Tradiția constituțională și perspectivele dezvoltării constituționalismului în România – Ciclu de conferințe consacrate aniversării centenarului Constituției din 29 martie 1923

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Centenar constituțional: 1923-2023 

La 29 martie 2023 se vor împlini 100 de ani de la promulgarea și intrarea în vigoare a Constituției României Mari, document politico-juridic și moment istoric de referință în dezvoltarea istoriei naționale.

Inspirat de modelul celor 23 de prelegeri publice organizate de Institutul Social Român (ISR) în cadrul dezbaterilor privind elaborarea legii fundamentale de acum un secol (18 decembrie 1921-4 iunie 1922), cuprinse și publicate în volumul Noua Constituție a României (f.a., Tiparul Cultura Națională, București), Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” al Academiei Române (ICJ) inițiază un ciclu de conferințe destinate să aprofundeze și să releve, prin tematica lor, tradiția și semnificațiile dezvoltării constituționale a României și să încerce să surprindă și prefigureze orizonturile dezvoltării ei. Întocmai precum în urmă cu 100 de ani, țara noastră este angrenată în prezent în procesul de reconfigurare a ordinii europene și globale a cărui amploare e comparabilă celei intervenite în urma Primului Război Mondial, stimulând elitele spiritualității naționale de acum, precum cea de atunci, să își coordoneze reflecțiile într-un efort colectiv de aprofundare intelectuală a bazelor constituționale de evoluție a statalității românești.

În urmă cu un secol prioritară era constituirea unui nou așezământ statal pentru România reîntregită ale cărui „bolți să fie întreținute cu măreție de coloane juridice solide și impunătoare” și, în consecință, prin inițiativa sa, ISR urmărea „cercetarea științifică a celor mai esențiale elemente ale constituției viitoare” pe baza unei unități conferite înainte de toate de „căutarea pură și pasională a adevărului” în vederea oferirii unui „stimulent de gândire și discuție”. Așa cum preciza profesorul Dimitrie Gusti în Cuvântul de deschidere a ciclului de conferințe, principalele preocupări „programatice” ale organizării marii dezbateri naționale astfel desfășurate au vizat, pe de o parte, subiectele puse în dezbatere, iar, pe de altă parte, personalitatea și așteptările din partea vorbitorilor. Referitor la prima perspectivă, locul central l-a ocupat conceptul-valoare identitară de stat național, „unul din puținele bunuri pozitive câștigate de pe urma uriașului război mondial”, ca personificare juridică și politică a națiunii. Apoi, se considera, în consecință, că o constituție nu poate fi împrumutată și nici a constitui opera unui legislator inspirat „căci nu are a crea și inventa nimic, ci numai de a formula politic și juridic, în mod solemn, psihologia socială, starea economică, dezideratele dreptății sociale și aspirațiile etice ale națiunii”. Iar dacă Constituția era considerată pentru un stat ceea ce e conștiința pentru „sufletul omenesc” atunci, în ipostaza sa aferentă timpului, legea fundamentală devenea „însăși conștiința națională codificată, adică mai mult decât o formulare tehnică juridică a totalității normelor aplicate la funcționarea puterilor publice”. Așadar, în viziunea efortului intelectual întruchipat de inițiativa ISR se impunea o codificare constituțională aferentă revizuirii ce purta asupra valorificării tradițiilor proprii, luarea în considerație a elementelor de drept comparat, a experienței sociale a timpului și, mai ales, a „individualității națiunii, condițiilor ei speciale de viață și proprii numai ei”. Drept urmare, obiectivul asumat, anunțat și țintit acum un secol a fost acela de a analiza 23 aspecte ale, pe atunci, viitoarei constituții „având-se în vedere în primul rând că este vorba despre o constituție a națiunii române, făcându-se însă continuu comparațiile trebuincioase cu spiritul constituțiilor contemporane, adică neuitând că România întregită va trăi într-o nouă constelație socială și politică a Europei, cu care va trebui să fie solidară”. Referitor la diversitatea opiniilor urmărite, faptul că viitoarea constituție trebuia să oglindească conștiința națională, că preconizatul edificiu constituțional urma să găzduiască „cu spirit larg de toleranță toate părerile și toate tendințele sociale și politice”, „intenționat s-a făcut apel la reprezentanții părerilor celor mai deosebite dintre ele, pentru a da programului prelegerilor o cât mai mare elasticitate”. Simpla lecturare, deopotrivă a temelor abordate, succesiunii prezentărilor și numelor celor care le-au susținut e edificatoare: introducerea generală circumscrisă adevărului că „prezentul însumează un trecut și are răspunderea sa față de un viitor” a aparținut marelui istoric N. Iorga prin Istoricul Constituției Românești, perspectivă completată în sens comparativ prin contribuțiile lui Emil Miclescu (consilier la Înalta Curte de Casație) referitoare la Sistemul constituțional anglo-saxon și G. Grigorovici privind Constituția sovietică și constituția democratică; lucrările „principiale” au vizat Nevoile statului modern și Constituția României (Vintilă I. Brătianu, ministru de finanțe în funcție), Principiile Constituției noi (Romul Boilă, profesor universitar, Cluj) și Abuzurile de autoritate și garanțiile cetățenești (Grigore Iunian, fost deputat); conferințele privitoare propriu-zis la organizarea puterilor statului: Puterea și responsabilitatea guvernamentală (prof. univ. C.C. Dissescu, președintele Comisiei pentru reforma Constituției), Puterea legiuitoare (prof. Mircea Djuvara, deputat), Reforma Parlamentului (Virgil Madgearu, profesor universitar, deputat), Drepturile femeii în Constituția viitoare (Calypso C. Botez, președinta Consiliului de conducere a femeilor române), Dreptul de vot și reprezentarea minorităților (D. Xenopol, doctor în drept, avocat), Consiliul de stat cu atribuții legislative (Cesar Partheniu, profesor universitar), Puterea judecătorească (Andrei Rădulescu, profesor universitar, membru al Academiei Române), Viitoarea organizare administrativă a României (Anibal Teodorescu, profesor universitar); în fine, un capitol reprezentativ l-au constituit intențiile asupra așa-ziselor probleme speciale, prin care devenea „mai vădit spiritul unei constituții moderne în deosebire de constituțiile vechi”: Libertatea presei și organizarea ei în viitoarea noastră Constituție (I. Ionescu-Dolj, consilier la Înalta Curtea de Casație), Presa în viitoarea Constituție (Constantin Bacalbașa, președintele Sindicatului Ziariștilor), Concepțiile actuale ale proprietății (magistrat Al. Costin), Bazele constituționale ale organizării financiare (Paul Grecianu, fost deputat), Politica economică de stat și Constituția (Mihail Manoilescu), Învățământul în viitoarea Constituție (I. Nistor, ministru de stat), Organizarea bisericească în Constituție (R. Cândea, profesor universitar, Cernăuți), Munca în Constituție (M. Sanielevici) și Individ, Societate și Stat în constituția viitoare (Dimitrie Gusti, profesor universitar, București). Dacă în Cuvântul de deschidere preciza scopul urmărit de ISR și considerațiile privitoare la subiectele prelegerilor și la vorbitori, în ultima prelegere, care încheia ciclul de conferințe (și volumul), D. Gusti sintetiza conținutul dezbaterilor, sublinia însemnătatea practică a discuțiilor politico-juridice teoretice și desprindea o serie de concluzii referitoare la posibile elemente ale viitoarei constituții.

În precizările sale asupra demersului, coordonatorul proiectului mai menționa că „Ar fi trebuit ca acest volum să cuprindă și prelegerea dlui Iuliu Maniu. Domnia Sa a fost împiedicat, din cauză de boală, să o țină, rămânând să dezvolte importanta problemă a minorităților, la anul, în noul ciclu de prelegeri organizate de Institutul Social Român”. Evenimentele, în frunte cu cele aferente procesului politic de elaborare și adoptare a Constituției din 29 martie 1923, cu tensiunile și conflictele manifestate între partidele politice pe această temă, au zădărnicit, deopotrivă, continuarea dezbaterilor științifice și publicarea rezultatelor lor. Multe din ideile astfel exprimate și dezbătute au pătruns și s-au exprimat în textul legii fundamentale din 1923 care a turnat definitiv tiparul constituționalismului românesc, stabilind repere constante ale dezvoltării sale, prezente și astăzi în domeniul de referință. În opinia contemporanilor dezbaterile organizate de ISR au contribuit la clarificarea deplină a „conștiinței constituționalității”, a „vieții de stat constituționale”, împlinind în acest mod toate condițiile politice și de drept necesare trecerii la alcătuirea unei Constituții unitare care să desăvârșească organizarea statului român întregit.

Toate aceste considerații rămân și pentru astăzi repere esențiale și constituie o moștenire – deopotrivă ideatică și metodologică – asumată ca atare și de inițiativa de față.

Prin întreprinderea acestui proiect, ICJ și-a propus, în deplin consens cu misiunea sa fondatoare, să desfășoare un act prin excelență și exclusiv de cercetare științifică și reflecție academică ale cărui rezultate să profite interesului public și progresului juridic.

Într-adevăr, marcarea Centenarului Constituției României Mari (29 martie 2023) impune și acum o pregătire de aceeași natură pentru a putea ilustra acest moment istorico-juridic fundamental, departe de orice festivism triumfalist ori pesimism nostalgic, prin plasarea acestui eveniment esențialmente științific, deopotrivă în contextul spiritului timpului nostru și în procesul evoluției constituționalismului românesc și a celui european, astfel încât tradiția constituțională națională să poată constitui un temei solid pentru scrutarea și înfruntarea provocărilor sale actuale și din viitorul apropiat. Mai degrabă citată și mai puțin analizată și urmată în practicile sale politico-juridice, Constituția din 1923 este cea care a fixat definitiv tiparele constituționalismului românesc, în aplicarea idealurilor democratice și naționale, reușind să traseze reperele devenirii sale și să asigure mersul propriu, inclusiv în revenirile după rătăcirile autoritare – mai întâi în condițiile excepționale ale perioadei 23 august 1944-30 decembrie 1947 și apoi după 1989 prin Constituția din 8 decembrie 1991. Ea reprezintă modelul în egală măsură în privința pregătirii și elaborării textului, a conținutului său și a urmărilor produse societății românești, în general și al dezvoltării democrației constituționale, în special. Spre deosebire de acum un secol, accentul reflecției se deplasează însă de la a construi rapid premisele ideatice ale unui nou așezământ constituțional, la a medita profund asupra constantelor afirmate atunci și evoluțiilor înregistrate, ulterior decanate în ceea ce ar putea constitui datele unui constituționalism românesc aflat în plină afirmare și în confruntare cu noile date ale realităților naționale și internaționale. Unul care să ne ofere în prezent pârghiile teoretico-acționale spre a putea revendica o poziționare proprie, specifică în interconexiunile juridico-jurisdicționale și dialogul de idei aferent integrării europene și înfruntării manifestărilor globalizării. Dacă atunci dezbaterea științifică purta preponderent asupra perspectivelor unificării constituțional-legislative printr-o rezultantă normativă și culturală de sinteză, capabilă să nască o nouă coeziune a națiunii întregite, într-un context european al armoniei structurilor politico-statale pe principiul naționalităților, acum, după 100 de ani de încercări, evoluții și sedimentări, reflecția propusă se îndreaptă spre noi orizonturi ținând mai ales de afirmarea echilibrului între metamorfozele ipostazei statale și provocările integratoare ale construcției unional-europene, în cadrul mai larg al unei demondializări accentuate. Reașezările geostrategice globale cu implicațiile lor europene adaugă noi dimensiuni ale procesului supus analizei și implică aspecte și rezonanțe ce nu pot fi ignorate în cadrul unei eventuale noi revizuiri a Constituției.

Mișcarea de constituționalizare a Uniunii Europene (UE) și a dreptului său, precum și manifestarea crescândă a Curții de Justiție a UE ca o jurisdicție constituțională constituie din ce în ce mai mult nu numai subiecte de dezbateri și concluzii doctrinare, ci și prezențe semnificative în cadrul dialogului judecătorilor europeni și naționali ori al raporturilor dintre dreptul UE și ordinile juridice interne ale statelor membre. Tensiunile intervenite în ultima perioadă între jurisdicții și între preeminența reglementărilor europene și cele naționale reclamă clarificări și adoptarea de măsuri menite să elimine disfuncționalitățile și să asigure continuarea construcției unional-europene în contextul unei arhitecturi constituționale funcționale și eficiente din perspectiva obiectivelor comune asumate. Nu în ultimul rând, actuala Constituție a României, aprobată prin referendum național și intrată în vigoare la 8 decembrie 1991, are deja propria-i istorie a peste trei decenii de aplicare, a cunoscut în 2003 prima sa revizuire (tocmai în primul rând pentru a crea premisele juridico-instituționale ale aderării țării la UE, act survenit la 1 ianuarie 2007) și o tentativă eșuată în 2012–2014 și, ca orice proiect politico-juridic fundamental, are propria-i dinamică de deschidere și adaptare la evoluțiile realităților sociale.

Cu atari premise și perspective, reflecția juridico-politică propusă îndeamnă la evaluări, aprecieri și previziuni capabile să prefigureze cu îndrăzneală orizonturi constituționale pentru viitorul secol, ale căror baze de pornire să încercăm a le enunța astfel și acum.

Prelegerile-dezbateri vor fi lunare (septembrie 2022-martie 2023), se vor circumscrie următoarelor teme generale și vor avea ca autori:

1. Constituția în istoria românilor (acad. Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române);

2. Constituția din 1866: Statul român ca stat modern(prof. univ. dr. Ioan Stanomir, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București);

3. Constituția din 29 martie 1923: Statul român ca stat național unitar (prof. univ. dr. Mirea Duțu, directorul ICJ; c.s. II dr. Tudor Avrigeanu, ICJ);

4. 1938-1965: Între autoritarism și totalitarism: simularea constituționalismului (prof. univ. dr. Cristian Ionescu, Uniunea Juriștilor din România);

5. Constituția din 1991: Resuscitare sau reinventare a tradiției constituționale? (dr. Marian Enache, Președintele Curții Constituționale a României);

6. 1991-2022: Revizuirea Constituției între exigențele dreptului și dezideratele politicului (prof. univ. dr. Simina Tănăsescu, Facultatea de Drept, Universitatea din București);

7. Spre un (nou) constituționalism românesc? (prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănișor, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova).

Desemnarea personalităților chemate să elaboreze și susțină conferințele a ținut seama de două criterii fundamentale: competența față de problema abordată și reținerea pozițiilor dominante, capabile să caracterizeze cu adevărat provocările cărora încearcă a le răspunde.

În demersul centenar, pe lângă scopul pur științific („de cunoaștere analitică a Constituției”) ISR urmărea, în mod declarat, în cadrul „întreprinderii de orientare cetățenească” și unul practic, cel „de a deștepta interes pentru una din marile noastre probleme politice și de a da cât mai variate indicații de directivă în soluționarea ei”, așa încât să se „înlăture indiferența dezolantă ce învăluie la noi”.

Sperăm că și de această dată ideile care se vor exprima, concluziile desprinse vor fi receptate și își vor găsi rezonanțele cuvenite în dezbaterea academică pertinentă și dezvoltarea constituțională a țării, și în orice caz vor constitui un moment semnificativ în analiza fenomenului constituțional românesc.

Un volum va reuni textele consolidate transformate în studii ale conferințelor prezentate; dacă Dimitrie Gusti vedea în lucrările reunite ale celor 23 de prelegeri „un mic tratat… un mic sistem de chestiuni privitoare la constituția viitoare a României”, de această dată scopul prim se referă la o primă amplă evaluare teoretică a constituționalismului românesc, fără a exclude însă și capacitatea concluziilor trase de înrâurire a eventualelor demersuri viitoare de revizuire constituțională. Marcând și sintetizând ideatic evoluțiile și nivelul atins de această „amprentă” majoră a civilizației occidentale, de la rostul său de înfăptuire a marelui ideal național, la realizarea „democrației prin drept” și apoi la „democratizarea societății democratice”, contribuțiile teoretice astfel reunite constituie, la rându-le, o moștenire și transmit pe mai departe mesajul imperativului continuării și îmbogățirii tradițiilor structurate și experiențelor acumulate. Totodată, concluziile generale în acest fel decantate vor fi prezentate în cadrul unei conferințe naționale aniversare, la 29 martie 2023 (consacrată unui secol de dezvoltare constituțională a României), spre o mai bună cunoaștere și întregire a lor și ca un moment de dreaptă cinstire a trecutului nostru constituțional.