Discursul domnului Cătălin Dascăl în cadrul Zilei practicianului în insolvență 2019 – Aniversare UNPIR 20 de ani

22 mai 2019
Vizualizari: 1268

Nicolae Cîrstea: Mulțumim, dle președinte. Prin tradiție, această Zi a Practicianului în Insolvență este organizată de către o filială; în acest an Filiala București este organizatorul acestei ceremonii și îl invit la cuvânt pe dl Cătălin Dascăl, președintele UNPIR Filiala București.

Cătălin Dascăl: Hristos a înviat! Domnule președinte, distinși invitați, dragi colegi! În primul rând, evident, bine ați venit la acest eveniment aniversar și mulțumim că suntem aici, împreună, într-un număr atât de mare. Pentru Filiala București, evident, a fost și este o onoare să fim partenerii UNPIR în organizarea acestui eveniment aniversar – 20 de ani de la înființarea profesiei de practician în insolvență, de la UNPIR –, iar astăzi, la 20 de ani, emoțiile sunt cu atât mai puternice și datorită altor cauze, cum ar fi prezența noastră astăzi, aici, în Sala Tronului, nu oricând, la 20 de ani și o zi de la înființarea profesiei, dar de 10 mai, Ziua Monarhiei. De Ziua Monarhiei și despre monarhie o să ne vorbească mai mult prietenul nostru Bogdan Bucur, autorul Cărții de aur a Centenarului Marii Uniri, a ediției reeditate – sunt convins că ne va încânta cu discursul lui. Și nu întâmplător am ales această locație și această zi; pentru că am privit acest eveniment ca o continuitate a ceea ce am făcut anul trecut împreună, noi practicienii, în anul de centenar. Pentru că monarhia și profesiile liberale au constituit temelia României moderne. Profesiile liberale – noi nu eram pe atunci, practicienii în insolvență; erau avocații – îl avem aici pe președintele UNBR, maestrul Gheorghe Florea, sunt convins că ne va spune câteva cuvinte despre rolul avocaților în crearea Marii Uniri și în România modernă. Dar o Românie modernă, evident, are nevoie și de o economie modernă. Iar noi, profesiile liberale, nu numai practicienii în insolvență, suntem datori oarecum să ne îngrijim de evoluția și de sănătatea acestei economii. Pentru că trebuie să facem cumva legătura, într-o economie sănătoasă există insolvență. Și realitatea este că nu există o economie sănătoasă fără insolvență. Iar insolvența se face prin voi, dragi colegi, pentru că noi încercăm, în ceea ce facem în profesia noastră, să eliminăm pe cât se poate sincopele, disfuncționalitățile care se răsfrâng asupra mediului de afaceri, atunci când niște subiecți izolați întâmpină aceste dificultăți. Eforturile noastre – spuneam asta și în cadrul unui seminar, anul trecut, la Constanța – nu au rămas fără laude. Într-un raport al Băncii Mondiale, România, în urma unei analize a 157 de state, se situează la un loc fruntaș din perspectiva legislației în domeniul insolvenței. Iar asta nu este altceva decât meritul colegilor noștri care, în acești 20 de ani, au făcut eforturi să plaseze profesia acolo unde trebuie. Deci îi felicit pe toți colegii care au făcut eforturi în această perioadă și le mulțumim.

Însă încercăm așa, prin tineretul absorbit în profesie, să ducem mai departe ceea ce colegii noștri au făcut în acești 20 de ani. Și ca să ducem mai departe, nu trebuie să cedăm. Paradigmele, clar, s-au schimbat în mod categoric în toate privințele – economic, social, educație, juridic. Nici insolvența n-a fost privată de aceste modificări și de aceste hopuri în profesie. Trebuie să avem răbdare, în mod categoric, prin dialog și dacă insistăm în dialog, vom reuși. Trebuie să fim convingători. Iar ca să fim convingători, trebuie să acționăm în unitatea profesiei.

Mă gândeam ce înseamnă această profesie pentru noi. Noi trebuie să privim profesia ca aparținând profesiei și profesia că ne aparține nouă. Dacă o privim așa, dacă o privim ca pe o familie… am stat mai devreme și primeam, salutam dintre invitați. Am recunoscut și recunosc și în profesia noastră, ca și în alte profesii liberale, familii – soț, soție, care lucrează împreună; copii atrași spre această profesie. La fel, este meritul, până la urmă, la cum a fost conturată această profesie a colegilor noștri în acești 20 de ani. Ceea ce înseamnă că trebuie oricum să ne responsabilizăm și mai mult, și noi să creăm același mediu. Dacă liberul arbitru nu-i va duce către profesie, bine; dar, dacă-i va aduce aici, să nu ne reproșăm că nu am făcut ceea ce trebuie.

Nu vreau să închei atât de serios, dar am văzut puțin ce este afară. Nu e o ploaie torențială. 20 de ani nu știu cum au fost, dar e cu picătura. Totuși, cred că va fi bine și în următorii 20 de ani și trebuie să sperăm la acest lucru.

Vreau să felicit colegii din București, consiliul de conducere, colegii din cadrul secretariatului București, colegii din conducerea UNPIR, din cadrul secretariatului UNPIR, pentru eforturile care au fost depuse în ultimele 3 luni pentru organizarea acestui eveniment. Merită pe deplin aplauzele dumneavoastră, credeți-mă, s-a muncit foarte mult de către colegii noștri pentru acest lucru. Și să vă urez succes în tot ceea ce faceți, atât colegilor noștri, cât și distinșilor invitați. La mulți ani UNPIR! La mulți ani dragi colegi!

Nicolae Cîrstea: Mulțumesc, Cătălin.

Discursul domnului Cătălin Dascăl în cadrul Zilei practicianului în insolvență 2019 – Aniversare UNPIR 20 de ani was last modified: iunie 3rd, 2019 by Cătălin Andrei Dascăl

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Cătălin Andrei Dascăl

Cătălin Andrei Dascăl

Este avocat și practician în insolvență, președintele UNPIR, filiala București.
A mai scris: