Aspecte comparative privind poliţia judiciară în alte state ale UE, cu o privire particulară asupra proiectului de lege privind reforma poliţiei judiciare franceze

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

I. Considerații generale privind conceptul de „poliție judiciară”

În primul rând se impune observația că denumirea „poliției judiciare” din dreptul român nu poate fi utilizată pentru efectuarea comparațiilor cu statele membre, deoarece prin simpla traducere poate să nu dea rezultate deloc (pentru motivul că statele membre nu au structuri de poliție cu această denumire) ori să dea rezultate eronate (deoarece statele membre au structuri de poliție cu denumiri asemănătoare, dar care au atribuții diverse și diferite)^[1].

Spre exemplificare, în unele state membre, poliția judiciară poate desemna o agenție națională de investigare penală ce aparține poliției, axată pe combaterea infracțiunilor grave, inclusiv omucideri, răpiri, crimă organizată, terorism, comerț ilegal cu droguri, corupție, criminalitate cibernetică și criminalitate financiară (cazul Portugaliei).

În alte state membre, termenul poliție judiciară poate desemna un serviciu de poliție care are ca atribuții protecția sediului instanței și a parchetelor de stat, a judecătorilor, procurorilor, victimelor și suspecților, precum și executarea hotărârilor judecătorești (cazul Poloniei).

În alte state membre, unitățile judiciare ale poliției sunt compartimente de poliție dedicate materiei judiciare (unități judiciare), care se află sub comanda șefului poliției și care sunt responsabile cu verificarea problemelor judiciare la secțiile de poliție și cu monitorizarea legalității. Ele efectuează anual un număr semnificativ de controale de legalitate^[2].

Prin urmare, în cadrul materialului, ne vom referi la denumirea de poliție judiciară, urmărind atribuția esențială a poliției judiciare în România, și anume efectuarea urmăririi penale în cauzele penale, echivalentul efectuării investigațiilor privind infracțiunile – în termeni mai generali, traductibili și urmăribili în alte sisteme constituționale și de drept.

II. Aspecte comparative privind rolul, misiunea și statutul ofițerilor de poliție judiciară în alte state ale UE

a. Termenul de poliție, ca structură care asigură activitatea de investigație penală (poliția judiciară, în sistemul românesc), este, în mare parte, în toate statele, o denumire funcțională. Acest rol este asumat de o structură a unei forțe de poliție mai mari.

b. Din punct de vedere funcțional, în ceea ce privește relațiile între autoritățile judiciare și poliția cu rol în strângerea probelor în procesul penal, statele membre au adoptat soluții diferite. Prezentăm, cu titlu de exemplu, în ordinea descrescătoare a puterilor conferite de lege organelor judiciare asupra organelor poliției, principalele soluții ce se regăsesc în rândul statelor UE:

– situația în care organele judiciare conduc ori supraveghează activitatea de strângere a probelor prealabile trimiterii în judecată: Bulgaria^[3], Polonia, Cehia^[4], Franța, Germania, Grecia, Țările de Jos, Portugalia, Spania, Ungaria;

– în îndeplinirea atribuțiilor lor, procurorii sunt autorizați să aibă contact direct cu autoritățile de poliție și alte autorități și să solicite sprijinul acestora – Austria^[5];

– situația în care, în îndeplinirea atribuțiilor lor, organele judiciare nu pot interveni în activitatea poliției (cazul Irlandei), unde procurorii au posibilitatea să adreseze recomandări organele de poliție care, însă, nu sunt obligate să respecte directivele primite (Finlanda^[6], Estonia^[7]) ori unde procurorii de primă instanță sunt chiar subordonați șefului poliției (cazul Danemarcei^[8]).

c. Din punctul de vedere al formării profesionale inițiale și continue, se constată, în cvasi majoritatea statelor din UE, faptul că polițiștii beneficiază de formare specializată în școli și universități dedicate, aflate, în general, în subordinea Ministerelor de Interne.

d. Din punct de vedere administrativ – respectiv al subordonării ierarhice și a carierei ofițerilor de poliție judiciară – au fost identificate, de asemenea, mai multe soluții la nivelul statelor membre:

– subordonare față de Ministerul Administrației și Internelor – în state precum Estonia, Franța, Germania^[9], Polonia, Spania, Danemarca, Austria, Bulgaria, Cehia;

– subordonare față de Ministerul Justiției – cazul Irlandei^[10], Ungariei^[11], Portugaliei^[12];

– subordonare față de un minister diferit de Ministerul de Interne și Ministerul Justiției – cazul Greciei, unde poliția este subordonată Ministerului pentru protecția cetățenilor;

– subordonare mixtă – cazul Țărilor de Jos^[13], unde responsabilitatea administrării poliției este împărțită între Ministrul de Interne și relații cu Regatul, un primar și procurorul-șef (parchetele fiind subordonate Ministerului Justiției).

III. Privire particulară asupra modelului francez și a proiectului de lege privind reforma poliției judiciare franceze

a) Scurte considerații istorice privind rolul și misiunile poliției judiciare franceze

În Republica Franceză, competența de investigare a infracțiunilor revine atât unor structuri de poliție, cât și unor unități de jandarmerie, în funcție de locul comiterii faptelor cu caracter penal. Poliția Națională este competentă în zonele urbane, în vreme ce Jandarmeria Națională deține competențe de cercetare a faptelor comise în zone rurale și în orașele cu populație mai mică de 20.000 de locuitori.

La nivelul Poliției Naționale, principala structură cu competențe de cercetare/investigare a infracțiunilor este Direcția Centrală de Poliție Judiciară (DCPJ).

Direcția Centrală de Poliție Judiciară, cunoscută și sub abrevierea de «Poliție Judiciară» sau, mai simplu, PJ, este o direcție activă din cadrul Direcției Generale a Poliției Naționale.

Poliția Judiciară a fost creată la începutul secolului XX, din voința comună a prefectului Célestin Hennion și a lui Georges Clemenceau, a cărui emblemă figurează pe celebrul logo al DCPJ. Încă de la înființarea lor, brigăzile regionale de poliție mobilă, denumite și «brigăzile tigrului», au știut să utilizeze și să valorifice în folosul lor invențiile tehnice și progresul poliției criminalistice pentru a combate, cu arme egale, bandele de răufăcători care începuseră să semene teroare în țară, în acea perioadă. În acest sens, administrația franceză s-a preocupat ca poliția judiciară franceză să dispună în permanență de tehnologii de vârf care să faciliteze și să eficientizeze activitatea ei profesională.

Direcția Centrală de Poliție Judiciară dispune de un stat major, șapte servicii centrale de specialitate și servicii descentralizate, reunind aproape 5.300 de funcționari.

Direcția contribuie la exercitarea misiunilor de poliție judiciară pe întreg teritoriul, la prevenirea și reprimarea formelor specializate, organizate sau transnaționale de delincvență și criminalitate. Direcția supraveghează, de asemenea, unitățile de jocuri de noroc și circuitele de curse.

Poliția judiciară participă activ la lupta împotriva terorismului și la cooperarea polițienească internațională, rămânând totodată, prin intermediul structurilor sale centrale și teritoriale, vârful de lance al luptei împotriva criminalității organizate și a criminalității grave.

Misiunea Poliției Judiciare în Franța.

Misiunea poliției judiciare este îndeplinită, în Franța, în principal prin intermediul a trei servicii ce fac parte din structura Ministerului de Interne francez:

– direcția centrală de securitate publică,

– direcția centrală a poliției judiciare, aparținând poliției naționale, și

– subdirecția poliției judiciare, aparținând jandarmeriei naționale.

Personalul responsabil de această misiune este alcătuit din ofițeri de poliție judiciară (OPJ) și agenți de poliție judiciară (APJ).

Calitatea de ofițeri de poliție judiciară OPJ, datorită atribuțiilor sale specifice, poate fi exercitată doar de un număr limitat de polițiști care au promovat testele legale. În plus, pentru a-și exercita funcția, ofițerul de poliție judiciară trebuie să fie autorizat personal de către autoritatea judiciară.

b) Cadrul juridic actual privind activitatea poliției judiciare în contextul anchetei penale

Anchetele penale reprezintă ansamblul investigațiilor, cercetărilor și actelor efectuate conform regulilor Codului de procedură penală. Mijloacele de cercetare ale poliției judiciare franceze sunt diferite în funcție de deschiderea sau nu a unei anchete penale de către judecătorul de instrucție (information judiciaire), în situația unor cauze complexe ori a unei anchete preliminare (enquête préliminaire) realizate de către procuror.

– Acțiunile poliției judiciare înainte de deschiderea unei anchete

Constatarea infracțiunilor contra legii penale este o atribuție specifică poliției judiciare, pe care o exercită în special în urma primirii de plângeri și denunțuri, conform codului de procedură penală francez, dar și prin alte mijloace și acțiuni investigative specifice, cum sunt, spre exemplu, supravegherea cercurile de infractori sau a locurilor cunoscute pentru săvârșirea de infracțiuni.

Efectuarea de investigații, precum și strângerea probelor în cauzele penale necesită realizarea de activități pe care Codul de procedură penală francez le încredințează efectiv poliției judiciare, însă sub controlul unui magistrat (conservarea indiciilor și a probelor de la fața locului, percheziții și sechestre, audieri de martori, verificări de identitate, interpelări, luarea măsurii reținerii, infiltrarea sau plasarea investigatorilor sub acoperire în cadrul rețelelor legate de crima organizată, plasare de sisteme de înregistrări ambientale în anumite locuri și vehicule)^[14].

În privința actelor care aduc atingere sau pot afecta libertățile individuale, acestea sunt permise a fi efectuate de către poliția judiciară numai în interesul superior al justiției și al aflării adevărului. Acesta este motivul pentru care acestea sunt strict reglementate de legea franceză și permise în două tipuri de anchete:

– investigarea infracțiunii flagrante; cu precizarea că acest tip de anchetă este posibilă numai pentru infracțiuni (crime și delicte, în clasificarea legii penale franceze) pedepsite cu închisoare. Din cauza constrângerii care caracterizează ancheta în caz de infracțiune flagrantă, durata acesteia este limitată la opt zile (durată ce poate fi reînnoită, eventual, o singură dată);

– în cazul unei anchete preliminare, aceasta reprezentând un tip de anchetă comună/obișnuită, constând într-un cadru necoercitiv al activității judiciare, care se efectuează pentru crime și delicte ce nu sunt flagrante sau nu fac obiectul unei anchete dispuse de către judecătorul de instrucție în cazuri complexe, precum și pentru amenzi. Durata sa nu este limitată.

Aceste operațiuni se efectuează sub conducerea ministerului public sau „parchet”, reprezentat de procuror.