Infracţiunea de evaziune fiscală. Soluţionarea cauzei în primă instanţă, în procedura simplificată a judecăţii în cazul recunoaşterii învinuirii

4 nov. 2022
Vizualizari: 1352
  • Legea nr. 241/2005: art. 10 alin. (1)
  • Legea nr. 241/2005: art. 9 alin. (1) lit. d)
  • Legea nr. 38/2003: art. 55 pct. 3 lit. a)
  • NCP: art. 21 alin. (2)
  • NCP: art. 25
  • NCP: art. 74
  • NCP: art. 75 alin. (2)
  • NCP: art. 76 alin. (1)
  • NCP: art. 79 alin. (1)
  • NCP: art. 91
  • NCPP: art. 275 alin. (2)
  • NCPP: art. 374 alin. (4)
  • NCPP: art. 375 alin. (1)
  • NCPP: art. 377
  • NCPP: art. 396 alin. (10)
  • NCPP: art. 417 alin. (2)
  • NCPP: art. 421 pct. 1 lit. b)

Inculpații taximetriști colaboratori la S.C. H. S.R.L. sunt angajați la alte societăți de transport persoane sau persoane fizice autorizate pentru a desfășura activitate de taximetrie, care au un contract de colaborare de dispecerat cu societatea H., în sensul că primeau și aceștia comenzi solicitate telefonic de către clienți, condiția fiind ca turela de la mașină să poarte inscripția „H.”.

Cu prilejul acestei acțiuni s-a constatat că la nivelul activității de taximetrie din municipiul Brașov a fost implementat un mod de lucru, având ca scop obținerea de venituri care să nu fie evidențiate contabil și să nu fie fiscalizate, prin folosirea unor metode de alterare a memoriei fiscale a aparatului de taxat.

Astfel, potrivit metodei de scurtcircuitare parțială, cu ocazia efectuării unor curse, la scurt timp după plecarea în cursă, unii dintre taximetriști, care aveau montat în mod fraudulos la mașină un buton, poziționat astfel încât să nu fie vizibil pentru client, dar în același timp și pentru a fi ușor de manevrat de către taximetrist, acționau butonul care transmitea un impuls ce era reținut de memoria aparatului de taxat, iar la destinație, în cazul în care clientului nu solicita bonul fiscal, aparatul era resetat de către șofer, cu ajutorul unui quartz de brichetă, acesta revenind și indicând valoarea de la momentul acționării butonului montat ilicit.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 105/A din 20 aprilie 2018)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând actele dosarului și sentința penală apelată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen…, Înalta Curte reține următoarele:

Soluționarea cauzei în primă instanță, în procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii învinuirii, s-a făcut cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (1) și art. 377 C. proc. pen…, apelanții inculpați A., B., C., D., E., F. și G. declarând personal, anterior începerii cercetării judecătorești, că recunosc în totalitate faptele reținute în actul de sesizare și solicită ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Subsecvent valorificării acestei opțiuni procesuale, probatoriul administrat în cauză a fost judicios evaluat de către instanța de fond și a rămas necontestat pe parcursul celor două grade de jurisdicție, Înalta Curte însăși concluzionând, în urma propriei analize a probelor existente, că acesta are aptitudinea de a dovedi acuzațiile penale, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În contextul procedurii simplificate parcurse în cauză și a poziției asumate manifest în apel de către apelanții inculpați, care au recunoscut comiterea faptelor, nu este necesară o reluare detaliată a analizei probatoriului, astfel încât instanța de apel se limitează la a face trimitere, sub acest aspect, la considerentele ample expuse în cuprinsul hotărârii apelate.

În virtutea efectului integral devolutiv al căilor de atac declarate, instanța de apel notează, însă, că examinarea coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză relevă implicarea directă a inculpaților în comiterea faptelor ce fac obiectul acuzației.

O primă critică, formulată de apelanții inculpați B., C., D., E., F. și G., vizează greșita lor condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, în condițiile în care fapta, în modalitatea concretă în care a fost comisă, constituie contravenția prevăzută de art. 55 pct. 3 lit. a) din Legea nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, astfel cum a fost modificată, constituie infracțiune de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi fapta săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale constând în alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 55 pct. 3 lit. a) din Legea nr. 38/2003, astfel cum a fost modificată, constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează cu amendă de la 1.000 RON la 5.000 RON, aplicabilă taximetriștilor pentru intervenții asupra componentelor aparatului de taxat în scopul majorării prețului transportului sau neincluderii unor venituri realizate în memoria fiscală, precum și pentru nerespectarea prevederilor art. 52 alin. (3) lit. g), p), r), s) și v), precum și conducătorilor auto sau transportatorilor autorizați, după caz, pentru nerespectarea prevederilor privind transportul în regim de închiriere ale art. 25 alin. (6) și, respectiv, art. 25 alin. (7).

Solicitarea de a se constata că faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților constituie contravenții și nu infracțiuni a fost analizată de instanța de fond, care a apreciat, în mod corect, că există diferențe între textele legale anterior menționate, iar faptele comise întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală.

Cu privire la critica învederată, instanța de apel reține că, de regulă, aceeași faptă nu poate constitui infracțiune și contravenție în același timp.

În cauză, legiuitorul a subliniat această incompatibilitate prin utilizarea în conținutul art. 55 pct. 3 lit. a) din Legea nr. 38/2003 a sintagmei „dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni”.

Or, dincolo de deosebirile dintre conduite ilicite descrise de cele două norme, diferența dintre cele două forme ale ilicitului este una de ordin cantitativ determinată de gravitatea atingerii aduse valorii sociale ocrotite de norma penală, ambele fiind evidențiate de instanța de fond.

Așadar, pe lângă împrejurările concrete în care s-a reținut de către instanța de fond că au fost comise faptele și corespondența acestora cu norma de incriminare, existența unui „fenomen infracțional, a unei metode uzitate într-o perioadă lungă de timp, transmisă de la un taximetrist la altul, cu scopul alterării memoriilor fiscale” și al eludării obligațiilor fiscale datorate statului, constituie elemente care relevă gravitatea atingerii aduse valorii sociale ocrotite de norma penală.

Prin urmare, solicitarea apelanților inculpați B., C., D., E., F. și G. de a fi achitați, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen…, este neîntemeiată.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Cea de-a doua critică, formulată de apelanții inculpați B., C., D., E., F. și G., vizează omisiunea instanței de fond de a reține cauza de nepedepsire prev. de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, teza finală.

În concret, prin motivele de apel inculpații au invocat că în condițiile în care nu s-a putut stabili cuantumul prejudiciului rezultat prin comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, au fost lipsiți de posibilitatea de a beneficia de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, mai ales teza finală, care cuprinde norma imperativă conform căreia „Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 Euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar”.

Aceeași critică a fost invocată cu prilejul judecării în primă instanță a cauzei, prin hotărârea atacată reținându-se, sub acest aspect, că infracțiunea prev. de art. 9 lit. d) din Legea nr. 241/2005 presupune o stare de pericol determinată de neasigurarea perceperii integrale a obligațiilor fiscale de la contribuabili, în cauza dedusă judecății a veniturilor obținute de taximetriști ca urmare a activității desfășurate, veniturile neevidențiate pe raportul Z, fiind venituri care nu sunt supuse impozitării, devenind venituri ilicite obținute în afara cadrului legal. În același sens, a precizat că autoritățile verificau doar raportul Z, nu și raportul șofer care indică numărul curselor real efectuate cu utilizarea aparatului de taxat, astfel că la nici un control al autorităților statului nu se putea sesiza valoarea reală a curselor și nu se puteau depista metodele de scurtcircuitare a aparatului de taxat folosite de taximetriști.

Totodată, s-a reținut că din conținutul normei de incriminare nu reiese că este necesară sustragerea efectivă de la plata obligațiilor fiscale, ci doar urmărirea scopului respectiv – diminuarea veniturilor impozabile, motiv pentru care infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută la art. 9 lit. d) din Legea nr. 241/2005 este o infracțiune de pericol, astfel că legătura de cauzalitate rezulta din săvârșirea faptei (ex re).

Așadar, a conchis instanța de fond, ca fiind o infracțiune de pericol, chiar dacă infracțiunea de evaziune fiscală este, prin excelență, o infracțiune de rezultat, având în vedere situația premisă în care, prin utilizarea aparatului de taxat în mod fraudulos de către inculpați aceștia nu declarau toate sumele încasate de la clienți, diferențele de bani dintre cursele care înregistrau valoarea de 1,35 sau valori mici și valoarea reală a cursei rămâneau la șoferi, constituiau venituri nedeclarate, neevidențiate și care nu erau supuse impozitării conform Codul fiscal, în cauză nu se poate stabili un prejudiciu.

Cu privire la această critică, reiterată în apel, instanța de control judiciar reține suplimentar următoarele:

La data comiterii faptelor, 25 noiembrie 2014, cauza de nepedepsire invocată nu mai era prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, așa încât urmează a fi analizată eventuala incidență a textului de lege menționat în varianta în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014.

Astfel, până la data de 1 februarie 2014, art. 10 din Legea nr. 241/2005 prevedea că „în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 Euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 Euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar”.

Art. 10 din Legea nr. 241/2005 a fost modificat prin Legea nr. 255/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 513 din 14 august 2013, intrată în vigoare la data de 1 februarie 2014, așa încât, la data comiterii faptelor, dar și în prezent reglementează exclusiv o cauză de reducere a pedepsei, după cum urmează: în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzută la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretențiile părții civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate.

Pentru ca această dispoziție legală să poată avea incidență în cazul apelanților inculpați este necesar să fie îndeplinite cumulativ cele două condiții menționate în art. 10 din Legea nr. 241/2005, respectiv, să fi fost formulate pretenții de către partea civilă și aceștia să le fi achitat în termenul stabilit de lege.

În mod evident, apelanții inculpați nu sunt în situația anterior descrisă, respectiv, nu au fost formulate pretenții de către partea civilă, așa încât cauza de reducere nu le este aplicabilă.

Cu referire la diferența de tratament juridic rezultat din aplicarea numai în anumite situații, expres reglementate, a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 față de inculpații care comit o infracțiune de evaziune fiscală de pericol și cei care comit o infracțiune de evaziune fiscală de rezultat, Curtea Constituțională a constatat că este respectat principiul egalității în drepturi statuat prin art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece cauzele de reducere ori de înlocuire a pedepsei prevăzute de lege pentru faptele săvârșite se aplică fără nicio discriminare autorilor infracțiunii de evaziune fiscală care au acoperit prejudiciul în condițiile reglementate de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (Decizia nr. 638 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 23 august 2007, Decizia nr. 60 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 25 februarie 2009, Decizia Curții Constituționale nr. 272 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 20 aprilie 2010). Tot instanța de contencios constituțional a reținut într-o altă decizie că „legiuitorul a reglementat în art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale o cauză de reducere a pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită, în condițiile stabilite de textul de lege (…)”. Aceasta constituie o măsură de politică penală determinată de specificul infracțiunilor de evaziune fiscală, respectiv de necesitatea recuperării, cu celeritate, a sumelor datorate bugetului consolidat, și nu este de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil (Decizia Curții Constituționale nr. 647 din 19 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 18 iulie 2012).

Prin urmare, criticile apelanților inculpați sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Cea de-a treia critică, formulată de apelanții inculpați B., C., D., E., F. și G., vizează greșita lor condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. d) din Legea nr. 241/2005, în condițiile în care au fost obligați de conducerea societății „H.” să declare sume de bani mai mici decât cele încasate din prestarea activității de taximetrie, scop în care societatea menționată le-a pus la dispoziție mijloacele utilizate pentru alterarea memoriei aparatelor de taxat.

Această apărare pe care inculpații au formulat-o ca o critică în apel vizând săvârșirea faptei în contextul îndeplinirii unei obligații impuse de conducerea societății „H.”, nu întrunește condițiile pentru existența cauzei justificative prev. de art. 21 alin. (2) din C. pen., în modalitatea îndeplinirii unei obligații impuse de autoritatea competentă și nici a cauzei de neimputabilitate prev. de art. 25 din C. pen. privind constrângerea morală.

Astfel, potrivit art. 21 alin. (2) din C. pen., „este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în îndeplinirea unei obligații impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală”, prin autoritate înțelegându-se o persoană fizică sau juridică ce exercită autoritatea de stat, nefiind vizate prin textul de lege menționat raporturile de drept privat, chiar dacă acestea implică o relație de autoritate. Or, în cauză, trecând peste caracterul ilegal al obligației, împrejurarea învederată de apelanți, cu scopul de a fi înlăturat caracterul ilicit al faptelor comise, se referă la o persoană care nu exercită autoritatea de stat, astfel că nu este incidentă cauza justificativă menționată.

De asemenea, în conformitate cu art. 25 din C. pen., nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin amenințare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia și care nu putea fi înlăturat în alt mod, or, în mod evident, împrejurarea învederată de apelanții inculpați, care exclude orice formă de amenințare a acestora, nu îndeplinește cerințele impuse de textul de lege menționat.

Prin urmare, criticile apelanților inculpați sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Cea de-a patra critică, comună tuturor apelanților inculpați, vizează greșita individualizare a cuantumului pedepselor principale aplicate de prima instanță.

La individualizarea pedepselor instanța de fond a ținut seama de dispozițiile art. 74 C. pen. și a dat eficiență dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen…, ca urmare a recunoașterii vinovăției de către inculpați

Totodată, instanța de fond a apreciat că în cauză se impune a fi reținută în beneficiul inculpaților circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) C. pen., constatând că împrejurările în care au fost comise faptele diminuează gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorilor. Astfel, în condițiile în care, existența locurilor de muncă în orașul Brașov este destul de limitată, raportat la situația economică a țării, necesitatea de a-și asigura un venit, oarecum decent pentru ei și familiile lor, inculpații au practicat taximetria în condițiile impuse de societățile la care lucrează, pentru a beneficia de un loc de muncă, legal, cu carte de muncă, în vederea efectuării condițiilor de vechime în muncă.

De asemenea, prima instanță a constatat că exceptându-l pe inculpatul D., toți ceilalți inculpați sunt la prima încălcare a legii penale și sunt integrați în societate, astfel cum rezultă și din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar.

Cu privire la circumstanțele comiterii faptelor, instanța de fond a reținut că metodele de scurtcircuitare a aparatului de taxat au fost aflate de inculpați de la ceilalți colegi taximetriști din orașul Brașov, de la diferite societăți de taximetrie, sau direct de la angajatorii lor, metoda quarț-ului fiind un fenomen generalizat în rândul taximetriștilor, prin care nu se prejudiciază clientul prin suprataxarea cursei efectuate.

Potrivit dispozițiilor art. 9 lit. d) din Legea nr. 241/2005 modificată, constituie infracțiunea de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:

„alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor”.

Justa valorificare, în cauză, de către instanța de fond, cu privire la toți apelanții inculpați, atât a circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art. 75 alin. (2) C. pen., cât și a cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 396 alin. (10) C. proc. pen…, a avut ca efect reducerea succesivă a limitelor speciale de pedeapsă, în ordinea stabilită de art. 79 alin. (1) C. pen.

Aceasta înseamnă că limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de evaziune fiscală (închisoare de la 2 ani la 8 ani) au fost reduse, mai întâi, cu o treime, ca efect al circumstanțelor atenuante prevăzut de art. 76 alin. (1) C. pen. (respectiv, până la minimul special de 1 an și 4 luni și maximul special de 5 ani și 4 luni închisoare), după care au fost reduse, suplimentar, cu încă o treime, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen…, respectiv până la minimul special de 10 luni și 20 de zile închisoare și maximul special de 3 ani, 6 luni și 20 zile închisoare.

În contextul limitelor speciale de pedeapsă astfel configurate ca efect al cauzelor de atenuare incidente prin sentința atacată, apelanții inculpați au fost condamnați la pedepse de 10 luni și 20 de zile închisoare (inculpatul F.), de 11 luni închisoare (C. și G.) și de un an închisoare (A., B., D. și E.).

Cât privește cuantumul pedepselor aplicate apelanților inculpați, Înalta Curte constată că au fost stabilite pedepse la nivelul limitei minime, de 10 luni și 20 de zile închisoare, pentru inculpatul F., precum și a unor pedepse apropiate de această limita minimă, de 11 luni închisoare pentru inculpații C. și G. și de un an închisoare pentru inculpații A., B., D. și E., au fost în mod just individualizate.

De altfel, prin motivele scrise de apel inculpați B., C., D., E., F. și G. nu au invocat greșita individualizare a pedepselor, însă cu prilejul dezbaterilor, au cerut reducerea cuantumului acestora fără a indica, în mod concret, pe ce se întemeiază o astfel de solicitare în contextul în care erau orientate către limita minimă.

Apelantul inculpat A. a învederat prin motivele scrise de apel că a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei, a optat pentru procedura recunoașterii învinuirii, în privința sa au fost reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) C. pen. și, cu toate acestea, i-a fost aplicată o pedeapsă de 1 an închisoare, în situația în care anumiți coinculpați trimiși în judecată pentru fapte similare în aceeași cauză, au fost condamnați la pedeapse într-un cuantum mai redus, de 10 luni și 20 zile închisoare sau de 11 luni închisoare. Totodată, a menționat că nu este cunoscut cu antecedente penale, are doi copii în întreținere, iar fapta pentru care a fost trimis în judecată nu a produs un prejudiciu.

Instanța de control judiciar apreciază că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate apelantului inculpat A. întrucât datele ce caracterizează persoana sa, invocate în apel, au fost reținute și de instanța de fond care le-a valorificat în mod corespunzător în procesul de individualizare a sancțiunii.

Totodată, constată că aplicarea unor pedepse într-un cuantum diferit apelanților inculpați a fost determinată de amploarea activității infracționale desfășurate de fiecare dintre aceștia, avându-se în vedere numărul curselor scurtcircuitate constatate de organele de urmărire penală (F. – 3 curse, C. – 4 curse, G. – 7 curse, D. – 7 curse, E. – 6 curse, B. – 8 curse, și A. – 12 curse). Astfel, activitatea infracțională desfășurată în mod concret de fiecare dintre inculpați se reflectă în mod just, alături de celelalte criterii de individualizare, în cuantumul pedepselor aplicate apelanților inculpați.

Așadar, instanța de fond a procedat, în mod judicios, prin aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, la stabilirea cuantumului pedepselor pentru fiecare dintre apelanții inculpați, precum și la stabilirea modalității de executare a sancțiunilor, prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 91 C. pen., apreciind că dincolo de pericolul social generic al infracțiunilor săvârșite, în mod concret, apelanții inculpați au aptitudinea de a se îndrepta fără executarea pedepsei în regim de detenție.

În consecință, apreciază că sancțiunea aplicată fiecăruia dintre apelanții inculpați este proporțională cu gravitatea faptei, dar și circumstanțele personale, fiind aptă a asigura realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, neimpunându-se o reconsiderare a duratei acestora.

Prin urmare, criticile apelanților inculpați sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen…, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A., B., C., D., E., F. și G. împotriva Sentinței penale nr. 64/F din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen…, va obliga apelanții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen…, onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiunea de evaziune fiscală. Soluționarea cauzei în primă instanță, în procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii învinuirii was last modified: noiembrie 3rd, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.