Unificarea legislativă a reprezentat un element fundamental pentru dezvoltarea culturii juridice românești
Nicolae Cîrstea: Suntem împreună cu dl director al Institutului de Cercetări Juridice, dl Mircea Duțu. Dle profesor, o lansare a lucrării dumneavoastră – „Un secol de stat unitar și drept național, 1918-2018” – în cadrul jubileului organizat de CSM. Ce ne puteți spune despre această lucrare și cum s-a integrat ea în acest eveniment?
Mircea Duțu: Am asistat astăzi, în acest loc istoric, unde în urmă cu 100 de ani s-au semnat actele Marii Uniri de la Alba Iulia, la un eveniment excepțional, un eveniment care a cuprins activități complexe, toate subsumate semnului și idealului omagierii de către Justiția română a 100 de ani de stat unitar, național și drept românesc. Lucrarea are ca obiect principal prezentarea modului în care, imediat după actul Unirii, a avut loc unificarea juridică, în sensul de unificare legislativă a jurisprudenței, științei dreptului și, nu în ultimul rând, din punct de vedere judiciar. Într-adevăr, am relevat astăzi, în fața participanților, câteva pagini din volumul respectiv, referitoare la modul în care, după 1918, s-a realizat, la nivelul României Mari, unificarea judecătorească și a profesiilor juridice, în frunte cu cea a avocaturii. Realizarea acestui deziderat a avut o excepțională importanță pentru consolidarea Unirii, realizată din punct de vedere politico-statal în 1918. Să ne gândim numai la două elemente: faptul că pe teritoriul întregii Românii devenea obligatorie folosirea limbii române în justiție, iar, pe de altă parte, întreaga magistratură românească era menită să servească idealul de dreptate al fiecărui cetățean. În paginile lucrării am acordat o atenție deosebită relevării modului în care s-a realizat unificarea legislativă – este adevărat, în mai multe etape: 1928, în privința revenirii Basarabiei în spațiul juridic românesc; în 1938 a Bucovinei; și în 1943 a Transilvaniei – astfel încât s-a realizat și unificarea dreptului la nivelul României Mari. Fără îndoială că un element important l-a reprezentat, în acest context, unificarea jurisprudenței, a doctrinei și a regimului legal al profesiei de avocat. În această ultimă privință, am arătat cele două momente de importanță extraordinară, din 1921 și 1923, marcate de două legi, de crearea unui regim juridic unitar pentru întreg corpul de avocați.
În fine, dar nu în ultimul rând, am ținut să relevăm faptul că această unificare legislativă, unire juridică în general, a reprezentat un element fundamental pentru cultura juridică românească. Este perioada în care se unifică și concepțiile despre drept și dreptate din provinciile românești, în cadrul uneia unice, românească. În același timp, trebuie relevată și continuitatea care a existat, în ciuda meandrelor și vicisitudinilor istoriei. După 1947 am asistat la acea numită deviere a regimului comunist, iar după 1990 la revenirea valorilor statului de drept și dezvoltarea de tip occidental a României. Dar în toată această perioadă nu înseamnă că a existat un hiatus absolut. Anumite elemente ale continuității au persistat, în frunte cu cele fundamentale pentru cultura noastră juridică, respectiv originile romane, tradiția neolatină modernă și nevoia de solidaritate neolatină, în cadrul sistemului romano-germanic de drept civil, în cadrul procesului de integrare în Uniunea Europeană și, într-un context mai larg, de afirmare a globalizării, mondializării contemporane, care se exprimă și din punct de vedere juridic.
Așadar, pe baza acestor tradiții excepționale, Justiția românească a înscris astăzi o nouă lecție de istorie, în sensul evocării tradițiilor sale din perspectiva Marii Uniri, a o sută de ani, prezentării priorităților prezentului și, de ce nu, relevării provocărilor pe care ni le propune viitorul și care trebuie să ne conducă la păstrarea identității constituțional-juridice și afirmarea solidarității neolatine în cadrul dezvoltării dreptului global.
Nicolae Cîrstea: Ne-ați putea împărtăși câteva elemente de noutate pe care le-ați descoperit în cadrul acestor cercetări pentru această lucrare?
Mircea Duțu: Este vorba de faptul că, din păcate, istoriografia românească a acordat o atenție mai redusă aspectelor de ordin juridic. Or, întreg procesul de dezvoltare a statului național unitar a avut la bază dreptul ca element fundamental. Să nu uităm că, așa cum afirma Nicolae Iorga, România s-a născut, ca idee și ca așezământ politico-constituțional la gurile Dunării, ca stat de interes european. Ne-am deschis și am pășit spre modernitate prin accesul la valorile juridice, la civilizația de tip european și occidental. De aceea, noi am vrut să arătăm că, din punct de vedere juridic, se impune o nouă tratare, în cadrul unei abordări unice, a întregului proces de statalitate modernă românească. El are reperele fundamentale – 1859, după Tratatul de la Paris din 1856; 1878, după Tratatul de la Berlin din același an, care a însemnat adăugarea României dintre Dunăre și Mare la proiectul inițial al statului român; și, în fine, desăvârșirea procesului de realizare a statului național unitar român, în 1918, prin cele trei acte succesive de autodeterminare în virtutea principiului naționalităților: 27 martie/9 aprilie în privința Basarabiei; 15/28 noiembrie în privința Bucovinei și 18 noiembrie/1 decembrie în privința Transilvaniei. De aceea, este foarte important să arătăm fundamentele juridice ale constituirii statului român, continuitatea și durabilitatea lor și modul în care ele se exprimă și trebuie promovate astăzi.
Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc, dle profesor, iată o nouă lucrare care se așază alături de celelalte lucrări ale dumneavoastră pe acest tărâm al istoriei sistemului judiciar din România.
Mircea Duțu: Și eu vă mulțumesc și aș mai remarca, în acest context, că, în cadrul colecției promovată de Editura Academiei Române și Academia Română – Civilizație românească – va apărea în curând, la Editura Academiei Române, primul volum consacrat științei dreptului și culturii juridice în România. Vrem să marcăm centenarul și prin acreditarea definitivă a ideii că în țara noastră s-a dezvoltat, există și are mari perspective de dezvoltare o știință a dreptului și o cultură juridică cu pronunțate dimensiuni naționale.
Nicolae Cîrstea: Mulțumesc!