Cerere privind reducerea limitelor legale ale pedepsei. Respingerea recursului ca nefondat

• NCP: art. 175 alin. (1) lit. c)
• NCP: art. 308
• NCPP: art. 433
• NCPP: art. 438 pct. 7
• NCPP: art. 447

Prin Sentința penală nr. 61 din 21 februarie 2017, Tribunalul Tulcea, secția penală, în temeiul art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., printre alții, a condamnat pe inculpatul A., fără antecedente penale la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea dreptului de a desfășura o activitate de funcționar public timp de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 118/RC din 5 aprilie 2018)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte reține că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

În același sens, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de curtea de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

În acest sens, se reține că apărătorul ales al inculpatului a criticat faptul că acesta, la data săvârșirii faptei, nu avea calitatea de funcționar public și, totodată că, sunt incidente prevederile de reducere a limitelor legale ale pedepsei prevăzută de art. 308 C. pen.

Potrivit art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen., funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Înalta Curte reține că, prin Hotărârea nr. 768 din 8 noiembrie 1991 privind înființarea și funcționarea Regiei Autonome „Registrul Auto Român”, s-a stabilit că:

Art. 1: Se înființează Regia Autonomă „Registrul Auto Român”, cu sediul în municipiul București, sectorul 1, ca persoană juridică ce funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, prin reorganizarea Registrului Auto Român din cadrul P.

„Registrul Auto Român” – R.A. se organizează și funcționează conform Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților de stat ca regii autonome și societăți comerciale.

Ministerul Transporturilor reprezintă interesele statului în consiliul de administrație al Regiei Autonome „Registrul Auto Român”.

În același timp, în Legea nr. 15/1991 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale se precizează la:

„- art. 1. Unitățile economice de stat, indiferent de organul în subordinea căruia își desfășoară activitatea, se organizează și funcționează, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi, sub formă de regii autonome sau societăți comerciale.

– art. 2. Regiile autonome se organizează și funcționează în ramurile strategice ale economiei naționale – industria de armament, energetică, exploatarea minelor și a gazelor naturale, poștă și transporturi feroviare – precum și în unele domenii aparținând altor ramuri stabilite de guvern.

– art. 3. Regiile autonome sunt persoane juridice și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară”.

În această ordine de idei, Înalta Curte observă că potrivit art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen. este inclusă în conținutul noțiunii de funcționar public, în sensul legii penale, persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație exercită atribuții, în cadrul unei regii autonome.

Astfel, în raport cu cele menționate mai sus, se constată, din acest punct de vedere că „Registrul Auto Român” – R.A. se organizează și funcționează conform Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților de stat ca regie autonomă.

Referitor la cealaltă cerință a art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen., respectiv că persoana trebuie să exercite în cadrul unei regii autonome atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia, Înalta Curte reține că inculpatul A. ocupa la data comiterii infracțiunilor calitatea de inginer auto în cadrul Registrului Auto Român – reprezentanța Tulcea.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în baza Contractului individual de muncă nr. 2560/27.10.2008, inculpatul A. desfășura activitatea de inginer în cadrul Registrului Auto Român – reprezentanța Tulcea, având următoarele atribuții, potrivit fișei postului:

– efectuează activitatea de inspecție tehnică periodică, de redobândire certificat înmatriculare, de verificare, eliberare a certificatelor de agreare și vizarea lor periodică, după caz, pentru autovehicule utilizate în regim de taxi sau destinate învățării conducerii auto,

– efectuează verificările necesare înscrierii în CIV a sistemelor de alimentare cu combustibil alternativ,

– eliberează duplicate pe baza înregistrărilor din sistemul informatic RAR,

– efectuează activitatea de verificare, eliberare a certificatelor de agreare și de prelungire a valabilității acestora pentru vehicule care transportă mărfuri periculoase,

– efectuează activitatea de certificare a autenticității vehiculelor, de eliberare și modificare CIV și de omologare individuală, ș.a.m.d.

– exercită și alte atribuții care decurg din actele normative în vigoare sau sunt dispuse oficial de conducerea RAR.

În acest context, Înalta Curte constată că, în raport cu cele prezentate, în mod corect, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a reținut că inculpatul A. are calitatea de funcționar public în cadrul regiei autonome, în sensul art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. și nu funcționar, astfel încât nu sunt incidente prevederile de reducere a limitelor legale ale pedepsei prevăzută de art. 308 C. pen.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1053/A din data de 31 octombrie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 65 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.