Drept Penal şi Procesual Penal
Imposibilitatea predării persoanei solicitate din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent. Impunerea menţinerii arestării în vederea predării
Cererea de prelungire a măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate. Admiterea cererii de executare a mandatului european de arestare
Contestaţie la executare prin care se invocă o cauză de micşorare a pedepsei. Stabilirea competenţei de soluţionare a solicitării
- UJ Premium | Mihai Mareș |
Înșelăciune. Încălcarea dreptului de a realiza împăcarea sau medierea prin menținerea incertitudinii privind legea penală mai favorabilă. Nerespectarea principiului nemijlocirii. Trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicție
- UJ Premium | Vasile Drăghici și Mariana Mitra-Niță |
Modificări legislative în domeniul dreptului penal în actualul context pandemic
Depăşirea termenelor maxime pentru predare. Punerea în libertate a persoanei urmărite
- UJ Premium | Livia Călin |
Obiecţiile de neconstituţionalitate a legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
Organizaţie criminală, furt agravat comis împreună cu alte persoane şi în mod regulat și spălare de bani. Predare fără îndeplinirea condiţiei dublei incriminări
Mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre. Restricţii impuse statelor membre pentru a preveni răspândirea infecţiei cu SARS-CoV-2
- UJ Premium | Nicolae Volonciu și Cătălin Marin |
Strămutarea și desemnarea altei instanțe pentru judecarea cauzei în reglementarea procesual penală actualmente în vigoare
Măsuri asigurătorii. Evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse
- UJ Premium | Bogdan Pănoiu |
Aspecte privind unitatea de infracţiune în cazul infracţiunilor contra vieţii, ulterior Deciziei nr. 650/2018 a Curţii Constituţionale
Infracţiunea de evaziune fiscală. Soluţionarea cauzei în primă instanţă, în procedura simplificată a judecăţii în cazul recunoaşterii învinuirii
Consecinţa depăşirii termenului pentru formularea contestaţiei. Decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen
Tentativă la omor calificat. Stabilirea formei de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul
Solicitare privind admiterea contestaţiei la executare şi respingerea măsurii asiguratorii. Contestație respinsă ca nefondată
Motiv de recurs în casaţie privind aplicarea pedepsei complementare în alte limite decât cele prevăzute de lege. Recurs respins ca nefondat
Invocarea aplicării pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege. Deducere din durata pedepsei a duratei reţinerii şi arestării preventive a inculpatului
Infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată. Acordul de recunoaştere a vinovației
Cerere privind reducerea limitelor legale ale pedepsei. Respingerea recursului ca nefondat
Contestaţie la executare împotriva pedepsei închisorii. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei
- OPINII | Cristian-Valentin Ștefan |
Impunerea pedepsei accesorii în cazul concursului de infracțiuni
Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Respingerea recursului ca nefondat
Condamnarea revizuentului de către instanţa de recurs, fără audierea martorilor care figurau în dosar, în condiţiile în care celelalte instanţe, de fond şi de apel, au dispus achitarea sa. Încălcarea dreptului revizuentului la un proces echitabil