Studiu privind percepția studenților la Drept asupra pedepsei cu moartea

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Discuții

Vârsta minimă. Legiuitorul român, la fel ca în alte state, a considerat că minorul sub 14 ani nu poate răspunde penal, fiind lipsit absolut de discernământ. În plus, din 2014, sistemul juridic românesc nu mai prevede aplicarea de pedepse minorilor, ci doar de măsuri educative, în funcție de gravitatea infracțiunii (având la bază mai multe motive: oferă șansa minorilor să se reabiliteze mai ușor, vârsta fragedă îi poate determina să nu fie pe deplin conștienți de gravitatea crimele lor etc.). Totuși, așa cum precizam, 12.05% din studenți au considerat că nu este relevantă vârsta persoanei condamnate la pedeapsa cu moartea. O posibilă explicație ar putea fi că infracțiunile care ar trebui pedepsite cu moartea sunt atât de grave încât tinerii își pierd statutul de „copii” și merită același tratament ca adulții. Această poziție nu este nouă și a fost prezentată și în alte studii^[22]. Practic, și în această situație, ca și în altele pe care le aminteam în cele de mai sus, studenții acceptă faptul că pentru cazul particular al condamnării la pedeapsa cu moartea, ar trebui să se introducă o excepție cu privire la vârsta de la care se poate răspunde penal, de vreme ce legiuitorul a hotărât deja în Codul penal^[23] că sub vârsta de 14 ani, minorul este prezumat în mod absolut că nu are discernământ. În plus, poziția studenților poate fi datorată unor viziuni veleitare caracterului pur retributiv al pedepsei, în sensul în care comiterea celor mai grave infracțiuni nu poate fi „reparată” decât prin moartea infractorului, singura pedeapsă aptă de a restabili dreptatea, indiferent de caracteristicile personale ale acestuia.

Proporția de 42% dintre participanți care au considerat vârsta de 18 ani drept vârstă minimă necesară pentru aplicarea pedepsei cu moartea este explicabilă prin caracteristicile sistemului juridic penal român, unde aplicarea unor pedepse se poate realiza doar față de persoanele care la data comiterii faptei împliniseră vârsta de 18 ani^[24]. De asemenea, proporția de 18% în favoarea vârstei minime de 21 de ani se poate explica din rațiuni ce țin de maturitatea celor care comit fapte de o gravitate sporită, vârsta de 18 ani putând fi considerată prea mică. Totodată, influența sistemului american, unde există încă reglementată și pedeapsa cu moartea, poate fi, de asemenea, o explicație.

Vârsta maximă. În privința acestui aspect proporțiile sunt echilibrate între varianta vârstei maxime de 80 de ani (31%) și varianta inexistenței unei vârste maxime (31%). Aceste procente sunt explicabile printr-o viziune egalitară (absolută, în cazul celei de-a doua variante sau atenuată, în cazul celei dintâi) a participanților, conform căreia o vârstă mai înaintată nu ar trebui să excludă automat persoanele de la aplicarea pedepsei cu moartea. Acesta pare a fi și motivul pentru care majoritatea participanților nu au ținut cont de vârsta de 65 de ani până la care poate fi aplicată pedeapsa detențiunii pe viață în dreptul penal român.

Însă nu poate fi ignorată nici vârsta participanților, mai ales datorită faptului că aceștia sunt în majoritate tineri sub 25 de ani. În studii relativ recente au fost descoperite corelații între vârsta persoanelor intervievate și raportarea acestora la necesitatea existenței pedepsei cu moartea, în sensul că persoanele tinere par a fi mai predispuse să susțină pedeapsa capitală^[25]. Acest trend poate influența, în opinia noastră, inclusiv raportarea la anumite aspecte secundare în legătură cu pedeapsa cu moartea, precum vârsta de la/până la care ar trebui aplicată.

F. Opinia studenților despre ieșirea României din Uniunea Europeană în contextul introducerii pedepsei cu moartea în Codul penal

Constatări. Este bine cunoscut faptul că aderarea la Uniunea Europeană necesită, printre alte condiții, inclusiv abolirea pedepsei cu moartea, iar reintroducerea acestei pedepse este incompatibilă cu calitatea de stat membru al Uniunii. Iar prin întrebarea „Dacă, pentru a putea introduce în Codul penal pedeapsa cu moartea, România ar trebui să iasă din Uniunea Europeană, ați fi de acord cu acest lucru” poate fi măsurat, într-un anumit sens, nivelul real de susținere a pedepsei cu moartea. Reintroducerea pedepsei capitale nu reprezintă doar o problemă socială și etică, ci și una cu consecințe politice imediate. E posibil ca o persoană care susține principial pedeapsa cu moartea să-și modifice optica atunci când este pus în fața unor consecințe importante pe care reintroducerea acestei pedepse le poate avea. În fond, odată depășite convingerile intime cu privire la subiecte sociale sensibile (precum acesta), participantul este pus în fața unei alegeri de tip utilitarist. Din acest punct de vedere, întrebarea ar putea fi reformulată în termenii următori: Este pedeapsa cu moartea cu adevărat necesară pentru societatea românească astfel încât să justifice ieșirea din Uniunea Europeană?

Totodată, conform Eurobarometrului din Noiembrie 2019^[26] (publicat bianual de către Comisia Europeană), România nu se află printre țările cu populație eurosceptică, ci, dimpotrivă, conform procentelor publicate în studiul Comisiei, este pe locul al doilea în topul statelor membre cu un nivel ridicat de încredere în privința direcției înspre care se îndreaptă Uniunea Europeană (după Irlanda și înaintea Croației). Mai mult de jumătate din populația României consideră că Uniunea se îndreaptă într-o direcție corectă (52%), ceea ce reprezintă un procent mult peste media europeană (31%). Acest optimism de care populația României dă dovadă poate fi luat în considerare la interpretarea rezultatelor chestionarului în privința acestei întrebări, fiind de așteptat ca majoritatea celor care s-au poziționat pentru reintroducerea pedepsei cu moartea să nu dorească ieșirea României din Uniune în acest scop.

Așa cum se poate observa în figura de mai jos (figura 15), 30% dintre participanți au considerat că România ar trebuie să părăsească Uniunea Europeană pentru a reintroduce pedeapsa cu moartea, iar 70% dintre aceștia nu au fost de acord cu o astfel de soluție^[27].

Fig. 15. Opinia studenților despre ieșirea României din Uniunea Europeană în contextul introducerii pedepsei cu moartea în Codul penal

 Analizând răspunsurile în funcție de celelalte variabile, am constatat că dintre participanții care au fost de acord cu reintroducerea pedepsei cu moartea (așa cum rezultă din Figura 16): în cazul studenților în anul I (132) 32 au răspuns „Da” la această întrebare (19 femei și 13 bărbați); în cazul studenților de anul II (201) 51 au răspuns „Da” la întrebare (33 femei și 18 bărbați); în cazul studenților de anul III (166) 55 au răspuns „Da” la întrebare (37 femei și 18 bărbați); în cazul studenților de anul IV (128) 47 au răspuns „Da” la întrebare (32 femei și 15 bărbați); în cazul studenților de la Master (45) 15 au răspuns „Da” la întrebare (10 femei și 5 bărbați); în cazul studenților de la Doctorat (16) doar 1 singur student a fost de acord cu pedeapsa cu moartea, însă nu a răspuns „Da” la această întrebare.

Unele dintre aceste variabile nu prezintă o relevanță deosebită. Spre exemplu, raportul dintre participanții de sex feminin și masculin este irelevant deoarece numărul de femei care au răspuns la acest chestionar a fost mai mare, pentru motivele expuse în prima parte a studiului. Însă ponderea răspunsurilor în funcție de anul de studiu poate prezenta importanță pentru formularea unor concluzii.

Discuții. Așa cum anticipam anterior, această întrebare a pus participanții în fața unei alegeri între a își menține poziția cu privire la necesitatea reintroducerii pedepsei cu moartea și a renunța la această poziție în fața unei potențiale consecințe politice. Din această perspectivă, unele dintre răspunsurile participanților ar putea fi rezultatul aplicării unui filtru utilitarist fiindcă în fața unei alegeri de acest tip, întrebarea „Care dintre aceste două chestiuni aduce mai multe avantaje României?” apare inerent. Pe de altă parte, nu putem prezuma că acest filtru utilitarist a fost aplicat de fiecare dintre participanți. În procentul de 30% dintre răspunsuri, susținător al soluției sacrificării calității României de stat membru al Uniunii, este probabil să se regăsească nu doar răspunsuri ale unor participanți care consideră mai importantă reintroducerea pedepsei cu moartea, ci și răspunsuri ale unor participanți eurosceptici sau cu puternice afinități în legătură cu pedeapsa cu moartea.

Există, de asemenea, posibilitatea ca unii dintre participanți să nu fi cunoscut faptul că această calitate de stat membru al Uniunii presupune imposibilitatea reintroducerii pedepsei cu moartea, iar, deși s-au poziționat inițial pentru pedeapsa capitală, și-au schimbat opinia la momentul la care au fost puși în fața alegerii dintre cele două variante (reintroducerea pedepsei cu moartea cu condiția ieșirii României din Uniune sau menținerea situației actuale). Totuși, considerăm că această variantă este puțin probabilă, luând în considerare atât calitatea participanților de studenți la Drept, cât și proporțiile dintre aceștia care au preferat varianta ieșirii României din Uniune, în funcție de anii de studiu. Astfel, cei mai mulți susținători ai acestei variante raportat la numărul total de susținători ai pedepsei cu moartea (în funcție de fiecare an de studiu) se regăsesc în cadrul anului IV, unde dintr-un total de 128 susținători ai pedepsei capitale, 47 ar prefera ieșirea din Uniunea Europeană (aproximativ 36%). Totodată, în cadrul anului 3 și al Masterului, au rezultat procente de aproximativ 30%, similare cu media tuturor răspunsurilor. În schimb, în cadrul anului I, din 132 de susținători ai pedepsei capitale, doar 32 au preferat ieșirea României din Uniunea Europeană (aproximativ 24%), iar în cadrul anului II din 201 susținători, doar 51 s-au poziționat pentru această soluție (aproximativ 25%). Având în vedere că procentele sunt mai mici în cazul anilor I și II, este dificil de acceptat varianta conform căreia aceștia cunoșteau mai bine situația expusă anterior decât colegii lor din anii III, IV și Master.

Așa cum anticipam mai sus (în secțiunea de Constatări), rezultatele înregistrate de Eurobarometrul din Noiembrie 2019 se reflectă și în concluziile acestui studiu. Astfel, majoritatea studenților care s-au poziționat inițial pentru reintroducerea pedepsei cu moartea nu au considerat că această măsură ar trebui implementată cu consecința ieșirii României din Uniunea Europeană. Această concluzie este concordantă cu cea a Eurobarometrului, care a arătat că majoritatea populației României este optimistă în privința viitorului Uniunii.

Ca atare, considerăm că varianta potrivit căreia procentul de susținere a pedepsei cu moartea este mai mic atunci când subiecții nu aleg doar în baza preferințelor, ci și prin luarea în considerare a unor variabile suplimentare, înfățișate în acest caz prin consecințe practice pe care reintroducerea pedepsei cu moartea le-ar putea avea, este mai probabilă. Această constatare nu presupune că participanții nu cunoșteau relația dintre reintroducerea pedepsei capitale și statutul de stat membru al Uniunii Europene. Mai degrabă, la momentul poziționării pro sau contra pedepsei cu moartea, în lipsa unor variabile oferite de chestionar, decizia imediată se realizează fără luarea în considerare a unor consecințe precum cele expuse mai sus.

2. Contra pedepsei cu moartea. Argumente și consecințe.

După cum am arătat în partea introductivă a prezentului studiu, un procent de 69,42 dintre respondenți s-au poziționat împotriva pedepsei cu moartea^[28]. Așadar, cel puțin din aria studiată pe calea acestui chestionar, majoritatea susține politica penală actuală a României în acest subiect.

Totuși, similar abordării celor care sunt de acord cu pedeapsa capitală, chestionarul a urmărit să obțină perspective și asupra altor aspecte conexe împotrivirii față de această formă extremă de sancționare. În acest sens, întrebările subsecvente au abordat următoarele chestiuni: motivele poziționării împotriva pedepsei cu moartea (A), alternativele acceptate pentru pedeapsa cu moartea în cazul celor mai grave infracțiuni (B) și aplicabilitatea pedepsei cu moartea în situații excepționale (C).

În continuare, vom analiza rezultatele chestionarului într-o manieră defalcată prin raportare la fiecare dintre aspectele enumerate anterior. În cazul fiecărui subiect, analiza va fi împărțită în 3 secțiuni: aspecte introductive și relevanța întrebării, constatări statistice; și comentarii analitice.

A. Motivele poziționării împotriva pedepsei cu moartea

Dintre argumentele ce pot fi aduse împotriva pedepsei cu moartea, în mod inevitabil, unele sunt mai puternice decât altele. Unele argumente pot fi combătute în mod facil, iar altele sunt mai puțin susceptibile la replică^[29]. Or, în măsura în care cea mai mare parte dintre cei ce se declară împotriva pedepsei cu moartea ar avea drept fundament un argument slab, pretabil la critici, desigur, generic situația ar fi de natură să nască probleme subsecvente.

Pentru aceste motive, chestionarul nostru a urmărit să obțină și perspectivele respondenților asupra argumentelor care îi determină să fie împotriva pedepsei capitale.

Constatări statistice. Astfel cum se poate constata în figura de mai jos (figura 17), la întrebarea „Motivul sau motivele pentru care nu sunteți de acord cu aplicarea pedepsei cu moartea este/sunt”, respondenții au putut alege între mai multe variante, corespunzător unei eventuale multitudini de motive pentru care sunt împotriva pedepsei capitale.

În total, 1528 de persoane au răspuns acestei întrebări, respectiv, evident, acele persoane care au răspuns „Nu” la întrebarea „Sunteți de acord cu aplicarea pedepsei cu moartea?”. Dintre aceste persoane, numai 18 au selectat varianta „Niciunul din cele de mai sus”, rezultând un procent puțin semnificativ de 1,17% respondenți care, aparent, au alte motive care îi determină să se poziționeze împotriva pedepsei cu moartea, în afara celor expuse de chestionar.

Probabil primul aspect care iese în evidență în demersul de observare a rezultatelor este reprezentat de numărul relativ mic de persoane care au indicat argumentul religios drept motiv pentru care se situează împotriva pedepsei capitale. 242 de persoane au indicat acest motiv, reprezentând 15,83% din totalul respondenților. La extrema cealaltă se află răspunsul „Pedeapsa cu moartea are un caracter ireversibil și dacă se descoperă că o persoană a fost condamnată pe nedrept, ea nu mai poate fi readusă la viață”. Astfel, argumentul posibilității existenței unor erori judiciare este important pentru 82,26% dintre respondenți (1257 din 1528 de persoane).

Tot un argument îmbrățișat de un procent ridicat de persoane este cel referitor la inviolabilitatea absolută a dreptului la viață („Nimeni, nici măcar statul, nu are dreptul să suprime viața unei alte persoane”). 1102 din totalul de 1528 de respondenți au indicat acest motiv, reprezentând 72,12,%.

În fine, celelalte două posibile motive au fost selectate de un număr relevant de persoane, dar aflat sub jumătatea totalului respondenților. Argumentul comparativ, referitor la utilitatea sporită a detențiunii de viață prin raportare la pedeapsa capitală, a fost indicat de 39,07% dintre respondenți (597 din 1528 de persoane). Motivul reprezentat de lipsa caracterului educativ al pedepsei cu moartea („O persoană trebuie să aibă în orice situație posibilitatea de a se îndrepta, chiar și în închisoare”) a fost selectat de 47,84% dintre cei chestionați (731 din 1528 de persoane).

În introducerea prezentului studiu, am arătat că 51,25% dintre respondenți provin din celelalte cinci facultăți de drept din Hexagonul Facultăților de Drept și de la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. În acest context, apreciem că ar fi utilă o comparație selectivă a răspunsurilor indicate de studenții Facultății de Drept a Universității din București (48,75% dintre respondenți) cu răspunsurile indicate de ceilalți participanți chestionați.

Astfel, așa cum se poate observa și în Figura 18 de mai jos, am constatat că argumentul de natură religioasă a fost selectat de aproape 12,5% dintre studenții Facultății de Drept a Universității din București. În schimb, compilând răspunsurile oferite de studenții celorlalte șase facultăți, am constatat că 19,3% dintre aceștia au indicat argumentul religios ca fiind relevant. Un element interesant descoperit în analiza răspunsurilor este că, dintre aceste șase facultăți, cele în cazul cărora cel mai mare procent de respondenți s-au declarat a fi de acord cu pedeapsa cu moartea sunt și cele în cazul cărora procentul respondenților care au indicat argumentul religios drept un motiv de opoziție față de pedeapsa capitală este mult sub media indicată anterior. Astfel, în cazul studenților Facultății de Drept a Universității din Craiova, 45,83% au arătat că sunt de acord cu pedeapsa capitală, cel mai mare procent, prin comparație cu celelalte facultăți de drept. Or, tocmai în cazul acestei facultăți, procentul de studenți care, fiind împotriva pedepsei cu moartea, au indicat argumentul religios este deosebit de mic, respectiv numai 9,23%. Similar, în cazul studenților Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova (unde 38,46% dintre respondenți s-au declarat de acord cu pedeapsa capitală), numai 12,5% dintre cei poziționați contra pedepsei cu moartea au indicat argumentul religios.

În fine, diferențe între ponderea răspunsurilor, comparând studenții Facultății de Drept a Universității din București cu studenții celorlalte șase facultăți, mai identificăm în cazul celor mai selectate motive. Astfel, argumentul posibilității existenței unor erori judiciare a fost indicat de 84,8% dintre studenții Facultății de Drept a Universității din București și de 79,6% dintre studenții celorlalte șase facultăți. În fine, argumentul referitor la inviolabilitatea absolută a dreptului la viață a fost indicat de 73,4% dintre studenții Facultății de Drept a Universității din București și de 70,8% dintre studenții celorlalte șase facultăți.

Comentarii analitice. Analiza răspunsurilor oferite de studenți la întrebarea privind motivele poziționării împotriva pedepsei cu moartea scoate în evidență mai multe aspecte interesante.

În primul rând, așa cum spuneam, observăm numărul relativ mic de respondenți care au ales drept fundament argumentul de natură religioasă. Cu siguranță, acesta este rezultatul unei schimbări de optică ce s-a produs de-a lungul ultimelor decenii. Putem estima oarecum rezonabil că un asemenea studiu, efectuat cândva la începutul secolului XX ar fi avut rezultate pronunțat diferite în ce privește acest motiv.

Totuși, probabil că ar fi o greșeală să interpretăm numărul mic de persoane care au indicat argumentul religios drept o consecință rezultată exclusiv din procesul de secularizare a societății. Un potențial motiv suplimentar al relativei lipse de interes pentru acest argument este reprezentat de caracterul său interpretabil, sinuos. Inclusiv în istoria dezbaterii asupra pedepsei capitale, așa cum am arătat și mai sus, raționamentele canonice, indiferent de denominațiunea religioasă din care proveneau, au fost folosite atât în susținerea acestui tip de pedeapsă, cât și împotriva sa. Așadar, o cale alternativă de interpretare a rezultatelor chestionarului este reprezentată de un efect pe care dezvoltarea societății l-a putut avea. Anumite categorii probabil că realizează astăzi tocmai acest caracter dual al argumentului și, în consecință, evită să își fundamenteze opinia pe acesta.

În al doilea rând, observăm, poate în mod surprinzător, că un procent relativ mic au indicat argumentul privind superioritatea detențiunii pe viață, prin comparație cu pedeapsa capitală, în atingerea funcțiilor pedepsei. Dintre aceste funcții, am dori să ne concentrăm în special pe cea preventivă, poate cea mai intuitivă într-o asemenea discuție^[30]. Constatăm, pe cale de interpretare, că numai o minoritate dintre opozanții pedepsei cu moartea adoptă o asemenea poziție pentru că ar crede că această formă drastică de pedepsire nu ar servi prevenției mai bine decât detențiunea. Majoritatea pare că acceptă ideea potrivită căreia detențiunea nu viață nu reprezintă o „grijă” mai serioasă și mai mare pentru potențialul făptuitor decât pedeapsa cu moartea. În opinia noastră, perspectiva respondenților nu este una fără fundament. Dimpotrivă, cel puțin în multe dintre cazurile care implică fapte ce ar putea atrage cea mai severă pedeapsă, indiferent care ar fi aceasta, făptuitorul s-ar afla într-o situație în care să realizeze o analiză efectivă a argumentelor în care să ia în calcul inclusiv abandonarea planului infracțional doar pentru că ar însemna să fie supus uneia sau alteia dintre posibilele pedepse. Sunt de actualitate în acest sens cuvintele lui Albert Camus, care arăta că „nu este dovedit că există vreun caz în care cineva decis să ucidă să se fi răzgândit din cauza pedepsei cu moartea, în timp ce este limpede că, dincolo de lipsa efectului scontat, fascineaz mii de criminali”^[31].

Un număr mai mare de persoane, în schimb, au luat în calcul funcția educativă a pedepsei. Aparent, aceasta este relevantă și trebuie urmărită în contextul dezbaterii pentru aproximativ jumătate dintre respondenți. Încercând să evităm speculațiile, nu ne putem înfrâna totuși de la a prezuma că persoanele care nu au luat în calcul acest argument ar fi procedat în acest mod deoarece ar considera că o asemenea îndreptare a condamnatului pare a fi utopică în multe cazuri care ar prezenta gravitatea necesară aplicării unor asemenea pedepse.

În al treilea rând, ne vom îndrepta atenția asupra celor două argumente care au atras cele mai multe răspunsuri, respectiv cel privind caracterul ireversibil al pedepsei capitale și cel privind inviolabilitatea absolută a dreptului fundamental la viață.

Evident, nu putem ignora faptul că acest chestionar a fost adresat unor studenți la Drept. Aceasta poate fi una dintre explicațiile importante pentru care motivul „nimeni, nici statul, nu are dreptul să suprime viața unei alte persoane” a fost ales de un număr mare de respondenți. Desigur, acest motiv este unul ce aparține, esențialmente, domeniului protecției drepturilor omului. Dreptul la viață este protejat la nivel de prim rang prin diverse instrumente internaționale, începând cu Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și continuând, printre altele, cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cunoscută sub denumirea „Convenția europeană a drepturilor omului”). Desigur, în afara contextului juridic, acest argument poate fi privit și într-o paradigmă quid pro quo, însemnând că obligația impusă de stat cetățenilor de a nu atenta la viața altei persoane implică și obligația statului de a acționa în același mod.

În fine, argumentul care a întrunit cele mai multe opțiuni este cel privind caracterul ireversibil al pedepsei capitale, poate cel mai pragmatic argument^[32]. Într-o manieră subtextuală, acest argument trimite la cel al potențialului de existență a unor erori judiciare^[33]. În esență, optica este aceea că, dacă persoana a fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea, indiferent de durată, situația mai poate fi încă îndreptată, deși unele cazuri întâmplate chiar în țara noastră dovedesc contrariul^[34]. Una din întrebările care s-ar putea naște în acest context este: înseamnă această împrejurare că cei mai mulți dintre studenți nu au încredere în capacitatea sistemului judiciar de a evita erorile? Credem că, deși nu putem vorbi despre o lipsă generală de încredere, în cele din urmă, o asemenea perspectivă nu reprezintă decât dovada unui anumit tip de realism. Trebuie să recunoaștem că, inclusiv în stadiul actual de dezvoltare, existența unui sistem judiciar fără erori este (încă) utopică.

Însă, un asemenea argument comportă și alte interpretări. În general, în legătură cu subiectul pedepsei cu moartea, persoanele analizează potențialele erori judiciare din perspectiva extremelor, respectiv o hotărâre netemeinică de condamnare într-o situație de nevinovăție ori o hotărâre netemeinică de achitare într-o situație de vinovăție. Noțiunea de eroare judiciară poate fi privită și într-o formă mai nuanțată. Este cel puțin dificil de imaginat un sistem legislativ în care un număr limitat și clar definit de infracțiuni să presupună exclusiv pedeapsa cu moartea, neexistând nici măcar posibilitatea ca, în anumite circumstanțe, să fie aplicată o altă pedeapsă (de exemplu, detențiunea pe viață). Astfel, există posibilitatea de a întâlni cauze în care persoana condamnată este într-adevăr vinovată de săvârșirea unei infracțiuni grave, dar în care, totodată, să se nască în mod serios întrebarea privind pedeapsa adecvată, fie una capitală, fie una privativă de libertate, indiferent de durată. Este drept în asemenea situații ca, efectiv, viața condamnatului, nu un anumit număr de ani, să depindă de eventualele perspective personale sau preferințe, chiar rezultate din convingeri intime, ale judecătorului sau ale forului care ar urma să stabilească pedeapsa? Nu putem nega faptul că persoanele chemate să îndeplinească funcția de jurisdictio sunt oameni cu convingeri, păreri, sentimente diverse. Finalmente, există posibilitatea ca viața unei persoane să depindă de un sistem aleatoriu de repartizare a cauzelor.

Concluzionând asupra acestui capitol, constatăm un nivel rezonabil spre înalt de maturitate și raționalitate a selecției argumentelor. Desigur, discuția poate și va rămâne deschisă asupra ierarhiei motivelor ce stau la baza renunțării la pedeapsa capitală, neavând nici pretenția de a epuiza în chestionarul nostru și în analiza subsecventă toate argumentele care pot fi aduse în dezbatere.

B. Alternativele acceptate pentru pedeapsa cu moartea în cazul celor mai grave infracțiuni

O primă trăsătură ce iese în evidență în legătură cu întrebarea „În absența pedepsei cu moartea, care credeți că ar trebui să fie cea mai aspră pedeapsă prevăzută de lege?” este, probabil, aceea că face legătura dintre subiectul punctual al pedepsei capitale și subiectul mult mai amplu, practic domeniul de sine stătător al penologiei. Într-adevăr, întrebarea invită la o explorare a formelor cele mai adecvate de pedepsire a celor mai grave infracțiuni, desigur, cu excluderea a priori a pedepsei capitale.

Totodată, o asemenea întrebare, privind-o exclusiv în legătură cu subiectul principal al chestionarului, oferă o perspectivă indirectă asupra ariei de extindere a aplicabilității argumentelor care conduc persoanele să se poziționeze împotriva pedepsei cu moartea. Vom dezvolta constatările asupra acestui aspect în secțiunea a treia a prezentului capitol.

Nu în ultimul rând, dar în mod limitat, întrebarea indică și o anumită măsură în care societatea înclină spre o asprime ridicată a pedepselor sau consideră că și pedepse mai puțin aspre pot asigura funcția preventivă a sancțiunii.

Constatări statistice. La întrebarea „În absența pedepsei cu moartea, care credeți că ar trebui să fie cea mai aspră pedeapsă prevăzută de lege?”, studenții au putut opta între mai multe răspunsuri.

Desigur, în cazul acestei întrebări, respondenții au putut alege numai un singur răspuns. În total, 1528 de persoane au răspuns acestei întrebări, respectiv acele persoane care au răspuns „Nu” la întrebarea „Sunteți de acord cu aplicarea pedepsei cu moartea?”. Rezultate generale sunt reprezentate grafic în figura de mai jos (Figura 19).