Constituția din 27 februarie 1938 a consacrat un regim de autoritate monarhică. Rolul activ al suveranului în procesul de guvernare

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Deși o constituție nu este suficientă pentru a califica pe deplin un regim politic organizat pe temelia ei – acesta fiind scopul cercetării documentare și doctrinare de față –, voi prezenta, în continuare, câteva aprecieri din doctrină, ca și din unele documente oficiale, referitoare la Constituția din 1938:

a) Constituția a fost expresia principiului salus rei publicae suprema lex^[20];

b) Constituția de la 1938 este o Chartă concedată^[21];

c) Constituția, ca formă, este un Statut, adică o manifestare de voință a monarhului^[22]. Același autor arată că „Reforma constituțională înfăptuită în februarie 1938 a avut un efect salutar pentru țară, căci, întărind autoritatea, a dat posibilitate guvernării să pună capăt gravei stări de anarhie provocată de activitățile partidelor politice. Această constituțiune, care a transformat statul, a făcut un stat nou. A fost opera unei adevărate revoluțiuni de sus în jos, o lovitură de stat făcută cu consimțământul tuturor”^[23];

d) Textul Constituției pare a respecta principiul separației puterilor în sensul egalității lor, în realitate ea stabilește o ierarhie a puterilor^[24];

e) Constituția fixează principiul egalității desăvârșite a cetățenilor în fața legii și recunoaște aceleași drepturi civile, aceleași drepturi politice și, firește, aceleași garanții constituționale tuturor cetățenilor^[25].

f) „Constituția din 1938 a prefăcut adânc mecanismul funcțiunii noastre legislative. […] Aceste prefaceri se referă la: alcătuirea corpului electoral, modul de alegere și compunere a corpurilor legiuitoare, modul de funcționare a puterii legiuitoare”^[26];

g) „Constituția de la 27 februarie 1938 a instaurat principiile statului corporatist”^[27];

h) „Constituția din 1938 a pus un nou accent pe concepția de reprezentare profesională, definind corpul electoral al Adunării Deputaților în cadrul exclusiv al ideii de muncă. Aceeași tendință se regăsește și în alcătuirea Senatului, în compunerea căruia intră într-o largă proporție reprezentanții corpurilor constituite în stat”^[28];

i) Constituția prevede în art. 65 că miniștrii sunt responsabili numai în fața regelui. Această inovație a Constituției pare că rupe cu totul tradiția parlamentară în favoarea responsabilității specifice sistemului constituțional al Statelor Unite^[29];

j) „Noua Constituție a adus prefaceri esențiale vechiului regim al răspunderii pentru actele abuzive ale Statului”^[30];

k) „Această Constituție a avut darul să oprească o țară de la prăbușirea sigură ce venea, de la luptele de distrugere ce amenințau să ne cuprindă și în locul acestora să așeze posibilitatea largă, cadrul deschis pentru tot ceea ce sufletele bune, curate, cu dragoste de țară și cu abnegație, ai fiilor acestei țări, vor găsi să aducă drept supremă contribuție a vremelnicei lor treceri pe acest pământ”^[31];

l) Constituția din 1938 este produsul unei lovituri de stat^[32];

m) Constituția din 1938 instaura pe față dictatura^[33];

n) Constituția din 1938 este aceea care a consacrat de jure destructurarea vechiului regim al democrației parlamentare, al monarhiei constituționale, pavând drumul către regimurile autohtone totalitare ce au urmat^[34];

o) „Noua Constituție avea unele prevederi care, în mod cert, erau îndreptate împotriva legionarilor”^[35];

p) Constituția din 1938 nu mai reflecta principiul separației puterilor, întreaga putere politică fiind concentrată în mâinile regelui^[36];

r) din Constituția promulgată în 1938 rezultă hegemonia executivului, poziția privilegiată a șefului statului, eliminarea partidelor politice și abolirea regimului de control parlamentar^[37];

s) Noua Constituție reglementa, mai curând, o monarhie administrativă/autoritară^[38];

ș) Constituția oficializa noul regim, stabilind suveranului un cadru instituțional pentru a participa efectiv și legal la activitatea de guvernare^[39];

t) Constituția din 27 februarie 1938 consemna principiul monarhiei active, iar regimul politic avea caracterul monarhiei autoritare^[40];

ț) Noua Constituție a menținut principiul potrivit căruia toate puterile statului emană de la națiune, precum și pe acela al separării puterilor în stat, dar în realitate acestea erau concentrate în mâinile regelui^[41];

u) Constituția a concentrat puterile statului în mâinile regelui, ceea ce conferea noului regim un caracter incontestabil de putere autoritară, personală, a monarhului^[42];

v) „Noua Constituție este, după părerea mea, rea și primejdioasă”^[43];

w) „Constituția Carol II e mult superioară celor din 1866 și 1923. Ea făcea cu putință să fie îndiguită și eliminată din viața publică organizația legionară, prin mijloace și proceduri legale”^[44];

x) „Cu un cuvânt, noua Constituție așează deasupra tuturor națiunea română, care a creat România cu grele jertfe ce se pierd în negura veacurilor”^[45];

y) Constituția de la 27 februarie 1938 „consideră Statul ca scop – nu ca mijloc. Întreaga ei preocupare este de a asigura ființa eternă a acestui mare organism…”^[46];

z) „În 1938, dictatura regală carlistă a decretat o constituție nouă – constituție de tip fascist”^[47].

După cum se poate observa, fiecare dintre aprecierile respective surprinde, în opinia autorilor, fie un anumit element definitoriu pentru Constituția din 1938, fie chiar esența acesteia. Am greși însă dacă raportăm adoptarea plebiscitară și conținutul normativ al Constituției la persoana monarhului, la modul în care acesta era perceput de partizanii, de adversarii/detractorii săi, de opozanții personali (mă refer aici, îndeosebi, la Iuliu Maniu), ca și de opozanții politici. Una este persoana lui Carol al II-lea, și acesta poate fi analizat din această perspectivă, și un alt „personaj” este suveranul Carol al II-lea, căruia Constituția îi conferă prerogative determinate și îi incumbă roluri, atribuții și răspunderi pe măsură, pe care este obligat să și le asume. În această ultimă calitate, a promulgat Constituția Carol al II-lea, și nu ca persoană particulară, cu calitățile și defectele sale umane^[48].

De aceea, înțelegerea filosofiei noii Legi fundamentale și a regimului politic pe care l-a instituit ar trebui să pornească de la cercetarea atentă a primelor documente ce provin de la suveran și care sunt legate de momentul adoptării Constituției: Proclamația Regelui de la 10 februarie 1938^[49], Cuvântarea la depunerea jurământului noului Guvern (10 februarie 1938)^[50], Declarația privitoare la noua Constituție (27 februarie 1938)^[51], Cuvântarea la ceremonia promulgării noii Constituții (27 februarie 1938)^[52]. Sunt punctele sale de vedere față de schimbări politice fundamentale în sistemul politic românesc. Acestea nu pot fi ignorate de către cercetător. Interesantă este și poziția unui important om politic, implicat direct, după cum afirmă, „în alcătuirea Constituției”. Este vorba despre Gheorghe Tătărescu, prim-ministru până în noiembrie 1937: „Constituția aceasta, declară Tătărescu într-un discurs ținut la 17 decembrie 1944, a avut de scop instaurarea unui regim de autoritate întărită, menit să stăpânească și, apoi, să distrugă curentele anarhice care, susținute de dincolo de fruntarii, aveau drept obiectiv: războiul civil și răsturnarea alianțelor” (subl. n. – C.I.)^[53].