Solicitare privind admiterea contestaţiei la executare şi respingerea măsurii asiguratorii. Contestație respinsă ca nefondată

• NCC: art. 2294
• NCPP: art. 249 alin. (1)
• NCPP: art. 250^1 alin. (1)
• NCPP: art. 252
• NCPP: art. 253
• NCPP: art. 254
• NCPP: art. 255
• NCPP: art. 275 alin. (2)

Prin încheierea din 29.03.2018 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x, s-a admis cererea formulată de părțile civile A., B., B., C. și D., prin apărător.

S-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului judiciar asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpaților E., F. și G. până la concurența sumei de aproximativ 900.000 RON.

S-a dispus ca măsura asiguratorie să fie adusă la îndeplinire de executorul judecătoresc în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 188/2000.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 353 din 17 aprilie 2018)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În dezbateri, la termenul din 17 aprilie 2018, contestatorul inculpat, reprezentat de apărător ales, a solicitat admiterea contestației și respingerea măsurii asiguratorii, întrucât reprezintă o încălcare a garanțiilor fundamentale și a drepturilor legale de natură a vătăma grav și iremediabil drepturile inculpatului. În opinia apărării, se încalcă dreptul la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție prin instituirea măsurii asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului, arătând că părțile civile au fost deja despăgubite cu o sumă de bani, dar și faptul că sunt judecați și alți inculpați în producerea acestui eveniment, într-un dosar penal separat.

Examinând contestația formulată de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus instituirea măsurii asiguratorie a sechestrului judiciar asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea sa, constată următoarele:

Conform art. 249 alin. (1) C. proc. pen. (…) instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Alineatul (2) al aceluiași text de lege prevede că măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

Alineatul (5) prevede că măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

Art. 250^1 alin. (1) C. proc. pen. – împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către (…) instanța de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. (…)

Cauză prezentă se află pe rolul instanței de judecată, în apel, cale de atac formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, inculpații SC. I. S.R.L. prin reprezentant P., J., E., F., G. și O., precum și de către părțile civile A., B., B., C. și D. împotriva sentința penală nr. 291 din 05.07.2017 a Judecătoriei Suceava.

În cursul judecății, părțile civile A., B., B., C. și D. au solicitat instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietatea inculpatului, susținând că există riscul ca inculpații să-și ascundă/sustragă/înstrăineze bunurile.

Solicitarea a fost admisă de instanța de apel care a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului judiciar proprietatea inculpatului E. care a fost obligat în solidar cu ceilalți inculpați din dosar la suma de aproximativ 900.000 RON, apreciind că această măsură, în stadiul procesual în care se află cauza, este necesară și oportună pentru a garanta executarea cheltuielilor judiciare ori repararea eventualei pagube produsă prin infracțiune.

În acord cu instanța de apel, Înalta Curte, având în vedere condițiile în care se poate lua această măsură, așa cum sunt prevăzute de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., apreciază că măsura asigurătorie a sechestrului judiciar este necesară în raport de scopul urmărit.

Art. 6 paragraful (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului „Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită”.

Contrar susținerilor apărării, nu este încălcat dreptul la un proces echitabil din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici prezumția de nevinovăție prin instituirea măsurii asiguratorii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului constatând că instituirea sechestrului nu este o judecată asupra unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 din Convenție, deoarece atât stabilirea unor drepturi de creanțe ale unor terți, cât și confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei). Mai mult decât atât, chiar și în situația unei acuzații în materie penală, art. 2 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenție stabilește că dreptul consacrat de paragraful 1 poate face obiectul unor excepții fie în cazul infracțiunilor minore, fie când cel interesat a fost judecat în primă instanță de către cea mai înaltă jurisdicție ori a fost declarat vinovat și condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale (Decizia nr. 207 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 3 iunie 2015, Curtea Constituțională, paragraf 17).

Măsurile asigurătorii sunt o consecință a săvârșirii unei fapte penale și constau în indisponibilizarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra lor. Până la dovedirea vinovăției în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanța dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, întrucât acest lucru se poate realiza numai prin dispozitivul hotărârii care trebuie să cuprindă și cele hotărâte cu privire la măsurile asigurătorii. Așa fiind, indisponibilizarea nu are în vedere drepturi în materie penală în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială, situație deplin respectată de dispozițiile art. 250 alin. (6) din C. proc. pen. (Decizia nr. 207 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 3 iunie 2015, Curtea Constituțională, paragraf 19).

De altfel, în ceea ce privește argumentele apărării privind încălcarea prezumției de nevinovăție se constată că tot instanța de contencios constituțional a stabilit printr-o altă decizie că luarea măsurilor asigurătorii nu are semnificația stabilirii vinovăției celor ce săvârșesc fapte penale, înainte ca vinovăția acestora să fie stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă (Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 4 martie 2016, paragraful 24). Prezumția de nevinovăție nu impietează, așadar, luarea măsurilor asigurătorii.

În ceea ce privește proporționalitatea măsurii față de scopul urmărit, se constată că judecătorul trebuie să examineze dacă întinderea măsurii sechestrului, respectiv valoarea bunurilor este proporțională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune). Condiția decurge din Constituția României – art. 53 alin. (2) – „Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății”.

Examinarea caracterului proporțional presupune ca judecătorul să se asigure că valoarea bunurilor sechestrate nu depășește valoarea prejudiciului imputat inculpatului. Valoarea prejudiciului în cauză a fost individualizată prin sentința penală nr. 291 din 05.07.2017 a Judecătoriei Suceava, rezultând o sumă de aproximativ 900.000 RON. În acest sens, se are în vedere Decizia nr. 19 din 16.10.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul RIL publicată în M. Of nr. 953 din 04.12.2017 care a stabilit că, „din analiza dispozițiilor art. 249, 251 și 252 din C. proc. pen., rezultă că dispoziția de luare a măsurii asigurătorii este atributul procurorului, judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată și reprezintă o fază procesuală distinctă de aducerea sa la îndeplinire. Acest lucru rezultă din interpretarea art. 253, 254 și 255 din C. proc. pen., potrivit cărora identificarea și evaluarea bunurilor supuse măsurilor asigurătorii se realizează în cadrul executării măsurii dispuse, de către organul competent să aducă la îndeplinire dispoziția organului de urmărire penală sau a judecătorului de cameră preliminară ori a instanței de judecată, după caz. Astfel, există o atribuție stabilită în sarcina executorilor judecătorești (…)”. Prin decizia citată, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru judecarea recursului în interesul legii a stabilit că atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înființează măsura asigurătorie. În prezenta cauză, întinderea prejudiciului a fost avut în vedere de instanța de apel în raport de cele stabilite prin sentința penală nr. 291 din 05.07.2017 pronunțată de Judecătoria Suceava.

Apărarea a susținut că nu se impune instituirea măsurii asiguratorii, arătând că părțile civile au fost deja despăgubite cu o sumă de bani, iar pentru această infracțiune mai sunt judecați și alți inculpați într-un dosar penal separat.

Participația penală permite luarea de măsuri asigurătorii, în considerarea faptei unice la care au contribuit și din care decurge prejudiciul pentru fiecare participant. În această etapă procesuală instanța nu poate proceda la stabilirea contribuției fiecărui participant în săvârșirea infracțiunii și nici la examinarea eventualei nevinovății a unora dintre aceștia pentru a stabili un grad de acoperire mai mic al prejudiciului. Acțiunea civilă în procesul penal urmează regulile răspunderii civile delictuale, care conduce la obligarea solidară a acelora care au produs prejudiciul. Beneficiul de discuțiune (art. 2294 C. civ.) sau beneficiul de diviziune (art. 2298 C. civ.), care par a fi invocate de către apărare în susținerea cererii de reducere a cuantumului sumelor ce fac obiectul sechestrului asigurător, sunt specifice fideiusiunii.

Instituirea măsurii asigurătorii are în vedere protejarea drepturilor persoanei vătămate prin săvârșirea infracțiunii. Așadar, față de întinderea mare a prejudiciului și având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor proprietate a inculpatului în vederea garantării reparării pagubei produse prin săvârșirea infracțiunii, Înalta Curte constată că în mod corect s-a dispus de către instanța de apel instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, fiind îndeplinite cerințele și exigențele impuse de dispozițiile legale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul E. împotriva încheierii din 29.03.2018 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 40 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.