Stabilirea unor măsuri de aplicare a Acordului privind retragerea Regatului Unit din UE şi din CEEA, în materie de reglementare a dreptului de intrare şi şedere pe teritoriul României (O.U.G. nr. 204/2020)

În M. Of. nr. 1132 din 25 noiembrie 2020 a fost publicată O.U.G. nr. 204/2020 privind stabilirea unor măsuri de aplicare a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, în materie de reglementare a dreptului de intrare și ședere pe teritoriul României.

În continuare, vom pune accentul pe dispozițiile relevante din conținutul acestui act normativ.

O secțiune importantă se axează pe aspecte privitoare la șederea pe teritoriul României:

Astfel, potrivit art. 3: „Prezenta ordonanță de urgență utilizează termeni și expresii având semnificațiile prevăzute în cuprinsul Acordului de retragere, al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”

Art. 5 prevede următoarele aspecte de interes: „(1) Beneficiarii art. 50 TUE au următoarele obligații:

a) să respecte legislația română pe timpul șederii în România;

b) să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat șederea, precum și să depună toate diligențele necesare pentru a ieși din România până la expirarea acestei perioade;

c) să se supună controlului pentru trecerea frontierei de stat, potrivit legii;

d) să se supună, în condițiile legii, controlului organelor de poliție și al celorlalte autorități publice competente în acest sens;

e) să declare, în termen de 30 de zile, la formațiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care le-a acordat dreptul de ședere, următoarele:

(i) orice modificare intervenită în situația personală, în special schimbarea numelui, a cetățeniei, a domiciliului sau reședinței, încheierea, desfacerea ori anularea căsătoriei, nașterea sau adopția unui copil, decesul unui membru de familie aflat pe teritoriul României;

(ii) prelungirea valabilității sau schimbarea documentului de trecere a frontierei de stat;

f) să solicite un nou permis de ședere în cazul în care își schimbă numele, cetățenia, domiciliul sau reședința, odată cu declararea modificării intervenite în statutul personal;

g) să declare, în termen de 48 de ore, la organul de poliție competent teritorial, furtul sau pierderea documentelor de trecere a frontierei de stat sau a documentelor de identitate.

(2) În cazul în care beneficiarii art. 50 TUE își schimbă domiciliul sau reședința, termenul prevăzut la alin. (1) lit. e) curge de la data stabilirii la noua adresă.”

Următoarea secțiune este bazată pe dispoziții privind dreptul de ședere temporară:

Astfel, art. 7 prevede următoarele aspecte: „(1) Beneficiarii art. 50 TUE care au intrat pe teritoriul României în perioada 1-31 decembrie 2020 pot solicita, în termen de maximum 90 de zile de la intrarea în țară, prelungirea dreptului de ședere temporară în România în temeiul Acordului de retragere și al dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, la formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări.

(2) Beneficiarii art. 50 TUE titulari ai unor documente de rezidență eliberate în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot solicita prelungirea dreptului de ședere temporară în România în temeiul Acordului de retragere și al dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, la formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări, începând cu 1 decembrie 2020 până cel târziu la data de 31 decembrie 2021.

(3) Dreptul de ședere temporară în România al beneficiarilor art. 50 TUE se prelungește dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) nu sunt semnalați de autoritățile competente că prezintă un pericol pentru apărarea și securitatea națională;

b) posedă document de trecere a frontierei de stat valabil, cu excepția cazurilor în care acesta a expirat după intrarea în România și, din motive independente de voința persoanei în cauză, respectivul document nu a putut fi prelungit;

c) fac dovada deținerii legale a spațiului de locuit și locuiesc efectiv la adresa la care declară că au reședința sau domiciliul pe teritoriul României;

d) fac dovada că dețin mijloace de întreținere pentru ei și membrii de familie, cel puțin la nivelul venitului minim garantat în România.

(4) Cererea de prelungire a dreptului de ședere temporară al beneficiarilor art. 50 TUE va fi însoțită de documentul de trecere a frontierei de stat, în original și în copie, de o asigurare de sănătate valabilă, de dovada deținerii legale a spațiului de locuit la adresa la care declară că are reședința pe teritoriul României, de dovada mijloacelor de întreținere, precum și, după caz, de unul dintre următoarele documente:

a) dovada legăturii de rudenie în cazul membrilor de familie;

b) documente emise de autoritățile din statul de cetățenie sau de rezidență prin care se face dovada că membrul de familie al cetățeanului britanic, beneficiar al art. 50 TUE, se află în întreținerea sau gospodărește împreună cu acesta sau se află în situația în care, din motive medicale grave, este necesară asistența personală a acestuia;

c) documentul prin care se atestă faptul că relația de parteneriat cu cetățeanul britanic, beneficiar al art. 50 TUE, a fost înregistrată în cazul parteneriatului înregistrat sau documente care să ateste faptul că persoana în cauză are o relație de conviețuire de lungă durată cu acesta, în cazul parteneriatului neînregistrat;

d) documente din care să rezulte că prezența pe teritoriul României a membrului de familie al cetățeanului britanic, beneficiar al art. 50 TUE, este necesară acestuia din urmă pentru a nu fi privat de un drept de ședere acordat în temeiul prezentei ordonanțe de urgență.

(5) Dovada mijloacelor de întreținere poate fi făcută cu adeverință de salariu, talon de pensie, declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, extras de cont bancar ori alte documente echivalente. În cazul studenților, dovada mijloacelor de întreținere se poate face printr-o declarație pe propria răspundere.”

Mai mult decât atât, un articol relevant în această materie este art. 9: „(1) În cazul în care, pe baza documentelor depuse de beneficiarul art. 50 TUE, Inspectoratul General pentru Imigrări constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute pentru prelungirea dreptului de ședere temporară, solicită ca, într-un termen considerat necesar de beneficiarul art. 50 TUE, dar nu mai mare de 30 de zile, să prezinte eventualele documente care mai sunt necesare în vederea soluționării cererii. Dacă după termenul stabilit se constată în continuare că nu sunt îndeplinite condițiile, Inspectoratul General pentru Imigrări emite decizie de refuz al eliberării permisului de ședere temporară, care conține motivele care au stat la baza acestei decizii, instanța competentă și termenul în care măsura poate fi atacată.

(2) Împotriva refuzului eliberării permisului de ședere temporară se poate face acțiune la instanța de contencios administrativ competentă.

(3) Termenul în care beneficiarul art. 50 TUE trebuie să părăsească teritoriul României este de o lună de la data comunicării deciziei de refuz al eliberării permisului de ședere temporară, emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări, cu excepția cazurilor în care se constată că beneficiarul art. 50 TUE trebuie să părăsească teritoriul României de îndată ori într-un termen mai scurt, în scopul evitării unui risc iminent și grav la adresa securității naționale.

(4) Instanța care judecă acțiunea introdusă împotriva unei decizii de refuz al eliberării permisului de ședere temporară analizează legalitatea deciziei, precum și faptele și circumstanțele care justifică măsura dispusă.

(5) Deciziile de refuz al eliberării permisului de ședere temporară, al căror termen de părăsire a teritoriului României nu a fost respectat și cele prin care se dispune părăsirea de îndată a teritoriului României se pun în executare prin escortarea persoanei în cauză până la frontieră sau până în țara de origine de către personalul specializat al Inspectoratului General pentru Imigrări.

(6) Dacă escortarea prevăzută la alin. (5) nu se poate efectua în termen de 24 de ore, Inspectoratul General pentru Imigrări poate solicita luarea în custodie publică a persoanei în cauză, aplicându-se în mod corespunzător prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la luarea în custodie publică și, după caz, la tolerarea rămânerii pe teritoriul României.

(7) Beneficiarii art. 50 TUE care se află sub efectul unei decizii de refuz al eliberării permisului de ședere temporară, identificați pe teritoriul României după executarea voluntară sau în condițiile alin. (5), sunt escortați până la frontieră sau până în țara de origine de către personalul specializat al Inspectoratului General pentru Imigrări, concomitent cu sesizarea organelor de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 262 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare. Prevederile alin. (6) se aplică în mod corespunzător.

(8) Decizia de refuz al eliberării permisului de ședere temporară se comunică beneficiarului art. 50 TUE de către:

a) Inspectoratul General pentru Imigrări sau de formațiunile sale teritoriale prin remiterea unui exemplar al acesteia, sub semnătură, atunci când persoana este prezentă pe teritoriul României, sau prin trimiterea prin poștă, cu confirmare de primire, la adresa la care aceasta a declarat că locuiește, atunci când persoana nu este prezentă;

b) Poliția de Frontieră Română, prin înmânarea unui exemplar al acesteia, sub semnătură, atunci când persoana se prezintă la frontieră cu scopul de a intra pe teritoriul României.

(9) Dispozițiile art. 28 alin. (5) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.”

Mai departe, o secțiune la fel de importantă este și secțiunea dedicată dreptului de ședere permanentă:

Art. 12 și art. 13 precizează o serie de dispoziții de interes în această materie:

„Art. 12

(1) Beneficiarilor art. 50 TUE care au obținut până la data de 31 decembrie 2020 dreptul de rezidență permanentă pe teritoriul României în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare, li se recunoaște în continuare acest drept, dacă solicită eliberarea permisului de ședere permanentă până la data de 31 decembrie 2021 inclusiv, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 7 alin. (3) lit. a)-c).

(2) Cererea de eliberare a permisului de ședere permanentă va fi însoțită de documentul de trecere a frontierei de stat, în original și în copie, certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeași valoare juridică, eliberat de autoritățile din statul de domiciliu sau de reședință, precum și de dovada deținerii legale a spațiului de locuit la adresa la care declară că are reședința pe teritoriul României.

Art. 13

(1) Dreptul de ședere permanentă se recunoaște, la cerere, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioadă nedeterminată, persoanelor prevăzute la art. 7 și 8 care, la data soluționării cererii, sunt titulari ai unui drept de ședere temporară pe teritoriul României și îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) au avut drept de ședere temporară pe teritoriul României în mod continuu în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, iar în această perioadă împotriva acestora nu a fost dispusă nicio măsură de îndepărtare de pe teritoriul național;

b) fac dovada deținerii mijloacelor de întreținere la nivelul venitului minim garantat în România;

c) fac dovada deținerii legale a spațiului de locuit, în condițiile legii;

d) nu prezintă pericol pentru securitatea națională;

e) nu constituie o amenințare la adresa ordinii publice. Condiția se consideră îndeplinită dacă străinul nu a săvârșit, cu intenție, infracțiuni pe teritoriul României pentru care i s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 5 ani.

(2) Dovada mijloacelor de întreținere poate fi făcută cu documentele prevăzute la art. 7 alin. (5).

(3) Minorii pot obține drept de ședere permanentă fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) și numai dacă unul sau ambii părinți sunt titulari ai unui drept de ședere permanentă pe teritoriul României. În cazul în care numai unul dintre părinți este titular al unui drept de ședere permanentă pe teritoriul României, este necesar consimțământul celuilalt părinte, exprimat în formă autentică.

(4) La stabilirea continuității perioadei de ședere temporară nu sunt considerate întreruperi:

a) absențele temporare de pe teritoriul României care nu depășesc 6 luni în decurs de un an;

b) absența de pe teritoriul României pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu;

c) absența de pe teritoriul României pentru motive întemeiate, precum starea de graviditate și de naștere, boală gravă, participarea la programe de învățământ sau pregătire profesională ori mutarea în interes de serviciu într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau o țară terță, pentru o perioadă de maximum 12 luni consecutive;

d) perioada în care a fost executată o pedeapsă privativă de libertate pe teritoriul României, mai mică de 6 luni.

(5) Dovada continuității șederii temporare pe teritoriul României prevăzută la alin. (1) lit. a) cade în sarcina solicitantului și poate fi făcută prin orice mijloc de probă.

(6) Acordarea dreptului de ședere permanentă se efectuează cu scutire de la plata taxei prevăzute în anexă la lit. B pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 24/1992 privind stabilirea anumitor servicii publice și a taxelor percepute pentru prestarea acestora pe teritoriul României, aprobată cu modificări prin Legea nr. 89/1993, cu modificările și completările ulterioare.”