Drept Penal şi Procesual Penal
- UJ Premium | Zafer Sadîc |
Considerații generale privind investigarea criminalistică a infracțiunilor informatice
Contestarea aplicării unui spor de 4 luni închisoare la pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. Contestație respinsă ca nefondată
- UJ Premium | Luminița Criștiu-Ninu |
Aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind reducerea limitelor de pedeapsă, în cursul executării pedepsei
Aspecte comparative privind poliţia judiciară în alte state ale UE, cu o privire particulară asupra proiectului de lege privind reforma poliţiei judiciare franceze
Calcularea termenelor procedurale. Analiza excepției tardivităţii formulării recursului
- UJ Premium | Bianca Codruța Popeți |
Încălcarea ordinului de protecţie experienţa victimelor cu practica judiciară
Aspecte teoretice și practice legate de măsurile preventive în vechiul și actualul Cod de Procedură Penală
Critici privind greşita nereţinere, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în condiţiile în care obligaţia principală, constând în valoarea prejudiciului produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, a fost achitată. Recurs în casație respins ca nefondat
Soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese. Admiterea recursurilor declarate, casarea sentințelor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare
- UJ Premium | Cătălin Oncescu |
Decizia nr. 23/2020 – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii
Revizuirea. Cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale. Respingerea apelului ca nefondat
- UJ Premium | Cristina Dobre |
Observaţii privind infracţiunea de delapidare
Critici referitoare la neîntrunirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu. Recursuri în casație respinse ca nefondate
- UJ Premium | Maximilian-Andrei Druță și Flaviu Ciopec |
După 70 de ani. Cum se mai desfiinţează înscrisurile în procesul penal?
- UJ Premium | Cristian Popa și Romeo-Ioan Gârz |
Excurs în politicile de securitate pe linia prevenirii terorismului în mediul online
Inexistenţa unei argumentări a faptului că probatoriul administrat nu este apt să fundamenteze concluzia săvârşirii faptelor deduse judecăţii mai presus de orice îndoială rezonabilă pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare. Respingerea apelurilor declarate
- UJ Premium | Aura Preda |
Protecţia victimelor criminalităţii conform Directivelor UE
Infracţiuni de omor calificat, vătămare corporală gravă și tâlhărie calificată. Solicitarea contestatorului privind deducerea unor alte perioade despre care a arătat că ar fi fost executate. Respingerea contestației la executare ca fiind nefondată
Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege. Respingerea recursului ca nefondat
Procedura contestației la executare. Imposibilitatea reindividualizării pedepsei prin pronunţarea unei alte soluţii. Respingerea contestației ca fiind nefondată
- UJ Premium | Diana Ionescu |
Victimele copii în procedurile penale. Directiva 2012/29/UE şi transpunerea ei în România
Gestiunea mijloacelor materiale de probă în cursul urmăririi penale
Verificarea admisibilității cererii de executare a mandatelor europene de arestare. Respingerea contestației ca nefondată
- UJ Premium | Cristina Nicorici |
Animalul ca sursă de pericol şi obligaţia de a acţiona