Excepția de neconstituționalitate: palid instrument de asigurare a ordinii constituționale?

7 sept. 2018
Articol UJ Premium
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 4862

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

E. Austria

Conferintele Video Universul Juridic

Curtea Constituțională austriacă[26] se pronunță asupra constituționalității legilor adoptate la nivel federal sau provincial, putând declanșa controlul de constituționalitate chiar din oficiu, în situația în care apreciază că o prevedere legală aplicabilă într-o cauză aflată pe rolul acesteia ar putea fi neconstituțională, prin adoptarea unei „hotărâri de control judiciar”.

Dacă o instanța administrativă sau o instanță de judecată obișnuită consideră că o prevedere legală ar putea fi neconstituțională, este obligată să sesizeze Curtea Constituțională[27].

De asemenea, se prevede și posibilitatea formulării unei „cereri individuale” în fața Curții Constituționale din Austria, prin care particularii invocă încălcarea directă a drepturilor lor prin efectul legii considerate a fi neconstituțională, în absența unei hotărâri judecătorești sau unei decizii administrative. Începând cu ianuarie 2015, se prevede și posibilitatea formulării criticilor de neconstituționalitate de către o persoană care pretinde că drepturile sale în calitate de parte într-un proces soluționat în primă instanță au fost violate, în termenul prevăzut pentru formularea căii de atac împotriva respectivei hotărâri judecătorești[28].

În măsura în care Curtea Constituțională găsește sesizarea întemeiată, aceasta are puterea, după caz, fie de a o abroga (fiind necesar ca abrogarea să fie promulgată de către Cancelarul Federal sau de Guvernatorul provinciei), fie de a constata neconstituționalitatea acesteia, în funcție de specificul procedurii[29].

1.2. Soluția sistemului constituțional român

Consacrată prin art. 1 alin. (5) din legea noastră fundamentală, supremația Constituției[30] presupune multiple consecințe juridice, printre care și subordonarea față de ea a celorlalte legi.

După cum s-a remarcat în literatura de specialitate[31], aceasta înseamnă că „(…) în permanență trebuie respectată concordanța întregului drept cu Constituția”, iar „orice abatere de la această concordanță este considerată o încălcare a Constituției și a supremației sale, ducând la nulitatea dispozițiilor legale în cauză. Una dintre modalitățile prin care se poate constata eventuala abatere a normelor legale de la prevederile constituționale este controlul de constituționalitate” (s.n.).

În acest cadru, subliniem că, în virtutea art. 146 lit. d) teza I din Constituția României, Curtea Constituțională are atribuția de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, efectuând astfel controlul posterior intrării în vigoare a normei juridice, pe calea excepției de neconstituționalitate.

Specific sistemului constituțional român este, așadar, faptul că „declanșarea controlului «a posteriori» operează doar pe cale incidentală, prin intermediul excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, iar nu printr-o «actio popularis», pe baza sesizării directe de către orice persoană[32]. Așa fiind, caracterul obiectiv al controlului se împletește cu interesul subiectiv al protecției drepturilor individuale, iar „sub aspect procesual, prin excepția de neconstituționalitate se realizează o îmbinare între mijloacele specifice de apărare din dreptul procesual și instrumentele specifice dreptului constituțional și controlului constituționalității legilor[33].

Inclusă în categoria mijloacelor procesuale, excepția de neconstituționalitate vizează una sau mai multe dispoziții legale – de ordin substanțial sau procedural – aplicabilă/aplicabile într-un proces civil lato sensu sau proces penal.

Instanța de contencios constituțional este chemată astfel să verifice ex post compatibilitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei/unor dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță, cu prevederile și principiile de ordin constituțional.

Ea reprezintă „un procedeu eficient de apărare a drepturilor și libertăților publice, defensiv, în care te aștepți ca legea să ți se aplice pentru a o ataca[34].

Reprezentând un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății, ci doar validitatea constituțională a legii aplicabile, excepția de neconstituționalitate este, în primul rând, un instrument de drept concret[35], primul beneficiar al admiterii sale fiind, în principiu, autorul acesteia. În același timp, efectele deciziei de admitere se extind și asupra altor situații juridice, iar demersul satisface și un interes public, superior, nu atât de asanare a legislației, ci, mai degrabă, de restabilire a ordinii constituționale.

În mod just s-a subliniat că „neconstituționalitatea reprezintă o stare organică a unei norme legale și nu poate fi dedusă dintr-o interpretare discutabilă, realizată în procesul de aplicare a sa la o situație concretă, care constituie obiectul competenței exclusive a instanțelor de judecată[36].

În concret, legile și ordonanțele, adoptate cu respectarea tuturor condițiilor de constituționalitate extrinsecă, intră în vigoare sub pavăza unei prezumții relative de constituționalitate intrinsecă, ele fiind aplicate, prin intermediul acțiunii interpretative a instanțelor de judecată, unei plaje largi și dinamice de cazuri. Destinatarul acestor norme legale, respectiv justițiabilul, indiferent de calitatea sa în proces, precum și procurorul sau chiar instanța de judecată ori cea de arbitraj comercial, din oficiu, devin titularii excepției de neconstituționalitate. Astfel, de la nivelul vast și divers al părților implicate în cauze aflate în curs de judecată, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, pornesc, în contrapartidă, cereri de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepții de neconstituționalitate.

Autorul excepției de neconstituționalitate inițiază, așadar, o acțiune de răsturnare a prezumției simple de constituționalitate a normei de drept, normă care a promovat controlul a priori (în măsura în care acest control a fost exercitat), devenind aplicabilă și supusă dinamicii interpretative a instanțelor de judecată.

În context, sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate prin intermediul instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial se realizează cu îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege.

Sub aspect procesual civil, excepția de neconstituționalitate este o „chestiune prejudicială[37], reprezentând o abatere de la regula instituită de art. 124 alin. (1) Cod procedură civilă, potrivit căreia „instanța competentă să judece cererea principală se va pronunța și asupra apărărilor și excepțiilor (…)”.

Mai exact, Codul de procedură civilă, în art. 390, face vorbire despre „chestiunile prealabile dezbaterilor în fond”, sintagmă ce include „cererile, excepțiile procesuale și apărările care nu au fost soluționate în cursul cercetării procesului, precum și cele care, potrivit legii, pot fi invocate în orice stare a procesului” (s.n.).

Noțiunea de chestiune prealabilă o identificăm și în art. 52 din Codul de procedură penală, care exclude din conținutul său acele situații în care competența de soluționare nu aparține organelor judiciare.

Drept urmare, opinăm că, cele două expresii au aceeași semnificație, esența instituției – ce îmbracă forma excepției de neconstituționalitate – fiind aceea că „(…) judecătorul a quo, în fața căruia s-a ridicat acest incident, o trimite judecătorului a quem spre soluționare (…)[38].

Calificarea de chestiune prejudicială impune soluționarea în prealabil a excepției de neconstituționalitate, aspect dificil (dacă nu imposibil) de realizat în practică, datorită multitudinii de cauze aflate pe rolul Curții Constituționale. În această situație, legea a eliminat suspendarea de drept cauzei pe perioada procedurii derulate în fața Curții Constituționale, iar soluționarea excepției de neconstituționalitate se realizează, de (cele mai) multe ori, după rezolvarea litigiului.

În măsura în care Curtea Constituțională admite excepția de neconstituționalitate după soluționarea definitivă a cauzei de către instanța de judecată, se poate solicita revizuirea hotărârii judecătorești, în condițiile impuse de codurile de procedură civilă și, respectiv, penală[39].

Putem conchide astfel că excepția de neconstituționalitate este o „chestiune prejudicială” doar în sensul precizărilor de mai sus, anume în legătură cu „legitimitatea constituțională a legii aplicabile cauzei în care a fost invocată[40] și cu faptul că va fi soluționată nu de către instanța în fața căreia a fost invocată, ci exclusiv de Curtea Constituțională. De aici și configurația complexă a mecanismului procesual de invocare, ce include două componente: 1) cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate; 2) excepția de neconstituționalitate propriu-zisă. În ipoteza admiterii cererii, la acestea se adaugă cel de-al treilea element: sesizarea Curții Constituționale. Evident, în situația ridicării din oficiu a excepției de neconstituționalitate, din ansamblul de mai sus lipsește cererea de sesizare a instanței constituționale.

2. Partajarea atribuțiilor în domeniul controlului de constituționalitate a posteriori

După mai mult de un sfert de veac de aplicare, dispozițiile privitoare la excepțiile de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor judecătorești generează soluții diferite în practica judiciară.

În opinia noastră, cauza acestor divergențe de interpretare și aplicare o reprezintă modalitatea amfibologică de redactare a dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza I din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată[41], cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 47/1992).

Prevederile criticate au următorul conținut: „Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale”.

Prin urmare, deși art. 146 lit. d) teza I din legea noastră fundamentală conferă Curții Constituționale atribuția exclusivă de a hotărî „asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial”, iar art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiterează această funcție în formularea categorică: „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea (…)”, art. 29 alin. (5) teza I din același act normativ pare să „transfere” instanței de judecată și celei de arbitraj comercial sarcina de a verifica (fie și parțial) admisibilitatea excepției.

Nu este o rezolvare normativă ostensibilă în sensul presupus mai sus, pentru că, totuși, textul de lege în discuție este amplasat în Capitolul III (Competența Curții Constituționale), Secțiunea a 2-a (Procedura jurisdicțională), pct. 5 (Soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial) din Legea nr. 47/1992, destinată, în principal, Curții Constituționale.

În măsura în care voința legiuitorului ordinar a fost pentru abilitarea instanței de judecată ori a celei de arbitraj comercial de a examina admisibilitatea excepției, considerăm că prevederile legale antereferite sunt discutabile sub aspect constituțional [din perspectiva art. 1 alin. (4) și (5), art. 126, precum și art. 146 lit. d) teza I din Constituție]. Chintesența problemei este: legea fundamentală atribuie competență instanței de judecată ori celei de arbitraj comercial să soluționeze o excepție de neconstituționalitate?

Socotim că răspunsul reclamă următoarele precizări:

a) verbul „a hotărî” din norma constituțională reprodusă mai sus și verbul „a decide” din art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 vizează, în primul rând, fondul excepției de neconstituționalitate. Din acest punct de vedere, nu încape nicio îndoială că este atribuția exclusivă a Curții Constituționale de a se pronunța asupra temeiniciei excepției de neconstituționalitate;

b) competența instanței constituționale este însă deplină, în sensul că se pronunță și asupra admisibilității excepției de neconstituționalitate, în toate situațiile, inclusiv atunci când eventuala inadmisibilitate a excepției este atrasă de inadmisibilitatea cererii de sesizare, potrivit lămuririlor aduse în cele ce succedă.


[26] Verfassungsgerichtshof Österreich, Functions – Unconstitutionality of laws.

[27] Ibidem.

[28] Ibidem (Indiferent de existența unei cauze anume, anumite autorități statale, la nivel federal sau provincial, pot solicita în fața Curții Constituționale ca aceasta să efectueze un „control abstract al normelor juridice” – ibidem).

[29] Ibidem.

[30] În sensul că art. 1 alin. (5) se referă la „supremația Constituției și a legilor” – a se vedea I. Predescu, M. Safta, „Principiul securității juridice, fundament al statului de drept. Repere jurisprudențiale”, p. 1.

[31] A se vedea I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, ed. a 14-a, vol. I, Ed. C.H. Beck, București, 2011, p. 67.

[32] Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 549 din 3 august 2011, pct. III.1.

[33] B. Selejan-Guțan, Excepția…, op. cit., p. 80.

[34] I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, ed. a 14-a, vol. II, Ed. C.H. Beck, București, 2013, p. 277.

[35] S.M. Costinescu, K. Benke, „Efectele deciziilor Curții Constituționale în dinamica aplicării lor”, p. 3.

[36] Decizia nr. 85 din 10 februarie 2005, M. Of. nr. 363 din 28 aprilie 2005 apud. T. Toader, Constituția României reflectată în jurisprudența constituțională, Ed. Hamangiu, București, 2011, p. 303.

[37] A se vedea, în acest sens, Gh. L. Zidaru în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. I (art. 1-526), Ed. Universul juridic, București, 2013, p. 364.

[38] A se vedea, în acest sens, Ș. Deaconu, Instituții politice, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 277.

[39] Cu privire la efectele pe care le produc deciziile Curții Constituționale, a se vedea S.M. Costinescu, K. Benke, anterior cit., p. 18; în sensul că decizia Curții Constituționale produce efecte numai pentru viitor și se aplică și în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, precum și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus-menționată, în această ultimă ipoteză decizia pronunțată de Curtea Constituțională constituind temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 Cod procedură civilă, a se vedea decizia Curții Constituționale nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 256 din 18 aprilie 2012.

[40] T. Toader, M. Safta, Curs de contencios constituțional, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 118.

[41] M. Of. nr. 807 din 3 decembrie 2010.

Excepția de neconstituționalitate: palid instrument de asigurare a ordinii constituționale? was last modified: septembrie 7th, 2018 by Dan Lupașcu
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autori:

Dan Lupașcu

Dan Lupașcu

Este doctor în drept procesual penal, avocat în cadrul Baroului București, profesor universitar al Facultății de Drept a Universității „Nicolae Titulescu” și formator în domeniul dreptului civil pentru INM.
A mai scris:
Mihai Mareș

Mihai Mareș

Este Managing Partner la MAREȘ, DANILESCU & MAREȘ.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter