Motiv de recurs în casaţie privind aplicarea pedepsei complementare în alte limite decât cele prevăzute de lege. Recurs respins ca nefondat

• NCP: art. 289
• NCP: art. 66 alin. (1)
• NCP: art. 67 alin. (1)
• NCPP: art. 102
• NCPP: art. 103 alin. (3)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 12

Prin Sentința penală nr. 167/F din 19 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015, în baza art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen., pentru o durată de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen.

În baza art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen., pentru o durată de 5 ani.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 128/RC din 16 aprilie 2018)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În cauză, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de dare de mită și trafic de influență corespund faptelor reținute în concret în sarcina inculpatului.

Referitor la criticile formulate de apărare, privind neîndeplinirea elementelor de tipicitate infracțională ale infracțiunilor de dare de mită și trafic de influență:

– sub aspectul promisiunii care nu a fost una certă, aceasta nu poate fi interpretată în înțelesul legii civile, dat fiind că, potrivit legii penale, infracțiunea de dare de mită este o infracțiune cu consumare anticipată, tentativa fiind asimilată faptei consumate. Promisiunea care constituie în fapt un început de executare a hotărârii infracționale este suficientă pentru a consuma infracțiunea. De altfel, este fără relevanță juridică împrejurarea că promisiunea a fost sau nu respectată sau dacă a fost urmată de o acceptare.

– referitor la necesitatea constatării îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de art. 289 C. pen., potrivit raportului de corelativitate dintre infracțiunile de luare/dare de mită, este adevărat că legiuitorul a făcut trimitere la textul în care incriminează luarea de mită, însă aceasta nu înseamnă o preluare integrală a textului de lege, sub aspectul laturii obiective și a subiectului activ nemijlocit.

Astfel, dacă în cazul infracțiunii de luare de mită, subiectul activ poate fi numai un funcționar public, în cazul faptei de dare de mită, subiectul activ este nedeterminat, putând fi orice persoană, inclusiv un funcționar.

În ce privește elementul material al infracțiunii de dare de mită acesta constă în acțiunea de corupere, concretizată fie prin promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui funcționar în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Drept urmare, pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii unor foloase nu puteau fi incidente în cauză, întrucât acestea sunt modalități alternative de realizare a elementului material în cazul infracțiunii de luare de mită.

– în ce privește critica în sensul că instanța de apel a omis să constate că în cauză nu s-a produs rezultatul socialmente periculos specific infracțiunii de dare de mită, lipsa acestui element constitutiv infracțional determinând neprevederea faptei în legea penală, Înalta Curte reține că infracțiunea de dare de mită nu este o infracțiune de rezultat, ci una de pericol, constând în crearea unei stări de pericol pentru buna desfășurare a activității și probității serviciului și funcționarului respectiv.

– referitor la susținerea că nu este îndeplinită condiția ca foloasele promise funcționarului public să fie necuvenite, Înalta Curte reține că banii sau foloasele promise, cu privire la un act ilicit au întotdeauna caracter necuvenit.

În ce privește critica privind faptul că nu este îndeplinită nici condiția ca fapta să vizeze coruperea funcționarului public, pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, Înalta Curte constată că, deși se menționează de către apărare că nu se contestă în niciun fel situația de fapt stabilită de către instanța de apel, această precizare este doar formală pentru că, în realitate, fondul criticilor formulată pe calea recursului în casație pornește de la negarea bazei factuale care a condus la reținerea vinovăției inculpatului, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

În realitate, criticile sunt referitoare la neîntrunirea elementelor laturii obiective, iar nu la lipsa elementelor de tipicitate infracțională, iar acestea reprezintă chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispozițiile legii.

În susținerea recursului, inculpatul a formulat critici, iterate și în fața instanței de apel, cu privire la probele reținute de instanțe (faptul că hotărârea de condamnare a fost dispusă cu încălcarea dispozițiilor art. 103 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora hotărârea de condamnare nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, colaboratorilor ori ale martorilor protejați) sau la procedeele probatorii (instanța de apel a menținut și a considerat determinantă proba convorbirii ambientale dintre inculpat și martora B., deși aceasta a fost obținută nelegal și este nulă de drept, iar în conformitate cu dispozițiile art. 102 C. proc. pen., aceasta nu poate fi folosită în procesul penal).

Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casație și Justiție în calea extraordinară de atac a recursului în casație este limitată exclusiv în drept. Așadar, statuările în fapt ale instanței care a pronunțat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora sau modalitatea de administrare a probelor nu pot face obiectul cenzurii.

Nici critica privind neconformitatea deciziei recurate cu regulile de drept aplicabile în materia stabilirii cheltuielilor de judecată nu poate fi supusă analizei în această cale de atac, dat fiind că aceste aspecte nu pot fi încadrate în vreunul dintre cazurile de recurs în casație expres și limitativ prevăzute de legiuitor.

În ce privește motivul de recurs în casație privind aplicarea pedepsei complementare în alte limite decât cele prevăzute de lege, prin raportare la termenul de intervenire a reabilitării judecătorești, din perspectiva cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu este întemeiat.

Potrivit dispozițiilor art. 67 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Art. 66 alin. (1) din C. pen. stabilește conținutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, acesta constând în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi.

Înalta Curte constată că aplicarea pedepsei complementare a respectat condițiile legale, respectiv pedeapsa principală stabilită este închisoarea. În ce privește cealaltă condiție cumulativă, excede analizei în prezentul cadru procesual, întrucât presupune aprecieri pe fondul cauzei.

Cât privește critica referitoare la cuantumul pedepsei complementare, care este mai mare decât termenul de reabilitare, Înalta Curte reține că acesta se încadrează în cuantumul prevăzut de lege, iar momentul începerii executării pedepsei interzicerii unor drepturi coincide cu momentul în care pedeapsa principală (închisoarea) a fost executată.

Având în vedere că în cauză nu sunt incidente cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1, 7 și 12 C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 223/A din 20 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 RON, rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.