Jurisprudență
Recurs nefondat. Reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond
Perimarea de drept. Cerere rămasă în nelucrare din motive neimputabile părţii timp de 6 luni
Solicitare privind anularea formelor de executare efectuate şi suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei
Contestarea aplicării unui spor de 4 luni închisoare la pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. Contestație respinsă ca nefondată
Inadmisibilitate. Supunerea căii extraordinare de atac a recursului a unei decizii prin care a fost soluţionată o altă cerere de recurs, în sensul respingerii recursului ca nefondat
Solicitare privind constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea gradaţiei de vechime, obligarea pârâtului la emiterea dispoziţiei privind avansarea în gradaţia 2 și stabilirea noului salariu de bază
Calcularea termenelor procedurale. Analiza excepției tardivităţii formulării recursului
Antrenarea răspunderii civile delictuale. Raport de prepuşenie şi săvârşirea faptei ilicite de către prepus în legătură cu atribuţiile sau scopul funcţiilor încredinţate
Neconformarea reclamanților la exigenţele cerute de lege şi neformularea criticilor care să poată fi analizate în calea de atac a recursului. Nulitatea recursului
Critici privind greşita nereţinere, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în condiţiile în care obligaţia principală, constând în valoarea prejudiciului produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, a fost achitată. Recurs în casație respins ca nefondat
Solicitatare privind dispunerea delegării autorităţii părinteşti. Competența în cazul cererilor privind ocrotirea persoanei fizice. Noţiunea de domiciliu sau de reşedinţă a minorului
Cerere privind dispunerea recalculării salariului de bază prin includerea, în cuantumul salariului brut de încadrare stabilit, a procentului de 8.5% privind creşterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei
Soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese. Admiterea recursurilor declarate, casarea sentințelor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare
Obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru. Anularea recursului declarat ca fiind netimbrat
Plângere contravenţională. Solicitarea anulării procesului-verbal de cercetare al ANPC. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei
Revizuirea. Cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale. Respingerea apelului ca nefondat
Contestația în anulare. Erori materiale ce au avut ca urmare pronunţarea unei soluţii greşite de către instanţa de judecată. Respingerea contestației
Solicitare privind anularea deciziei de concediere, reîncadrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior concedierii, obligarea intimaţilor, în solidar, la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate și la plata de daune morale egale cu suma totală a salariilor neîncasate. Respingerea recursului ca inadmisibil
Critici referitoare la neîntrunirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu. Recursuri în casație respinse ca nefondate
Cerere de chemare în judecată având ca obiect pretenţii constând în cheltuieli de judecată. Reevaluarea situaţiei de fapt în raport de probele administrate în faţa instanţelor de fond. Situație inadmisibilă în cadrul căii extraordinare de atac a recursului
Contestaţia administrativă împotriva soluţiei de respingere a cererii de finanţare fiind menţinută concluzia că aceasta este incompletă. Respingerea recursului declarat
Inexistenţa unei argumentări a faptului că probatoriul administrat nu este apt să fundamenteze concluzia săvârşirii faptelor deduse judecăţii mai presus de orice îndoială rezonabilă pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare. Respingerea apelurilor declarate
Plângere împotriva încheierii de carte funciară vizând înscrierea unui drept de servitute, ca urmare a unei interpretări eronate. Respingerea recursului ca nefondat
Cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând cheltuieli ocazionate de formarea profesională. Stabilirea instanţei competente să soluţioneze litigiul de muncă ivit între părţi