„Românizarea” Curţii de Apel din Cluj (1919)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Prin Decretul nr. 1 din 24 ianuarie 1919 al Consiliului Dirigent despre funcționarea în mod provizoriu a serviciilor publice, aplicarea legilor, despre funcționari și întrebuințarea limbilor s-a dispus, printre altele, primele măsuri de organizare pe baze românești a instanțelor judecătorești, iar în baza sa, prin Ordonanța Resortului de Justiție nr. 121 din 6/19 februarie 1919, s-a reglementat modul de preluare a structurilor judecătorești existente din 15 județe transilvane atunci deja eliberate, cuprinzând circumscripțiile Curților de Apel din Cluj și Târgu-Mureș, stabilindu-se că: „În toate oficiile justiției (Ministerul de Justiție, judecătorii, procuraturi, oficiile notarilor publici) limba oficioasă, precum și limba de pertractare, este cea românească” (par. 8); „Toate organele judiciare (magistrați, procurori, advocații, notarii publici) au să depună un nou jurământ oficios”, de credință față de Regele Ferdinand I și Statul Român”^[1]. Jurisdicțiile din restul Transilvaniei de dincolo de linia de demarcație s-au preluat ulterior, respectiv Crișana, Maramureșul, Sălajul și Satu-Mare în mai 1919, Aradul în iulie, iar cele din Banat abia în septembrie.

În ședința din 12 februarie 1919, Consiliul Dirigent a aprobat, la propunerea șefului de Resort al Justiției dr. Aurel Lazăr (făcută în cea mai mare parte, la sugestia lui Emil Hațieganu, pe atunci șeful resortului pentru codificare) primele numiri de noi magistrați la judecătorii, tribunale și cele două curți de apel transilvane^[2].

Potrivit statisticilor oficiale maghiare din 1918, în afară de Casație, pe teritoriile transilvane românești alipite Vechiului Regat erau înființate 1272 de posturi de magistrați inamovibili, 478 de magistrați stagiari, 1383 funcționari de grefă și 147 de notari publici, din care numai 4% erau români: 64 magistrați inamovibili, 36 magistrați stagiari, 84 funcționari de grefă și 3 notari. După preluarea jurisdicțiilor de către statul român, au mai rămas în funcție numai 100, restul refuzând să depună jurământul de credință, absolut insuficienți pentru funcționarea celor 114 judecătorii de ocoale, 19 tribunale de județ și 4 curți de apel transilvane (de la Cluj, Târgu‑Mureș, Oradea Mare și Timișoara).

În această situație, s-a făcut apel la ajutorul patriotic, mai întâi al avocaților români ardeleni, dintre care 264 au răspuns la apel în 1919, dar un an mai târziu au rămas numai 100, restul neputând a nu ceda tentațiilor numeroaselor procese legate de înfăptuirea reformei agrare. În aceste condiții s-a făcut apel la juriștii-avocați și magistrații din Vechiul Regat care, tentați și de concesiile salariale făcute de guvernul de la București, au luat calea Ardealului, ajungând să reprezinte la un moment dat mai bine de 75% din magistrații provinciei alipite.

Într-o primă etapă s-au preluat treptat instanțele din circumscripțiile celor două curți de apel, începând cu tribunalul Sibiu, la 4 martie 1919, aici fiind inițial și sediul Consiliului Dirigent; operațiunea s-a desfășurat în privința Curții de Apel Cluj la 11 martie 1919, de către prim‑președintele român Dr. Pompei Micșa, în condițiile în care toți magistrații și funcționarii de grefă au refuzat depunerea jurământului de credință față de Statul român, cu excepția consilierului Gustav Haupt (sas), care l-a depus imediat. Curtea de Apel din Târgu-Mureș a fost preluată la 18 martie 1919 de nou numitul prim-președintele Romul Papp „în aceleași condițiuni și cu același refuz demonstrativ”.

La începutul anului 1920, toate instanțele judecătorești din Transilvania erau în linii generale reorganizate în cadrul justiției românești, având formate nucleele lor de dezvoltare; tot atunci, aici se găseau în serviciu 565 de magistrați, din care unguri și sași 251 (care, prestând jurământul de credință, fuseseră menținuți în funcție).

Prima Curte de apel transilvană care a fost preluată de noile autorități românești, instituită prin Rezoluția de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia, a fost cea de la Cluj. Momentul istoric a fost descris în termeni oficiali, fermi dar sugestivi, în două documente revelatoare^[3]. Este vorba, mai întâi, de Raportul nr. 1 din 15 martie 1919 întocmit cu această ocazie de prim-președintele Dr. Pompei Micșa și înaintat Resortului de Justiție al Consiliului Dirigent:

„Domnule Ministru!

Pe baza ordonanței Nr. 121 – 1919 Just. am onoare a vă raporta următoarele:

La 11 Martie a.c. preluând oficiul presidial conform procesului verbal alăturat sub 1 numai decât am convocat ședința plenară cu observarea, că absența nemotivată echivalează cu denegarea jurământului. La ședința plenară însă, afară de consilierul Gustav Haupt nimenea nu s-a prezentat, ba și subscrierea convocării cu toții au denegat-o, înaintând spre subșternere declarațiunea de sub 2, care este subscrisă din partea tuturor magistraților absenți, afară de prim-președintele George Weer, care de 8 luni e greu bolnav și de consilierii dr. Adrian Nyisztor român, și dr. Iosif Szepessi, care asemenea, de timp mai scurt, sunt bolnavi. Prin urmare despre actul denegării jurământului nu s-a putut lua proces verbal.

Magistrații Gustav Haupt, precum noul numit dr. Iuliu Popescu, tot așa și procurorul general dr. Alexandru Pop au depus jurământul prescris in ordonanța Nr. 121. §. 4, după cum arată procesele verbale alăturate sub 3 și 4, încheiate despre actul acesta. Consilierii nou numiți dr. Andrei Pop și dr. Sever Barbura încă nu s-au prezentat.

Funcționarii subalterni (notarii de senat și celălalt personal) încă au înaintat 2 declarații acluze, declarându-se și verbal tot în sensul scrisoarei lor, ba chiar și servitorii au luat ținută asemenea, cu toate că le-am accentuat la toți, urmările acestui pas nesocotit. Dintre oficianții subalterni; ca bolnavi sunt absenți Francisc Czucza și Bela Hadhazi prim-oficiali, mai departe Bela Olah diurnist, iar dintre servitori tot din cauza morbului Ioan Gal.

Preluarea economică este în curgere. Despre încheierea acesteia va urma raport separat. Personalul vechi, la preluarea economică, după insistare energică, ne stă la dispoziție.

Fiind fără personal, am fost silit să substitui: 1. la un post de notar de senat și secretar presidial provizoriu pe dr. Paul Crișan, notar la tribunalul Cluj, 2. la un alt post de notar de senat pe dr. Ioan Pordea, practicant tot la tribunalul din Cluj, 3. la postul de director pe dr. Ioan Vodă, prim-oficial de parchet, în pensie locuitor în Cluj. La alte posturi până acum nu s-au aflat reflectanți.

Vă rog, d-le Ministru să binevoiți a aproba dispozițiile acestea ale mele, definitivându-i pe sus-numiții și totodată a-mi da permisiunea spre întregirea personalului până la numărul neîncunjurat de lipsă.

Am onoare a înainta competința la un post de consilier la Curtea de Apel, a lui Alexandru Ancean, jude cercual în pensiune din Gherla, sub 7 cu părtinirea cea mai călduroasă, deoarece pe suplicantele nu numai din veste, fără și din experiență proprie, ca judecător bun l-am cunoscut.

De 2 senate dintru început necondiționat vom avea lipsă și acestea numai prin numirea încă a unui consilier, se vor putea creia, rămânând din tot personalul numai un consilier, dl. Gustav Haupt.

Primiți, vă rog d-le Ministru, expresia sinceră a deosebitei mele stime și considerare, ss. dr. Pompei Micșa.”

Al doilea document este Procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, la 11 martie 1919, a Curții de Apel, redactat în limba maghiară de magistrații unguri aflați atunci la conducerea instanței:

„Proces-verbal dresat în Cluj, la 11 Martie 1919 la Curtea de Apel, despre preluarea conducerii Curții de Apel, în numele Consiliului Dirigent român din Sibiu.

Sunt de față subsemnații:

În urma boalei primului președinte al Curții de Apel George Weer, în fața conducătorul locțiitor al Curții de Apel Antonie Pozsoni, președinte de secție, înainte de masă la orele 9 1/2, se prezintă consilierul de Curte de Apel, dr. Pompei Micșa, declară că prin ordinul Nr. 121/1919 Just. al Consiliului Dirigent român din Sibiu, a fost numit prim-președinte al Curții de Apel din Cluj și îndrumat să ia în primire conducerea Curții de Apel. Îl invită pe președintele de secție Anton Pozsoni să-i predea conducerea.

Referindu-se la pactul de armistițiu și la convențiile de la Haga președintele de secție Anton Pozsoni a refuzat predarea.

Dr. Pompei Micșa îndepărtându-se, la orele 10 înainte de masă se prezintă din nou, însoțit de dr. Iulian Pop, primarul Clujului, în calitate de delegat al prefectului municipiului Cluj, dr. Valentin Porouțiu ca reprezentantul local al Consiliului Dirigent român din Sibiu și îl somează repetat pe Anton Pozsoni, ca să-i predea conducerea Curții de Apel, având în vedere prezența puterii armate, ce stă la dispoziția autorității administrative înfățișată acum.

Președintele de secție Anton Pozsoni își citește următoarea sa declarație:

„În calitatea mea de substitut legal al prim-președintelui grav bolnav al Curții de Apel din Cluj, la somația auzită acum, în situație într-adevăr gravă, trebuie să-mi fac declarație, pe care și în urma calității mele de magistrat și în general în urma răspunderii mele, trebuie să mi-o întemeiez numai pe legi.

Noi, magistrații unguri și peste tot angajații Justiției numiți în baza legilor statului ungar, deci în mod legal, am jurat, că între orice împrejurări vom rămâne credincioși Ungariei și constituției sale, că vom păzi legile și obiceiurile legale ale țării. Noi nu suntem absolviți de acest jurământ.

Conform articolului I al Convenției militare încheiată cu comandantul suprem al armatelor aliate ale Antantei, administrațiunea civilă rămâne în mâinile guvernului unguresc.

Iar conform articolului XVII aliații nu se pot amesteca în administrația internă a statului maghiar.

La punctul I al publicației emise la Cluj la 24 decembrie 1918, comandantul diviziei VII române de ocupație, a declarat că trupele armatei regale române au ocupat orașul Clujului, numai la ordinul puterilor antantei și singur numai pentru menținerea ordinei de stat a siguranței vieții și averii.

Iar la punctul 3 al publicațiunei, D-sa de acord cu hotărârea pactului de armistițiu, asigură, că toate oficiile de stat, administrative, comunale și de altfel, își vor continua activitatea prin organele lor disponibile conform cu legile și normele de până aici.

Acel pact de armistițiu, este obligator pentru România, care procedează din mandatul Antantei, evident, obligă și pe toți acei români, care stau pe baza hotărârii din chestie de la Alba-Iulia, și care în urma atașării se consideră pe sine membri ai României.

Dar punând la o parte pactul de armistițiu și dacă normele generale ale dreptului internațional ar putea să aibă aplicațiune pretențiile Consiliului Dirigent, depășind deja baza revoluționară, dar care și de altfel în lipsă de temei legal neputând să exercite nici puterea de stat, nu pot avea bază de drept, fiindcă:

Conform art. XLIII a Regulamentului Convenției internaționale de la Haga, inarticulată în legea XLIII din anul 1913, tratând despre legile și obiceiurile războaielor de uscat, ce formează anexa convenției, regulament acceptat de Regele României și astfel obligatoriu și pentru cei atașați României, ocupantul va exercita puterea, ce i-a ajuns în mână, respectând legile în vigoare în țară, iar art. 45 al regulamentului interzice de a se constrânge populația teritoriului ocupat, ca ea să jure credință puterii inamice. Dar ca urmare a celor de mai sus nu poate avea temei legal preluarea imperiului nici de către trupele regale române de ocupație.

Astfel până când deci hotărârile conferinței de pace nu vor fixa frontierele teritoriale ale noilor state, ce se vor creia, și până când legile, ce se vor aduce în baza tratatului de pace, singur ce se va lua în considerație la reglementarea acestei chestiuni, nu vor absolva de sub jurământul lor deja prestat pe angajații unguri din serviciile publice, trebue să declar nejuste orice astfel de proceduri, care tind la preluarea instanțelor de sub conducerea și supravegherea mea, și care ar constrânge pe respectivii angajați ai justiției, la călcarea credinței lor de cetățeni ai Statului, și prin aceasta i-ar rupe din legătura statului unguresc.

Deoarece prestarea noului jurământ este și o chestie de răspundere individuală, nu am dorit să influențez pe nimenea, și astfel în chestia depunerii sau nedepunerii noului jurământ, magistrații Curții de Apel și peste tot angajații Justiției trebue să se declare fiecare separat.

De astă-dată deci îmi exprim numai părerea mea proprie, când protestez contra pretenției injuste, satisfacerea căreia trebuie s-o refuz cu atât mai vârtos, că această procedură desființează activitatea inexcepționabilă a autorităților judiciare de până acum ale teritoriilor ocupate.

Pentru toate urmările izvorâte din această procedură, remitem răspunderea asupra acelora, care pretind preluarea imperiului.”

După citirea declarației, președintele de secție Nyiro Geza, prezent, în calitate de conducător al secției penale și locțiitorul la conducere al președintelui de secție Anton Pozsoni, declară, că din partea sa aderă întru toate la declarația citită.

Dr. Iulian Pop, după ce nu recunoaște pactul de armistițiu, deoarece românii nu au fost reprezentați la încheierea lui, ci ei se întemeiază pe dreptul de autodeterminare al popoarelor, și pe hotărârea unanimă a nației române din Transilvania adusă la adunarea dela Alba-lulia la 1 Decembrie 1918, nu ia la cunoștință declarația, și a somat pe președintele de secție Anton Pozsoni să plece.

Președintele de secție Anton Pozsoni, a cerut comandantului puterii armate să prezinte autorizația scrisă dată pentru aplicarea puterii armate. Dr. Iulian Pop, a spus că nu este obligat să prezinte asemenea autorizație, dar în privința aceasta se referă la citata ordonanță a Consiliului Dirigent român din Sibiu, care conține dispoziții și pentru aplicarea forței armate.

Președintele de secție Anton Pozsoni, nu este învoit să părăsească de bună voie localul oficial.

Atunci Dr. Iulian Pop dă ordin pentru intrarea în localul oficial a jandarmeriei române aduse cu sine și declară, că va îndepărta pe numitul președinte de secție, cu ajutorul puterii armate, ce o are la dispoziție.