 2017, p. 94.
[2]  J.S. Baker Jr., The Sociological Origins of „White-Collar Crime”, în Legal Memorandum 14, 2004, disponibil aici.
[3]  E.H. Sutherland, White-Collar Criminality, în American Sociological Review 5(1), 1940, disponibil aici, p. 2-3.
[4]  S.-Å. Lindgren, Pre-Sutherland Views on White Collar Crime, în S.-Å. Lindgren (ed.), White Collar Crime Research. Old Views and Future Potentials, National Council for Crime Prevention, Stockholm, ianuarie 2001, disponibil aici, p. 117.
[5]  A.V. Litra, The underground economy in Romania, în Bulletin of the „Transilvania” University of Brașov, Series V Economic Sciences, Vol. 9 (58), no. 1/2016, disponibil aici, p. 229.
[6] B.M Tudose, R.I. Clipa, An analysis of the shadow economy in EU countries, în CES Working Papers, Vol. VIII, Issue 2, 2016, disponibil aici, p. 305.
[7]  P. Gottschalk, L. Gunnesdal, White-Collar Crime in the Shadow Economy. Lack of Detection, Investigation and Conviction Compared to Social Security Fraud, Ed. Palgrave Macmillan, Cham, 2018, disponibil aici, pp. 89, 91. De exemplu, unele măsurători vizând perioada 1999-2012 au relevat că, dintre statele membre ale UE, România ocupă locul 2 în privința economiei subterane raportate la PIB, însă ocupă locul 28 în privința economiei subterane pe cap de locuitor și locul 16 raportat la totalul economiei subterane calculate la nivelul UE (Gh. Zaman, Z. Goschin, A new multidimensional ranking of shadow economy for EU countries, disponibil aici, pp. 18, 20-21).
[8]  P. Gottschalk, White-Collar Crime, Detection, Prevention and Strategy in Business Enterprises (e-book), Universal Publishers, Boca Raton, 2010, pp. 35-48.
[9]  „Romania’s white-collar criminal profile: Young, educated, social”, 23 ianuarie 2014, disponibil aici.
[10] D.O. Friedrichs, Trusted Criminals: White Collar Crime In Contemporary Society (e-book), ed. a 4-a, Wadsworth Cengage Learning, Belmont, 2009, p. 277.
[11]  E.H. Sutherland, Is „White Collar Crime” Crime?, anterior cit., pp. 136-139.
[12]  J. Eisinger, op. cit., p. 94.
[13]  I. Chiș, Pedepsele penale necarcerale ale secolului XXI, Ed. Wolters Kluwer, București, 2009, p. 39.
[14] J.S. Baker Jr., anterior cit.
[15]  D.O. Friedrichs, op. cit., pp. 277-278.
[16]  D.O. Friedrichs, op. cit., p. 279.
[17]  Decizia Curții Constituționale a României nr. 417/2019, publicată în M. Of. nr. 825 din 10 octombrie 2019, parag. 44.
[18]  C. Bulai, B.N. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2007, p. 340.
[19]  M.-K. Guiu în G. Antoniu, T. Toader (coord.), Explicațiile Noului Cod penal, Vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 382.
[20]  J. Eisinger, op. cit., p. 127.
[21]  G. Vermeulen, W. De Bondt, C. Ryckman, Liability of Legal Persons for Offences in the EU, Ed. Maklu, Antwerpen, 2012, disponibil aici, p. 20.
[22]  C. Bulai, B.N. Bulai, op. cit., p. 340.
[23]  Sunt exceptate de la această regulă statul, autoritățile publice și instituțiile publice, însă în ceea ce le privește pe acestea din urmă, excepția de la răspundere penală se aplică doar pentru infracțiunile săvârșite în exercitarea unei activități ce nu poate face obiectul domeniului privat. Per a contrario, instituțiile publice răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în exercitarea unei activități ce poate face obiectul domeniului privat (spre deosebire de vechea reglementare, sub imperiul căreia o astfel de distincție nu era prevăzută, impunitatea în cazul instituțiilor publice care desfășoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat având caracter general) (M. Udroiu, V. Constantinescu, Noul Cod penal. Codul penal anterior – Prezentare comparativă, observații, ghid de aplicare, legea penală mai favorabilă, Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 199).
[24]  C.D., How White Collar Crime Became the Business Model of Corporate America, 21 iulie 2012, disponibil aici.
[25]  W. Kenton, „Bernie Madoff”, 5 februarie 2020, disponibil aici.
[26]  B. Arends, „It’s disturbing.” U.S. Justice Department white-collar criminal prosecutions fall to their lowest level on record, study says, 6 martie 2020, disponibil aici.
[27]  De exemplu, în ceea ce privește activitatea DIICOT pentru anul 2019, „din cele 1.626 de cauze de soluționat având ca obiect infracțiuni din sfera criminalității economico-financiare, din care 773 cauze nou înregistrate în perioada de referință, a fost soluționat un număr de 366 cauze”. În ceea ce privește infracțiunea de spălare a banilor, în situațiile în care banii, bunurile și valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârșirea infracțiunilor date în competența DIICOT, „din cele 434 de cauze de soluționat în 2019, din care 141 nou înregistrate în perioada de referință, a fost soluționat un număr de 100 cauze.” (DIICOT – Raport de activitate 2019, disponibil aici, pp. 23-24). La nivelul DNA, în 2019 au fost soluționate pe fond 2.694 de dosare din totalul de 7.077 de dosare de soluționat, iar 501 inculpați au fost trimiți în judecată (DNA – Raport de activitate 2019, disponibil aici).

White-collar crime – câteva repere conceptuale was last modified: mai 17th, 2020 by Mihai Mareș
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Mihai Mareș

Mihai Mareș

Este Managing Partner la MAREȘ, DANILESCU & MAREȘ.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter