Discursul dnei Brândușa Ștefănescu cu ocazia Festivității de acordare a Premiilor RRDP pentru anul 2017

Vizualizari: 668

Mă bucur foarte mult că, în această lună, putem anunța noul câștigător al premiului Octavian Căpățână. Acesta este dl Diaconiță, care a realizat și o deosebit de reușită teză de doctorat în aceeași materie, dar premiul îl primește dl Vladimir Diaconiță, pentru „Limitele posibilității creditorului de a obține în instanță executarea silită în natură a obligațiilor contractuale de a face” – publicat în Revista Română de Drept Privat nr. 1/2017. Acest studiu, care are o dimensiune  impresionantă, de 60 de pagini, este un studiu care are mai multe calități. Înainte de toate, se poate citi fără să te plictisești; chiar dacă ai părul alb și chiar dacă ai citit multe lucrări în domeniu. Este foarte interesant, pentru că, pornind de la prevederile Codului Civil 1527-1528, analizează limitele executării în natură ale obligației debitorului de a face, oprindu-se și asupra obligațiilor intuitu personae, dar mai ales abordate din perspectiva dreptului comparat și din perspectiva doctrinei internaționale. Se oprește în mod special asupra legislației franceze, a legislației germane – găsim puncte comune cu Dreptul român –, eflorează contactele cu legislația canadiană – sigur, în măsura în care a inspirat reglementările din Codul Civil –, după ce în prealabil a prezentat evoluția istorică a soluțiilor din practica și îmbrățișate și de doctrina din Dreptul român, dar ne interesează mai ales că se oprește și asupra soluțiilor din sistemul de Common Law, în special Dreptul englez, și, nu în ultimul rând, asupra soluțiilor preluate în codificări recente sau relativ recente. Este vorba de o codificare de drept uniform al contractelor de aplicațiune contractuală, cuprinsă în principiile Uni-Droit; și, în sfârșit, o codificare pe care inspirat o numește „codificare doctrinară”, pentru că nici până astăzi nu a îmbrăcat forma unui act legislativ al Uniunii Europene – este vorba de cele două elaborate în materie de contracte, la nivelul Uniunii Europene.

Sunt foarte multe lucruri de spus. Mie mi-au reținut atenția mai ales limitele pe care le-a analizat și pentru definirea cărora a fost inspirat de dreptul comparat. Vorbește, în acest sens, de gradul de onerozitate al executării în natură a obligației de către debitor, de pasivitatea creditorului – și aici se apropie de dreptul comercial, unde ființează mai ales obligația părților de a colabora între ele pe durata executării contractului, deci inclusiv în ipoteza neexecutării, pentru a diminua pierderile și a maximiza profiturile. Dar asta este o chestiune specifică mai ales sistemului de Common Law. Vorbește, de asemenea, de profitul pe care îl poate realiza chiar creditorul, care nu mai insistă asupra executării în natură, din această neexecutare în natură. Nu în ultimul rând, mi-a reținut atenția – și chiar mi-a plăcut modul în care a fost tratată – problema neexecutării eficiente. Dacă o neexecutare poate fi eficientă. Sigur, cu argumentele pe care le-a găsit în doctrina străină, reușește să ne convingă asupra acestei neexecutări care poate fi eficientă chiar pentru debitor, spunând însă, de la început, că nu este de acord cu o asemenea perspectivă în materia executării silite în materia obligațiilor de a face.

Nu în ultimul rând, se oprește asupra posibilității unei risipe a fondurilor publice prin executarea silită a debitorului, îndoielnică – și sunt perfect de acord cu opinia autorului. Și, de asemenea, înclină să accepte o altă limită prevăzută în doctrina străină, aceea a pericolului care poate interveni după încheierea contractului, pentru sănătatea și chiar viața debitorului, prin executarea silită a acestei obligații de a face. Sigur că numai propunându-vă și rugându-vă să citiți, acum e tardiv să mai citiți studiul; citiți teza. Care are un capitol referitor și la ceea ce v-am supus atenției. Îl felicit pe autor și o rog pe d-na av. Ileana Bustea, practician în insolvență, dat fiind faptul că premiul este acordat în participare cu, să ne prezinte… D-na Bustea, vă rog să mă iertați, am omis, pentru că abia acum s-a introdus acest aspect – îl invit pe dl profesor av. Răzvan Dincă să prezinte laudatio.

Discursul dnei Brândușa Ștefănescu cu ocazia Festivității de acordare a Premiilor RRDP pentru anul 2017 was last modified: martie 27th, 2019 by Brândușa Mariana Ștefănescu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Brândușa Mariana Ștefănescu

Brândușa Mariana Ștefănescu

Este prof. univ. dr. în cadrul Academiei de Studii Economice, Bucureşti și Doctor Honoris Causa al Universității „Valahia” din Târgoviște.
A mai scris: