Seniorii Dreptului: prof. univ. dr. Brândușa Ștefănescu (Academia de Studii Economice din București)

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 429

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Care trăiesc în fiece clipă bucuria cunoașterii, care locuiesc de multă vreme la marginea lucrurilor știute și care privesc spre cele neștiute.

Care coboară mereu în „sihăstria” din interiorul lor pentru a se cunoaște mai bine, înainte de a-ți vorbi despre împliniri ori neîmpliniri din viețile lor și ale altora, despre sinastria din viețile noastre.

Inteligența artificială în materie penală

Care, înainte de a te întâlni, își fac sufletul ghem, lăsându-ți mai apoi libertatea să-l deșiri după bunul plac, după ce-ți așază în palme un capăt din firul Ariadnei.

Sunt oameni ale căror mâini desenează în aer aripi – visurile lor. Și în prelungirea lor, alte aripi, visurile tale, despre care nu ai vorbit nimănui.

Sunt oameni în care, fără voia ta, te oglindești și îți întâlnești pentru o clipă sufletul, doar pentru a ști că, de-ai pierdut ori nu ai găsit încă cheile iubirii față de semeni, nu ai cum ajunge la cunoaștere. Și fără cunoaștere nu poți pătrunde înțelegerea tainică a lucrurilor.

Sunt oameni ale căror vieți se măsoară în tomuri, nu pentru întrebările din viețile lor, ci pentru zborul tău.

Sunt oameni cărora le spunem Dascăli. Ori Profesori. Brândușa Ștefănescu, Nicolae Volonciu sunt profesorii din viața lui și a ei, a mea și a ta. Și a mii de oameni.

Sunt cei cărora le datorăm raiul din existențele noastre.

Legal Point: Bună ziua, vă mulțumim că ne-ați primit. Activitatea dumneavoastră prestigioasă și recunoașterea internă și internațională ca specialist al dreptului ne-au îndemnat să vă invităm în rubrica SENIORII DREPTULUI a revistei Legal Point. Aș dori să ne spuneți, pe scurt, câteva repere care v-au condus pe drumul acesta al dreptului și elementele care v-au ajutat să vă formați în carieră.

Brândușa Ștefănescu: Pornind de la ceea ce spunea Descartes, desigur, parafrazându-l, faptul că această curiozitate este motorul cunoașterii, trebuie să vă spun că am fost un copil, un elev, un student cu o minte investigatoare, totdeauna avidă de cunoaștere, ceea ce a pornit tocmai de la curiozitatea care m-a caracterizat. Este rațiunea pentru care – formându-mă în perioada în care din fericire nu exista internetul, dar și din nefericire că nu exista internetul, din nefericire pentru că nu aveai surse sintetice de informare primară, din fericire pentru că nu te puteai informa decât din cărți – toată viața am citit. Dorința mea de cunoaștere a fost sprijinită de dascăli foarte buni, formați în perioada interbelică, care știau să-și respecte profesia și care m-au învățat carte. Am făcut 11 ani de școală, am făcut un liceu real, unde am învățat atât matematici superioare, cât și alte discipline, precum astronomie, psihologie, logică și, în primul rând, limba română. Poate că această limbă  română învățată în liceu mă face astăzi să îi urăsc pe toți cei care schimonosesc limba noastră. Am avut șansa ca, în Facultatea de Drept, unde am intrat cu examen scris la istorie și limba română și examen oral la istorie și Constituție, să am, de asemenea, mari titani ai dreptului ca dascăli generoși. Într-o evocare extrem de succintă, am avut șansa să fac dreptul civil cu marele Traian Ionașcu, dreptul internațional public cu cel mai bun profesor de atunci, Grigore Geamănu, care ulterior mi-a fost și conducător de doctorat, procedura civilă cu profesorul Ilie Stoenescu, iar conducător de seminar l-am avut pe profesorul Savelly Zilberstein. Am avut bucuria să-l cunosc și să-l am ca profesor pe Zeno Oprea, dar și pe profesorul Constantin Stătescu, pe profesorul Francisc Deak și, nu în ultimul rând, pe profesorul Constantin Tomulescu, care era cel mai mare romanist din sud-estul Europei, recunoscut ca atare de către ceilalți specialiști în materie. Sigur, e foarte greu să-i evoci pe toți.

Am avut șansa și aici a unei programe de învățământ mai raționale și mai adecvate profesiei viitoare de jurist, studiind logica matematică cu profesorul Stoichiță, studiind contabilitate, statistică, discipline extreme de utile profesiei juridice, și nu pot să nu remarc faptul că, la finele fiecărui an de studiu, am făcut practică. Terminând facultatea, știam să întocmesc un act de stare civilă, știam să fac o cercetare la fața locului, cum să întocmesc citații, spre exemplu. Examenul de licență la acel moment a constat într-o lucrare de licență originală, obligatoriu, dar și în examen oral la Teoria dreptului și, la alegere, Drept penal sau Drept civil, eu alegând Dreptul civil. Am subliniat aceste lucruri pentru a arăta că, din fericire, sistemul grilelor nu exista, și atunci absolventul de drept măcar știa să scrie în urma anilor de studii.

O altă șansă a reprezentat-o pentru mine faptul că am fost repartizată la Institutul de Cercetări Juridice din București, unde am învățat cu adevărat drept, începând cu seminare făcute cu profesorul Eliescu sau cu Eugen Barasch ori cu Anica Nașiț, toți mari specialiști în domeniul lor de preocupare. Obligată fiind în primele luni de activitate să colaționez lucrări scrise de profesorul Traian Ionașcu, de Savelly Zilberstein, de Octavian Căpățînă, de Eugen Barasch, am învățat cu acel prilej să redactez o lucrare juridică, să pot doza gradul de utilizare a jurisprudenței, a actului normativ, a doctrinei, precum și, neapărat, a dreptului comparat, dar și să întocmesc corect un aparat critic.

Nu am cunoscut în Institutul de Cercetări Juridice noțiunea de „plagiat”. Mă simt obligată să punctez faptul că, ajutată de directorul Institutului, ca și ceilalți cercetători, am parcurs un stagiu de specializare la Centrul European Universitar din Nancy, unde am luat contact și m-am familiarizat, timp de un an de zile, cu dreptul comunitar. La Institutul de Cercetări Juridice am lucrat la sectorul de Drept internațional Public și Privat, având ca îndrumători tot niște titani ai dreptului, și anume pe Octavian Căpățînă, pe Alexandru Bolintineanu, pe Mihail Ghelmegeanu și pe Edwin Laser. Tot punct util pregătirii mele a reprezentat faptul că am lucrat ca membru sau ca șef de comisii de specialitate la Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, având posibilitatea unui schimb fructuos de idei și a unei confruntări cu juriști din celelalte state membre ale consiliului. În sfârșit, faptul că în 1974 am devenit arbitru la Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României m-a ajutat să mă formez ca judecător, alături de aceiași mari specialiști – Octavian Căpățînă, Savelly Zilberstein, Traian Ionașcu, Ion Filipescu, Ion Nestor. Am reușit să-mi ating visul profesional, devenind cadru didactic la Academia de Studii Economice, al cărei profesor emerit sunt în prezent și unde colegii m-au ajutat să înțeleg tainele științelor economice, iar studenții m-au învățat să fac cursuri inteligibile pentru cei care nu aveau pregătire juridică primară. Nu pot încheia această trecere în revistă fără să mă raportez la plăcerea de a fi funcționat în ultimii ani de activitate la Înalta Curte de Casație și Justiție ca judecător la secția comercială de atunci.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Legal Point: De ce dreptul comercial în principal, doamna profesoară?

Brândușa Ștefănescu: Sunteți în eroare. Nu e dreptul comercial principal. Eu am fost îndrăgostită și am rămas îndrăgostită de dreptul comerțului internațional, pe care l-am predat din 1972 într-o formă sintetică și din 1975 în coordonatele a ceea ce înseamnă cu adevărat dreptul comerțului internațional, pentru care Actul Final al Conferinței Illo-Tempore pentru Securitate și Cooperare în Europa a însemnat instrumentul interstatal care a precizat în mod uniform conținutul acestei frumoase discipline. Dreptul comerțului internațional fiind o materie interdisciplinară și multidisciplinară, reglementând, după cum se știe, raporturi de comerț exterior, deci raporturi comerciale cu element de extraneitate, pentru statele care cunoșteau dualitatea dreptului privat, urma să se aplice, ca lege națională, legea comercială. În aceasta rezidă explicația afinității mele pentru dreptul comercial. Pentru că și în calitate de arbitru de Comerț Internațional am aplicat, din 1974 în ceea ce mă privește, dar din 1953 cât privește arbitrajul, Codul comercialde la 1887, care nu a fost niciodată abrogat până la adoptarea noului Cod civil. De altfel, trebuie remarcat că, la momentul trecerii României la economia de piață, instituțiile juridice fundamentale ale acesteia, respectiv societățile și regimul lor, au fost cunoscute la momentul 1990 numai de avocații foarte bătrâni pregătiți în perioada interbelică sau de arbitrii Curții de Arbitraj Internațional despre care v-am vorbit.

Legal Point: Care sunt principalele lucruri care, din perspectiva unui specialist ca dumneavoastră, pot fi modificate în bine în legislație, în dreptul comercial?

Brândușa Ștefănescu: Nu sunt în niciun fel împotriva noilor coduri, respectiv de drept civil sau de drept procesual civil. Modificările legislative erau necesare, iar opțiunea trecerii de la dualitatea dreptului privat la unitatea acestuia a fost o opțiune pe care nu-mi propun să o discut, deși nu mi s-a părut neapărat necesară. Dar sunt total împotriva exagerărilor celor care, voind să implementeze această unitate a dreptului privat, au mers până acolo încât au renunțat la noțiunea de „comerciant”, optând pentru aceea de „profesionist”, cu o reglementare uneori ambiguă, astfel încât astăzi nu se poate face ușor diferența între fostul „comerciant” profesionist și cel care exercită o profesie liberală. Scoaterea denumirii de „comercial” din Legea societăților și din toate celelalte acte normative care reglementau și reglementează materii ținând de ceea ce însemna înainte dreptul comercial nu a condus decât la producerea a numeroase confuzii atât în practică, cât și în actele legislative ulterioare. Și astăzi există numeroase acte normative secundare în care nu s-a renunțat la termenul de „comerciant”, după cum, la nivelul Uniunii Europene, și codurile vorbesc ritos despre preeminențadreptului european în acest sens, există acte legislative, mai ales în domeniul bancar sau în domeniul protecției consumatorului, în care termenul de „comerciant” se găsește în toate traducerile oficiale. În sfârșit, la nivelul Uniunii Europene este în curs materializarea preocupării de a se realiza un Cod comercial. De altfel, la momentul aderării României la Uniunea Europeană, pe atunci Comunitatea Europeană (2007), una dintre condiții a fost aceea de creare a tribunalelor specializate, iar România a raportat că a îndeplinit această condiție prin crearea, între altele, de tribunale comerciale, precum și de secții comerciale la tribunale, curți de apel și la Înalta Curte de Casație și Justiție. Și la acestea s-a renunțat odată cu intrarea în vigoare a codurilor și n-au folosit și nu folosesc nimănui. Am evocat succint aceste aspecte pentru a fundamenta ideea că trebuie să se revină, dacă nu la tribunale comerciale, la secții comerciale, care pot fi denumite oricum, pentru a nu-i supăra prea tare pe încăpățânații autori ai noilor coduri, iar aceasta în profitul justițiabililor, pentru că numai un judecător specializat poate da soluții corecte în materii greu de asimilat și de stăpânit, ca, de exemplu, titlurile de credit, titlurile de valoare, societățile financiare, instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare, contractele speciale – precum contractul de franchising, contractul de factoring, contractul de forfetare, contractul de leasing, contractul de asigurare, variatele contracte de transport internațional de mărfuri și nu numai. Aceasta ar fi una dintre măsuri. S-ar mai impune menținerea terminologiei clasice în legile, generic vorbind, ale domeniului și consolidarea acestor acte normative care au suportat modificări succesive, nu totdeauna coerente.

Legal Point: Justiția a suferit numeroase schimbări din 1990 până astăzi. Care credeți că sunt punctele tari ale justiției actuale din România?

Brândușa Ștefănescu: Apreciez că a câștigat justiția, înainte de toate, independența, care are un cadru juridic de definire. A câștigat mult statutul judecătorului și, în sfârșit, inamovibilitatea judecătorului și stabilitatea procurorului pot fi, de asemenea, considerate puncte forte. Nu în ultimul rând, preocuparea pentru formarea tinerilor absolvenți pentru profesia de magistrat și pentru profesiile conexe prin înființarea Institutului Național al Magistraturii și a Școlii Naționale de Grefieri.

Legal Point: Dar punctele slabe?

Brândușa Ștefănescu: Tot inamovibilitatea. Pentru că aceasta ar trebui să fie însoțită de forme de obligare a judecătorului care a intrat în profesie de a se pregăti constant, pregătire care trebuie verificată serios, iar nu numai prin grilele stereotipe în baza cărora se dau examenele de promovare pe funcții de execuție. Apreciez, din interiorul profesiei pe care am iubit-o și pe care cred că am exercitat-o corect, că nu fenomenul corupției trebuie pus în evidență, care, desigur, nu trebuie să existe la magistrați, dar care reprezintă procente nesemnificative, ci fenomenul unei pregătiri precare la foarte mulți dintre magistrați. Din hotărârile pe care le-am examinat, provenind de la instanțe de fond, instanțe de apel, am rămas stupefiată de carențele grave existente în pregătirea unor juriști, care, cu bună-credință, dar care nu studiaseră suficient, au formulat soluții incorecte, iar exemplele sunt prea multe. Și pentru că tot am vorbit de noile coduri, în sfârșit, în Codul civil, între altele, se face o distincție netă între termenele de prescripție și termenele de decădere, elemente pe care, între altele, repet, nu toți judecătorii le sesizează și le aplică. Un exemplu recent este la Tribunalul București, unde există judecători care ignoră existența termenelor de decădere cu regim special. În sfârșit, aceeași inamovibilitate face ca uniijudecători intrați în profesie să se mulțumească să rămână la judecătorie, fără să se străduiască să dea examene pentru a obține funcții de execuție superioare, deci fără să se străduiască să se pregătească. Este foarte adevărat că aceste fisuri în pregătire sunt, din păcate, susținute și de o explozie legislativă nemaiîntâlnită până acum, o incoerență legislativă, precum și de un grad de încărcare inuman al judecătorilor. Fiind profesor universitar de peste 45 de ani și obișnuită să lucrez și 20 de ore din 24, am reușit, datorită acestei pregătiri, să fac față și unui număr de 120 de cauze pe ședință de judecată, fiind judecător specializat, lucrând la secția comercială. Îmi pun întrebarea cât de eficient poate fi judecătorul de judecătorie, care trebuie să judece tot felul de cauze și care nu are timp să citească, să se pregătească, să studieze doctrina, jurisprudența pentru fiecare dosar în parte.

Legal Point: Aveți o experiență de viață impresionantă, titluri academice, sunteți conducător de doctorat, iubiți cu siguranță și învățământul românesc. Care este percepția dumneavoastră asupra sistemului educațional actual? Cum vi se pare viitorul lui?

Brândușa Ștefănescu: Chiar vă mulțumesc pentru această întrebare, pentru că starea învățământului din România m-a preocupat și mă preocupă în continuare. Cred că, în mod special astăzi, forurile responsabile ar trebui să se aplece cu mai mare atenție asupra învățământului preuniversitar de toate gradele și în mod special asupra învățământului obligatoriu. Informațiile media afirmă că analfabetismul funcțional este de 42%, fără însă a-l corobora cu abandonul școlar impresionant, toate acestea ducând la creșterea inacceptabilă a analfabetismului, care acum 30 de ani fusese lichidat în România. Am aflat din media că în Punjab, un stat din India, 97% din populație este alfabetizată în prezent, dar la noi? Deci ar trebui luate măsuri pentru lichidarea abandonului școlar, de asemenea, pentru pregătirea dascălilor pentru învățământul primar și gimnazial, mai ales pentru că tot din media aflăm că cei care ocupă posturile didactice ca suplinitori au promovat examenele cu note de 4 și sub 4. De asemenea, cred că un element esențial îl reprezintă manualele. Și am toată convingerea că manualele alternative nu reprezintă decât o încălcare insidioasă a principiului egalității în drepturi și a principiului egalității de șanse, pentru că un copil dintr-un sat care nu are acces la internet nu poate concura mai apoi pentru un liceu bun dacă și manualul după care dă examenul este diferit. Îmi pare rău s-o spun, dar nici pregătirea liceală nu este cea mai fericită. Nu am lucrat în învățământul liceal, dar am urmărit informațiile în legătură cu acesta și nu mi-a venit să cred că învățăm limbi străine, dar nu mai învățăm limba română, fapt pentru care, dacă franc-angle-ul era pretext de umor în celebrul jurnal francez „Le Canard enchaîné”, noi vom ajunge să vorbim un fel de rom-angle, unde limba română nu mai are coordonate de sprijin. Începând cu profesorii, din păcate, și continuând cu moderatorii de televiziune și, nu în ultimul rând, cu politicienii, nu auzim decât cuvinte pocite, numerale cardinale folosite greșit, conjuncții și prepoziții, de asemenea, folosite greșit, cacofonii neînțelese ca noțiune, adverbe plasate după ureche și nu numai. În sfârșit, cred că, în ceea ce privește învățământul superior, un element obligatoriu ar fi acela al unui examen de admitere care să trieze candidații, facultățile trebuind să urmărească calitatea, gradul de pregătire a candidaților, și nu obținerea de venit prin acoperirea indiferent cum a locurilor cu taxă scoase la concurs.

De asemenea, cred, și am afirmat-o constant în activitatea mea de cadru universitar, că trebuie făcute programe de studiu adecvate evoluției economico-sociale, politice interne și internaționale, cu discipline prevăzute pentru nevoia studentului care este lucrătorul de mâine, și nu pentru profesorul care, din comoditate, nu dorește să-și reaprecieze cursul, programa disciplinei etc. Cred că pentru facultățile care s-au aliniat programului de la Bologna trebuie să se dea mai mare atenție masteratelor, conținutului acestora și finalității lor. Și, nu în ultimul rând, pentru toate unitățile de învățământ superior, și nu numai pentru cele care sunt reglementate la nivelul Uniunii Europene, precum medicina, arhitectura, dreptul, examenul de absolvire să cuprindă și o verificare a modului în care absolventul știe să răspundă unei provocări practice, știe să redacteze și, în sfârșit, știe limba în care și-a făcu studiile, deci o lucrare de licență. Și un ultim cuvânt despre doctorat, am convingerea că trebuie făcută distincție în regulamentele de organizare a doctoratului între doctoratul la disciplinele socio-umane și doctoratul în științe exacte. Pentru cele socio-umane ar trebui ca primirea la doctorat să fie făcută după ce candidatul a parcurs câțiva ani de activitate care să-i permită o cunoaștere mai precisă a practicii – deci a jurisprudenței, a doctrinei – și în ceea ce privește dreptul, și poate că atunci nu vom mai avea plagiate.

Legal Point: Chiar dacă este greu de răspuns la această întrebare, care este cartea, scrisă de dumneavoastră, pe care o considerați cea mai bună? De ce?

Brândușa Ștefănescu: Iubesc două cărți, iubesc foarte mult o carte care a fost și foarte cotată după ’90 – eu am scris-o cu mult înainte, în ’79. Dar eu o iubesc pentru ceva, iar ea a fost cotată pentru altceva. Această carte a reprezentat o abordare cu adevărat originală, fiind prima abordare a Curții de Justiție a Comunităților Europene din perspectiva calității acesteia de instituție cu competențe jurisdicționale a trei organizații interstatale de integrare economică, fiind, în anul apariției sale, prima lucrare juridică publicată în România în legătură cu dreptul comunitar. Aceasta a fost apreciată după 1990 doar pentru că a reprezentat singura lucrare care analiza complet și complex Curtea de Justiție a Comunităților Europene și, ca să evidențiem „modestia” care se poartă astăzi, a fost și singura lucrare de drept comunitar la dispoziția celor care știau numai limba română. Și iubesc și o a doua carte, aceasta pentru că ea se referă la dreptul comerțului internațional și pentru că a reprezentat încununarea colaborării, care m-a onorat în mod deosebit, cu cel care a fost marele specialist în dreptul privat, recunoscut ca atare pe plan european, și anume profesorul dr. Octavian Căpățînă. Am publicat în domeniul dreptului comerțului internațional încă din 1975, am publicat cursuri universitare, singură sau în coautorat, sau lucrări destinate studierii dreptului internațional, dar Tratatul de drept al comerțului internațional, apărut în două volume la Editura Academiei, s-a bucurat de cea mai largă apreciere a tuturor categoriilor de specialiști în domeniu, practicieni, avocați, judecători, teoreticieni. Am regretat că domnul Octavian Căpățînă nu a dorit să scoatem o nouă ediție după 1990, fiind conștient că nu putea aduce prea multe lucruri noi până în 2000 cel puțin.


Seniorii Dreptului: prof. univ. dr. Brândușa Ștefănescu (Academia de Studii Economice din București) was last modified: octombrie 2nd, 2020 by Ștefanescu Mariana Brandușa
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter