Depăşirea termenelor maxime pentru predare. Punerea în libertate a persoanei urmărite

• Legea nr. 302/2004: art. 104
• Legea nr. 302/2004: art. 109
• Legea nr. 302/2004: art. 112
• Legea nr. 302/2004: art. 113
• NCP: art. 367
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)

În baza art. 104 alin. (9) și (10) din Legea nr. 302/2004, s-a menținut măsura arestării preventive în vederea predării a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 7 august 2020, până la data de 5 septembrie 2020, inclusiv.

Totodată, s-a dispus ca hotărârea să fie notificată persoanei solicitate, autorității judiciare italiene, Centrului de Cooperare Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Biroul Sirene, Ministerului Justiției – Direcția Drept Internațional și Tratate – Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală și Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea – Centrul de Reține și Arestare Preventivă.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 474 din 13 august 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A. în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că art. 113 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, reglementează procedura și condițiile predării persoanei solicitate și prevede următoarele:

„(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul unității de poliție pe raza căreia se află locul de detenție, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.

(2) Dacă din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

(3) În cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleași fapte.

(4) În toate cazurile, în momentul predării, autoritățile române comunică autorităților statului emitent care asigură preluarea persoanei predate durata arestului efectuat de către aceasta în executarea mandatului european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura privativă de libertate care se va aplica”.

Art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, statuează că „instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanța se pronunță prin încheiere motivată, ținând seama de termenele prevăzute la art. 112”.

Totodată, dispozițiile art. 104 alin. (10) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, stabilesc că „durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile”.

Pe de altă parte, potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, iar potrivit art. 104 alin. (13) din același act normativ,:

„După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător”.

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, instanța competentă dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării ei către statul emitent, măsură ce se verifică periodic până la predarea efectivă și a cărei durată totală (care cuprinde durata arestului, atât în procedura de executare a mandatului european de arestare anterioară pronunțării hotărârii definitive de predare, cât și în procedura ce urmează după momentul rămânerii definitive a hotărârii de predare și până la predarea efectivă) nu poate depăși 180 de zile.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că, la data de 4 august 2020, Curtea de Apel Pitești a fost sesizată cu cererea formulată de Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Poliției Române – Centrul de Cooperare Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Biroul Sirene, de menținere a măsurii arestării persoanei solicitate A., în vederea predării acesteia către autoritățile judiciare din Italia în baza Sentinței penale nr. 67/F din 8 iulie 2020, a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă (prin care s-a dispus predarea persoanei solicitate către autoritatea judiciară din Italia, în baza mandatului european de arestare cu nr. x din data de 30 iunie 2020 emis de Tribunalul Genova – Biroul judecătorului pentru certări preliminare, în vederea cercetării acesteia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de crimă organizată, prev. de art. 416 C. pen. italian, fapta incriminată și în legislația românească prin art. 367 C. pen. (și pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani).

În argumentarea cererii, s-a arătat că autoritățile judiciare din Italia solicită menținerea arestului preventiv față de persoana solicitată A., în vederea predării, arătând că această procedură nu s-a desfășurat până în prezent întrucât nu au fost suficiente zboruri disponibile între România și Italia, în contextul măsurilor impuse de evoluția epidemiei cu COVID-19. Totodată, s-a arătat că se efectuează diligențe în vederea organizării unui zbor în acest sens până la sfârșitul lunii august.

În acest context, constatând că, pe fondul pandemiei de coronavirus, misiunea de predare a persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Italia nu a putut fi realizată până la data de 6 august 2020, dată până la care s-a dispus arestarea acesteia în vederea predării prin Sentința penală definitivă nr. 67/F din 8 iulie 2020 a Curții de Apel Pitești, instanța de fond, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 104 alin. (9) coroborat cu art. 104 alin. (10) și (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, cu referire la art. 113 alin. (2) din același act normativ, a dispus menținerea măsurii arestării față de persoana solicitată, pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 7 august 2020 și până la data de 5 septembrie 2020, în vederea predării acesteia către statul emitent al mandatului european de arestare.

În cadrul prezentului demers judiciar, persoana solicitată A. contestă legalitatea soluției instanței de fond de menținere a arestului său preventiv în vederea predării, susținând că această măsura a fost dispusă cu încălcarea dispozițiilor art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 întrucât nu s-a făcut dovada faptului că nepreluarea/nepredarea sa este rezultatul unor situații independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, nu s-a stabilit o nouă dată pentru finalizarea procedurii și nici nu s-au oferit garanții în sensul că predarea va avea loc până la finalul perioadei până la care a fost menținută măsura preventivă contestată.

Deopotrivă, contestă temeinicia soluției instanței de fond, solicitând înlocuirea arestului provizoriu cu arestul la domiciliu sau cu controlul judiciar, pentru argumentele detaliat prezentate anterior.

Evaluând susținerile contestatoarei persoană solicitată, Înalta Curte constată caracterul lor neîntemeiat, reținând în acest sens, prioritar, că arestarea persoanei solicitate și, subsecvent, menținerea acestei măsuri în vederea predării sunt obligatorii în situația dată, în care, prin sentință penală definitivă s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare și predarea persoanei.

Legea specială nu permite luarea unei măsuri alternative în această situație, întrucât predarea persoanei solicitate către autoritățile străine nu se poate face decât în stare de arest. Practic, predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecință directă a admiterii solicitării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate și menținerea acestea în custodia statului solicitat, întrucât numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea ei către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

În acest sens, notează că dispozițiile art. 104 alin. (9) – (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, sub aspectul posibilității înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211 – 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății, nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu și arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menține până la predarea efectivă a persoanei solicitate.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte constată că cererea distinctă formulată de contestatoarea persoană solicitată prin intermediul apărătorului său, de dispunere a unei măsuri preventive mai puțin intruzive, este, în mod evident, lipsită de temei legal, iar criticile de netemeinicie aduse de aceasta încheierii atacate, în mod evident, lipsite de suport.

Totodată, notează că, în condițiile în care, ca efect al situației epidemiologice internaționale determinate de răspândirea infecțiilor cauzate de coronavirusul – SARS-CoV2, în prezent, printre altele, s-a înregistrat o reducere a numărului de zboruri dintre statul român și cel italian, această împrejurare constituie un motiv obiectiv, de notorietate și independent de voința autorităților române sau alte statului emitent, în sensul art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, care a determinat imposibilitatea punerii în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, până la data fixată inițial, 6 august 2020.

În ceea ce privește omisiunea stabilirii unei noi date a predării sale, invocată deopotrivă de contestatoare, Înalta Curte reține că prin adresa din 4 august 2020 a Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Poliției Române – Centrul de Cooperare Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Biroul Sirene se menționează că Biroul Sirene Italia a comunicat că încearcă organizarea unui zbor până la sfârșitul lunii august 2020, antamându-se, prin urmare, că finalizarea procedurii va avea loc în luna august. Or, în contextul acestei informări, aparenta incertitudine ce poartă asupra datei la care se va efectua preluarea/predarea persoanei solicitate A. nu echivalează cu lipsa de interes a autorităților statului emitent, astfel cum susține contestatoarea, ci doar reprezintă un alt efect al stării pandemice actuale și a implicațiilor ei multiple.

În continuare, în referire la argumentul privind incertitudinea predării contestatoarei în viitorul apropriat, Înalta Curte reține, prioritar, că stabilirea datei de predare a persoanei solicitate nu este de competența instanței sesizate să se pronunțe asupra arestării părții, în vederea predării.

Totodată, notează că Legea nr. 302/2004, republicată, reglementează în cuprinsul art. 113 termenul în interiorul căruia trebuie să se realizeze predarea, cât și sancțiunea care intervine în caz contrar, astfel încât, potrivit alin. (3) al acestui articol, persoana solicitată în cauză va fi pusă în libertate în cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, iar persoana în cauză nu a fost primită de către statul emitent.

Prevederile de mai sus se completează sub aspectul duratei măsurii preventive cu dispozițiile art. 104 alin. (10), teza finală Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit cărora:

„În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului. Durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile”.

În acest context, Înalta Curte reține că persoana solicitată A. a fost reținută pentru 24 de ore, de la data de 7 iulie 2020, ora 13:00, până la data de 8 iulie 2020, orele 13:00, iar începând cu data de 8 iulie 2020, a fost arestată în vederea predării până la data de 6 august 2020, cu mențiunea că prin Încheierea nr. 82/F din data de 5 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, măsura a fost menținută pe o perioadă de 30 de zile, de la 7 august 2020 până la data de 5 septembrie 2020, inclusiv.

În consecință, constată că măsura dispusă de instanța de fond este legală și temeinică și din perspectiva perioadei maxime de 180 de zile înlăuntrul căreia trebuie să se realizeze efectiv predarea persoanei solicitate.

În raport cu argumentele prezentate, constatând că menținerea arestării persoanei solicitate A. în vederea predării acesteia către autoritățile judiciare din Italia constituie o măsură privativă de libertate temporară, care satisface pe deplin exigențele impuse de dispozițiile legale incidente în materie, fiind singura aptă a asigura finalizarea procedurii speciale reglementată de Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond în urma efectuării verificărilor la care este îndrituită conform dispozițiilor art. 104 alin. (9) și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, este temeinică și legală, iar criticile formulate de contestatoare, neîntemeiate.

Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii nr. 82/F din data de 5 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Ca urmare, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea contestatoarei – persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., va dispune ca onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea-persoană solicitată, în sumă de 79 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiție.

Sursa informației: www.scj.ro.