Studiu privind percepția studenților la Drept asupra pedepsei cu moartea

7 dec. 2020
Articol UJ Premium
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 722
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

În afara acestor aspecte, ceea ce este foarte interesant este că omorul, comis fără nicio altă circumstanță agravantă sau alt element circumstanțial agravant, care ar trebui pedepsit cu moartea în viziunea participanților este mai puțin grav din această perspectivă decât violul și violul asupra unui minor. Un motiv pentru această perspectivă poate fi cazul care a șocat întreaga țară în luna iulie 2019, când un bărbat a fost acuzat că a violat în mod repetat două minore, pe care ulterior le-a ucis și le-a ars cadavrele. În urma acestei tragedii, au fost propuse modificări la Codul penal pentru creșterea pedepselor pentru viol și s-a prevăzut în Codul penal imprescriptibilitatea răspunderii penale pentru această infracțiune și pentru cea de act sexual cu un minor[6], dar au existat, de asemenea, numeroase petiții online pentru reintroducerea pedepsei cu moartea pentru infracțiunile de viol și infracțiunile comise de infractori care nu mai pot fi reintegrați în societate (una dintre petiții cu peste 180.000 de semnături)[7].

Un sondaj efectuat la București în anul 1996, care a arătat că 59.5% persoane erau în favoarea pedepsei cu moartea a concluzionat că „mai mult de 80% dintre persoanele care consideră  criminalitatea ca fiind în creștere în cartierele lor susțin o revenire la pedeapsa capitală. Percepția siguranței cartierului are un efect negativ. În cartierele în care locuitorii se simt în siguranță, există mai puțin sprijin pentru revenirea pedepsei cu moartea[8]. Dacă aplicăm prin analogie același raționament la cazul descris mai sus, este ușor de înțeles de ce și studenții la Drept ar fi de acord cu reintroducerea pedepsei cu moartea. Dacă astfel de infracțiuni pot fi comise în plină zi, fără ca organele statului să intervină în mod prompt pentru a le împiedica, oamenii se simt în pericol și consideră că singura opțiune rămasă valabilă este ca persoanele respective să fie pedepsite cu moartea.

Trebuie precizat totodată că mai mult de jumătate dintre studenții din anul I (cu vârste cuprinse între 19 și 20 de ani) au fost de acord că pedeapsa cu moartea ar trebui aplicată celor care au comis violuri. La polul opus se află doctoranzii (cu vârste cuprinse între 26 și 35 de ani), care, deși au răspuns într-un număr mai mic la chestionar, au considerat că nu este necesară reintroducerea pedepsei cu moartea și doar o singură persoană că ar trebui aplicată (și printre crimele alese, violul nu a fost enumerat). Numărul mare de studenți care au ales violul printre infracțiunile care ar trebui pedepsite cu moartea se poate explica și prin aceea că un procent mare de respondenți a fost constituit din persoane de sex veminin

După cum a fost menționat anterior, au existat studenți care au adăugat alte infracțiuni la această listă, într-o secțiune separată. Aceștia au considerat că pedeapsa capitală ar trebui aplicată și pentru mai multe infracțiuni care au ca persoană vătămată un minor: infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului sau pentru uciderea nou născutului de către mamă, pentru corupția sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, proxenetism sau pentru pedofilie. Așa cum arătam, faptele comise asupra minorilor au condus deja la modificări ale Codului penal, prin Legea nr. 217/2020, iar alte modificări sunt în prezent adoptate[9] ori încă discutate[10].

Alte infracțiuni pentru care unii studenți au menționat că ar trebui aplicată pedeapsa cu moartea sunt: ​​pentru tortură, pentru infracțiuni împotriva sănătății publice (inclusiv infracțiunea de prevenire a bolilor, pentru care un student a considerat de fapt că pedeapsa cu moartea ar trebui aplicată celor care nu respectă măsurile impuse în timpul stării de urgență cauzate de pandemia CoVid-19), infracțiuni împotriva animalelor, infracțiuni împotriva funcționarilor publici, poliție, magistrați, avocați, corupție (pentru aceștia din urmă, 7 studenți dintre cei aproximativ 60 de persoane care au ales să adauge alte infracțiuni la listă). Deși corupția nu este o infracțiune violentă și nu afectează sănătatea mentală sau fizică a unui minor (așa cum a fost în cazul celorlalte opțiuni ale studenților), includerea ei în lista infracțiunilor pentru care ar trebui aplicată pedeapsa cu moartea poate fi o consecință a faptului că România este încă considerată o țară cu un grad ridicat de corupție, iar sentimentul general este că sistemul politic este corupt[11]. Pornind de la această opțiune care ia în calcul pedeapsa capitală pentru infracțiuni de corupție, este interesant să subliniem că, cel puțin în opinia unor studenți, pedeapsa cu moartea nu este neapărat un răspuns la comiterea unei infracțiuni violente.

 

B. Justificarea aplicării pedepsei cu moartea

 

Constatări. În continuare, studenții au fost  întrebați: „Considerați că pedeapsa cu moartea în situațiile de mai sus este justificată pentru că…:”. Studenții au putut alege între cinci motive pentru susținerea pedepsei capitale, cu posibilitatea unor alegeri multiple și au răspuns după cum urmează (și cum poate fi observat și în figura 10 de mai jos): „este cel mai eficient mod de prevenire a săvârșirii unor altor infracțiuni” (325 de studenți, adică 48.29%), „este un modalitate justă de retribuție pentru victimă și / sau familia sa” (niciun student), „este foarte costisitor pentru stat și pentru societate să întrețină o persoană în închisoare toată viața” (313 studenți, adică 46.51%), „dacă o persoană este condamnată la închisoare pe viață și există posibilitatea eliberării condiționate, persoana respectivă ar putea săvârși și alte infracțiuni” (451 studenți, adică 67.01%), „este just ca o persoană care a ucis o altă persoană ori care a săvârșit infracțiuni de o gravitate deosebită să-și piardă dreptul la viață” (212 studenți, adică 31.5%) și „niciuna dintre cele de mai sus” (23 de studenți, adică 3.42%).

La fel ca în cazul întrebării anterioare, dacă studenții au dorit să extindă motivele pentru care au fost de acord cu pedeapsa cu moartea, au putut răspunde la următoarea întrebare: „Pe lângă motivele de mai sus, există (și) alte motive pentru care considerați pedeapsa cu moartea ca fiind justificată? Dacă da, menționați care: ”. Aproximativ 90 de studenți au adăugat alte câteva motive pentru susținerea pedepsei capitale, pe care le vom dezvolta în secțiunea următoare.

 

Discuții. Cei mai mulți studenți, 451 (adică 67%), au considerat că, dacă o persoană este condamnată la pedeapsa detențiunii pe viață și există posibilitatea eliberării condiționate, persoana în cauză ar putea comite și alte infracțiuni. Cu alte cuvinte, studenții se arată neîncrezători în posibilitatea ca încarcerarea unei persoane pentru o perioadă determinată să poată aduce o schimbare în conduita sa viitoare.

După cum menționam, 325 de studenți (adică 48.20%) au considerat că aplicarea pedepsei cu moartea este cel mai eficient mod de prevenire a altor infracțiuni. Acest motiv pentru susținerea pedepsei cu moartea a fost pus în strânsă legătură cu „argumentul descurajării”[12], în sensul că oamenii se simt descurajați să comită mai multe infracțiuni dacă știu că pot fi condamnați la moarte. Dar, așa cum a menționat Cesare Beccaria încă din secolul al XIX-lea, infractorii nu sunt atât de descurajați de intensitatea pedepsei, ci de durata acesteia, „pentru că sensibilitatea noastră este mai ușor și durabilă mișcată de minute, dar de impresii repetate decât de un șoc trecător[13]. Mai mult, ceea ce are un efect mai descurajant chiar decât durata pedepsei este certitudinea aplicării acesteia, după cum arată tot Beccaria: „nu cruzimea pedepselor frânează cel mai bine infracțiunile, ci infabilibilitatea lor (…) Certitudinea unei pedepse, chiar dacă moderată, va provoca întotdeauna o impresie mai puternică decât teama de o pedeapsă mai aspră însoțită de speranța impunității, căci un rău, fie el minim dar sigur, sperie întotdeauna sufletele omenești, în timp ce speranța, acel dar ceresc care adesea ne ține loc de toate, îndepărtează ideea altor rele mai grave, mai ales atunci când este însoțită de impunitate (…)”[14].

În general, motivele suplimentare menționate de participanți nu au fost diferite de cele prezentate în opțiuni. Răspunsurile au repetat aceleași idei, reformulate, cum ar fi efectul descurajant al pedepsei cu moartea („Prin creșterea asprimii sancțiunilor se descurajează viitoarele infracțiuni, se crește respectul față de autorități (…), scăderea numărului de recidivă și eliminarea dintr-o societate sănătoasă a unor persoane bolnave – în cazul infracțiunilor enumerate anterior de cele mai multe ori infractorii suferă de tulburări psihice sau au o atitudine/percepție care nu poate fi schimbată”.), costurile ridicate pe care le implică păstrarea în închisoare pe viață a unui condamnat („De asemenea, comparativ cu cea mai aspră pedeapsă din România, cea a detențiunii pe viață, pedeapsa cu moartea e mai potrivită din rațiuni economice. Întreținerea unor condamnați pe o perioada atât de lungă de timp este costisitoare, în condițiile în care aceștia nu pot fi obligați la muncă remunerată sau neremunerată în folosul comunității”.); cei mai mulți studenți au considerat că pedeapsa cu moartea este justificată deoarece infractorul este incorigibil („Reeducarea unor astfel de infractori este aproape imposibilă, criminologia însăși demonstrând acest lucru. Mai ales în cazul infracțiunilor de viol a căror victimă a fost un minor – cu precădere în cazul în care minorul avea o vârstă fragedă, până în 10 ani – această pedeapsă, în anumite condiții foarte bine delimitate de lege, ar trebui să fie o posibilitate oferită judecătorului care stabilește pedeapsa inculpatului.” sau „Nu cred că persoanele inculpate se mai pot reintegra în societate. Consider că, dacă ar fi eliberate, în proporție de 90% ar recidiva”.). După cum se poate observa, această incorigibilitate nu este altceva decât reiterarea faptului că cei condamnați la detențiunea pe viață ar fi „predispuși” la comiterea altor infracțiuni, dacă ar fi liberați. Din analiza alegerilor pe care studenții le-au realizat, a răspunsurilor predefinite, dar și a celor adăugate de către ei înșiși ulterior, rezultă faptul că majoritatea sunt de acord cu aplicarea pedepsei cu moartea pentru că sistemul judiciar, împreună cu cel penitenciar, nu oferă suficiente garanții că o persoană condamnată pentru o infracțiune gravă ar mai putea fi reintegrată social după executarea pedepsei (prin ajungerea la termen sau prin liberare condiționată).

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Această idee este susținută și prin raportare la un alt eveniment recent din România, și anume cazul unui bărbat care fusese condamnat la detențiunea pe viață pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de omor, începând executarea pedepsei din anul 1993. În luna mai a anului trecut, el a fost eliberat condiționat, după executarea a 26 de ani de închisoare, iar, un an mai târziu, a fost acuzat din nou de tentativă la infracțiunea de omor, constând în aceea că a dat foc unei tinere de 17 ani, aceasta suferind arsuri pe 90% din suprafața corpului. Acest caz a creat un sentiment public de revoltă în rândul populației[15], stârnind discuții majore despre eficacitatea închisorii și a pus la îndoială posibilitatea liberării condiționate în astfel de cazuri grave[16].

 

C. Puterea de decizie în legătură cu condamnarea unei persoane la pedeapsa cu moartea

           

Constatări. Având în vedere că, în diferite state, puterea decizională pentru aplicarea pedepsei cu moartea aparține unor diferite categorii de persoane, această întrebare a avut drept scop aflarea opiniei studenților cu privire la care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a decide aplicarea acestei pedepse, cu consecința directă a schimbării Codului de procedură penală din România pentru a permite ca sentința la pedeapsa cu moartea să fie pronunțată și de alte entități. După cum sugerează titlul, întrebarea era formulată astfel: „Cine credeți că ar trebui să aibă puterea de a decide condamnarea unei persoane la moarte? (puteți alege mai multe răspunsuri)”. Aceștia au putut alege între: judecător (singur sau într-un complet de judecători), Curtea cu jurați (sau orice alt tip de grup de persoane din afara sistemului judiciar), șeful statului (indiferent de calitatea sa: președinte, monarh etc.).

Deoarece opțiunile oferite în întrebarea anterioară erau limitate, următoarea întrebare le-a permis studenților să își exprime opinia cu privire la cine ar trebui să ia decizia cu privire la aplicarea pedepsei cu moartea, în următoarea formulare: „Dacă considerați că (și) alte persoane / entități ar trebui să ia decizia cu privire la aplicarea pedepsei cu moartea, să menționeze cine / în ce condiții: ”. Aproximativ 80 de persoane și-au exprimat, de asemenea, opinia cu privire la această întrebare, pe care o vom dezvolta în secțiunea despre discuții.

După cum se poate vedea în figura de mai jos (figura 11), majoritatea studenților, 458 (adică 68.05%), au considerat că judecătorul ar trebui să fie cel care decide (singur sau într-un complet de judecători), urmat de 278 de studenți (adică 41.31%) care au considerat că o instanță cu juriu (ca în S.U.A.) este cea care poate decide. 90 de studenți (adică 13.37%) cred că șeful statului ar trebui să aplice această pedeapsă, un procent destul de mare dacă avem în vedere faptul că studenții la Drept cunosc deja modalitatea de funcționare a sistemului judiciar și atribuțiile fiecărei autorități publice, iar 43 (adică 6.39%) nu sunt de acord cu niciuna dintre cele trei opțiuni propuse.

 

Discuții. După cum s-a menționat mai sus, studenții și-au putut exprima opinia cu privire la persoana care ar trebui să decidă aplicarea pedepsei cu moartea, având în vedere că opțiunile anterioare au fost prezentate neexhaustiv. Deși nu au avut răspunsuri predefinite, cei aproape 80 de studenți care au răspuns la această întrebare au dat răspunsuri similare, care pot fi împărțite în următoarele categorii:

Un complet de judecători. O mare parte din cei care au adăugat alte opțiuni aici au dorit doar să sublinieze că, deși au ales „judecătorul (singur sau într-un complet de judecători)”, s-au referit doar la un complet de judecată care ar trebui să fie compus dintr-un număr care a variat de la 2 la 5 judecători) și în niciun caz doar un judecător. Au fost alți studenți care au menționat că judecătorii care compun completul ar trebui să fie doar de la Înalta Curte de Casație și Justiție: „completul de minim 5 judecători de la Înalta Curte, cu avizul (imperativ) al șefului de stat” (chiar dacă competența de a judeca unele dintre infracțiunile menționate mai sus ar putea aparține chiar judecătoriilor – pentru viol, de exemplu).

Prin aceste răspunsuri, se pare că studenții acceptă că ar putea apărea erori judiciare, dar consideră că ar putea fi prevenite prin decizia mai multor judecători. În același timp, numărul foarte mare de răspunsuri în favoarea judecătorilor poate fi datorat și faptului că participanții sunt studenți la Drept.

Membri ai societății civile, psihologi, psihiatri. Alți studenți au dorit să adauge că membrii societății civile, psihologii, psihiatrii care ar fi mai în măsură să înțeleagă ce se întâmplă în mintea unui criminal ar trebui să intre în acest grup, chiar dacă nu fac parte din sistemul judiciar: „O curte cu jurați care sa fie din afara sistemului judiciar, dar care sa dețină anumite calități si care sa fie aleși in prealabil (o curte cu jurați formată din oameni din mai multe domenii si care fac parte din mai multe paturi sociale)”. Aceste răspunsuri sunt în directă legătură și cu cele de la întrebarea anterioară, care au pus accentul pe faptul că persoanele care comit astfel de infracțiuni grave suferă de tulburări psihice care ar conduce, de cele mai multe ori, la imposibilitatea reintegrării sociale și a înțelegerii consecințelor faptelor comise.

Procurorul. În plus, unii dintre participanți au considerat că procurorul ar trebui să ia parte și el la decizie, deoarece acesta a fost cel care a strâns și a administrat toate probele sau majoritatea acestora. În mod evident, o astfel de soluție este aleasă de studenții din anii mai mici, care nu au studiat încă noțiunea de „magistrat” în cadrul dreptului procesual penal ori în lumina prevederilor Curții europene a drepturilor omului.

Victima sau membrii victimei familiei. Alte răspunsuri au vizat chiar victima sau membrii familiei ei, ca persoane care ar fi cel mai bine poziționate să decidă aplicarea pedepsei cu moartea.

Poporul (prin referendum). La fel ca în cazul răspunsului amintit la lit. d), și prin această opțiune, studenții consideră că alegerea pedepsei cu moartea trebuie să fie una pur afectivă, fie pentru răzbunare (în cazul victimei sau a membrilor familiei acesteia, ceea ce amintește de Legea talionului), fie din considerente ce țin de afectarea societății în ansamblul său (ceea ce, de altfel, stă la baza includerii dreptului penal în categoria mai largă a dreptului public în România).           

Varietatea răspunsurilor adăugate la această întrebare denotă și faptul că, deși într-o proporție mai mică, studenții consideră că ar fi nevoie de schimbări majore la nivelul sistemului judiciar, de vreme ce, în prezent, nicio altă autoritate a statului în afara judecătorului nu este implicată în aplicarea unei pedepse. Totodată, interesant de observat este faptul că acești studenți consideră că pedeapsa cu moartea ar trebui să aibă un regim special, diferit de cel al pedepsei cu închisoarea sau cu amenda, față de caracterul ireversibil al acesteia, dar și faptul că fie au o încredere mai mare pentru alegerea acestei pedepse în persoane care nu au legătură cu sistemul judiciar, fie, deși admit că ar putea fi aplicată de judecător, subliniază faptul că acesta ar trebui să facă parte dintr-un complet de judecată format din cel puțin doi judecători.

 

D. Metodele prin care acest tip de pedeapsă ar trebui aplicată

 

Constatări. Metodele de execuție nu au constituit, cu mici excepții[17], variabile luate în calcul în studiile privitoare la percepția publică asupra pedepsei cu moartea[18]. Însă poziția participanților față de acest aspect poate oferi un criteriu suplimentar în funcție de care să fie înțeles procentul susținătorilor pedepsei cu moartea.

În acest chestionar, întrebarea a fost „Considerați că pedeapsa cu moartea ar trebui să fie executată prin intermediul următoarelor metode (puteți alege mai multe răspunsuri)”, iar participanții au putut alege (după cum rezultă din întrebare) una sau mai multe dintre următoarele metode de execuție: împușcare, scaun electric, spânzurătoare și injecție letală. Distinct de variantele prezentate, a existat și varianta „niciuna”. Alături de această întrebare, pentru a nu limita răspunsurile la variantele chestionarului, a mai fost adăugată întrebarea „În cazul în care considerați că pedeapsa cu moartea ar trebui să fie executată (și) prin alte metode, specificați care sunt acestea”.

Majoritatea participanților (557, adică 82.76%) s-a poziționat în favoarea injecției letale, iar motivul unei astfel de poziționări rezultă, așa cum vom vedea la secțiunea de Discuții, din completările pe care o mare parte dintre aceștia le-au făcut prin răspunsurile la întrebarea suplimentară. Totodată, 137 de studenți (adică 20.36%) au considerat că împușcarea este o metodă potrivită de execuție, 111 (adică 16.49%) au fost în favoarea scaunului electric, 64 (adică 9.51%) pentru spânzurătoare, iar 19 participanți (adică 2.82%) au considerat că niciuna dintre metodele prezentate nu sunt potrivite. Aceste numere pot fi observate în diagrama de mai jos.(Figura 12)

 

Discuții. Poziționarea majorității participanților în favoarea injecției letale este explicabilă prin statutul acesteia de cea mai răspândită metodă de execuție la ora actuală[19]. Deși a apărut ca o variantă mai ieftină de execuție a pedepsei capitale, injecția letală a ajuns, totodată, să fie considerată cea mai puțin chinuitoare pentru condamnat. Însă, odată cu popularizarea metodei s-a dezvoltat și fenomenul de „medicalizare” a execuției întrucât procesul de injectare a substanței letale presupune asistență medicală de specialitate. Chiar și în aceste condiții, în literatura de specialitate există numeroase poziții care susțin că statutul actual al injecției letale nu este susținut de dovezi științifice solide, în principal din lipsa unor studii care să ofere suficiente informații cu privire la caracteristica metodei de a preveni „durerile și vătămările suplimentare”[20].

Dincolo de controverse, injecția letală este în mod larg cunoscută ca o metodă „umană” de execuție, ceea ce se reflectă, așa cum rezultă și din acest studiu, în preferințele publicului în materie de modalități ale execuției pedepsei cu moartea. Pentru că proporția de 82.76%, susținătoare injecției letale, poate fi o reflecție în percepția publică atât a răspândirii acestei modalități de execuție, cât și a popularizării sale drept o metodă care asigură o moarte mai blândă. În corelație cu acest procent, au existat răspunsuri suplimentare (completate în cadrul întrebării la care participanții puteau răspunde cu alte metode distincte de cele standard oferite în chestionar) prin care a fost exprimată această idee. Astfel, 16 participanți au considerat că metodele nu sunt importante dacă cel condamnat nu simte durere.

Corelația poate fi observată din următoarele constatări: pe de-o parte, în cadrul primei întrebări majoritatea participanților au preferat o metodă de execuție care în percepția publică este considerată blândă; pe de altă parte, în cadrul celei de-a doua întrebări, ideea necesității unei metode de execuție care să nu provoace dureri condamnatului a strâns în jurul ei cele mai multe răspunsuri de susținere (restul răspunsurilor oferite la cea de-a doua întrebare a fost, așa cum vom vedea în continuare, distinct din punctul de vedere al conținutului, fără un numitor comun). Se poate presupune, deci, o preocupare a unei majorități dintre participanții susținători ai pedepsei cu moartea pentru blândețea metodei de execuție.

În legătură cu procentele aferente celorlalte metode, doar susținerea scaunului electric poate fi explicată prin răspândirea sa în rândul metodelor de execuție din ultimii 50 de ani. Conform unor statistici[21], moartea prin electrocutare este a doua cea mai răspândită metodă de execuție după injecția letală în S.U.A. Însă susținerea relativ mare pentru execuția prin împușcare nu urmează aceeași paradigmă. Totuși, execuția prin împușcare este încă o practică frecventă în alte state, precum China, Indonezia, Coreea de Nord, Arabia Saudită, Yemen etc. Aceleași aprecieri pot fi făcute și în cazul execuției prin spânzurare.

În sfârșit, în cadrul celei de-a doua întrebări, 4 participanți au considerat că metoda ar trebui să fie aleasă de condamnat, 2 participanți au considerat că metoda ar trebui să fie aceeași cu cea utilizată la comiterea infracțiunii, iar 2 participanți au considerat că aplicarea pedepsei cu moartea ar trebui să se facă în public. Au existat, de asemenea, răspunsuri susținând moartea dureroasă, decapitarea, somniferele, otrăvirea, înghețul, ghilotina, trasul în țeapă, plutonul de execuție, inhalarea monoxidului de carbon etc., însă acestea au fost marginale (câte 1 răspuns pentru fiecare dintre aceste variante).

 

E. Vârsta minimă și vârsta maximă a condamnatului la moarte

           

Constatări. Având în vedere că minorii pot fi pedepsiți penal, în general, dar și în România, iar unele state permit aplicarea pedepsei cu moartea inclusiv pentru ei, această întrebare s-a referit la opinia studenților la drept în această privință.

Vârsta minimă. După cum se poate observa în figura de mai jos (Figura 13), un număr deloc neglijabil de persoane (81, adică 12,04%, studenți din toți anii de studiu care sunt în favoarea pedepsei cu moartea) au considerat că pedeapsa capitală ar trebui aplicată fără a lua în considerare o vârstă minimă.

Aproape jumătate dintre studenții care sunt în favoarea pedepsei cu moartea (283, adică 42,05%) sunt de acord, totuși, că ar trebui aplicată persoanelor cu vârsta peste 18 ani (care este și vârsta majoratului în România). Vârsta majoratului în Statele Unite ale Americii (21 de ani) a fost considerată de 120 de studenți (adică 17,83%) adecvată ca vârsta minimă pentru aplicarea pedepsei cu moartea. Apoi, vârsta minimă de 25 de ani a fost considerată adecvată de 55 de participanți (adică 8,17%), în timp ce 49 (adică 7,28%) și, respectiv, 48 (adică 7,13%) au ales vârsta minimă de 16 și respectiv 30 de ani. Doar 17 studenți ( adică 2,53%) au considerat că vârsta minimă ar trebui să fie de 14 ani, iar 11 (adică 1,63%) vârsta de 40 de ani. Doar 3, respectiv 2 studenți, au considerat că vârsta minimă ar putea fi de 50 și respectiv 60 de ani.

Fig. 13.Vârsta minimă pentru aplicarea pedepsei cu moartea

 

Vârsta maximă. După cum vedem în figura de mai jos (figura 14), aproximativ o treime dintre participanți (205, adică 30,46%) au considerat că nu există o limită de vârstă maximă peste care pedeapsa cu moartea să nu mai fie aplicată. O a doua treime (208, adică 30,91%) sunt de părere că vârsta maximă ar trebui să fie de 80 de ani. Cu toate acestea, pentru 1 persoană (adică 0,15%), vârsta de 16 ani a fost considerată maximă, pentru 12 persoane, vârsta de 18 ani (adică 1,78%), iar pentru 2, vârsta de 21 de ani (adică 0,30%). Ceilalți studenți au ales vârsta de 50 de ani (60, adică 8,92%), 60 de ani (36, adică 5,35%), 65 de ani (9, adică 1,34%) și 70 de ani (53, adică 7,88%).

Deși Codul penal român prevede că după 65 de ani, inculpatul nu mai poate fi condamnat la detențiune pe viață, ci doar la pedeapsa închisorii, observăm că studenții care au fost de acord cu pedeapsa cu moartea susțin cu o majoritate copleșitoare (61,37%) că făptuitorul ar trebui să fie condamnat la moarte după această vârstă, chiar și până la 80 de ani.

Fig. 14.Vârsta maximă pentru aplicarea pedepsei cu moartea


[6] Acestea s-au și materializat prin intermediul Legii nr. 217/2020 (M.Of nr. 1012 din 30 octombrie 2020)

[7] A se vedea https://www.petitieonline.com/semneaza_pentru_reintroducerea_pedepsei_cu_moartea.

[8] A se vedea Keil, Th., Gennaro, V., Andreescu, V., Perceptions of Neighborhood Safety and Support for the Reintroduction of Capital Punishment in Romania: Results From a București Survey, în International Journal of Offender Therapy and Comparative Criminology, 43(4), 1999, p. 518

[9] A se vedea P.-L. nr. 259/2020, disponibil la adresa http://cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=18321.

[10] A se vedea P.-L. nr. 286/2018, disponibil la adresa http://cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=16526 (Curtea Constituțională a declarat legea adoptată neconstituțională, din motive însă ce nu vizează fondul modificărilor propuse).

[11] Conform Transparency International, ultimul indice de percepție a corupției în România a fost de 44/100, cu mult sub media la nivelul Uniunii Europene de 64/100. Pentru mai multe detalii în legătură cu acest subiect, a se vedea: https://www.transparency.org.ro/ro/tiropage/indicele-de-perceptie-coruptiei-2019.

[12] A se vedea G. Moens, A. Keith Thompson, Perspective constituționale, filosofice și istorice privind dezbaterea pedepsei capitale în Australia și Statele Unite ale Americii, disponibil la: http://www.ugb.ro/Juridica/Issue2RO/5_Capital_punishmentMoens.RO.pdf

[13] C. Beccaria, On crimes and punishments, Cambridge Texts in the History of Political Thought, 1995, p. 67.

[14] A se vedea C. Beccaria, Despre infracțiuni și pedepse, Ed. Humanitas, București, 2007, p. 169.

[15] A se vedea https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/de-ce-a-fost-eliberat-criminalul-care-a-dat-foc-unei-tinere-de-17-ani-are-o-atitudine-corecta-fata-de-regulile-de-convietuire-sociala-1322808

[16] Încrederea populației în posibilitatea reintegrării sociale în astfel de cazuri a fost și mai mult afectată de faptul că Judecătoria îi respinsese cererea de liberare condiționată, considerând că, deși primise câteva recompense, “s-a preocupat pentru a se evidenția în mod constant abia începând cu anul 2014, astfel că s-a apreciat că recompensele acordate până în acest moment nu fac dovadă unei adevărate îndreptări a condamnatului, ci reprezintă un simulacru pentru obținerea mai grabnică a liberării condiționate”. A se vedea, Jud. Drobeta Turnu Severin, s.pen. nr. 1350/2017, www.rolii.ro. Decizia a fost contestată de inculpat, iar Tribunalul i-a admis cererea, dispunând prin decizie definitivă liberarea condiționată a acestuia, apreciind că „perioada executată a fost suficientă pentru reeducarea condamnatului T.I. și că acesta, prin participarea activă la programele desfășurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare și-a format și consolidat o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, funcțiile de exemplaritate și eliminare temporară ale pedepsei fiind îndeplinite în cazul său”. A se vedea Tribunalul Mehedinți, dec. nr. 502/2017, www.rolii.ro.

[17] Spre exemplu, într-o lucrarea lui H. Erskine, The Polls: Capital Punishment, publicată în Public Opinion Quarterly, Volumul 34, nr. 2, 1970, p. 290–307, este citat un sondaj din anul 1953 realizat în SUA, unde a fost analizată opinia publică în privința metodelor de execuție a pedepsei cu moartea, nefiind însă trecută injecția letală printre variante (p. 306).

[18] Situația ar putea fi explicată prin larga răspândire a injecției letale ca metodă de execuție. În diverse studii sunt analizate mai degrabă alte criterii care pot influența percepția asupra pedepsei cu moartea, cum ar fi minoritatea făptuitorilor sau convingerile religioase ale participanților la studiu (Francis T. Cullen, Bonnie S. Fisher and Brandon K. Applegate, Public Opinion about Punishment and Corrections, în Crime and Justice, Vol. 27, 2000, p. 1-79), educația, statutul social și convingerile etice ale participanților (James Midgley, Public Opinion and The Death Penalty in South Africa, în The British Journal of Criminology, Volumul 14, nr. 4, 1974, p. 345–358), etc.

[19] https://deathpenaltyinfo.org/executions/methods-of-execution

[20] A se vedea o prezentare succintă a probemei în Sean Philpott, Execution by Lethal Injection: Illegal Research?, în The Hastings Center Report, Vol. 44, nr. 2, 2014, p. 11.

[21] A se vedea https://deathpenaltyinfo.org/executions/methods-of-execution

Studiu privind percepția studenților la Drept asupra pedepsei cu moartea was last modified: decembrie 9th, 2020 by Andra-Roxana Trandafir

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter