Actualitate Legislativă
MFP. Proiect: O.U.G. privind modificarea și completarea unor acte normative și pentru instituirea unor măsuri fiscale
Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei – modificări (Legea nr. 268/2020)
Președintele României: Sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcții edificate pe acestea și anumitor activități economice autorizate
Decrete prezidențiale. Promulgarea Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor
Codul penal – modificări (Legea nr. 274/2020)
Legea nr. 273/2020: Ridicarea, de către poliția locală, a vehiculelor staționate pe domeniul public
Metodologia privind cazurile şi condiţiile în care se asigură asistenţa juridică în mod gratuit de unitate, la cerere, prin avocat, pentru poliţiştii de penitenciare şi membrii de familie ai acestora a fost aprobată (OMJ nr. 4527/C/2020)
ANPC. Proiect: Ordin privind stabilirea condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească operatorii economici care comercializează, pe piața națională, acoperitoare faciale de utilizat în colectivitate
Guvernul României. O.U.G. pentru modificarea O.U.G. nr. 4/2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul bugetar și alte acte normative incluse pe agenda ședinței din 27 noiembrie
O.U.G. nr. 152/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea extinderii categoriilor de plăţi care pot fi efectuate prin intermediul Sistemului naţional electronic de plată online – aprobare și modificări (Legea nr. 271/2020)
Regulamentul ASF nr. 10/2016 privind organizarea şi funcţionarea ASF – modificări (Regulament ASF nr. 26/2020)
Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 – modificări (OMJ nr. 6887/C/2020)
Decrete prezidențiale. Promulgarea Legii pentru modificarea Codului penal și alte decrete semnate
Stabilirea unor măsuri de aplicare a Acordului privind retragerea Regatului Unit din UE şi din CEEA, în materie de reglementare a dreptului de intrare şi şedere pe teritoriul României (O.U.G. nr. 204/2020)
Concluziile, răspunderile şi măsurile comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia cazurilor copiilor dispăruţi (HCD nr. 67/2020)
Ședințe ÎCCJ (RIL și HP) – 7 decembrie 2020
Regulamentul privind concediile personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea – modificări (HCSM nr. 217/2020)
MMPS. Proiect: Hotărâre privind aprobarea Programului național integrat pentru protecția victimelor violenței domestice
O.U.G. nr. 201/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 – publicare (M. Of. nr. 1130/2020)
Neconstituționalitate (comunicat CCR): Legea pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
Rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 (O.U.G. nr. 202/2020)
Legi de modificare: pensii, fiscalitate și alte legi depuse la SG Senat în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale
[UPDATE: Acte adoptate] CDEP. Codul penal, O.U.G. nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare și alte acte normative incluse pe ordinea de zi din 24 noiembrie 2020
OPANAF nr. 63/2017 privind aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale – modificări (OPANAF nr. 3942/2020)