Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
946 views
Seduce prin zâmbet. „Vorbește” cu ochii. „Risipește” în jurul său semințe de înțelegere. E dascălul de care te îndrăgostești în primele zile de școală. Fără să vrei. Discursul său navighează între drept și istorie, religie, natură și din nou, drept.Acele orologiului se învârt mai repede și mai repede, regulat apoi, parcă fără noimă, tânjesc după libertatea din afara cadranului. Ai sta să mai asculți. Măcar puțin. Faci ochii mari, asculți și te bucură întâlnirea. Te simți privilegiat. „Arde” încet, un moment unic: sunteți doar voi doi. Tu în bancă, profesorul la catedră. Ești un călător în afara timpului. Ești la lecția de armonie, cu profesorul Duțu.
[/third_paragraph][paragraph_right]
Cornel Dărvășan: Domnule profesor care au fost motivațiile alegerii unei cariere juridice?
Mircea Duțu: Cred că niciodată nu ştii care a fost mobilul prim care te-a determinat să alegi o anumită carieră. Numai spre sfârşitul ei, când, poate, este prea târziu, constaţi dacă ţi s-a potrivit sau nu… Reflectând asupra începuturilor mele juridice, trebuie să recunosc faptul că opţiunea „de suflet” a fost, mai întâi, filosofia sau sociologia.
Dar, cum în acele timpuri, sfârşitul anilor 1970, atari discipline cunoşteau un „tratament” deformat la noi, puţin favorabil reflecţiei libere, am căutat un domeniu apropiat lor, dar mai abordabil.
L-am găsit în drept, care îmi părea mai pretabil pentru „o cale de mijloc”: cea a unei anumite „tehnicităţi”, nesupuse scurgerii timpului (dreptul roman rămâne imuabil, nu?) şi a unui act practic, care aducea farmecul concretului. Şi, nu în ultimul rând, mi-am invocat exemple „istorice” de persoane care au profesat dreptul şi s-au manifestat strălucit şi alte domenii. Numai că, intrând la Drept din prima încercare şi absolvindu-l cu succes, am căzut în mrejele farmecelor sale nebănuite, de tehnică, artă şi ştiinţă deopotrivă! Iar pentru a răspunde aspirațiilor iniţiale de „filosofare”, i-am căutat cu precădere dimensiunile şi materiile care se pretează cel mai mult acesteia.
[/blockquote][/paragraph_left] [third_paragraph]
[third_paragraph]Cornel Dărvășan: Aveți o viață de profesor și competențe multiple: dreptul mediului, dreptul urbanismului, drept civil, drept comercial, dreptul familiei, drept penal, contencios administrativ, dreptul muncii şi securităţii sociale, dreptul proprietăţii intelectuale. Care domeniu vă aduce cele mai mari satisfacții?
[blockquote style=”2″]Mircea Duțu: Fără îndoială că studiul şi practica mai multor dintre aceste discipline şi ramuri de drept mi-au adus, de-a lungul timpului, mari satisfacţii profesionale. Poate că cel mai strâns legat mă simt de dreptul mediului, domeniu în care am adus contribuţii de pionierat în România şi m-am afirmat în plan ştiinţific internaţional.
Când, în mai 1989, publicam în „Revista Română de Drept” primul studiu fondator, „Despre necesitatea, obiectul şi dimensiunile definitorii ale dreptului ecologic”, iar în noiembrie acelaşi an predam fostei Edituri ştiinţifice şi enciclopedice primul curs de „Dreptul mediului”, nu-mi imaginam că, în foarte scurt timp şi rapid, această nouă ramură de drept şi inedită disciplină ştiinţifică va dobândi locul şi rolul cuvenite şi în România.
Şi, iată că, în numai circa un deceniu, dreptul mediului a devenit, şi la noi, disciplină de studiu în cadrul programei de licenţă, masterat de sine stătător şi domeniu de specializare şi aprofundare prin doctorat!
Totodată, preocupările juridico-ecologice mi-au oferit şansa de a participa la cooperarea ştiinţifică internaţională de profil, mai ales francofonă, devenind membru al unor prestigioase structuri ştiinţifice internaţionale în domeniu, profesor – invitat la universităţi din Franţa şi Spania, expert în cadrul unor proiecte internaţionale. Să mai adaug faptul că, în 2003, am fondat Asociaţia Română de Dreptul Mediului (ARDM) şi Revista Română de Dreptul Mediului (RRDM). Foarte apropiat mă simt şi de Dreptul urbanismului, domeniu în care am elaborat şi publicat primul manual universitar (ajuns la a V-a ediţie), am creat primul curs universitar şi o asociaţie profesională de profil, devenită membră a Asociaţiei Internaţionale de Dreptul Urbanismului (AIDRU) din Paris. Ca o recunoaştere a eforturilor noastre în materie, pentru prima dată într-o ţară din Europa centrală şi de est, Congresul bienal din 2013 al AIDRUa avut loc la Bucureşti, în perioada 20 -21 septembrie, având ca temă „regenerarea urbană”. În fine, unor asemenea satisfacţii de ordin teoretic, se pot adăuga altele legate de activitatea la bară, ca avocat, îndeosebi în penal, atunci când ideile tale sunt acceptate de magistraţi şi creează jurisprudenţă.
[/blockquote]Cornel Dărvășan: Spuneați undeva: ,,Niciodată nu m-am împăcat cu şi nu am acceptat ideea că juristul se rezumă la a cunoaşte cât mai bine şi a interpreta cât mai meşteşugit o lege sau orice alt act normativ, în vederea aplicării sale la o speţă dată, speculând, cel mult, regulile gramaticale şi semnificaţiile literare ale textului dat şi uzând de metodele logicii formale, până la hermeneutică.” Înseamnă că juristul este ceva mai mult, decât atât?
[blockquote style=”2″]Mircea Duțu: Este un creator, un cercetător într-o veritabilă ştiinţă socială! În perioada comunistă, dreptul ca ştiinţă şi studiul său au cunoscut marea traumă a acaparării ideologice absolute, ceea ce i-a făcut, pe cei care se consacrau studiului lui, să se refugieze şi să se limiteze la interpretarea literei legii şi la analiza tehnicii elaborării şi aplicării sale.
Exemplul dominant este Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române care, înfiinţat la 1 ianuarie 1954, spre a-şi putea asuma misiunea de centru de desfăşurare a cercetării ştiinţifice fundamentale în domeniu, a trebuit să recurgă la promovarea teoriei „constantelor dreptului”,să se concentreze asupra studiului elementelor de interpretare şi tehnică, spre a evita transformarea lui într-un simplu instrument de analiză şi propagandă ideologică.
Din păcate, după 1990, în virtutea unei inerţii păgubitoare, dar şi într-o conjunctură mai puţin deschisă spre profunzimi teoretice, în favoarea profitului maxim, o atare abordare unilaterală s-a perpetuat, chiar dacă respectivele constrângeri ideologice dispăruseră. A venit timpul, ca dreptul să fie studiat ca un fenomen socio-practic, filosofic, politic, complex, analiza sa să nu se mai reducă la interpretarea şi aplicarea normelor pozitive, iar creaţia şi reflecţia să-şi ocupe şi îndeplinească menirile proprii.
[/blockquote]Cornel Dărvășan: Se cunoaște deja că sunteți un iubitor al ecologiei. Care sunt trăsăturile definitorii ale dreptului ecologic?
[blockquote style=”2″]Mircea Duțu: În cadrul unei societăţi în care tinde să devină ştiinţa preponderentă, ecologia nu a putut să mai rămână o simplă disciplină, care să genereze o anume doctrină ori să impulsioneze o mişcare civico-politică. Ea a devenit şi un important izvor de drept, unul la fel de vechi precum lumea, întrucât este dreptul care guvernează relaţiile dintre fiinţe şi mediul lor de existenţă. Aşa cum remarca batonierul Ordinului Avocaţilor din Paris, în urmă cu aproape două decenii, precum burghezul gentilom al lui Molière, care făcea proză fără să ştie, la fel şi juriştii au practicat, timp de secole, dreptul mediului fără a fi conştienţi de aceasta. Dar astăzi, ecologia impregnează dreptul, care se „ecologizează”, devine principa-lul mijloc de protejare a mediului, evoluează spre o nouă stare, superioară de afirmare a sa ca fenomen, care nu se mai reduce la funcţia de instrument pentru atingerea anumitor scopuri, dobândind un evident caracter ontologic. Şi toate acestea, într-un context mai larg, în care juridicul se afirmă ca singurul răspuns, în mare parte, adecvat şi suficient de capabil spre a realiza o soluţionare acceptabilă a Într-un interviu publicat în revista Pouvoirs (2008), filosoful şi epistemologul francez Michel Serres, membru al Academiei Franceze, afirma tranşant: „Dreptul poate salva natura… Dreptul este, poate, o proastă soluţie pentru salvarea mediului, dar alta nu există…”. Demonstraţia ajungerii la o asemenea concluzie şi la prefigurarea unei paradigme ecojuridice relevante este convingătoare. Ea porneşte de la constatarea că ştiinţele „dure” (fizica, chimia, biochimia, climatologia etc.) măsoară, observă şi exprimă proporţiile fenomenului, rezumându-se, astfel, la răspunsuri aferente întrebării: Cum se poluează, se degradează? Soluţionarea crizei ecologice presupune a răspunde, pe baza acestor constatări, la: ce se întâmplă aşa, adică a identifica adevăratele cauze, impulsuri, justificări social-umane şi a acţiona pentru gestionarea lor raţională, în sensul exigenţelor imperativului ecologic. Pentru acesta, răspunsul adecvat şi eficient, nu este nici cel de natură economică, nu priveşte piaţa şi organizarea sa, ci apare aspectul juridic, care impune reglementare şi prioritatea interesului general, până la cel uman, de specie între specii şi, mai mult decât atât, al persistenţei vieţii pe planetă, ca formă de solidaritate maximă a viului. Dincolo de incapacitatea altor discipline de a o face şi având în vedere necesitatea asumării acestei responsabilităţi de către cineva, iar nimeni nu o poate face mai bine ca el, dreptul prezintă avantajul unic de a fi o normă, garantată printr-o sancţiune, reală şi efectivă. El este nomos, dar una diferită, într-un fel special, una devenită ius, adică o normă în căutarea echităţii, a justiţiei şi, prin transgresare în domeniul relaţiei cu mediul, a echilibrului ecologic, absolut necesar păstrării ordinii naturale. Aşadar, dreptul şi numai dreptul poate stabili legătura necesară între societate şi ecologie şi servi ca instrument de organizare a acţiunii de protecţie şi conservare a mediului. Pentru aceasta el trebuie să devină, dintr-un simplu instrument de protecţie, un factor organizator şi structurant al unui principiu etic, de solidaritate planetară, economic, de gestiune globală şi regulator complex al ansam-blului problemelor ecosferei.
[/blockquote]Cornel Dărvășan: Dacă ar fi să rezumați contribuțiile dvs. la înțelegerea unor aspecte ale dreptului românesc, care vi se par semnificative?
[blockquote style=”2″]Mircea Duțu: E dificil să faci o asemenea autoevaluare, fără riscul de a fi suspectat de subiectivism şi pus sub acuzaţia de supraestimare. Îmi permit, totuşi, în încercarea de a răspunde la întrebare, să relev câteva elemente. Voi începe să spun că a impune în ţară două noi discipline științifice, respectiv dreptul mediului şi dreptul urbanismului, reprezintă un efort deosebit. Apoi, elaborarea şi publicarea unor lucrări de pionierat privind istoria naţională a unor profesii, precum avocatura şi magistratura supremă, nu pot fi ignorate.
Tot aşa, aducerea în câmpul vieţii spirituale româneşti a unor subiecte eterne, precum cele privind procesele judiciare ale lui Iisus din Nazaret sau Pavel din Tars, ori viaţa lui Pilat din Pont, judecătorul lui Iisus, merită consideraţia cuvenită. Revenind la domeniul strict al „creaţiei juridice”, aş dori să mă limitez la câteva exemple din domeniul dreptului mediului, relevate în specificitatea manifestării lor. Astfel, încă din 1990, am pledat, cu argumente pertinente, pentru recunoaşterea şi garantarea constituţională a dreptului fundamental la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic care, treptat, s-a înfăptuit; dacă în forma sa iniţială, din 8 decembrie 1991, l-a acceptat parţial, în semnificaţiile sale, indirect, în urma revizuirii din 2003, sub forma prevăzută în art. 35, legea noastră fundamentală
l-a recunoscut expres şi direct, în termeni europeni; tot aşa, în manualul din 1992, mă pronunţam pentru un regim special de răspundere pentru dauna ecologică, particularizat prin caracterul obiectiv, independent de culpă, al acesteia, răspunderea solidară în cazul pluralităţii autorilor şi obligaţia asigurării activităţilor cu risc major de poluare, care avea să fie preluat, tale quale, de legea protecţiei mediului nr. 137/1995 şi, cu unele amenajări nefericite, de OUG nr. 195/2005!…
Printre marile neîmpliniri se numără propunerea formată încă din 1992 de elaborare şi adoptare a unui Cod al mediului în România. Sugestia teoretică a fost urmată de mai multe dimensiuni concrete, dar de fiecare dată, ne-am izbit şi blocat de indiferenţa autorităţilor.
[/blockquote]Cornel Dărvășan: De-a lungul bogateidumneavoastră activități ați scris nenumărate lucrări, articole în reviste de specialitate românești și străine. Care este lucrarea cea mai dragă inimii dumneavoastră și de ce?
[blockquote style=”2″]Mircea Duțu: Mă puneţi să fac o alegere dificilă, de genul dilemei părintelui chemat să spună care este copilul pe care îl iubeşte cel mai mult!
De aceea, vă rog să îmi permiteţi un răspuns mai circumstanţiat. Cea mai „titrată” dintre lucrările mele rămâne „Tratatul de dreptul mediului”, ajuns la a III-a ediţie (1998, 2003, 2007), fiecare dintre ele distinsă cu câte un premiu: „Cea mai bună carte ştiinţifică a anului”, al Asociaţiei Generale a Economiştilor (AGER), Premiul „Andrei Rădulescu” al Uniunii Juriştilor din România (UJR) şi Premiul „Nicolae Titulescu” al Academiei Române. De apreciere şi preţuire din partea colegilor mei, pe profesii, s-au bucurat „O istorie a avocaturii române” şi „Istoria Baroului din Bucureşti” din partea avocaţilor, iar „Istoria Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, din cea a magistraţilor. Un loc deosebit, ca fapt de spiritualitate absolută, îl ocupă în cariera şi, mai ales, în inima mea ca om şi creştin ortodox, volumele „Procesul lui Iisus” şi „Procesul lui Pavel, apostolul neamurilor”
[/blockquote]Cornel Dărvășan: Dintre premiile și distincțiile oferite, care v-a adus cea mai mare satisfacție?
Mircea Duțu: Este greu de ales şi nominalizat.
Poate că, în plan ştiinţific, premiul şi distincţia acordate de Academia Română, iar în plan profesional, Diploma de onoare a Uniunii Naţionale a Barourilor din România.
Ar mai fi… dar să ne oprim aici!
[/blockquote]Cornel Dărvășan: De la catedra dumneavoastră ați îndrumat generații de studenți. De ce are nevoie un student ca să urmeze o carieră juridică, să devină un bun avocat?
Mircea Duțu: De determinare, muncă asiduă şi dorinţa de cunoaştere permanentă. Fiecare dintre studenţii în drept are în mapa de studiu cheia, neştiută încă, a succesului în profesiile juridice, la catedră sau în activitatea de cercetare ştiinţifică. Depinde numai de el ce doreşte să facă şi, mai ales, cum înţelege să o ducă la îndeplinire. Desigur, fiecare profesie are secretele şi cerinţele sale; dintre acestea, avocatura este una dintre cele mai complexe. Pentru că urmaşul lui Cicero sau Demostene are nevoie nu numai de ştiinţa de carte, dar şi de talent în expunere, prezenţă de spirit şi rezistenţă în confruntare. Dar nu există o „reţetă” universal-valabilă, în acest sens. Oricare profesie are cerinţele şi virtuţile sale. Rămâne numai să le descoperi şi să le valorifici.
[/blockquote]Cornel Dărvășan: Ați putea să ne spuneți câteva dintre proiectele dumneavoastră de viitor?
Mircea Duțu: Dincolo de multitudinea acţiunilor ordinare, două proiecte mi se par majore şi vor deveni prioritare pentru mine şi nu numai. Primul se referă la realizarea primei Enciclopedii juridice a României, iniţiativă prefigurată în urmă cu câţiva ani şi care, odată lansată, sub egida Academiei Române, de Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, în colaborare cu Universitatea „Titu Maiorescu” şi toate entităţile de profil, va deveni un demers complex, de durată, de interes naţional. Apoi, doresc să materializez o idee, care mă frământă de mai bine de două decenii, aceea de a elabora anteproiectul unui Cod al mediului, care să fie apoi supus dezbaterii şi aprobării Parlamentului şi să devină „Constituţia ecologică” a României. Acestora li se pot alătura multe altele, dar poate nu atât de importante.
[/blockquote]Cornel Dărvășan: Profesia de jurist, în toate aspectele ei, poate, ca nicio alta, necesită educație continuă, pregătire continuă. Cum ați reușit în acești ani această disciplină de informare permanentă și cum este posibilă în ciuda responsabilităților ce vă revin?
Mircea Duțu: Profesia de cercetător şi cea de profesor presupun o racordare permanentă la evoluţiile din domeniile de interes şi, în plan mai larg, din întreaga sferă a juridicului. Din fericire, mi s-a oferit din plin, pe calea dialogului permanent cu colegii din ţară şi străinătate, sub diferite forme, ocazia de a cunoaşte noul, de a aprecia progresul şi de a respinge devierile de la normal în materiile care formează specializarea mea. Mai mult decât atât, efectuarea unor vizite de documentare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) din Strasbourg sau la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene din Luxemburg au constituit prilejul de a asista la spectacolul unic al punerii în aplicare a dreptului comun de către aceste instituţii unice.
[/blockquote]Cornel Dărvășan: Ați avut și eșecuri? Cum le-ați gestionat?
Mircea Duțu: Normal că da! Dar întotdeauna eşecul de azi l-am transformat în succesul de mâine! Numai aşa se poate manifesta evoluţia, în continuitatea şi discontinuitatea sa.
[/blockquote]Cornel Dărvășan: Care credeți că este secretul reușitei dumneavoastră?
[blockquote style=”2″]Mircea Duțu: Aparent simplu: munca perseverentă, pasiunea continuă şi speranţa permanentă că, mai devreme sau mai târziu, succesul va veni. Alte explicaţii nu cunosc…
[/blockquote]Cornel Dărvășan: Dacă doriți să adresați un mesaj final cititorilor revistei LEGAL POINT
[blockquote style=”2″]Mircea Duțu: Orice publicaţie în domeniul dreptului reprezintă o tribună, o bară, un pretoriu de diseminare a informaţiilor juridice şi promovare a valorilor dreptului! Rolul pe care vi-l asumaţi astfel este deosebit de complicat şi de dificil, mai ales într-o perioadă a internetului şi mondializării dreptului. Avem nevoie, mai mult ca oricând, de o comunicare permanentă, dar şi de informaţii adevărate, pertinente şi în timp real, care să ne permită cunoaşterea legii, înţelegerea semnificaţiilor sale şi impactul ei practic. Dacă reuşiţi acest lucru, şi nu mă îndoiesc de asta, reprezentaţi cu adevărat o autentică „voce a dreptului”.…Şi nu fără o anumită melancolie, trebuie să recunoaştem că astăzi nu mai subzistă ipostaza „omului total de drept”, atât de prezentă printre personalităţile din perioada interbelică, dar idealul juristului enciclopedist continuă să ne seducă pe mulţi dintre noi.
[/blockquote]
