Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege. Respingerea recursului ca nefondat

• Legea nr. 682/2002: art. 19
• NCP: art. 205 alin. (1)
• NCP: art. 41 alin. (1)
• NCP: art. 43 alin. (1)
• NCP: art. 77 lit. a)
• NCP: art. 96 alin. (4)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 396 alin. (1) şi (2)
• NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 12
• NCPP: art. 442 alin. (1) și (2)
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

În esență, în fapt, s-a reținut că la data de 17.01.2020, B. a contactat-o pe rețele de socializare pe soția lui A., martora E. căreia i-a spus că soțul său o înșală și dorește să-i furnizeze mai multe informații, lăsându-i în același timp de înțeles că o place.

În urma discuțiilor dintre cei doi, B. s-a hotărât să se deplaseze în orașul Găești pentru a se întâlni cu martora E. la domiciliul acesteia situat în orașul Găești, str. x A, jud. Dâmbovița.

În intervalul orar 21:30-22:00, inculpații A., C. și D. au decis să plece spre orașul Suceava, pentru ca inculpatul A. să efectueze un schimb de autoturisme. (extras din declarația dată în calitate de suspect de A.: În seara zilei de 17.01.2020, în jurul orelor 21:30-22:00, nu mai rețin cu exactitate, dar știu că afară era întuneric, am discutat la telefon cu un băiat care mi-a spus că locuiește în zona Bucureștiului și am stabilit să mă întâlnesc cu acesta pentru a face schimb de autoturisme. La circa 5 minute după ce am plecat, înainte de a intra în localitatea Mătăsaru, am constatat că nu aveam la mine borseta ce conținea documentele mele de identitate, motiv pentru care am întros autoturismul și am revenit la domiciliu).

La ora 22:25, inculpatul A. a trimis cumpărătorului următorul mesaj „Mă întorc înapoi acasă că am uitat geanta cu acte. Și mă pun la drum iar. Am uitat actele (emoticoane)”.

În intervalul orar 23:20-24:00, inculpații A., C. și D. au lipsit de libertate în mod ilegal persoana vătămată B., aplicându-i acesteia mai multe lovituri cu pumnii, picioarele și un obiect ascuțit/tăietor în zona capului și a corpului.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 8/RC din 18 ianuarie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând cauza, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 942 din data de 15 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanțiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, așadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind individualizarea pedepsei.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție a relevat în mod constant faptul că legiuitorul, prin «pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege», a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel.

Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să acorde relevanță unor aspecte care ar putea influența criteriile de individualizare a pedepsei prin reținerea unor circumstanțe atenuante.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost admisă în principiu doar cu privire la motivele invocate de recurentul inculpat A. ce vizează neaplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat în baza art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) din C. pen., raportat la art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) din C. pen. și art. 77 lit. a) din C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, faptă din data de 17.01.2020 – persoană vătămată B..

În baza art. 96 alin. (4) din C. pen. a fost revocată suspendarea pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentința penală nr. 1306 din 17.11.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 355/2018 din 28.03.2018 a Curții de Apel Ploiești și s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani închisoare.

În baza art. 96 alin. (5) din C. pen., raportat la art. 43 alin. (1) din C. pen., a fost adăugat la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1306 din 17.11.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 355/2018 din 28.03.2018 a Curții de Apel Ploiești, la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentință, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

Înalta Curte constată că pedeapsa principală de 4 ani închisoare, aplicată recurentului inculpat A. prin sentință și menținută prin decizia recurată, este legală fiind situată spre limita minimă, pentru infracțiunea de lipsire de libertate prev art. 205 alin. (3) din C. pen., ce are la limite de pedeapsa cuprinse între de la 3 la 10 ani. Pedeapsa de 3 ani adăugată este efectul revocării suspendării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentința penală nr. 1306 din 17.11.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, definitivă prin decizia penală nr. 355/2018 din 28.03.2018 a Curții de Apel Ploiești, ca atare pedeapsa aplicată inculpat A. este în limite legale.

Totodată, jurisprudența Înaltei Curți s-a conturat majoritar în jurul opiniei că dispozițiile prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, ce reglementează o cauză leagă de reducere a pedepsei, reprezintă o chestiune de individualizare judiciară a pedepsei, ce nu poate fi cenzurată pe calea recursului în casație în baza art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât vizează temeinicia hotărârii judecătorești recurate, iar nu legalitatea acesteia, din moment ce conturează o anumită conduită procesuală a inculpatului ce nu poate fi stabilită decât prin reaprecierea probelor administrate în legătură cu comportamentul procesual al acestuia. Înalta Curte a statuat că nu poate cenzura reținerea sau nereținerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței cauzei legale de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză (în acest sens, decizia penală nr. 23/RC din 19.01.2017 a ICCJ, secția penală, decizia penală nr. 155/RC din 02.05.2018 a ICCJ, secția penală, decizia penală nr. 92/RC din 14.03.2019 a ICCJ, secția penală, decizia penală nr. 219/RC din 09 iulie 2020 a ICCJ, secția penală, decizia penală nr. 426/R din 13 noiembrie 2020 a ICCJ, secția penală).

De altfel, Înalta Curte constată că, susținerile recurentului inculpat A. cu privire la incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu se confirmă, având în vedere adresa MAI IGPR Inspectoratul Județean Dâmbovița din care rezultă că se efectuează cercetări urmând ca la definitivarea acestora să se propună soluție legală prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

De asemenea, prin Decizia nr. 79 din 18 noiembrie 2021 Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept:

„Dacă aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam, de punerea în mișcare a acțiunii penale sau dacă este suficientă începerea urmăririi penale in rem în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător” și a stabilit următoarele:

„Aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală, este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător, condiție necesară, dar nu suficientă, instanța urmând a evalua întrunirea cumulativă a condițiilor de aplicare a textului”.

Astfel, aspectele invocate de recurentul inculpat în recurs în casație nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, acestea nu se circumscriu cazului invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres și limitativ prevăzut de lege.

De altfel, chiar dacă aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor nu ar fi fost invocată în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, instanța a omis să se pronunțe asupra lor, oportunitatea aplicării acestora reprezintă o chestiune de drept care tot nu ar fi putut face obiectul analizei instanței de recurs în actualul cadru procesual.

Individualizarea judiciară a pedepsei presupune un proces de evaluare a împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanțelor de fond sau apel și care, prin urmare, nu poate fi cenzurat în cadrul prezentului demers judiciar, întrucât nu vizează nelegalitatea pedepsei la care inculpatul a fost condamnat, ci netemeinicia hotărârii sub aspectul cuantumului pedepsei principale stabilite în mod definitiv.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 942 din data de 15 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.