„Am vrut să inducem publicului întrebarea «Cum ar fi o zi fără avocaţi?»” Interviu cu av. Ion Dragne, Decanul Baroului București
Cristian Pavel – Bună seara doamnelor, domnișoarelor și domnilor! Suntem la capătul unei zile speciale, unei zile importante în viața comunității avocaților din România. Este vorba de o zi definită ambițios „O zi fără avocați”, ziua în care justiția nu există.
Îl avem alături de noi pe decanul Baroului București, gazda acestei dezbateri din această zi, o zi plină de teme care țin aproape de interesul direct al comunității. Ne bucurăm să fim aici. dle decan Ion Dragne, aș vrea să vă întreb, la capătul discuțiilor de astăzi, care au durat aproape trei ore, care ar putea fi concluziile? De fapt, cred că am putea porni cu discuția de la rațiunea organizării acestei zile…
Ion Dragne – Bună ziua! Bine ați venit pe la noi! În primul rând este bine să precizez că nu suntem singurii care am purces la treaba aceasta; toate barourile din România au procedat în mod similar. Am făcut acest lucru pentru că am cerut avocaților din țară, Uniunea Națională a Barourilor din Romnânia a cerut avocaților din țară să facă un fel de puls, de radiografie a stării avocaturii în relație cu justiția sau a justiției văzută din exterior. Și au ieșit lucruri bune, evident, să nu cumva să credem că nu merg bine unele lucruri, dar au ieșit și lucruri rele.
De aceea, a fost nevoie să tragem un semnal de alarmă. Scopul nostru, prin această zi de protest, prin această zi, în care am vrut să inducem publicului întrebarea „Cum ar fi o zi fără avocați?”, a fost de a pune în discuție anumite stări de lucruri, anumite neajunsuri care pot să afecteze până la urmă însăși ideea de justiție eficientă.
Ați putut observa, a fost un dialog intern foarte bun. Au fost păreri mai tăioase și mai calme, să spun așa, mai diplomatice. Cert este că avocații au arătat că le pasă și de aceea este preconizat ca viitorul demers să fie o dare de seamă la nivelul Uniunii din care facem parte și apoi la nivel național avocații să informeze pe partenerii de dialog despre ce vrem să facem.
Cristian Pavel – Spunea președintele UNBR, dl profesor Traian Briciu, despre un posibil Pact pentru Justiție, un pact care s-ar putea contura într-o relație între legislativ, executiv, putere judecătorească și breasla de avocați…
Ion Dragne – Multe dintre problemele pe care noi le-am semnalat nu provin de la justiție, ci de la neajunsurile provocate justiției. Cu alte cuvinte, în momentul în care îi cerem judecătorului și procurorului să plătească munca avocatului, acest magistrat nu este vinovat dacă statul nu-i asigură resursele financiare.
În momentul în care cerem să fie taxat și remunerat corescpunzător și echitabil, avocatul nu are nici o vină, așa cum nici judecătorul, nici procurorul. Este de vină statul, care nu asigură un tratament echitabil tuturor!
Cristian Pavel – Există o serie întreagă de puncte nevralgice care au fost pe agenda întâlnirii de astăzi și care au generat practic și protestele de pe treptele de la Curtea de Apel București din ziua de astăzi. Cred că ar fi nimerit să enumerăm aceste câteva probleme importante și aduse în atenția publică de comunitatea de avocați.
Ion Dragne – Trebuie precizat că la nivel național, lista – să spunem așa – vulnerabilităților activităților avocaților în justiție este mult mai mare. Noi am făcut o selecție cu privire la ceea ce ar putea fi comun peste tot și din această perspectivă. Am zis că o problemă importantă o poate reprezenta durata excesivă a procedurilor judiciare, consecințele negative ale normării activității magistraților, durata nepermisă a amânărilor de pronunțare sau a redactărilor cu întârziere a hotărârilor judecătorești, o menținere păguboasă a taxelor judiciare de timbru într-un cuantum care de multe ori se transformă într-o încălcare a acestuia la justiție.
Plata cu mari întârzieri și oricum disproporționată a onorariilor avocaților care prestează gratuit pentru stat în acele materii în care asistența este gratuită reprezintă o altă mare problemă. Reducerea onorariilor, de multe ori nejustificată și fără ca oamenii măcar să fi fost preveniți ne preocupă în mod just. La fel, o problemă importantă pe care am analizat-o și de asemenea avem în vedere și care, din nefericire, încă nu s-a rezolvat, o reprezintă permisiunea tacită sau expresă dată unor falși avocați să asigure în fața justiției interesele justițiabililor.
Cristian Pavel – Chestiune care este cumva privită într-un mod ciudat de public. Publicul nu-și poate imagina cum se pot întâmpla astfel de lucruri.
Ion Dragne – Nici avocații nu-și pot imagina că se poate, dar iată că se întâmplă, motiv pentru care trebuie să sesizăm problema.
Cristian Pavel – Spunea tot președintele Briciu, în discursul domniei sale, faptul că această zi nu reprezintă o declarație de război nici cu magistrații, nici cu procurorii, ci există doar intenția de a semnala către decidenți, către forurile care pot avea căderea de a schimba ceva, chiar și către justițiabili, chiar către public intenția de a transmite semnale de alarmă, semnale de alertă care privesc problemele curente ale comunității de avocați din România.
Din câte am înțeles din finalul acestei întâlniri, s-a decis ca formula aceasta de protest să capete continuitate, manifestarea să fie analizată la nivel de barouri județene și la nivel de Barou București, ca mai apoi concluziile să fie transmise Uniunii, urmând apoi să se ia o decizie pentru viitor…
Ion Dragne – Așa este, confirm. Nu ne-am propus să declanșăm războaie. Rolul nostru de avocați nu este de a porni războaie, ci de multe ori de a le preveni sau opri prin harul pe care-l avem, de a încerca să stingem disputele. Nu ne-am imaginat și nu ne dorim ca publicul să înțeleagă faptul că judecătorii și procurorii sunt inamicii noștri. Ei sunt partenerii noștri de proceduri, cei care ne permit să ne exercităm funcția de a apăra justițiabilii în fața justiției sau în cursul altor proceduri.
Da, vvom merge mai departe, vom analiza stituațiile și, pe baza concluziilor pe care le vom trage la nivel național, vom continua. Noi sperăm să continuăm cu dialog.
Cristian Pavel – Cred că ultimul lucru care trebuzie amintit este faptul că la această acțiune a avocaților din România, pentru susținerea acestei acțiuni, au transmis mesaje atât cei din magistratură cât și, iată, Consiliul Barourilor și al Societăților de Drept din Europa, prin întâmpinări și adresări oficiale transmise celor în drept.
Ion Dragne – Așa este. Avem un dialog foarte bun, cel puțin la nivel de București, cu conducerile instanțelor care au luat măsuri pentru a ne asigura un minisuport, în așa fel încât să nu existe incidente în legătură cu decizia avocaților ca astăzi de a nu răspunde la cauze, cât și din partea organismelor internaționale din care facem parte, precum ați spus dvs., care au punctat în scrisori trimise autorităților faptul că că avocatura trebuie să fie apărată pentru a-și menține funcția socială.
Cristian Pavel – Nu putem face altceva decât să urăm succes comunității de avocatură din România în demersurile acestea de apărare și de afirmare a unor drepturi pe care profesia clar le are. Mulțumim dlui decan Ion Dragne!
Ion Dragne – Vă mulțumim, vă așteptăm alături de noi întotdeauna.
✒Vezi și Ziua de 4 octombrie – o zi fără avocați