Excepția de neconstituționalitate: palid instrument de asigurare a ordinii constituționale?

7 sept. 2018
Articol UJ Premium
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 4901

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Așa fiind, este rațional a socoti că legiuitorul constituant nu a autorizat o suprapunere (nici măcar parțială) de atribuții, astfel că instanța de judecată și cea de arbitraj comercial au o competență diferită, limitată, fiind chemate să rezolve doar cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

Conferintele Video Universul Juridic

Este însă adevărat că, potrivit art. 29 alin. (5) teza I din Legea nr. 47/1992, instanța de judecată și cea de arbitraj comercial efectuează verificarea din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din aceeași lege, evaluând exact (unele dintre) elementele avute în vedere de Curtea Constituțională la aprecierea admisibilității excepției.

Dată fiind această „zonă comună” și relația simbiotică dintre cerere și excepție, s-ar putea considera că, totuși, indirect, instanța de judecată ori cea de arbitraj comercial sunt abilitate să statueze asupra admisibilității excepției de neconstituționalitate?

Suntem de părere că răspunsul este negativ, în considerarea caracterului exclusiv al atribuției conferite de legea fundamentală Curții Constituționale.

Pe de altă parte, chiar dacă inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale atrage inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate, cazurile de inadmisibilitate ale excepției de neconstituționalitate – după cum se va arăta infra[42] – nu se limitează doar la cele privind inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Suplimentar, nu trebuie ignorat faptul că, întotdeauna, soluția instanței de judecată sau de arbitraj comercial prin care se dispune sesizarea Curții Constituționale ca urmare a constatării admisibilității cererii este supusă cenzurii instanței constituționale, singura în măsură să aprecieze dacă a fost sau nu sesizată în mod legal[43].

În concluzie, dat fiind caracterul de „chestiune prejudicială” a excepției de neconstituționalitate și structura dihotomică a mecanismului procedural de invocare (structura trihotomică în situația sesizării Curții Constituționale), considerăm că implicarea procesuală a instanței de judecată sau de arbitraj comercial vizează numai componenta constând în soluționarea cererii de sesizare a instanței constituționale, doar în această accepțiune putându-se vorbi despre „etapa judecătorească”[44] sau de arbitraj comercial a procedurii pe care o implică excepția de neconstituționalitate și de „prim filtru legal”[45] al acestor instituții.

Drept urmare, nu împărtășim opiniile doctrinare[46] și soluțiile instanțelor de judecată[47] din care rezultă, expres sau implicit, că, pentru motive de inadmisibilitate, excepțiile de neconstituționalitate pot fi respinse chiar de către instanțele de judecată.

Din păcate, considerăm noi, această interpretare pare că primește patentă chiar de la Curtea Constituțională, care, exempli gratia, într-o decizie a statuat că „în exercitarea rolului său de filtru, instanța nu poate respinge excepția de neconstituționalitate pe motive ce țin de temeinicia sau netemeinicia acesteia, suprapunându-se astfel competenței instanței de contencios constituțional, ci doar cu privire la motive ce țin strict de îndeplinirea condițiilor de admisibilitate[48] (s.n.).

Într-o altă decizie a reținut că „jurisdicția constituțională nu se poate substitui părții în privința invocării motivului de neconstituționalitate, un control de constituționalitate «a posteriori», din oficiu, fiind inadmisibil. Astfel, în cazul de față, instanța judecătorească ar fi trebuit să respingă excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă, conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992. Întrucât instanța judecătorească nu și-a îndeplinit rolul de filtru, revine Curții Constituționale competența de a respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate formulată”[49] (s.n.).

În alte situații, se vorbește chiar despre atribuția instanței de judecată de a selecta „doar acele excepții de neconstituționalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională” și de a se pronunța asupra „oportunității sesizării Curții Constituționale[50] (s.n.).

Autorizarea instanței de judecată sau a celei de arbitraj comercial de a se pronunța asupra oportunității sesizării Curții Constituționale, chiar prin trimiterea la lege, riscă să plaseze decizia acestora în zona arbitrarului, explicat prin subiectivism.

O orientare diferită transpare dintr-o altă decizie, în considerentele căreia se arată că „instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate (judecătorul «a quo») nu analizează constituționalitatea dispozițiilor de lege criticate, adică nu examinează conformitatea acestora cu prevederi sau principii din Legea fundamentală, ci doar constată dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, situație în care sesizarea Curții Constituționale (judecătorul «a quem») cu excepția de neconstituționalitate invocată este obligatorie. În cazul în care constată că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate fiind astfel inadmisibilă, instanța de judecată – în temeiul art. 29 alin. (6) din aceeași lege – va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, în niciun caz, instanța de judecată nu soluționează excepția de neconstituționalitate, dispozițiile de lege criticate fiind în deplină concordanță cu principiul separației și echilibrului puterilor în stat, cu principiul respectării Constituției, a supremației sale și a legilor și cu prevederile art. 146 lit. d) privind atribuția Curții Constituționale de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate[51].

În egală măsură, suntem în dezacord cu acele hotărâri care probează confuzia dintre cererea de sesizare și excepția de neconstituționalitate, în sensul că instanța de judecată „admite excepția de neconstituționalitate a art. (…) din Legea (…) și sesizează Curtea Constituțională[52].

3. Condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale

3.1. Precizări prealabile

Art. 142 alin. (1) din legea noastră fundamentală proclamă: „Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției”.

Una dintre pârghiile de realizare a acestui rol constituțional este soluționarea excepției de neconstituționalitate, care, după cum s-a arătat mai sus, implică participarea instanței de judecată ori, după caz, a instanței arbitrale, învestite doar cu judecarea cererilor de sesizare a Curții Constituționale.

Exercitarea acestei atribuții jurisdicționale realizează o filtrare a cererilor având ca obiect excepții de neconstituționalitate, activitate care nu trebuie să fie samavolnică, ci întemeiată strict pe dispozițiile legii.

În acest cadru, se pune întrebarea: ce anume trebuie să verifice instanța sau, în alți termeni, care sunt condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale?

Conform art. 29 alin. (5) teza I din Legea nr. 47/1992, instanța de judecată ori cea de arbitraj comercial analizează respectarea cerințelor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din aceeași lege.

Natura complexă a mecanismului procedural ce include și excepția de neconstituționalitate nu poate face abstracție însă de condițiile generale de formulare a cererilor în justiție, astfel că, în chip firesc, prevederile legii speciale trebuie analizate în corelație cu dispozițiile dreptului comun.

3.2. Condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale

3.2.1. Preliminarii

În materie civilă lato sensu, condițiile de formulare și susținere ale oricărei cereri sunt prevăzute de art. 32 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Acestea sunt aplicabile, în mod corespunzător, și în cazul apărărilor (de fond sau procedurale).

Codul de procedură penală nu stabilește astfel de exigențe pentru cereri în general, ci prin raportare la situații concrete (spre pildă: constituirea de parte civilă se face în condițiile art. 20 Cod procedură penală; plângerea, ca mod de sesizare a organului de urmărire penală, trebuie formulată în conformitate cu dispozițiile art. 289 din același cod etc.). În privința formei și conținutului excepțiilor, Codul de procedură penală tace. În această situație, considerăm că, dată fiind aplicabilitatea generală a Codului de procedură civilă – consacrată prin art. 2 din acest act normativ – și în materie penală se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile art. 32 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În plus, subliniem că procedura jurisdicțională desfășurată de Curtea Constituțională se completează cu regulile procedurii civile, inclusiv în ipoteza în care instanța constituțională soluționează o excepție de neconstituționalitate invocată într-un proces penal.

3.2.2. Prezentarea și analiza condițiilor de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale

După cum s-a arătat supra, determinarea condițiilor de admisibilitate presupune examinarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) Cod procedură civilă și art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Potrivit art. 32 alin. (1) Cod procedură civilă: „Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condițiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifică un interes”.

Art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 prevede următoarele: „(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”.

Comparând reglementarea generală cu cea specială, rezultă că Legea nr. 47/1992 include toate cerințele impuse de Codul de procedură civilă, prezentându-le într-o formă specifică. Mai exact: cerințele capacității și calității procesuale sunt subsumate noțiunii de „parte”; formularea pretenției vizează solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate; interesul rezultă din legătura cu soluționarea cauzei a legii/dispoziției legale criticate pentru neconstituționalitate și absența unei decizii prin care să se fi constatat neconstituționalitatea.

În consecință, reținem ca fiind condiții de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale, următoarele: 1) existența unui litigiu pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; 2) calitatea de parte sau de procuror care participă în proces a titularului cererii; 3) obiectul excepției de neconstituționalitate să vizeze o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare ori care, deși nu mai este în vigoare, continuă să producă efecte juridice; 4) legea/dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se invocă are legătură cu soluționarea cauzei; 5) lipsa unei decizii de constatare a neconstituționalității dispozițiilor legale criticate.

Exprimate sintetic, aceste condiții se referă la: 1) proces; 2) participant; 3) lege; 4) legătură; 5) neconstituționalitate[53].

1) Existența unui litigiu pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial

Potrivit dispozițiilor aplicabile după revizuirea Constituției, în anul 2003, Curtea Constituțională hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, precum și asupra excepției de neconstituționalitate ridicate direct de Avocatul Poporului.

În primele două ipoteze (care interesează în cadrul studiului de față), nu este vorba doar de o simplă neînțelegere între părți, ci de un litigiu care formează obiectul unui proces (civil, comercial, administrativ, penal etc.).

Nu interesează natura acelui litigiu și stadiul procesual în care se află [procedura derulată în fața judecătorului de drepturi și libertăți, camera preliminară, cercetarea procesului, judecata în fond, judecata în căile de atac (ordinare sau extraordinare), judecarea contestației la executare etc.].

Noțiunea de „instanță judecătorească” se referă la Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești stabilite de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară[54], nefiind incluse în această categorie, spre exemplu, instanțele Curții de Conturi[55] (în prezent desființate) sau secțiile Consiliului Superior al Magistraturii când judecă acțiuni disciplinare exercitate împotriva judecătorilor, procurorilor sau magistraților asistenți[56]. De asemenea, sunt avute în vedere doar instanțele judecătorești române, nu și cele străine care soluționează un litigiu cu element de extraneitate și aplică, în calitate de lex causae, legea română.


[42] Vezi pct. 7.

[43] Un exemplu de sesizare greșită rezultă din Decizia nr. 639 din 13 octombrie 2015 (publicată în M. Of. nr. 943 din 21 decembrie 2015), prin care Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate sub motiv că „dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură penală – care au ca ipoteză de aplicare cazul de casare a unor hotărâri prin care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege – nu au legătură cu soluționarea cauzei deduse judecății instanței de drept comun”, în condițiile în care în acea speță s-a aplicat o măsură educativă, nu o pedeapsă.

[44] Cu privire la divizarea procedurii de soluționare a excepției de neconstituționalitate în etapa judecătorească și etapa contenciosului constituțional, a se vedea B. Selejan-Guțan, „Asocierea instanțelor judecătorești în controlul constituționalității legilor în cadrul procedurii invocării și soluționării excepției de neconstituționalitate”, Revista de drept public nr. 1/2003, p. 47 și urm.

[45] T. Toader, M. Safta, op. cit., p. 122.

[46] Spre exemplu: I. Sabău-Pop, „Considerații privind excepția de neconstituționalitate ridicată în fața instanțelor judecătorești în condițiile art. 29 din Legea privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale”, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, www.uab.ro, p. 320; B. Selejan-Guțan, „Asocierea…”, anterior cit., p. 47 și urm.; P. Lăzăroiu, „Condiții de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial. Limitarea instanțelor în fața cărora s-a ridicat excepția de neconstituționalitate la verificarea doar a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Jurisprudența Curții Constituționale în materie”, p. 4; T. Toader, M. Safta, op. cit., p. 121.

[47] A se vedea, spre pildă, decizia nr. 238/A/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, Redacția ProLege, 29 septembrie 2017, Ed. Universul Juridic; decizia nr. 3.991 din 9 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală.

[48] Decizia nr. 755 din 12 mai 2009, publicată în M. Of. nr. 516 din 28 iulie 2009.

[49] Decizia nr. 116 din 3 martie 2016, publicată în M. Of. nr. 376 din 17 mai 2016.

[50] Decizia nr. 1058 din 16 septembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 662 din 27 septembrie 2010.

[51] Decizia nr. 1383 din 26 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 822 din 9 decembrie 2010.

[52] A se vedea, spre exemplu, încheierea din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, în dosarul nr. 24155/3/2014/a14.

[53] Abreviat PPLLN.

[54] Republicată în M. Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

[55] A se vedea, în acest sens, spre exemplu: decizia nr. 2 din 15 februarie 1995 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 47 din 13 martie 1995; decizia nr. 90 din 4 martie 2003, publicată în M. Of. nr. 220 din 2 aprilie 2003.

[56] A se vedea: decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 317 din 12 mai 2003; decizia nr. 514 din 29 mai 2007, publicată în M. Of. nr. 464 din 10 iulie 2007; decizia nr. 788 din 20 septembrie 2007, publicată în M. Of. nr. 745 din 2 noiembrie 2007. În sensul că această din urmă decizie marchează schimbarea jurisprudenței constituționale, considerând admisibilă o excepție de neconstituționalitate ridicată în fața Consiliului Superior al Magistraturii, a se vedea: I. Sabău-Pop, anterior cit., p. 315.

Excepția de neconstituționalitate: palid instrument de asigurare a ordinii constituționale? was last modified: septembrie 7th, 2018 by Dan Lupașcu
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autori:

Dan Lupașcu

Dan Lupașcu

Este doctor în drept procesual penal, avocat în cadrul Baroului București, profesor universitar al Facultății de Drept a Universității „Nicolae Titulescu” și formator în domeniul dreptului civil pentru INM.
A mai scris:
Mihai Mareș

Mihai Mareș

Este Managing Partner la MAREȘ, DANILESCU & MAREȘ.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter