Excepția de neconstituționalitate: palid instrument de asigurare a ordinii constituționale?

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Instanța de contencios constituțional a analizat și ipoteza identității dintre excepția de neconstituționalitate și fondul acțiunii principale și a reținut că „atunci când obiect exclusiv al acțiunii principale introduse la instanța de judecată este constatarea neconstituționalității unei ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență a Guvernului, excepția de neconstituționalitate este transformată într-o veritabilă acțiune, pierzându-și astfel natura sa de «excepție», înțeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății”^[159].

Operează inadmisibilitatea și în ipoteza unor excepții succesive, la care este aplicabilă autoritatea de lucru judecat, obiectul, cauza și autorul excepției fiind aceleași^[160]. Ca atare, dacă excepția a fost respinsă în primă instanță, nu poate fi reiterată în căile de atac, neconstituind un motiv de apel sau de recurs.

Invocarea excepției de neconstituționalitate în fața unor organisme/autorități jurisdicționale ce nu corespund noțiunii de instanță judecătorească (exceptând, evident, instanța de arbitraj comercial), în accepțiunea stabilită în legea fundamentală și legea de organizare judiciară, este inadmisibilă^[161].

Fără pretenția întocmirii unui inventar exhaustiv al inadmisibilităților din cea de-a doua grupare, accentuăm că în toate aceste ipoteze doar Curtea Constituțională este autorizată să se pronunțe.

8. Concluzii

Reamintim că, prin Decizia nr. 838/2009^[162], Curtea Constituțională, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, a hotărât că „Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora” (pct. 2 din dispozitiv) (s.n.).

Curtea Constituțională deține, prin urmare, competența „exclusivă și cu caracter imperativ”^[163] de a soluționa excepția de neconstituționalitate. De aceea, astfel cum în mod pertinent s-a afirmat în doctrină^[164], „se impune o interpretare strictă” a cauzelor de inadmisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, „în sensul limitării instanței numai la cele care sunt expres și limitativ prevăzute de lege, fără a interfera cu activitatea Curții Constituționale, cum ar fi aprecierea asupra competenței instanței de contencios constituțional de a soluționa o excepție de neconstituționalitate, raportată la motivarea autorului excepției”.

Nu lipsită de semnificație este și împrejurarea că, nerespectarea de către judecători și procurori a deciziilor Curții Constituționale constituie abatere disciplinară, în conformitate cu dispozițiile art. 99 lit. ș) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor^[165].

Este necesar, prin urmare, ca instanțele judecătorești în fața cărora se invocă o excepție de neconstituționalitate să vegheze ca, în examinarea condițiilor de admisibilitate analizate, specificul controlului de constituționalitate să nu fie deturnat, iar accesul cetățeanului la justiția constituțională să nu fie îngrădit în mod nejustificat.

Pe de o parte, este fără îndoială că, așa cum s-a observat^[166], lipsa coerenței și sistematizării legislației este de natură să determine încălcarea securității juridice și a principiului separației puterilor în stat. Inflația legislativă și utilizarea precară a normelor de tehnică legislativă sunt de natură să afecteze în egală măsură calitatea legislației.

Pe de altă parte, s-a spus^[167] despre modelul european al justiției constituționale că este supus unor forțe – atât interne (de exemplu, durata excesivă a procedurii în fața instanțelor de jurisdicție constituțională, jurisprudența instanțelor obișnuite), cât și exterioare sistemului (cum ar fi organizațiile suprastatale – Uniunea Europeană, Consiliul Europei) – care vizează o mutație graduală către „descentralizare”.

În contextul acestor provocări, cu deplină îndreptățire se poate afirma oportunitatea reflecției asupra conceptului de reziliență juridică^[168]. Propunând o analogie între sistemul juridic și organismul uman, este evident că pentru a menține „sănătatea” unui sistem juridic (i.e. acordul cu legea supremă), se impune identificarea și îndepărtarea din corpul legislativ a elementelor legislative „patogene” (i.e. neconstituționale). În virtutea rolului primordial al Curții Constituționale, aceasta contribuie în mod semnificativ la eliminarea „șocurilor” produse de soluțiile legislative aflate în dezacord cu legea fundamentală și, totodată, la stimularea adaptabilității și evoluției justiției constituționale. Numai că instanța constituțională nu se poate sesiza din oficiu, iar refuzul de sesizare lipsit de fundament constituțional exprimă blocarea accesului la „garantul supremației Constituției”, putând aduce atingere nu doar intereselor individuale, ci și celui general.

În ceea ce privește tendința de descentralizare a controlului de constituționalitate, încheiem prin a cita același autor menționat la debutul acestei lucrări: „În cazul în care Constituția ar împuternici pe oricine să decidă în această problemă nu ar putea exista o lege care să oblige în vreun fel subiecții juridici și organele juridice. Dacă se dorește evitarea unei asemenea situații, Constituția poate împuternici în acest sens doar un anumit organ juridic”^[169].

^[159] Decizia nr. 5/2007, publicată în M. Of. nr. 74 din 31 ianuarie 2007.

^[160] Decizia nr. 57/2004, publicată în M. Of. nr. 214 din 11 martie 2004.

^[161] Decizia Plenului Curții Constituționale nr. II din 15 februarie 1995 privind înțelesul noțiunii de instanțăjudecătorească în cadrul controlului de constituționalitate pe cale de excepție, publicată în M. Of. nr. 47 din 13 martie 1995.

^[162] Publicată în M. Of. nr. 461 din 03 iulie 2009.

^[163] B. Selejan-Guțan, op. cit., p. 81.

^[164] T. Toader, M. Safta, op. cit., p. 123.

^[165] Republicată în M. Of. nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

^[166] I. Predescu, M. Safta, anterior cit., p. 14.

^[167] V. Ferreres Comella, anterior cit., p. 463.

^[168] Teoretizat de O. Predescu, M. Tomiță în articolul „Reziliență – victimologie – justiție penală sau o succintă introducere în reziliența juridică”, în Revista Dreptul nr. 4/2014, pp. 213-230.

^[169] H. Kelsen, op. cit., p. 325.