Aspecte teoretice și practice legate de măsurile preventive în vechiul și actualul Cod de Procedură Penală

Prezentul articol vine să supună atenției o situație juridică întâlnită în multe dosare penale aflate în faza finală de judecată, mai exact situația inculpaților care nu sunt sub imperiul vreunei măsuri preventive la momentul la care se pronunță hotărârea penală definitivă (fie motivat de faptul că au trecut peste 5 ani de la momentul trimiterii în judecată, fie motivat de faptul că măsurile preventive au fost revocate sau au încetat).

După cum s-a putut constata în multe dosare penale, sunt situații în care inculpații înțeleg să părăsească teritoriul României înainte de pronunțarea hotărârii definitive, existând puține posibilități legale ale autorităților de a împiedica acest comportament. Posibilitățile legale de „repatriere” a inculpaților condamnați definitiv sunt și mai puține și depind și de statul străin în care inculpatul a înțeles să se ascundă. Pe lângă aceste motive, conținutul art. 202 alin. (1) C. proc. pen. nu vine să sprijine autoritățile competente, în sensul în care scopul măsurilor preventive nu este și cel al împiedicării sustragerii inculpatului de la executarea pedepsei.

Astfel, pe scurt, scopul măsurilor preventive în Codul de procedură penală în vigoare îl reprezintă asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.

Dispozițiile legale similare din Codul de procedură penală anterior celui intrat în vigoare în anul 2014, prevedeau faptul că măsurile preventive se pot dispune și pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau a inculpatului de la executarea pedepsei.

Având în vedere recentele modificări legislative privind obligativitatea motivării unei hotărâri penale (sentință sau decizie) odată cu pronunțarea acesteia, așa cum statuează CCR prin Decizia nr. 233/2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 400 alin. (1), ale art. 405 alin. (2) și (3) și ale art. 406 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, în practică se întâlnesc din ce în ce mai des situații în care soluțiile sunt amânate de către judecători pentru o perioadă de timp îndelungată (uneori chiar și luni de zile), în raport și de, printre altele, complexitatea cauzelor sau de gradul de încărcare al instanțelor de judecată. Lipsa posibilității dispunerii unei măsuri preventive cu scopul de a împiedica sustragerea inculpatului de la executarea pedepsei poate genera situații în care inculpatul poate părăsi teritoriul României între momentul încheierii dezbaterilor și momentul motivării și cel al pronunțării hotărârii penale (mai ales în cazul în care condițiile prevăzute pentru luarea sau menținerea unei măsuri preventive nu mai sunt îndeplinite).

Pe de altă parte, la momentul intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală s-a avut în vedere (mai mult față de precedentul Cod de procedură penală) importanța instituției prezumției de nevinovăție (cea mai veche și cea mai larg discutată și disputată dintre garanțiile procedurale în materie penală) și, mai ales, rolul acestei prezumții în cadrul procesului penal. În acest sens, printre altele, următoarele drepturi fundamentale și principii neputând fi ignorate: până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată (art. 23 alin. 11 din Constituție), orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită (art. 4 din Codul de procedură penală), orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită (art. 6 alin. 2 din CEDO).

Ca parte integrantă a procesului penal, prezumția de nevinovăție reprezintă baza procesuală a dreptului la apărare și a celorlalte drepturi acordate suspectului sau inculpatului. Persoana, ca subiect al protecției legale, este apărată astfel contra arbitrariului și a oricăror manifestări abuzive a organelor judiciare prin care i s-ar pune în sarcină fapte penale și s-ar lua măsuri de sancționare a unor asemenea fapte.

Materialul integral este disponibil aici.